Acţiune întemeiată pe art. 16 din legea nr. 29/1990. Apărări de fond. Inadmisibilitate
Comentarii |
|
Apărările de fond formulate de comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, referitoare la imposibilitatea punerii în posesie a reclamanţilor - care au formulat o acţiune întemeiată pe art. 16 din Legea nr. 29/1990 nu pot fi primite în faza executării silite.
(Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 523/1997)
Prin cererea înregistrată sub nr. 353/1997, reclamanţii I.I., D.I., D.N., I.M., G.A., D.M., C.E. şi I.E. au chemat în judecată Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local al sectorului 5 Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la punerea acestora în posesie efectivă asupra suprafeţei de 0,30 ha, teren situat în str. Carol, şi obligarea pârâtei la daune cominatorii în sumă de câte 50.000 lei/zi de întârziere.
în motivarea cererii se învederează că prin decizia civilă nr. 306/12.1996 a Curţii de Apel Bucureşti, ce constituie titlu executoriu, pârâta a fost obligată să pună în posesie pe reclamanţi asupra terenului specificat în petitul acţiunii.
Deşi au făcut numeroase demersuri pe lângă Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, sectorul 5, aceasta nu s-a conformat deciziei susmenţionate.
Cu adresa nr. 4.920/7.04.1997 a Primăriei sector 5, reclamanţii fac dovada tergiversării rezolvării de către Comisie a cererii formulate către aceasta. Din adresa de mai sus rezultă că nu sunt contestate drepturile reclamanţilor; comisia face cunoscut acestora că „urmează a reveni la adresă pentru a vă comunica data când vom trece la punerea în posesie pe vechiul amplasament".
Prin întâmpinarea depusă Ia termenul din 7.11.1997 se arată că primăria a încercat să execute hotărârea judecătorească de mai sus şi să procedeze la punerea în posesie a reclamanţilor pe terenul solicitat, dar acest lucru nu a fost posibil, deoarece această suprafaţă se află la dispoziţia comunei Bragadiru, SAI., care a afirmat că a fost atribuită altor persoane, ce au primit titlu de proprietate şi procese-verbale de punere în posesie.
întâmpinarea nu are nici un suport probatoriu, în sensul celor afirmate, ba mai mult, acest punct de vedere a fost avut şi la Curtea de Apel Bucureşti, care a respins acţiunea faţă de pârâta Comisia Locală Bragadiru, pentru lipsa calităţii procesuale a acesteia, cu motivarea că refuzul Consiliului Local sector 5 - Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 - este nejustificat, deoarece actele dosarului au reliefat că vechiul amplasament este liber, neafectat de vreo construcţie, şi s-a făcut dovada că terenul se afla în patrimoniul I.A.S. Bragadiru, punerea în posesie pe vechiul amplasament, respectiv str. Carol, sectorul 5 a devenit posibilă, urmare a schimbului de terenuri între Consiliul Local sectorul 5 şi Consiliul Local Bragadiru, conform adresei din 6.09.1994 a Consiliului Local sector 5 şi procesului-verbal nr. 375/1992 privind predarea-primirea între I.A.S. şi C.A.P. Bragadiru a unor terenuri în suprafaţă totală de 71,75 ha. Faţă de toate acestea, urmează a se înlătura apărările pârâtei, a se constata că, în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, cererea reclamanţilor este fondată în parte.
Urmează ca, în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, să se aplice preşedintelui comisiei câte 500 lei/zi de întârziere, amendă, începând cu 7.11.1997 şi până la executarea efectivă a titlului executoriu.
Capătul de cerere privind daunele cominatorii urmează a fi respins, ca nefondat.
← Acţiune întemeiată pe art. 16 din Legea nr. 29/1990.... | Acţiunea întemeiată pe art. 16 din Legea nr. 29/1990.... → |
---|