Anulare act administrativ. Sentința nr. 664/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 664/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 8219/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 664/2013
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
GREFIER: C.-Doinița C.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe reclamantul N. G. C., cu domiciliul în ., . și pe pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul in Tulcea, ., judetul Tulcea, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic Gheorghită Lilieana din partea pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin întâmpinare se invocă excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei plângerii prealabile, după care:
Instanța acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității invocată prin întâmpinare.
Reprezentantul pârâtului arata că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabila potrivit art 7 din Legea nr 554/2004 anterior adresării instanței.
Instanța unește excepția cu fondul cauzei si acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul pârâtului arata că solutia data de șeful poliției rutiere este corecta, permisul de conducere se anulează conform art 114 alin 1 lit f din OUG nr 195/2002 atunci cand este obtinut in perioada in care titularul este cercetat sau judecat, iar în speta s-a procedat conform prevederilor legale.
Solicită admiterea excepției invocate si pe fond constatarea ca nefondata a cererii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag și înregistrată sub nr._, reclamantul N. G. C. a solicitat anularea adresei nr._/17.07.2012, emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea, prin care s-a comunicat că i s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule începând cu data de 21.05.2012.
În motivare, reclamantul arată că prin sentința penală nr. 81/21.05.2012 a Judecătoriei Babadag a fost condamnat la 8 luni închisoare, în baza art. 86 al. 1 din Legea Nr. 195/2002, iar la data de 11 iunie 2012 a fost sancționat, tot de către agenții I.P.J. – S.P.R. Tulcea, cu o amendă contravențională în valoare de 280 lei și 4 puncte penalizare pentru depășirea vitezei regulamentare, neputând fi aplicată sancțiunea contravențională dacă permisul său de conducere era deja anulat.
În dovedirea cererii, s-a anexat la dosar, în copie, adresa nr._/17.07.2012, sentința penală nr. 81/08.05.2012 a Judecătoriei Babadag și Încheierea din 09.05.2012, pronunțată în dosarul nr._ .
În apărare, pârâta a depus întâmpinare prin care invocă excepția inadmisibilității acțiunii întrucât lipsește plângerea prealabilă.
Prin Sentința civilă nr. 731/15-11-2012 a Judecătoriei Babadag s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, stabilindu-se că adresa contestată reprezintă un act administrativ.
Pe rolul Tribunalului Tulcea s-a format dosarul nr._ .
Relativ la excepția inadmisibilității, instanța reține că prin sentința penală nr. 81/08.05.2012 a Judecătoriei Babadag reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 - art. 197 alin. 1 - alin. 2 lit. a Cod penal și art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
În continuare, prin adresa nr. 9207RP/9-11-2012, Instituția Prefectului Județului Tulcea - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor a solicitat pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea anularea permisului de conducere aparținând reclamantului, obținut la 10-11-2009.
Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea a emis adresa nr._/17.07.2012 prin care reclamantul este informat că, în baza sentinței penale nr. 81/08.05.2012 a Judecătoriei Babadag și a prevederilor art. 114 din O.U.G. nr. 195/2002, i s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule începând cu 21-05-2012 și că în termen de 5 zile este obligat să prezinte permisul de conducere la Serviciul Rutier.
Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal (art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004).
Față de prevederile legale învederate, adresa contestată în cauză constituie un act administrativ deoarece este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul cerut de lege.
Art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, stipulează că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
De asemenea, conform art. 8 alin. 1 din același act normativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale; se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Coroborând dispozițiile legale arătate, rezultă că persoana vătămată nu se poate adresa instanței pentru a solicita anularea actului administrative vătămător fără a cere, în prealabil, autorității emitente revocarea acestuia,
În cauză, reclamantul nu a probat că a urmat procedura prealabilă obligatorie instituită de lege, sesizând direct instanța, condiții în care urmează a se admite excepția invocată și a se respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge ca inadmisibilă cererea promovată de reclamantul N. G. C., cu domiciliul în ., . în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect anulare act administrativ.
Definitivă. Executorie.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. A. C. Doinița C.
04.02.2013/Red.jud.CDA
Tehnored. jud. CDA/ex. 4/04.02.2013
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2403/2013.... → |
|---|








