Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ?.u.. Sentința nr. 4186/2013. Tribunalul TULCEA

Sentința nr. 4186/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 2011/88/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4186

Ședința publică de la 07 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. A.

Grefier: A. S.

S-a luat în examinare cauza in contencios administrativ având ca obiect ordonanță de plată, formulata de către reclamanta ASOCIEREA H. INTERNAȚIONAL N.V. OLANDA ȘI .) SRL, REPREZENTATĂ DE ., cu sediul ales în București, .. Marasoiu, nr. 16, sector 1 la M.&P. S.C.A., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în T., ., jud. T..

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamantă av. C. I. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Apărătorul reclamantei, având cuvântul, arată că părțile au soluționat litigiul pe cale amiabilă, sens în care depune la dosar, în original, contractul de tranzacție încheiat, solicitând a se lua act de tranzacția intervenită între părți la data de 17 octombrie 2013.

Instanța apreciază dosarul în stare de judecată, având în vedere tranzacția încheiată între părți și lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, reclamanta-creditoare Asocierea constituită din H. INTERNAȚIONAL N.V. și .) SRL B. ești a solicitat emiterea unei ordonanțe de plata împotriva debitoarei S.C. A. S.A. T., prin care să fie obligată la achitarea sumei de 412.150,74 lei, reprezentând debit principal, datorat in baza contractului de servicii nr. 1575/09.02.2009 si a facturii fiscale nr._/17.01.2013 și a sumei de 2.201,90 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate la data de 05.07.2013, conform art. 27.5 din contractul mai sus-menționat, cu mențiunea că dreptul subscrisei la încasarea penalităților de întârziere curge până la achitarea efectivă și în integralitate a debitului, cât și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, raportat la prev. art. 193 alin. 1 și art. 1014 din Noul Cod de procedură civilă, a comunicat societății debitoare, la data de 11.06.2013, prin executor judecătoresc, somația prin care i-a pus în vedere să achite în termen de 15 zile suma de 412.150,74 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/17.01.2013.

Astfel, somația însoțită de actele doveditoare cu privire la suma datorată, a fost primită la data de 17 iunie 2013, ora 13:00, dovada de primire fiind semnată de către reprezentantul debitoarei.

Având în vedere că au trecut mai mult de 15 zile de la data primirii somației, iar debitoarea nu a achitat suma datorată, în temeiul art. 1015 din NCPC, sunt îndreptățiți a introduce prezenta cerere.

În fapt, a învederat reclamanta-creditoare că, urmare a unei proceduri de achiziție publică, la data de 09.02.2009, între Asocierea constituită din H. I. N.V. Luxembourg și S.C. H. I. (Bucharest) S.R.L., în calitate de prestator și S.C. A. S.A. T., în calitate de autoritate contractantă, s-a încheiat Contractul de servicii nr. 1575 al cărui obiect 1-a reprezentat executarea de servicii de asistentă tehnică pentru supervizarea proiectului "Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul T." și, deși și-a îndeplinit obligațiile asumate, debitoarea nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate în favoarea sa, aprobate de aceasta și de care a beneficiat în mod corespunzător, fiind emise factura fiscală nr._ din 17.01.2013, în cuantum de 512.150,74 lei, care a fost achitată numai parțial (a fost achitată doar suma de 100.000 lei, potrivit ordinului de plata nr. 41/24.05.2013), după ce anterior a înaintat către debitoare raportul financiar aferent perioadei 01.06._12 și a raportului financiar general, ambele fiind avizate și aprobate.

S-a mai arătat că, în aceste condiții, factura fiscala emisă a fost acceptată la plată de către debitoare, dar aceasta nu a înțeles să o achite decât parțial, rămânând un rest de plată de 412.150,74 lei.

Potrivit prev. art. 27.3 pct. 2 din contractul de servicii nr. 1575/09.02.2009, debitoarea avea obligația de a efectua plata în termen de 60 de zile de la primirea de către autoritatea contractantă a facturii însoțită de raportul intermediar de derulare a lucrărilor, cu condiția aprobării respectivelor rapoarte.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, termen de 60 de zile a fost întrerupt la data de 23.01.2013 și reluat la data de 03.04.2013, potrivit adresei nr. 3501/04.04.2013, scadenta facturii fiscale împlinindu-se la data de 27.05.2013.

Mai mult, art. 27.5 din contract prevede că, după expirarea termenului prevăzut mai sus, prestatorul poate pretinde dobânzi pentru plata cu întârziere, la nivelul ratei dobânzii de referință aplicată de Banca Națională a României, în prima zi a lunii în care termenul limită a expirat.

Având în vedere tabelul atașat cererii de chemare în judecată, debitoarea datorează penalități de întârziere în cuantum de 2.201,90 lei.

În concluzie, învederează reclamanta că, creanța este certă atunci când existența ei este neîndoielnică, lichidă, atunci când obiectul ei este determinat sau actul conține elemente care permit stabilirea lui și exigibilă atunci când obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1013 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.

În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, factura fiscală nr._/17.01.2013, ordinul de plată nr. 41/24.05.2013, somație către . nr. 19/17 ianuarie 2013 și nr. 20/17 ianuarie 2013, raport financiar aferent perioadei 01.06._12, raport financiar general, aplicația de plată nr. 15, contractul de servicii nr. 1575/09.02.2009 și alte înscrisuri.

În apărare, pârâta-debitoare a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 1014 din Noul Cod de Procedură Civilă, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de ordonanță de plată.

La data de 20 august 2013, reclamanta-creditoare a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de către debitoare.

La termenul de judecată din data de 07 noiembrie 2013, reclamanta a depus la dosar, în original, contractul de tranzacție încheiată între părți la data 17.10.2013.

Față de tranzacția încheiată între părți, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 438 Cod procedură civilă, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor.

La data de 07 noiembrie 2013 a fost depusă la dosarul cauzei tranzacția părților care are următorul conținut: S.C. A. S.A. T., persoana juridică română, cu sediul în T., ., cod poștal_, jud. T., având număr de Înregistrare la Registrul Comerțului J36/348/20.09.2004, având Cod Unic de înregistrare RO_, cont RO 36 BRDE 370 SV_, deschis la BRD Sucursala T., tel_, fax_. reprezentată legal de Director General Ing. I. C. și Director Economic Ec L. P., în calitate de Autoritate Contractantă („Pârât”), și ASOCIEREA constituită din H. I. N.V., societate de drept olandez, persoană juridică rezidenta în Amsterdam, Olanda, cu sediul în Claude Debussylaan nr. 24, 1082MD, Amsterdam, Registrul Comerțului_ si S.C. H. I. (Bucharest) S.R.L., persoană juridică română, cu sediul in București, . nr. 17-19, ., având număr de Înregistrare la Registrul Comerțului J40/_/2006, Cod Unic de înregistrare nr._, reprezentată prin S.C. H. I. (Bucharest) S.R.L., conform Contractului de asociere în participațiune nr. 342b/27.05.2009, reprezentant legal de dl. PANAGIOTIS METHENITIS - Administrator, și reprezentată pentru semnarea prezentei Tranzacții de dl. Director Tehnic B. M., conform procurii autentificate sub nr. 1597 din data de 16.10.2013 de către N. Public F. B., anexată prezentei tranzacții și care face parte integrantă din ea, în calitate de Prestator („Reclamant) denumite în continuare în mod individual “Partea” și în mod colectiv “Părțile”,

AVÂND ÎN VEDERE:

A) Încheierea între părți la data de 09.02.2009 a Contractului de servicii nr. 1575, având ca obiect Asistenta Tehnica pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului “Reabilitarea si extinderea sistemelor de apa și apă uzată în județul T.”, clasificare CPV:_-9 - Servicii de supraveghere a lucrărilor,_-6 - Servicii de supraveghere a șantierului,_-2 - Servicii de supraveghere a proiectelor, altele decât pentru lucrările de construcții, având nr. de identificare CS 2 –TL ;

B) Apariția între părti a unei dispute cu privire la executarea acestui contract, în urma căreia: a) Autoritatea Contractantă a emis Notificarea de reziliere nr._/21.12.2012 Înregistrata de Prestator sub nr. 1965/21.12.2012, menționând ca temei prevederile art. 16.3., 31.2 si 33 din Condițiile Generale ale Contractului de servicii nr. 1575 din 09.02.2009;

b) Prestatorul a emis răspunsul sau la această notificare prin care a contestat legalitatea și temeinicia ei, concomitant cu Notificarea Autoritatii Contractante pentru Încetarea Contractului de servicii nr. 1575 din 09.02.2009 in condițiile clauzei art. 34.1 lit. a) prevăzută in Condițiile generale ale acestuia, Notificare Înregistrata la Prestator sub nr. 730/27.12.2012 și la Autoritatea Contractanta sub nr. 2/03.01.2013;

C) Promovarea următoarelor dosare aflate pe rolul instantelor judecătorești:

- Promovarea de către Prestator, pe rolul Tribunalului T., in contradictoriu cu Autoritatea Contractanta, a dosarului nr._, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice privind rezilierea Contractului de servicii nr. 1575 din 09.02.2009 și pe de altă parte promovarea de către Autoritatea Contractanta în contradictoriu cu Prestatorul a unei cereri reconvenționale în cadrul aceluiași dosar privind acordarea de despăgubiri pentru neindeplinirea corespunzătoare a contractului;

Promovarea de către Beneficiar a unei cereri in anulare Împotriva Sentintei Civile nr. 2766/17.05.2013, pronuntată de Tribunalul T., Secția Civila de C. Administrativ si Fiscal în dosarul nr._, cerere ce face obiectul dosarului_ pe rolul Tribunalului T.;

Promovarea de către Prestator a unei ordonanțe de plată contra Autoritații Contractante ce face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului T.;

Intentia manifestata de Părți de a pune capăt oricăror pretenții în legătură cu contractul mai sus menționat

NOI, PĂRȚILE AM CONVENIT ÎNCHEIEREA

PREZENTULUI CONTRACT DE TRANZACTIE,

IN URMATOARELE CONDIȚII:

1. INTERPRETAREA

In prezentul contract de tranzactie, termenii si expresiile utilizate au același inteles cu cel prevăzut in Contractul de servicii nr. 1575 din 09.02.2009, avand ca obiect Asistenta Tehnica pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului “Reabilitarea si extinderea sistemelor de apa si apa uzata in județul T.”.

2. .>

Părțile convin ca prezentul contract de tranzactie intra in vigoare la data sernnarii sale de către reprezentanții ambelor Parti, data de la care isi produce depline efecte in privința tuturor clauzelor agreate in continutul sau.

3. OBIECTUL CONTRACTULUI DE TRANZACTIE

Prin semnarea prezentului contract de tranzactie, părțile convin urmatoarele:

A) Prin prezentul contract de tranzactie, Autoritatea Contractanta declara ca Notificarea de reziliere nr._/21.12.2012 Înregistrata de Prestator sub nr. 1965/21.12.2012 este lipsita de orice efect juridic specific rezilierii.

B) Prin prezentul contract de tranzactie, Prestatorul declara ca Notificarea de reziliere Înregistrata la Prestator sub nr. 730/27.12.2012 pentru Încetarea Contractului de servicii nr. 1575 din 09.02.2009 este lipsita de orice efect juridic specific rezilierii.

C) Prin prezentul contract de tranzactie, Părțile inceteaza, de comun acord. Contractul de servicii nr. 1575 din 09.02.2009, avand ca obiect Asistenta Tehnica pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului “Reabilitarea si extinderea sistemelor de apa si apa uzata in județul T.”, Începând cu data intrării in vigoare a prezentului contract de tranzactie, cu consecința incetarii oricăror si a tuturor efectelor acestuia, părțile fiind eliberate de toate si oricare obligații si garanții izvorâte din sau in legătură cu Contractul, si inclusiv cu consecința eliberararii Prestatorului de orice activitati sau sarcini in legătură cu acele contracte de lucrări care nu au fost finalizate, conform graficului inițial din contract.

D) Prin prezentul contract de tranzactie, Autoritatea Contractanta recunoaște prestarea serviciilor de către Prestator pana la data de 21.12.2012 si se obliga sa efectueze plățile mentionate la art. 3.6.

E) Pe data semnării prezentului contract de tranzactie. Autoritatea Contractanta se obliga sa elibereze documentul constatator care va confirma Îndeplinirea conforma a obligațiilor contractuale.

F) In vederea soluționării pe cale amiabila a litigiului mentionat mai sus. Autoritatea Contractanta se obliga sa plateasca urmatoarele sume de bani, in termen de 60 de zile de la data semnării prezentei tranzactii, sub sancțiunea plații de penalitati de Întârziere in cuantum de 0,1% pe zi de Întârziere in efectuarea plații, datorate si facturate pentru serviciile prestate de Prestator pana la data de 21.12.2012:

a) 183.428,02 lei fara TVA (227.450,74 lei cu TVA), reprezentând rest de plata din factura nr. 0007/17.01.2013;

a) 324.838,08 lei fara TVA (402.799,21 lei cu TVA) - rest de plata aferent trimestrului 14 din contract;

b) 56.391,89 lei fara TVA (69.925,94 lei cu TVA) inflație aferenta restului de plata trimestrul 14 din contract;

c) 413.901,70 fara TVA (513.238,1 1 lei cu TVA) plata experți perioada septembrie 2012 - decembrie 2012;

c) 82.159,49 lei fara TVA (101.877,76 lei cu TVA) inflație aferenta perioadei septembrie 2012 - decembrie 2012;

c) suma de 42.089,07 lei, conform Sentintei Civile nr. 2766/17.05.2013, pronuntata de Tribunalul T., Secția Civila de C. Administrativ si Fiscal in dosarul nr._ .

Prestatorul declara ca intelege sa renunțe la penalitatile de Întârziere prevăzute de contract pentru plata cu Întârziere a facturii nr._/17.01.2013 emisa de H., daca toate plățile mentionate la punctul 3.6 vor fi efectuate pana cel mai târziu la data scadentei mentionata la punctul 3.6, in caz contrar aceste penalitati urmeaza sa fie solicitate la plata, cu aplicarea dobânzii contractuale pe perioada de la scadenta facturii si pana la data semnării tranzactiei si cu dobanda prevăzută la punctul 3.6 pe perioada de la data semnării tranzactiei si pana la data Îndeplinirii efective a obligației.

Prestatorul se obliga, ca la data semnării prezentei tranzactii sa predea Autoritatii Contractante raportul final revizuit.

Prezenta tranzactie se va putea depune de oricare dintre parti in dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului T., avand ca obiect litigiu privind achizitiile publice, in dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului T., avand ca obiect cererea in anulare promovata de A. Împotriva Sentintei Civile nr. 2766/17.05.2013, pronuntata de Tribunalul T., Secția Civila de C. Administrativ si Fiscal in cadrul dosarului nr._, precum si in dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului T., avand ca obiect ordonanța de plata promovata de Prestator contra Autoritatii Contractante. Prin prezentul contract, părțile solicita instantelor judecătorești sa ia act de prezenta tranzactie si sa pronunțe o hotarare de expedient, potrivit art. 438 si urmatoarele din N.C.P.C., respectiv art. 271 si urmatoarele din C.P.C.

4. DECLARAȚII SI ALTE RENUNȚĂRI

Părțile declara expres ca aceasta voința ., prin acordul pârtilor, Contractul de servicii nr. 1575 din 09.02.2009, avand ca obiect Asistenta Telinica pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului “Reabilitarea si extinderea sistemelor de apa si apa uzata in județul T.”, va fi unica interpretare pe care acestea, precum si orice alta entitate, inclusiv o autoritate judecătoreasca sau de orice alta natura, in orice Împrejurare si circumstanța, o vor da prezentului articol si prezentei convenții.

Pentru evitarea oricărei neînțelegeri, Părțile Înțeleg si convin ca fiecare dintre Parti va suporta propriile cheltuieli de judecata privitoare la dosarele aflate in curs de judecata si mentionate a paragraful C.

5. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR

Părțile convin ca orice litigiu sau disputa decurgând din sau in legătură cu acest contract de tranzactie, inclusiv referitor la Încheierea, executarea ori desființarea acestuia va fi deferit spre soluționare instantelorcompetente de la sediul Prestatorului.

6. DISPOZIȚII FINALE

6.1. Orice modificare a acestui Contract de tranzacție nu va fi considerată

valabila decât daca este efectuata in scris si semnata de sau in numele ambelor părți.

6.2Fiecare persoană fizică semnatară în numele uneia dintre părți declară și garantează că a fost pe deplin împuternicită să semneze aceste Contract de tranzacție.

6.3Părțile declară că prezentul Contract de tranzacție reprezintă voința lor completă și exclusivă cu privire la obiectul acestuia, înlăturând orice alte înțelegeri anterioare, verbale sau scrise.

6.4Prezentul contract de tranzacție este încheiat astăzi, 17.10.2013, în 7 (șapte) exemplare originale.

Fiind întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 438 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va admite cererea și va lua act de tranzacția intervenită între părți la data de 17 octombrie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

În temeiul art. 438 din Noul Cod de procedură civilă,

Ia act de tranzacția intervenită între părți la data de 17 octombrie 2013, al cărui conținut îl validează în întregime: S.C. A. S.A. T., persoana juridică română, cu sediul în T., ., cod poștal_, jud. T., având număr de Înregistrare la Registrul Comerțului J36/348/20.09.2004, având Cod Unic de înregistrare RO_, cont RO 36 BRDE 370 SV_, deschis la BRD Sucursala T., tel_, fax_. reprezentată legal de Director General Ing. I. C. și Director Economic Ec L. P., în calitate de Autoritate Contractantă („Pârât”), și ASOCIEREA constituită din H. I. N.V., societate de drept olandez, persoană juridică rezidenta în Amsterdam, Olanda, cu sediul în Claude Debussylaan nr. 24, 1082MD, Amsterdam, Registrul Comerțului_ si S.C. H. I. (Bucharest) S.R.L., persoană juridică română, cu sediul in București, . nr. 17-19, ., având număr de Înregistrare la Registrul Comerțului J40/_/2006, Cod Unic de înregistrare nr._, reprezentată prin S.C. H. I. (Bucharest) S.R.L., conform Contractului de asociere în participațiune nr. 342b/27.05.2009, reprezentant legal de dl. PANAGIOTIS METHENITIS - Administrator, și reprezentată pentru semnarea prezentei Tranzacții de dl. Director Tehnic B. M., conform procurii autentificate sub nr. 1597 din data de 16.10.2013 de către N. Public F. B., anexată prezentei tranzacții și care face parte integrantă din ea, în calitate de Prestator („Reclamant) denumite în continuare în mod individual “Partea” și în mod colectiv “Părțile”,

AVÂND ÎN VEDERE:

A) Încheierea între părți la data de 09.02.2009 a Contractului de servicii nr. 1575, având ca obiect Asistenta Tehnica pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului “Reabilitarea si extinderea sistemelor de apa și apă uzată în județul T.”, clasificare CPV:_-9 - Servicii de supraveghere a lucrărilor,_-6 - Servicii de supraveghere a șantierului,_-2 - Servicii de supraveghere a proiectelor, altele decât pentru lucrările de construcții, având nr. de identificare CS 2 –TL ;

B) Apariția între părti a unei dispute cu privire la executarea acestui contract, în urma căreia: a) Autoritatea Contractantă a emis Notificarea de reziliere nr._/21.12.2012 Înregistrata de Prestator sub nr. 1965/21.12.2012, menționând ca temei prevederile art. 16.3., 31.2 si 33 din Condițiile Generale ale Contractului de servicii nr. 1575 din 09.02.2009;

b) Prestatorul a emis răspunsul sau la această notificare prin care a contestat legalitatea și temeinicia ei, concomitant cu Notificarea Autoritatii Contractante pentru Încetarea Contractului de servicii nr. 1575 din 09.02.2009 in condițiile clauzei art. 34.1 lit. a) prevăzută in Condițiile generale ale acestuia, Notificare Înregistrata la Prestator sub nr. 730/27.12.2012 și la Autoritatea Contractanta sub nr. 2/03.01.2013;

C) Promovarea următoarelor dosare aflate pe rolul instantelor judecătorești:

- Promovarea de către Prestator, pe rolul Tribunalului T., in contradictoriu cu Autoritatea Contractanta, a dosarului nr._, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice privind rezilierea Contractului de servicii nr. 1575 din 09.02.2009 și pe de altă parte promovarea de către Autoritatea Contractanta în contradictoriu cu Prestatorul a unei cereri reconvenționale în cadrul aceluiași dosar privind acordarea de despăgubiri pentru neindeplinirea corespunzătoare a contractului;

Promovarea de către Beneficiar a unei cereri in anulare Împotriva Sentintei Civile nr. 2766/17.05.2013, pronuntată de Tribunalul T., Secția Civila de C. Administrativ si Fiscal în dosarul nr._, cerere ce face obiectul dosarului_ pe rolul Tribunalului T.;

Promovarea de către Prestator a unei ordonanțe de plată contra Autoritații Contractante ce face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului T.;

Intentia manifestata de Părți de a pune capăt oricăror pretenții în legătură cu contractul mai sus menționat

NOI, PĂRȚILE AM CONVENIT ÎNCHEIEREA

PREZENTULUI CONTRACT DE TRANZACTIE,

IN URMATOARELE CONDIȚII:

1. INTERPRETAREA

In prezentul contract de tranzactie, termenii si expresiile utilizate au același inteles cu cel prevăzut in Contractul de servicii nr. 1575 din 09.02.2009, avand ca obiect Asistenta Tehnica pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului “Reabilitarea si extinderea sistemelor de apa si apa uzata in județul T.”.

2. .>

Părțile convin ca prezentul contract de tranzactie intra in vigoare la data sernnarii sale de către reprezentanții ambelor Parti, data de la care isi produce depline efecte in privința tuturor clauzelor agreate in continutul sau.

3. OBIECTUL CONTRACTULUI DE TRANZACTIE

Prin semnarea prezentului contract de tranzactie, părțile convin urmatoarele:

G) Prin prezentul contract de tranzactie, Autoritatea Contractanta declara ca Notificarea de reziliere nr._/21.12.2012 Înregistrata de Prestator sub nr. 1965/21.12.2012 este lipsita de orice efect juridic specific rezilierii.

H) Prin prezentul contract de tranzactie, Prestatorul declara ca Notificarea de reziliere Înregistrata la Prestator sub nr. 730/27.12.2012 pentru Încetarea Contractului de servicii nr. 1575 din 09.02.2009 este lipsita de orice efect juridic specific rezilierii.

I) Prin prezentul contract de tranzactie, Părțile inceteaza, de comun acord. Contractul de servicii nr. 1575 din 09.02.2009, avand ca obiect Asistenta Tehnica pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului “Reabilitarea si extinderea sistemelor de apa si apa uzata in județul T.”, Începând cu data intrării in vigoare a prezentului contract de tranzactie, cu consecința incetarii oricăror si a tuturor efectelor acestuia, părțile fiind eliberate de toate si oricare obligații si garanții izvorâte din sau in legătură cu Contractul, si inclusiv cu consecința eliberararii Prestatorului de orice activitati sau sarcini in legătură cu acele contracte de lucrări care nu au fost finalizate, conform graficului inițial din contract.

J) Prin prezentul contract de tranzactie, Autoritatea Contractanta recunoaște prestarea serviciilor de către Prestator pana la data de 21.12.2012 si se obliga sa efectueze plățile mentionate la art. 3.6.

K) Pe data semnării prezentului contract de tranzactie. Autoritatea Contractanta se obliga sa elibereze documentul constatator care va confirma Îndeplinirea conforma a obligațiilor contractuale.

L) In vederea soluționării pe cale amiabila a litigiului mentionat mai sus. Autoritatea Contractanta se obliga sa plateasca urmatoarele sume de bani, in termen de 60 de zile de la data semnării prezentei tranzactii, sub sancțiunea plații de penalitati de Întârziere in cuantum de 0,1% pe zi de Întârziere in efectuarea plații, datorate si facturate pentru serviciile prestate de Prestator pana la data de 21.12.2012:

c) 183.428,02 lei fara TVA (227.450,74 lei cu TVA), reprezentând rest de plata din factura nr. 0007/17.01.2013;

c) 324.838,08 lei fara TVA (402.799,21 lei cu TVA) - rest de plata aferent trimestrului 14 din contract;

d) 56.391,89 lei fara TVA (69.925,94 lei cu TVA) inflație aferenta restului de plata trimestrul 14 din contract;

e) 413.901,70 fara TVA (513.238,1 1 lei cu TVA) plata experți perioada septembrie 2012 - decembrie 2012;

e) 82.159,49 lei fara TVA (101.877,76 lei cu TVA) inflație aferenta perioadei septembrie 2012 - decembrie 2012;

e) suma de 42.089,07 lei, conform Sentintei Civile nr. 2766/17.05.2013, pronuntata de Tribunalul T., Secția Civila de C. Administrativ si Fiscal in dosarul nr._ .

Prestatorul declara ca intelege sa renunțe la penalitatile de Întârziere prevăzute de contract pentru plata cu Întârziere a facturii nr._/17.01.2013 emisa de H., daca toate plățile mentionate la punctul 3.6 vor fi efectuate pana cel mai târziu la data scadentei mentionata la punctul 3.6, in caz contrar aceste penalitati urmeaza sa fie solicitate la plata, cu aplicarea dobânzii contractuale pe perioada de la scadenta facturii si pana la data semnării tranzactiei si cu dobanda prevăzută la punctul 3.6 pe perioada de la data semnării tranzactiei si pana la data Îndeplinirii efective a obligației.

Prestatorul se obliga, ca la data semnării prezentei tranzactii sa predea Autoritatii Contractante raportul final revizuit.

Prezenta tranzactie se va putea depune de oricare dintre parti in dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului T., avand ca obiect litigiu privind achizitiile publice, in dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului T., avand ca obiect cererea in anulare promovata de A. Împotriva Sentintei Civile nr. 2766/17.05.2013, pronuntata de Tribunalul T., Secția Civila de C. Administrativ si Fiscal in cadrul dosarului nr._, precum si in dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului T., avand ca obiect ordonanța de plata promovata de Prestator contra Autoritatii Contractante. Prin prezentul contract, părțile solicita instantelor judecătorești sa ia act de prezenta tranzactie si sa pronunțe o hotarare de expedient, potrivit art. 438 si urmatoarele din N.C.P.C., respectiv art. 271 si urmatoarele din C.P.C.

4. DECLARAȚII SI ALTE RENUNȚĂRI

Părțile declara expres ca aceasta voința ., prin acordul pârtilor, Contractul de servicii nr. 1575 din 09.02.2009, avand ca obiect Asistenta Telinica pentru Supervizarea Lucrărilor Proiectului “Reabilitarea si extinderea sistemelor de apa si apa uzata in județul T.”, va fi unica interpretare pe care acestea, precum si orice alta entitate, inclusiv o autoritate judecătoreasca sau de orice alta natura, in orice Împrejurare si circumstanța, o vor da prezentului articol si prezentei convenții.

Pentru evitarea oricărei neînțelegeri, Părțile Înțeleg si convin ca fiecare dintre Parti va suporta propriile cheltuieli de judecata privitoare la dosarele aflate in curs de judecata si mentionate a paragraful C.

5. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR

Părțile convin ca orice litigiu sau disputa decurgând din sau in legătură cu acest contract de tranzactie, inclusiv referitor la Încheierea, executarea ori desființarea acestuia va fi deferit spre soluționare instantelorcompetente de la sediul Prestatorului.

6. DISPOZIȚII FINALE

6.1. Orice modificare a acestui Contract de tranzacție nu va fi considerată

valabila decât daca este efectuata in scris si semnata de sau in numele ambelor părți.

6.2Fiecare persoană fizică semnatară în numele uneia dintre părți declară și garantează că a fost pe deplin împuternicită să semneze aceste Contract de tranzacție.

6.3Părțile declară că prezentul Contract de tranzacție reprezintă voința lor completă și exclusivă cu privire la obiectul acestuia, înlăturând orice alte înțelegeri anterioare, verbale sau scrise.

6.4Prezentul contract de tranzacție este încheiat astăzi, 17.10.2013, în 7 (șapte) exemplare originale.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul T..

Pronunțată în ședința publică din data de 07 noiembrie 2013.

Președinte, Grefier,

V. A. A. S.

Red. Jud.V.A./06.12.2013

Tehnored.Gref.A.S./10.12.2013/4 ex./.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ?.u.. Sentința nr. 4186/2013. Tribunalul TULCEA