Anulare decizie impunere emisă ca urmare a controlului efectuat de curtea de conturi
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 30 din data de 19.01.2017
OBIECT: Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC V. SRL în contradictoriu cu comuna L.C. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 7.07.2016, sub nr. de dosar 2399/110/2016 s-a solicitat anularea deciziei de stabilire și impunere a creanțelor bugetare nr 4557/26.04.2016.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că a executat lucrări în baza contractului nr 2256/18.03.2011 constând în curățarea acostamentelor și șanțurilor cu transport material, plata acestora fiind realizată după aproximativ 3 ani de zile. S-a invocat caracterul nelegal al deciziei, întrucât Codul de procedură fiscală nu se aplică pentru administrarea creanțelor datorate bugetului consolidat rezultat din raporturi contractuale.
APĂRĂRILE INTIMATEI:
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, indicând că prin adresa nr 102/7.01.2016 a adus la cunoștința reclamantei faptul că în urma acțiunii de audit financiar s-a identificat o pagubă produsă bugetului instituției de către societatea contractată solicitându-i pe cale amiabilă remedierea situației create, prin prezentarea documentației justificative deținute în legătură cu executarea contractului. Pârâta a indicat că a determinat recuperarea prejudiciului cauzat prin emiterea titlului de creanță, conform articolului 100 Cod procedură fiscală, creanța fiind publică.
ANALIZA INSTANȚEI:
Analizând cererea de anulare prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, instanța reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin decizia nr 4557/26.04.2016 (fila 24) emisă de UAT L.V. s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 44086 lei, cu titlu de pagubă produsă bugetului local, în baza Deciziei nr 74/14.12.2015 a Curții de Conturi.
Instanța reține faptul că raporturile juridice încheiate între părți au natură contractuală, între Comuna L.V., în calitate de autoritate contractantă și Sc V. Srl, în calitate de prestator fiind încheiat contractul de lucrări nr 2256/18.03.2011, având ca obiect curățat acostamente și șanțuri cu transport material, prețul fiind de 62296,03 lei.
În ceea ce privește decizia Curții de Conturi nr. 74/14.12.2015 instanța reține faptul că autoritatea de control a constatat faptul că unitatea administrativ teritorială controlată nu a probat executarea lucrărilor contractate, nefiind depuse documente din care să rezulte locațiile sau punctele în care s-au efectuat lucrări de curățire șanțuri și acostamente pentru care s-a emis factura nr. 1106/25.09.2012 achitată prin plăți eșalonate în perioada 17.04.2013-30.10.2014.
În drept, potrivit dispozițiilor articolului 2 din Legea 207/2015
"Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepția celor prevăzute la alin. (2) lit. b) administrarea redevențelor miniere, a redevențelor petroliere și a redevențelor rezultate din contracte de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului";
Din examinarea deciziei de imputare instanța reține faptul că organul fiscal a procedat din oficiu la stabilirea în sarcina reclamantei a obligației de plată a sumei de 44086 lei, reprezentând contravaloarea pagubei, procedura de emitere a actului fiind realizată cu încălcarea normelor de competență, în raport de natura juridică a creanței regulile speciale inserate în codul de procedură fiscală nefiind incidente în cauză. Decizia Curții de Conturi la care face trimitere pârâta nu are caracter executoriu, debitorul neputând fi urmărit silit în baza unui înscris care nu are putere de titlu de creanță, condițiile impuse de lege pentru demararea procedurii executării silite fiind stricte în acest sens.
Prin contractul de lucrări încheiat consensual, părțile s-au angajat în raporturi juridice ca rezultat al acordului lor de voință, în cauză nefiind incidente prevederile legale referitoare la creanțe bugetare, invocate de reclamantă ca temei al deciziei emise, modul de executare a obligațiilor contractuale nefiind supus regulilor aplicabile creanțelor fiscale. Prețul lucrărilor achiziționate de pârâtă nu se încadrează în noțiunea de creanță bugetară care se circumscrie raportului juridic bugetar al cărui izvor îl constituie legea, impusă unilateral de către stat contribuabililor, ci rezultatul unor raporturi juridice convenționale, stabilirea și întinderea obligațiilor trebuind a fi supusă controlului instanței de judecată, în cazul refuzului cocontractantului. Demararea procedurii de recuperare a creanței pretinse presupune astfel introducerea unei acțiuni în justiție, executarea silită trebuind să aibă la bază o hotărâre judecătorească, creditorul neputându-și constitui un titlu executoriu, în absența elementelor raporturilor juridice fiscale. Competența organului fiscal de emitere a deciziei de impunere este strict reglementată de lege, și ea nu poate fi extinsă și la creanțele rezultate din încheierea contractelor.
În ceea ce privește apărarea pârâtei referitoare la incidența dispozițiilor articolului 100 din Legea 207/2015, instanța reține că nu este întemeiată, textul de lege invocat nefiind aplicabil în cadrul raporturilor contractuale, față de excepția definită de articolul 2 alineatul 4, dreptul autorității de a stabili prin decizie creanțele bugetare reprezentând prejudicii sau plăți nelegale din fonduri publice ce trebuie recuperate potrivit legii nefiind recunoscut și în cazul în care prejudiciul a fost determinat prin modul de executare a obligațiilor contractuale. Chiar dacă formal creanța autorității se încadrează în ipoteza descrisă de textul articolului 100 din Legea 207/2015, fiind invocată o plată nelegală din fonduri publice, trebuie avut în vedere faptul că acest text nu reprezintă o derogare de la domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală, titluri de creanță bugetară fiind încheiate doar cu privire la creanțele care intră în sfera de aplicare a actului normativ Mai mult decât atât dispozițiile articolului 53 din Legea 101/2016 definesc procedura de recuperare a prejudiciului cauzat prin executarea contractelor de achiziții publice, fiind astfel stabilită regula procedurală de antrenare a răspunderii contractuale.
Emiterea actului administrativ de către autoritatea competentă și în limitele competenței reprezintă o condiție de valabilitate a actului administrativ, depășirea limitelor competenței atrăgând nulitatea actului administrativ. Având în vedere faptul că recuperarea prețului pentru lucrările care nu au fost executate nu poate fi stabilită în mod unilateral de creditor, instanța reține faptul că actul obiect al acțiunii de față a fost emis cu exces de putere, sancțiunea fiind nulitatea acestuia.
Față de aceste aspecte, instanța urmează a admite acțiunea și a anula decizia nr. 4557/26.04.2016.
| ← Evaziune fiscala. inexistenta faptei. Jurisprudență Evaziune... | Contestaţie act administrativ fiscal. Jurisprudență Acte ale... → |
|---|
