Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4399/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4399/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 372/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA CIVILA NR.4399
Ședința publică din data de 28 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. N.
Grefier: L. C.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ fiscal privind pe contestatoarea PFA B. S.- cu sediul procesual ales la Avocat P. F. – cu sediul în localitatea O. ., jud.C., în contradictoriu cu pârâtele D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRAȚIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE TULCEA- cu sediul în G. . jud.G., D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- AD-T. JUD.A FINANTELOR PUBLICE TULCEA-ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA- STRUCTURA INSPECTIE FISCALA PERSOANE FIZICE- cu sediul în Tulcea . bis și D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- AD-T. JUD.A FINANTELOR PUBLICE TULCEA- Birou Fiscal ., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 noiembrie 2013 consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului instanța a amânat pronunțarea pentru data de 21 noiembrie 2013 și pentru data de astăzi 28 noiembrie 2013 când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 24 ianuarie 2013 sub nr._ contestatoarea P.F.A. B. S. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională a Finanțelor Publice G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea - Activitatea de Inspecție Fiscală –Structura Inspecție Fiscală Persoane fizice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. - Administrația Finanțelor Publice Tulcea – Biroul Fiscal . a formulat contestație împotriva deciziei nr. 48/07.09.2012 emisă de D.G.F.P. Tulcea privind soluționarea contestației administrative depusă și înregistrată sub nr._/07.08.2012 împotriva deciziilor de impunerea nr._/25.07.2012 și decizia de impunere_/25.07.2012 precum și a raportului de inspecție fiscală aferent nr._/25.07.2012 precum și a tuturor actelor subsecvente și anume titluri executorii, somații, decizii de compensare a obligațiilor fiscale
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că pentru anul 2006 a încasat din fonduri Saphard suma de 148.840 lei pentru achiziționarea de mijloace fixe, bani care au fost cheltuiți corect, astfel cum s-a stabilit în cadrul controlului anterior de către responsabilii Saphard, iar la indicația acestora și a normelor fiscale în vigoare a înregistrat în contabilitate doar veniturile din amortizarea acestor mijloace fixe și anume 17.436 de lei în fiecare an, mai puțin anul 2006, când a înregistrat contabil doar amortizarea pe două luni, adică 2.790 lei (noiembrie și decembrie).
Susține contestatoarea că organele fiscale în mod greșit au calculat impozitul, adăugând la întreaga sumă de 148.840,87 lei suma reprezentând venit din amortizare și anume 2.790 lei rezultând, conform filei 14 din raportul de inspecție o diferență de sumă de 151.747 lei, raportat la care s-a stabilit impozitul, penalitățile și majorările aferente.
Procedând astfel, artă contestatoarea, organul fiscal a dublat sumele reprezentând venit, considerând venit întreaga sumă primită prin fonduri Saphard, cât și amortizarea contabilizată de ea ca venit pentru mijloacele fixe achiziționate din acești bani și depune în acest sens extras de pe site-ul D.G.F.P. – A.N.A.F. în care se arată explicit că venitul amânat se înregistrează în contul de profit și pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor... amortizare mijloacelor fixe achiziționate prin sistemul Saphard fiind deductibilă.
În continuare, arată contestatoarea că și pentru anul 2008 organul fiscal a procedat greșit și nelegal la estimarea veniturilor.
Susține contestatoarea că organele fiscale nu puteau proceda legal la estimare decât în condițiile art. 65 din H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, organul constatator având dreptul de a apela la estimarea bazei de impunere în baza articolului 65 (în forma existentă înainte de modificarea prin O.G. nr. 29/2011) doar în situațiile expres indicate în acest test de lege și anume:
65.1 Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situații cum sunt: a) contribuabilul nu depune declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere; b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală; c) contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau fiscală; d) când au dispărut evidențele contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora;
65.2. Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, luând în considerare prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil precum și informații din documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele și informațiile deținute de acesta despre contribuabilii cu activități similare.
Consideră contestatoarea că, din analiza acestor dispoziții, se poate trage o primă concluzie în sensul că organul fiscal a folosit această metodă discreționar, ori legea nu lasă la liberul arbitru al organului fiscal apelarea la această metodă decât atunci când organul fiscal nu are datele necesare în baza cărora să facă calculul bazei de impunere, caz în care este nevoit să apeleze la „activități similare”.
Motivul invocat de pârâtă pentru aplicarea metodei estimării veniturilor prin care pentru anul 2008 s-a calculat o diferență de 382.931 lei venit brut, este „Venituri înregistrate și nedeclarate de contribuabil” și este nereală această susținere întrucât tot ce a înregistrat a și declarat, în fapt organul fiscal a vrut să spună că ar fi trebuit să înregistreze și să declare aceste venituri raportat la estimarea pe care acesta a făcut-o (adică trebuia să estimeze singur, să-și înregistreze și să declare rezultatul estimării, ceea ce este total ilogic).
În continuare, la aceiași filă apare mențiunea „declararea eronată a contribuabilului”, declarare eronată raportat tot la estimarea pe care organul fiscal a făcut-o, adică dacă nu a declarat decât media pe județ făcută de D.A.D.R., înseamnă că este eronat.
Consideră contestatoarea că această situație excede complet textului de lege indicat mai sus, întrucât estimarea este un mijloc de reconstituire a unor proceduri derulate și pentru care din diferite motive, nu există documente legale de consemnare/desfășurare, or în cazul acestei societăți, așa cum este consemnat în rapoartele de inspecție, există toate documentele care atestă situația lucrărilor efectuate, costul acestora, procesele-verbale de constatare a diferitelor situații de forță majoră, facturi de vânzare a producției obținute, raporturi financiare contabile fiscale periodice, jurnale și deconturi de TVA etc.
Susține contestatoarea că în acest context, plecând de la adresa D.A.D.R. cu media producțiilor pe hectar și prețurile medii practicate, i-au fost înlăturate documentele fiscale care prevedeau alte cantități și alte prețuri (considerate eronate).
Astfel, la producția de grâu i s-a înlăturat atât cantitatea realizată, cât și prețul care era în facturi de 0,5 lei, iar pârâta i-a impus 0,6 lei; la orzoaică, prin estimare, s-a trecut o producție de 111,71 tone, deși nu a vândut orzoaică pentru că a ținut-o pentru sămânță în anul următor 2009, când a semănat 119,98 ha fără să cumpere sămânță, iar în anexa la raport se folosește din nou termenul de „înregistrare eronată” fără să se facă precizarea de ce s-a apelat la estimare; la orz, deși l-a vândut conform facturii cu 04, lei, organul fiscal l-a calculat prin estimare la 0,48 lei; la lucernă a preluat o cultură de lucernă veche, semănată de altă asociație care nu a fost folosită, în nici un caz 88 de tone la hectar cât a estimat organul fiscal, ceea ce este imposibil de obținut la categoria terenului cultivat cu acest nutreț (poate doar dacă era cultivat pe categoria I de calitate a terenului unde a cultivat floarea soarelui și unde a depășit producția media pe hectar).
O altă critică de nelegalitate, susține contestatoarea, constă în aceea că, chiar dacă s-ar admite prin absurd că ar fi corectă o astfel de metodă prin estimarea veniturilor, ea trebuie să țină cont că producătorul ar fi trebuit în mod în mod obligatoriu să efectueze cheltuieli mult mai mari decât cele evidențiate, aspect care este reglementat expres de Ordinul 3389/2011 art. 1 alin. (3) invocat chiar de organul fiscal, având în vedere că producția estimată nu se poate obține fără manopera corespunzătore. În acest fel, organul fiscal a estimat veniturile dar a considerat că nu poate estima și cheltuielile aferente acestor venituri deși legea impune și estimarea cheltuielilor.
În continuarea, arată contestatoarea că pentru anul 2009 organul fiscal a apelat din nou greșit la estimarea veniturilor menționând din nou ca temei „declararea eronată a cheltuielilor deductibile”, în concret găsindu-se o cantitate lipsă de 20,6 tone prin raportare la media transmisă de D.A.D.R. (cantitate care a fost semănată în anul următor) și s-a estimat un preț de 0,48 lei,deși prețul de vânzare facturat a fost între 0,35 și 04 lei/kg conform facturii.
Arată în continuare contestatoarea referitor la decizia de diferențe TVA că s-a motivat aplicarea procedurii estimării prin nedeclararea unor livrări de bunuri către principalii parteneri însă s-a dovedit până la sfârșitul controlului (lucru care s-a omis a se consemna) că de fapt a fost o eroare întrucât organele fiscale au solicitat partenerilor contractuali, prin încrucișare, declarațiile de TVA însă au făcut această solicitare căutând-o după codul fiscal al P.F.A-ului deși P.F.A.-urile au lucrat în perioada 2006-2009 pe CNP.
Menționează contestatoarea că în timpul controlului toate firmele cărora li s-au solicitat declarațiile de TVA au confirmat tranzacțiile comerciale cu ea (după ce s-a menționat CNP-ul) și cu toate acestea organul fiscal a înscris în raportul de inspecție fiscală că aceste societăți nu s-au înregistrat cu aceste tranzacții, tocmai pentru a putea justifica aplicarea metodei estimării, încercând astfel să creeze aparența de rea credință (deși, chiar dacă prin absurd acești parteneri nu ar fi declarat respectivele tranzacții era culpa lor și nu a sa).
Susține contestatoarea că procedându-se din nou la estimarea TVA-ului datorat pentru producția estimată și „vândută” la un preț estimat, întreg calculul este greșit, urmând ca instanța să anuleze această decizie de T.V.A. ca nelegală din aceleași motive care vizează nelegalitatea stabilirii impozitului expuse pe larg mai sus și pe care nu le mai reia și consideră că este imposibil de imaginat că urmează să plătească niște sume neîncasate și estimate, cu motivarea că ceea ce a înregistrat este eronat întrucât nu corespunde mediei comunicată de D.A.D.R.
Învederează instanței că prin contestația administrativă a arătat expres că Raportul de inspecție fiscală comunicat nu cuprinde Anexa 3 care reprezintă tocmai metoda selectată pentru estimare conform Ordinului nr. 3389/2011, precum și nota de fundamentare și nu cunoaște nici la acest moment conținutul acestei anexe pe care a solicitat-o prin plângerea administrativă, dar a fost și personal să o ridice spunându-i-se că nu exista la momentul controlului.
Susține contestatoarea că pârâta pretinde prin decizia de respingere a contestației administrative că a semnat de primirea raportului prin confirmare de primire, care însă nu face dovada numărului de file transmise ( și care nu sunt nici măcar numerotate corect, a făcut ea aceste lucru), iar în decizia privind răspunsul la contestația administrativă se arată că s-a folosit, conform Anexa pct. 1.4 din acest ordin, metoda produsului/serviciului și a volumului, metodă care a fost aleasă cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 3389/2011 în care la punctul (1) lit. 2 arată că se vor avea în vedere activități similare, cu respectarea condițiilor liberei concurențe (deci nu cu preț impus, etc.), însă nici la acest moment nu cunoaște conținutul notei de fundamentare care trebuie să preceadă această etapă și care trebuia încheiată conform art. 4 (4) din acest ordin.
Consideră contestatoarea că dacă se admite prin absurd că estimarea putea fi făcută legal în situația sa, ea se putea face restrictiv pe anumite categorii de produse și ani, prin estimarea veniturilor dar și a cheltuielilor aferente, cu luarea în considerare a prețului facturat iar nu estimat, prin raportare la activități similare, etc., astfel încât alegerea acestei metode, dar și calculul propriu-zis sunt greșite și atrag nelegalitatea actului de control estimat
În concluzie, susține contestatoarea că întreg calculul pârâtei este greșit întrucât, în principal, nu se putea apela discreționar la metoda estimării decât când organul fiscal nu avea datele fiscale necesare (nu i-au fost prezentate, lipsesc declarații, lipsa contribuabilului, etc.) nicidecum dacă „i se pare că e cam puțin”, la prețul impus de aceștia, iar dacă estimarea era legală, trebuia să se facă prin raportare la activități similare așa cum arată legea (adică P.F.A. -uri din aceiași arie teritorială, iar nu raportat la media pe județ), trebuia să scadă cheltuielile aferente producției estimate.
În dovedirea contestației s-au depus în copie următoarele înscrisuri: Decizia nr. 48 din 07.09.2012 a D.G.F.P. Tulcea, contestația înregistrată cu nr._/07.08.2012, adresa nr._ din 25.07.2012 a D.G.F.P. Tulcea - Activitatea de Inspecție Fiscală, decizia de impunere nr._ din 25.07.2012, decizia de impunere nr._ din 25.07.2012, Raportul de inspecție fiscală nr._ din 25.07.2012
Totodată s-a solicitat și efectuarea unei expertize contabile judiciare, probă încuviințată de către instanță.
În apărare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamanta P.F.A. B. S., ca nefondată și menținerea deciziei nr. 48/07.09.2012 și a deciziilor de impunere nr._/25.07.2012 și nr._/25.07/2012, ca temeinice și legale .
Arată în esență pârâta că, organul de inspecție îndreptățit legal să examineze și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului a procedat în mod corect și legal la stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru determinarea impozitului pe venit net anual impozabil datorat bugetului de stat utilizând date și documente care au avut relevanță pentru estimare.
Referitor la TVA stabilit suplimentar precizează intimata că prin decizia nr._/25.07.2012 organul de inspecție fiscală a stabilit obligații fiscale suplimentare reprezentând TVA stabilit suplimentar de plată (50.360 lei) și accesorii aferente TVA (_ lei), respectiv majorări (11.966 ei) și penalități (4.205 lei) de întârziere, insă deși prin contestația formulată contestatoarea se îndreaptă și împotriva deciziei de impunere nr._/25.07.2012, prin care s-a stabilit în sarcina acesteia TVA de plată în sumă totală de 66.531 lei, aceasta nu aduce nici un argument și nu motivează în nici un fel contestația cu privire la sumele reprezentând TVA stabilit suplimentar de plată pentru perioada verificată.
Întrucât reclamanta nu a respectat prevederile legale în vigoare incidente în speță citate anterior și nu justifică cu documente legal întocmite (procese verbale de compromitere a culturilor) afirmațiile din contestație rezultă că organele de control au procedat în mod corect la recalcularea bazei de impozitare a impozitului pe venit și a TVA colectată suplimentar, stabilind diferențe de plată în sarcina PFA B. C. Stalian în cuantum total de 279.522 lei, motiv pentru care susține în totalitate constatările organului de control fiscal stabilite prin deciziile de impunere contestate.
În ceea ce privesc accesoriile în sumă de 3.408 lei aferente impozitului pe venit, susține intimata că acestea reprezintă măsură accesorie în raport cu debitul, prin contestația formulată contestatorul nu a obiectat asupra modului de calcul a acestora, în ceea ce privește numărul zilelor de întârziere și cota aplicată și având în vedere principiul de drept accesoriu sequitur principale, organul fiscal a respins în mod corect contestația cu privire la aceste sume.
Pe cale de consecință, se solicită respingerea acțiunii promovată de PFA B. Steilan ca fiind nefondată și menținerea deciziei nr. 48/07.09.2101 și a deciziilor de impunere nr._/25.07.2012 și nr._/25.07.2012, ca temeinice și legale
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod Procedura Civila coroborat cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscală.
În susținerea celor specificate prin întâmpinare și ca răspuns la solicitarea instanței au fost anexate în copie actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv: decizia de impunere nr._/25.07.2012; decizia de impunere nr._/5.07.2012, raportul de inspecție fiscală nr._/25.07.2012 cu anexe, nota de fundamentare nr._/13.07.2012, adresa nr. 1814/27.06._.
La data de 13 martie 2013 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că actele subsecvente pentru care solicită anularea sunt: titlul executoriu nr._/24.08.2012 și somația aferentă, titlul executoriu nr._/5.09.2012 și somația aferentă și deciziile de compensare a obligațiilor fiscale nr._/26.10.2012 și nr._/30.10.2012 .
La termenul de judecată din data de 14 03._ instanța a disjuns capătul de cerere privind anulara celor două titluri executorii respectiv nr._/24.08.2012 si nr._/5.09.2012 și somațiile aferente acestora, formându-se dosarul nr._ .
Totodată instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii cu privire la cele două decizii de compensare a obligațiilor fiscale nr._/26.10.2012 și_/30.10.2012, excepție ce a fost unită cu fondul cauzei.
Examinând actele și lucrările, și excepția invocată, instanța reține următoarele:
Relativ la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea deciziilor de compensare nr._/30.11.2012 și nr._/26.10.2012 emise de D.G.F.P. Tulcea – Administrația Finanțelor Publice Baia, se reține că împotriva acestora se poate formula contestație la organul fiscal emitent în termen de 30 de zile de la data comunicării sau luării la cunoștință în conformitate cu prevederile art. 205 și 207 din O.G. nr. 92/2003.
Codul de procedură fiscală reglementează procedura contestării actelor administrativ fiscale, această cale administrativă fiind obligatorie și nu facultativă. Actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor formulate potrivit OG nr.92/2003, sunt acte administrative supuse cenzurii instanței.
Pe fondul cauzei se rețin următoarele:
Urmare inspecției fiscale generale efectuată la P.F.A. B. S. organele de control din cadrul D.G.F.P. Tulcea au verificat modul de evidențiere, calcul, declarare și virare a impozitului pe venit și a taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 01.02._11 la sursa impozit pe venit și 01.01._12 la sursa T.V.A.
Rezultatele inspecției fiscale s-au finalizat prin întocmirea raportului de impunere nr._/25.07.2012, în baza căruia s-au emis decizia de impunere nr._/25.07.2012 în sumă de 212.991 lei și decizia de impunere nr._/25.07,.2012 în sumă de 66.531, decizii prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligați fiscale suplimentare în sumă totală de 279.552 lei.
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziilor de impunere însă în urma analizei documentelor existente la dosarul cauzei, a susținerilor reclamantului precum și a actelor normative în vigoare, D.G.F.P. Tulcea, prin decizia nr. 48/07.09.2012 a respins contestația ca fiind neîntemeiată privind suma totală de 279.522 lei, reprezentând 164.821 lei impozit pe venit, 48.179 lei accesorii aferente impozitului pe venit, 50.360 lei TVA și 16.171 lei accesorii aferente TVA.
S-a reținut in esență că, având în vedere constatările din timpul controlului, înscrise în actul de control, respectiv nedeclararea și neînregistrarea producției de cereale și plante de nutreț obținute de reclamantă, neconcordanțe între suprafețele de teren agricol cultivate și cheltuielile efectuate și nedepunerea unor documente justificative, respectiv acte de calamitate, procese-verbale de constatare a pagubelor, fișe tehnologice cadru pe culturi, rezultă că organul de control a procedat în mod corect la stabilirea prin estimare a bazei de impunere în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3389/3._.
Examinând legalitatea și temeinicia deciziei nr. 48/7.09.2012 emisă de D.G.F.P. Tulcea, se rețin următoarele:
Relativ la susținerile contestatorului potrivit cărora stabilirea obligațiilor de plată suplimentare privind impozitul pe venit pentru perioada 2006-2011 cu majorările și penalitățile de întârziere aferente, s-a făcut „fără ca organul de inspecție fiscală să aibă în vedere prevederile art. 42 lit. k din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal conform căruia veniturile din agricultură nu sunt impozitate, se retine că sunt nefondate întrucât reclamantul P.F.A. B. S. își desfășoară activitatea în baza autorizației solicitată și obținută de la Oficiul Registrului Comerțului Tulcea, sub nr. F36/112/27.02.2006, calitate în care îi revine obligația de a organiza și conduce evidența contabilă din momentul înregistrării.
Potrivit prevederilor Codului fiscal, respectiv art. 7. (1) „În înțelesul prezentului cod, cu excepția titlului VI, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: ... 4. activitate independentă - orice activitate desfășurată cu regularitate de către o persoană fizică, alta decât o activitate dependentă”
Potrivit art. 41 „categoriile de venituri supuse impozitului pe venit [...] sunt următoarele venituri din activități independente, definite conform art. 46 alin. 1) veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente, iar alin. (2) prevede că sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum și din practicarea unei meserii.
Totodată se reține că pentru exercitarea activității independente precum și a veniturilor comerciale realizate sunt aplicabile prevederile pct. 18, 19 și 21 din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, potrivit cu care: 18. Se supun impozitului e veniturile din activități independente persoanele fizice care realizează aceste venituri în mod individual sau asociate pe baza unui contract de asociere încheiat în vederea desfășurării de activități în scopul obținerii unui contract de asociere încheiat în vederea desfășurării de activități în scopul obținerii de venit, asociere care se realizează potrivit dispozițiilor legale și care nu dă naștere unei persoane juridice; 19. exercitarea unei activități independente presupune desfășurarea acesteia în mod obișnuit, pe cont propriu și urmărind un scop lucrativ. Printre criteriile care definesc preponderent existența unei activități independente sunt: libera alegere a desfășurării activității, a programului de lucru și a locului de desfășurare a activității; riscul pe care și-l asumă întreprinzătorul; activitatea se desfășoară pentru mai mulți clienți; activitatea se poate desfășura nu numai direct, ci și cu personalul angajat de întreprinzător în condițiile legii”; 21. Sunt considerate venituri comerciale veniturile realizate din fapte de comerț de către persoane fizice sau asocieri fără personalitate juridică, din prestări de servicii, altele decât cele realizate din profesii libere, precum și cele obținute din practicarea unei meserii. Principalele activități care constituie fapte de comerț sunt: „activități de producție (...)”
În raport de aceste prevederi legale, se reține că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, atât în mod individual cât și asociate pe baza unui contract de asociere încheiat în vederea desfășurării de activități în scopul obținerii de venituri, se supun impozitului pe venituri din activități independente, a căror exercitare presupune desfășurarea acestora în mod obișnuit pe cont propriu și urmărind un scop lucrativ.
Prin urmare, având în vedere că reclamantul desfășoară activitatea de „cultivare a cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase cod CAEN 0111” –desfășurând astfel activitate în mod obișnuit, pe cont propriu, urmărind un scop lucrativ și pentru mai mulți clienți - rezultă că veniturile realizate de acesta din activitatea prestată, respectiv activitatea de producție în agricultură, sunt cuprinse în categoria veniturilor din activități independente.
În ceea ce privește impozitul din activități independente realizate de PFA B. C. S., în cauză sunt aplicabile prevederile art. 43 care la alin. (1) potrivit cu care „C. de impozit pentru determinarea impozitului pe veniturile din: a) activități independente; (...) este de 16% aplicat asupra impozitului corespunzător fiecărei surse din categoria respectivă.”
Reclamantul invocă în mod eronat dispozițiile art. 42 lit. k din Codul fiscal, întrucât, organul de inspecție fiscală a procedat la estimarea bazei de impunere pentru determinarea obligațiilor fiscale privind impozitul pe venitul net anual impozabil și TVA datorate bugetului de stat, conform prevederilor legale în vigoare și respectând excepțiile prevăzute la art.71.
În acest sens sunt și dispozițiile normelor metodologice pentru aplicarea art. 42 lit. k respectiv prevederile pct. 9 din H.G. nr. 44/2004 care precizează în mod expres că: „în categoria veniturilor din agricultură și silvicultură considerate neimpozabile se cuprind: veniturile realizate de proprietar/arendaș din valorificarea în stare naturală a produselor obținute de pe terenurile agricola și silvice, proprietate privată sau luate în arendă. Începând cu data de 1 ianuarie 2009 sunt impozitate veniturile bănești realizate din valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială ori către alte unități, pentru utilizarea ca atare.”
În raport de aceste dispoziții legale, se reține că sunt considerate neimpozabile veniturile realizate de proprietar/arendaș din valorificarea produselor obținute de pe terenurile agricole, deci, veniturile obținute de către persoanele fizice neautorizate, nicidecum de cele autorizate, așa cum este cazul P.F.A. B. S., autorizat și înmatriculat la Registrul Comerțului în scopul desfășurării activității în mod independent.
Referitor la susținerea reclamantului cu privire la aplicarea fără temei a prevederilor OPANAF nr. 3389/03.11.2011, privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere, se retine că pentru perioada 01.01.2008-31.2.2011 organul de inspecție fiscală a constatat neconcordanțe între suprafețele de teren agricol cultivate cu plante de nutreț, cheltuielile efectuate pentru înființarea și întreținerea acestora și veniturile realizate din valorificarea acestora, iar reclamantul nu a putut prezenta documente, situații (acte de calamitate, procese-verbale de constatare a pagubelor produse de factori climaterici nefavorabili, fișe tehnologice cadru pe culturi), pentru a putea verifica costurile efectuate și a le compara cu veniturile realizate, aferente acestor culturi.
Organul de inspecție fiscală a procedat la estimarea bazei de impozitare în baza Notei de fundamentare nr._/13.07.2012 potrivit Ordinului 3389/2011.
Și expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat că organul de inspecție fiscală nu avea posibilitatea să determine baza de impunere fără apela la estimare, întrucât reclamanta PFA B. S. nu a condus evidenta tehnică operativă conform O.M.F.P. 1040/2004 în sensul că nu au fost întocmite note de intrare-recepție, bonuri de consum, fișe de magazie, foi de pontaj și fișe de evidență a muncii prestate, în raportările trimestriale privind livrările/prestările de serviciu și achizițiile efectuate pe teritoriul național, inspecția fiscală a constatat neconcordante între raportările reclamantului și alți agenți economici, motiv pentru care au fost avute în vedere atât de către inspecția fiscală, cât și de către expertul contabil producțiile medii comunicate de D.A.D.R. Tulcea.
Referitor la stabilirea prin estimare a bazei de impunere, art.67 alin. (1) din Codul de procedură fiscală menționează că: „organul fiscal stabilește baza de impunere și obligația fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă și mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă, iar alin. (2) arată că „În situațiile în care potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere prețul de piață al tranzacției sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.”
Totodată, se reține că O.P.A.N.A.F. nr. 3389/03.11.2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere, prevede la art. 1 că: „Stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat al statului se efectuează de organele de inspecție fiscală în situații cum ar fi: documentele și informațiile prezentate în cursul inspecției fiscale sunt incorecte sau incomplete; documentele și informațiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală”.
Potrivit art. 1 pct. 3 din Ordinul 3389/2011, „stabilirea bazei de impozitare se va face prin estimarea atât a veniturilor cât și a cheltuielilor aferente acestora”
Organul de inspecție fiscală a procedat la estimarea bazei de impozitare în baza Notei de fundamentare nr._/13.07.2012, având în vedere prevederile Ordinului nr. 3389/2011.
Organul de inspecție fiscală a estimat însă numai veniturile suplimentare având la bază producțiile medii comunicate de D.A.D.R Tulcea și nu a procedat și la estimarea cheltuielilor tehnologice pentru fiecare cultură pentru anul 2008.
Expertiza contabilă efectuată în cauză de expert Livadaru V. a calculat cheltuielile tehnologice ținând cont de tehnologia cadru elaborată de Ministerul Agriculturii și A.S.A.S. (anexele 1, 2, 3 și 4) rezultând valoarea totală de 548.667 lei conform anexei 5.
Având in vedere cheltuielile estimate potrivit art. 1 pct. 3 din Ordinul 3389/2011, expertul a procedat la recalcularea impozitului pe venit pentru anul 2008 rezultând cheltuieli deductibile în sumă de 383.707 lei și un venit net impozabil de 12.319 lei pentru care se datorează impozit pe venit 1.971 lei, majorări 1.229 lei și penalități 296 lei.
Pentru anul 2009, expertiza nu a stabilit diferențe față de constatările inspecției fiscale, iar pentru anul 2006 expertiza a constatat că P.F.A. B. S. a înregistrat o pierdere fiscală de 36.908 lei și pe cale de consecință nu datorează impozit pe venit și nici accesorii.
Relativ la stabilirea sumelor datorate cu titlu de TVA pentru perioada verificată, respectiv 2006-2009, expertiza nu a constat diferențe față de suma stabilită prin raportul de inspecție fiscală, respectiv TVA de rambursat în sumă de 50.360 lei și accesorii 16.171 lei.
De altfel, nici prin contestația formulată la D.G.F.P. Tulcea și nici prin prezenta acțiune, reclamatul nu invocă motive de nelegalitate în ceea ce privește modalitatea de calcul a TVA de rambursat.
Pentru aceste considerente, se reține că reclamanta datorează cu titlu de impozit pe venit suplimentar suma de 42.041 lei și accesorii 1.525 lei, pentru perioada 2006-2009, motiv pentru care urmează a admite acțiunea în parte și a anula în parte Decizia nr. 48/7.09.2012 emisă de D.G.F.P. Tulcea, deciziile de impunere nr._/25.07.2012 și nr._/25.07.2012 emise de D.G.F.P. Tulcea – Activitatea de Inspecție Fiscală – Serviciul de Inspecție Fiscală persoane fizice și Raportul de inspecție fiscală nr._/25.07.2012 emis de D.G.F.P. Tulcea – Activitatea de Inspecție Fiscală, pentru suma de 122.780 lei reprezentând impozit de venit și suma de 46.645 lei reprezentând accesorii.
Va fi respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea deciziilor de compensare nr._/30.11.2012 și nr._/26.10.2012 emise de D.G.F.P. Tulcea – Administrația Finanțelor Publice Baia.
In temeiul art.274 cod pr.civilă, va fi obligată pârâta la plata sumei de 1004,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea privind pe contestatoarea PFA B. S., cu sediul procesual ales la Avocat P. F. – cu sediul în localitatea O. ., jud.C., în contradictoriu cu pârâtele D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRAȚIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE TULCEA- cu sediul în G. . jud.G., D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- AD-T. JUD.A FINANTELOR PUBLICE TULCEA-ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA- STRUCTURA INSPECTIE FISCALA PERSOANE FIZICE- cu sediul în Tulcea . bis și D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- AD-T. JUD.A FINANTELOR PUBLICE TULCEA- Birou Fiscal ., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Anulează în parte decizia nr.48/7.09.2012 emisă de D.G.F.P.Tulcea, deciziile de impunere nr._/25.07.2012 și nr._/25.07.2012 emise de D.G.F.P.Tulcea – Activitatea de Inspecție Fiscală – Serviciul de Inspecție Fiscală persoane fizice și Raportul de inspecție fiscală nr._/25.07.2012 emis de D.G.F.P.Tulcea – Activitatea de Inspecție Fiscală, pentru suma de 122.780 lei reprezentând impozit de venit și suma de 46.645 lei reprezentând accesorii.
Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea deciziilor de compensare nr._/30.11.2012 și nr._/26.10.2012 emise de D.G.F.P.Tulcea – Administrația Finanțelor Publice Baia.
Obligă pârâta la plata sumei de 1004,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
D. N. L. C.
Redactat jud. D.N./24.12.2013
Tehnoredactat gref. G.R./14.01.2014/5 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2631/2013.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 714/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
