Anulare act administrativ emis de Uniunea Naţională a Barourilor din România. Competenţa materială
| Comentarii |
|
Uniunea Naţională a Barourilor din România este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b)) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. În condiţiile în care, în baza dispoziţiilor art. 66 lit. o) şi p) din Legea nr. 51/1995, Consiliul UNBR soluţionează contestaţiile la deciziile barourilor judeţene, în mod cert UNBR îndeplineşte cerinţele pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3515 din 20 iunie 2012
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Secției I civilă a Tribunalului Botoșani la data de 11.10.2011, reclamantul N.I. a chemat în judecată, în calitate de pârâți, Baroul Botoșani și Uniunea Națională a Barourilor din România, pentru a se dispune prin hotărâre judecătorească anularea Deciziei nr. 55/16.06.2011 emisă de Consiliul Baroului Botoșani; obligarea acestui barou să revoce Decizia nr. 6/23.06.2007 prin care a fost suspendat din profesia de avocat definitiv al Baroului Botoșani și trecut pe tabloul avocaților incompatibili; înscrierea sa în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei și aprobarea cererii privind înființarea unui cabinet individual și obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.000 lei daune morale și a sumei de 100 euro/zi, cu titlu de daune materiale, începând cu data introducerii acțiunii și până la emiterea deciziei de înființare a cabinetului individual.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia nr. 40/28.09.2006 emisă de Baroul Botoșani a fost primit în profesia de avocat definitiv începând cu data de 1.10.2006, fiind înscris pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.
Ulterior, prin Decizia nr. 6/23.01.2007 a fost suspendat din profesia de avocat definitiv până la renunțarea la funcția de magistrat.
La 18.04.2011 a fost eliberat din funcția de magistrat prin decret prezidențial, iar la 21.04.2011 s-a adresat Baroului Botoșani cu o cerere prin care solicita să fie revocată decizia de suspendare din profesia de avocat definitiv și să fie înscris pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, precum și să îi fie aprobată cererea de înființare a unui cabinet individual.
Prin Decizia nr. 55/16.06.2011, Baroul Botoșani a respins cererea sa, constatând totodată lipsa de efecte a Deciziilor nr. 40/2006 și nr. 6/2007.
în motivarea deciziei s-a reținut că nu și-a rezolvat starea de incompatibilitate în termenul de 2 luni calculat de la data emiterii deciziei de primire în profesie.
A contestat această decizie la Uniunea Națională a Barourilor din România, însă această contestație nu a fost rezolvată până în prezent, deși a fost înregistrată sub nr. 337/C la data 8 iulie 2011.
Susține reclamantul că decizia contestată încalcă o serie de norme legale, întrucât a dobândit în condițiile legii calitatea de avocat, Hotărârea nr. 620/2009 a UNBR neputând să se aplice retroactiv, pierderea acestei calități nefiind justificată și în dezacord cu practica CEDO și, în special cu cele menționate prin Cauza Buzescu contra României, fiind încălcate și termenele de prescripție, de 3 ani, prevăzute de Decretul nr. 167/1958, că daunele morale sunt justificate prin faptul că decizia contestată i-a produs un puternic stres și comentarii negative din partea cetățenilor și a justițiabililor cu care a venit în contact în desfășurarea activității de judecător și președinte al Judecătoriilor Dorohoi și Darabani și că pretenția referitoare la plata daunelor materiale are la bază faptul că începând cu perioada de 1.05.2011 și până în prezent a pierdut numeroși clienți, neputând exercita profesia de avocat.
Prin încheierea din 26.10.2011, Secția I civilă a Tribunalului Botoșani a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, motivat de faptul că acțiunea are ca obiect anularea unui act administrativ, fiind atrasă competența instanței de contencios administrativ potrivit art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004.
Astfel învestită cu soluționarea cauzei, instanța de contencios administrativ a Tribunalului Botoșani a constatat următoarele:
Pârâții Baroul Botoșani și Uniunea Națională a Barourilor din România au depus întâmpinare la dosar prin care au invocat:
1. Excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a contestat și Decizia nr. 105/3.12.2011, pronunțată de Consiliul UNBR în soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 55/16.06.2001 a Consiliului Baroului Botoșani.
2. Excepția tardivității și inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere având ca obiect obligarea baroului să revoce Decizia nr. 6/2007 - justificat de faptul că reclamantul nu a uzat de calea de atac specială prevăzută de Legea nr. 51/1995 și nici de procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004.
3. Excepția prematurității și inadmisibilității celui de-al treilea capăt de cerere - întrucât cererile reclamantului de reînscriere în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei și de aprobare a înființării unui cabinet individual sunt premature, deoarece modul de soluționare a acestora depinde de modul de soluționare irevocabilă a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 55/2011. Totodată, cele două cereri sunt inadmisibile întrucât admiterea lor de către consiliul baroului este condiționată de achitarea unor taxe profesionale de către reclamant, de depunere a unor înscrisuri care să facă dovada sediului cabinetului individual, etc.
Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de următoarele:
Decizia nr. 55/2011 a fost emisă cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, motivat de faptul că reclamantul a fost primit în profesia de avocat începând cu data de 1.10.2006 și nu și-a rezolvat starea de incompatibilitate în termenul de 2 luni calculat de la data emiterii deciziei de primire în profesie, starea sa de incompatibilitate fiind dată de activitatea salarizată desfășurată ca judecător la Judecătoria Dorohoi, activitate care nu a fost întreruptă până la pensionare.
Susținerea reclamantului că starea sa de incompatibilitate a încetat la data eliberării sale din funcția de judecător prin pensionare vine în contradicție vădită cu prevederea cuprinsă în fostul art. 24 alin. (2), actualul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia termenul de 2 luni se calculează de la data emiterii deciziei de primire în profesia de avocat.
Susținerea reclamantului privind incidența termenului general de prescripție de 3 ani este neîntemeiată, actul normativ care prevedea acest termen, respectiv Decretul nr. 167/1958, nefiind aplicabil în cauză.
Decizia nr. 6/2007 prin care reclamantul a fost suspendat din exercițiul profesiei de avocat și trecut pe Tabloul avocaților incompatibili începând cu data primirii în profesie a avut ca justificare situația reclamantului de la acea dată, care cumula nelegal profesia de avocat cu funcția de judecător.
Cererile reclamantului având ca obiect plata de daune morale și materiale sunt neîntemeiate întrucât reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu, iar în ipoteza admiterii cererii sale, reclamantul nu ar fi putut profesa o perioadă de 5 ani la instanța la care a îndeplinit funcția de judecător, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de părți, arătând în ședința din 14.03.2012 că, prin prezenta acțiune, contestă și Decizia nr. 105/3.12.2011 emisă de Consiliul UNBR, decizie care nu exista la momentul introducerii acțiunii.
Având în vedere completarea acțiunii, reprezentantul pârâților a invocat excepția de necompetență a Tribunalului Botoșani - excepția fiind respinsă, conform încheierii de ședință din 14.03.2012.
Reclamantul a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (8) și 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, pentru motivele menționate în scris la fila 24 dosar, instanța acordând un termen pârâților pentru a-și exprima opinia față de cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acestor excepții.
La termenul din 28.03.2012 pârâții au solicitat instanței să dispună sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor, precum și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea acestora.
Tribunalul Botoșani a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului.
Ca urmare, o condiție de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale constă în aprecierea instanței de fond referitoare la faptul că soluționarea cauzei trebuie să depindă de soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.
în speță, deși unul dintre textele de lege invocate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, constituie temeiul juridic al deciziilor contestate, instanța apreciază că soluționarea cauzei depinde de interpretarea juridică a acestui text de lege și nu de controlul de constituționalitate a acestuia.
în ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, instanța constată că această dispoziție a legii nu a fost avută în vedere la emiterea deciziilor contestate, nefăcând obiectul cercetării instanței de contencios administrativ care a fost investită doar cu analiza legalității deciziei de respingere a cererii reclamantului privind înscrierea în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care, conform art. 29 alin. (5) din lege, respinge cererea de sesizare formulată de reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere și existența unui precedent judiciar în această materie, care, deși nu constituie izvor de drept, impune necesitatea asigurării unei egalități de tratament pentru persoanele aflate în aceeași situație de fapt și de drept, nefiind nici un raționament pentru care persoanele situate în posturi identice să primească soluții diferite de la instanțele judecătorești - fapt sancționat de practica CEDO.
Astfel, un litigiu similar a fost soluționat de Tribunalul Botoșani prin sentința nr. 1568/16.07.2010, hotărârea devenind irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, conform deciziei nr. 3172/22.09.2011 a Curții de Apel Suceava.
Prin sentința nr.1399 din 28 martie 2012, Tribunalul Botoșani a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamant, a respins excepțiile invocate de pârâte prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâții Baroul Botoșani și Uniunea Națională a Barourilor din România, a dispus anularea Deciziei nr. 55/16.06.2011 emisă de Baroul Botoșani și a Deciziei nr. 105/3.12.2011 emisă de UNBR și a obligat Baroul Botoșani să admită cererea reclamantului privind înscrierea acestuia în tabloul avocaților cu dreptul de exercitare a profesiei de avocat și înființarea Cabinetului individual de avocat, respingând, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele.
Față de excepțiile invocate prin întâmpinare, tribunalul a dispus respingerea acestora, justificat de următoarele:
Reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând și anularea Deciziei nr. 105/2011 a UNBR, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere fiind rămasă fără obiect.
Prin contestarea administrativă a Deciziei nr. 55/2011, reclamantul a criticat această deciziei în integralitatea ei, iar cererea de revocare a Deciziei nr. 6/2007 este o consecință firească a admiterii cererii principale privind înscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cererea având un caracter accesoriu, a cărei soluționare depinde exclusiv de modalitatea de soluționare a cererii principale.
Cererile reclamantului privind reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei și cea de aprobare a înființării unui cabinet individual nu sunt premature și nici inadmisibile în măsura în care prin art. 1 din Decizia nr. 55/2011 s-a dispus respingerea lor, iar instanța a fost investită cu acțiunea de anulare a acesteia, trebuind să analizeze temeiurile legale în baza cărora s-a adoptat această soluție de către Consiliul Baroului Botoșani.
De asemenea, condiționarea admiterii acestor cereri de achitarea unor taxe, depunerea unor înscrisuri, etc., nu împiedică verificarea legalității măsurii dispuse de Consiliul Baroului Botoșani prin Decizia nr. 55/2011, întrucât respingerea acestor cereri nu a avut loc ca urmare a neîndeplinirii acestor formalități, ci pe un alt considerent care ține de interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit Deciziei nr. 40/2006 emisă de Baroul Botoșani, reclamantul a fost primit în profesia de avocat definitiv, începând cu data de 1.10.2006, fiind înscris pe tabloul avocaților în exercițiul profesiei, începând cu această dată.
Această decizie are caracterul juridic al unui act administrativ unilateral, care a intrat în circuitul civil și care a produs efecte juridice începând cu data de 1.10.2006.
Totodată, așa cum rezultă din practica CEDO, respectiv Cauza Buzescu contra României, Curtea a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care se extinde la exercitarea profesiei de avocat și la reputația aferentă, avându-se în vedere că acestea sunt entități de o anumită valoare care au, în multe privințe, natura drepturilor private și astfel constituie beneficii, reprezentând bunuri în sensul primei propoziții din această prevedere.
Din această perspectivă, pierderea calității de avocat ca efect al emiterii Deciziei nr. 55/2011 a Baroului Botoșani, trebuie analizată în raport cu dreptul dobândit de reclamant prin Decizia nr. 40/2006, iar apoi trebuie analizat dacă deciziile ce constituie obiectul judecății nu au fost arbitrare sau incompatibile cu principiul legalității, care trebuie să guverneze toate actele administrative emise de aceste autorități.
Tribunalul a constatat că atât Decizia nr. 55/2011, cât și Decizia nr. 105/2011 au avut ca bază legală prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”.
în ce privește interpretarea acestui text de lege, tribunalul a apreciat că reclamantul a dobândit calitatea de avocat definitiv, în condițiile Legii nr. 51/1995, potrivit Deciziei nr. 40/2006 emisă de Baroul Botoșani, iar această calitate nu a fost afectată prin emiterea Deciziei nr. 6/2007, prin care acesta a fost suspendat din profesie și trecut pe tabloul avocaților definitivi incompatibili, avându-se în vedere - așa cum rezultă din chiar cuprinsul acestei decizii - faptul că reclamantul „îndeplinește funcția de judecător, fiind necesară o perioadă de timp până la renunțarea la funcția de magistrat”.
Ca efect al acestei ultime decizii, reclamantul nu a pierdut calitatea de avocat definitiv, ci doar a fost înscris pe tabloul incompatibililor, calitate pe care o deține și în prezent, nefiind afectată ca urmare a exercitării în continuare a unei activități salariale în altă profesie.
Astfel, nu poate fi reținut în sarcina reclamantului faptul că nu a rezolvat starea de incompatibilitate în termen de 2 luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, întrucât acesta, cu respectarea acestui termen, a formulat cerere pentru înscrierea pe tabloul incompatibililor, tocmai pentru că îndeplinea funcția de magistrat - cerere care a fost admisă de Baroul Botoșani prin Decizia nr. 6/2007.
Tribunalul a apreciat că dispozițiile prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 nu impun în mod expres încetarea raporturilor de muncă salarizată, ci oferă posibilitatea persoanei care se află în această situație de a opta între a se suspenda din profesie și a solicita încetarea raporturilor de muncă.
Ca urmare, reclamantul a uzat de această posibilitate, a solicitat suspendarea din profesia de avocat definitiv, cererea sa a fost admisă prin Decizia nr. 6/2007, fără a se constata totodată că decizia de primire în profesie a rămas lipsită de efecte potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, iar respingerea cererii acestuia de reînscriere în tabloul avocaților cu drept de profesie, formulată după trecerea a 5 ani de zile, respectiv după pensionarea din funcția de magistrat, este nejustificată, întrucât starea de incompatibilitate recunoscută prin Decizia nr. 6/2007, a încetat doar începând cu acest moment.
Totodată, din redactarea articolului 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, nu rezultă că persoana primită în profesia de avocat trebuie să rezolve în termen de 2 luni de la emiterea deciziei de primire în profesie starea de incompatibilitate, ci, doar că starea de incompatibilitate trebuie rezolvată în termenul de 2 luni de la emiterea acestei decizii, singurul abilitat să o facă fiind emitentul deciziei de primire în profesie, respectiv Baroul Botoșani.
Ori, în situația de față, de la emiterea Deciziei nr. 40/2006 și a Deciziei nr. 6/2007, au trecut mai bine de 5 ani de zile, fără ca Baroul Botoșani să emită o decizie prin care să constate că decizia de primire în profesie a reclamantului nu mai produce efecte, pârâtul neputând pretinde că poate oricând să o facă, fără respectarea vreunui termen.
Deși în această materie nu sunt aplicabile termenele de prescripție prevăzute de Decretul nr. 167/1958 sau de Codul civil, așa cum invocă reclamantul, tribunalul a constatat că - fiind cazul unor acte administrative de autoritate (fiind recunoscută calitatea de autoritate publică a barourilor, precum și posibilitatea acestora de a emite acte administrative de autoritate) - sunt aplicabile prevederile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 554/2004, care prin art. 1 alin. (6) prevede posibilitatea autorității emitente de a solicita instanței anularea unui act administrativ unilateral pe care îl apreciază ca fiind nelegal, atunci când nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, decât într-un termen de un an de zile de la data emiterii actului.
Așa cum rezultă din acest text de lege, dar și din literatura juridică de specialitate, în materia dreptului administrativ este de principiu faptul că un act administrativ unilateral care a intrat în circuitul civil și care și-a produs efectele nu mai poate fi revocat de către autoritatea emitentă, decât prin intermediul instanței judecătorești și numai cu respectarea termenului legal de un an de la data emiterii lui.
Cu atât mai mult, în situația emiterii unei decizii de primire în profesia de avocat, emitentul acestui act nu poate constata lipsa de efecte a acestei decizii, indiferent de timpul scurs de la momentul emiterii actului, întrucât tuturor actelor administrative li se aplică principiul irevocabilității, în situația în care acesta a intrat în circuitul civil și și-a produs efectele, singura excepție fiind stabilită de legiuitor prin prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare, Tribunalul Botoșani a apreciat că, pentru identitate de rațiune cu cele anterior menționate, dacă Baroul Botoșani după două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie a reclamantului nu a emis o nouă decizie prin care să constate că aceasta este lipsită de efecte juridice, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ci, dimpotrivă, a emis o decizie prin care a înscris reclamantul pe tabloul incompatibililor - nu mai are posibilitatea nelimitată în timp de a înlătura un act administrativ care și-a produs efectele juridice încă din anul 2006.
în consecință, tribunalul a constatat că pârâtele au dat o interpretare eronată a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, încălcând totodată principiul irevocabilității actelor administrative, procedând astfel în mod nelegal la respingerea cererii reclamantului privind înscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei și a cererii privind înființarea unui cabinet individual, precum și la constatarea lipsei de efecte a Deciziilor nr. 40/2006 și nr. 6/2007.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 551/2004, Tribunalul Botoșani a dispus anularea Deciziei nr. 55/16.06.2011 emisă de Baroul Botoșani și a Deciziei nr. 105/3.12.2011 emisă de UNBR, obligând Baroul Botoșani să admită cererea reclamantului privind înscrierea acesteia în tabloul avocaților cu dreptul de exercitare a profesiei de avocat și înființarea Cabinetului individual de avocat.
în ce privește daunele solicitate prin acțiune, instanța a constatat că reclamantul este cel care trebuie să facă dovada existenței prejudiciului, însă acesta nu a administrat nici o probă în acest sens, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere, ca nefondat.
împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate.
în recursul său, reclamantul a arătat că în mod eronat prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, precum și cererea de acordare a daunelor morale.
Pârâții Baroul Botoșani și Uniunea Națională a Barourilor din România au reiterat, cu prioritate, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Botoșani, arătând că decizia nr.105/3.12.2011 emisă de Consiliul UNBR reprezintă un act emis de o autoritate publică centrală în accepțiunea art. 2 lit. b)) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 10 teza a doua din Legea nr. 554/2004 actualizată, controlul legalității acestui act revine Curții de Apel Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal; că, față de completarea obiectului judecății din data de 14.03.2012, capetele de cerere din acțiunea inițială au devenit capete de cerere accesorii, iar soluționarea acestora din urmă revine instanței competente să soluționeze capătul de cerere principal, în temeiul dispozițiilor art. 17 C.proc.civ..
Susțin pârâții că decizia nr. 105/3.12.2011 pronunțată de Consiliul UNBR nu reprezintă un răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamant în temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă un act administrativ jurisdicțional emis în baza legislației speciale privind profesia de avocat și în virtutea calității Consiliului UNBR de organ de conducere cu atribuții jurisdicționale.
De asemenea, pârâții au criticat sentința primei instanțe prin prisma pretinsei nelegalități rezultată din respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, reiterând motivele de fond de la prima instanță.
Prin decizia nr. 3515/20.06.2012, Curtea de Apel Suceava - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a admis recursurile, a casat sentința Tribunalului Botoșani și a trimis cauza pentru rejudecare în fond la Curtea de Apel Suceava - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, reținând următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la anularea deciziei nr. 105/3.12.2011 a UNBR - Consiliul Uniunii prin care s-a respins contestația reclamantului la decizia Consiliului Baroului Botoșani nr. 55/16.06.2011 și în consecință, anularea și a acestei din urmă decizii, cu înscrierea reclamantului în tabloul avocaților cu dreptul de exercitare a profesiei și înființarea Cabinetului de avocat.
Cert este că pârâta UNBR este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b)) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
în condițiile în care, în baza dispozițiilor art. 66 lit. o) și p) din Legea nr. 51/1995, Consiliul UNBR soluționează contestațiile la deciziile barourilor județene, în mod cert UNBR îndeplinește cerințele pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.
în cauza de față este aplicabil primul criteriu din art. 10 alin. (1), respectiv cel al rangului autorității care emite actul dedus judecății și, cum UNBR este o autoritate centrală, competentă să soluționeze în fond acest litigiu este Curtea de Apel.
Tribunalul a făcut trimitere la o altă decizie a acestei instanțe, respectiv nr. 3172/22.09.2011, ca practică judiciară, însă din lecturarea respectivei decizii rezultă că instanța a avut în vedere o altă situație privitor la cadrul procesual dedus judecății.
în concluzie, cum litigiul de față este de competența Curții de Apel în primă instanță, potrivit art. 312 C.proc.civ., a fost casată sentința analizată, iar cauza a fost trimisă instanței competente, în vederea distribuirii aleatorii a cauzei, nemaifiind analizate celelalte motive din recurs, acestea urmând a fi avute în vedere la judecarea fondului.
| ← Funcţionari publici. Răspundere materială. Admisibilitate. | Procedură de atribuire contracte de achiziţie publică.... → |
|---|
