Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2474/2013. Tribunalul TULCEA

Sentința nr. 2474/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 1122/88/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă Nr. 2474/2013

Ședința publică de la 19 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: R. A. V.

Grefier: M. D.

S-a luat în examinare cauza în contencios administrativ având ca obiect obligare emitere act administrativ certificat de încadrare în grad de handicap privind pe contestatorul V. N. cu domiciliul în Tulcea, ., ., . și pe intimații C. DE E. A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE - C. SUPERIOARĂ DE AVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI cu sediul în București, ., nr. 2-41, sector 1.

Susținerile părții prezente pe fond au avut loc în ședința publică din 12 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._ reclamantul V. N. a chemat în judecată C. de E. a persoanelor adulte cu handicap, contestând decizia de încadrare în grad de handicap nr. 9579/18.10.2011

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anii 2008 și 2009 a fost încadrat în gradul de handicap accentuat pentru ca prin decizia nr. 3579/18.10.2011 să fie încadrat la gradul de handicap mediu, ceea ce nu corespunde adevărului.

Prin sentința civilă nr. 2911/14.06.2012 a Tribunalului Tulcea a fost admisă excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel C..

Pe rolul Curții de Apel C. – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal s-a format dosarul nr._ .

Prin încheierea nr. 95/CA din 11.03.201 a Curții de Apel C. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a fost trimisă cauza privind acțiunea formulată de reclamantul V. N. la Tribunalul Tulcea.

Pe rolul Tribunalului Tulcea s-a format dosarul nr._ .

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin decizia nr. 9579/18.10.2011 C. Superioară de E. a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a confirmat certificatul eliberat de C. de evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulți Tulcea nr. 3108/18.07.2011.

Se cuvine a fi observat faptul că potrivit art. 46 din H.G. nr. 268/2007 evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex și continuu prin care sunt estimate și recunoscute particularitățile de dezvoltare, integrare și incluziune socială a acestora. Procesul presupune colectarea de informații cât mai complexe și interpretarea acestora în scopul orientării asupra deciziei și intervenției. Evaluarea este subordonată principiului interesului persoanei cu handicap, potrivit căruia orice decizie sau măsură este luată numai în interesul acestei persoane, fiind inacceptabile abordările întemeiate pe milă și pe percepția persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate.

Din înscrisurile depuse la dosar și mai exact din documentele medicale atașate rezultă că reclamantul V. N. este diagnosticat cu glaucom cronic simplu la ambii ochi, maculopatie maculară și degenerativă, ochiul drept - implant cristalin artificial VOD (acuitate vizuală la ochiul drept) = 1 fc - acuitate vizuală normală, VOS (acuitate vizuală la ochiul stâng fpl - fără perceperea luminii.

Se mai cuvine a fi subliniat faptul că încadrarea persoanelor în grad ușor, mediu, accentuat sau grav de handicap se stabilește în funcție de evaluarea parametrilor funcționali, respectiv acuitatea vizuală (calitatea vederii), la ochiul cel mai bun cu corecția utilă cea mai bună.

Din aceleași înscrisuri rezultă că, explicația medicală a faptului că în procesul evaluării se ia în considerare vederea de la ochiul cel mai bun este aceea că deficiența vizuală se poate compensa, intrând în funcțiune un proces de adaptare ca răspuns la condiții externe - compensarea reprezentând un fenomen de structurare sau restructurare a schemelor funcționale de mobilizare a resurselor energetice ale organismului în lupta împotriva deficiențelor congenitale sau dobândite. Compensarea poate fi realizată prin mijloace naturale (pentru cazul de față funcția vizuală pierdută a ochiului drept a fost compensată, fiind preluată de ochiul stâng), sau mijloace tehnice (ochelari, lupe).

Pe cale de consecință, s-a stabilit că deficiența constată este de intensitate medie și este întemeiată pe valorile acuității vizuale specifice în referatul medical, iar ancheta socială nu evidențiază nici o problemă privind autonomia. Orientarea parțială este păstrată, realizându-se fără probleme.

În aceste considerente, susținerile recurentului potrivit cărora încadrarea sa în gradul mediu de handicap este greșită nu pot fi primite din perspectiva celor mai sus arătate.

Așa fiind, urmează ca instanța să respingă cererea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea având ca obiect obligare emitere act administrativ certificat de încadrare în grad de handicap privind pe contestatorul V. N., cu domiciliul în Tulcea, ., ., . și pe intimații C. DE E. A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE - C. SUPERIOARĂ DE AVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, cu sediul în București, ., nr. 2-41, sector 1, ca nefondată

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică din 19 aprilie 2013.

P R E Ș E D I N T E, GREFIER,

R. A. V. M. D.

Redactat jud. R.A.V./09.05.2013

Tehnoredactat gref. G.R./30.05.2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2474/2013. Tribunalul TULCEA