Contestaţie act administrativ fiscal. Jurisprudență Acte ale autorităţilor publice
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 237 din data de 16.03.2017
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 3276/110/2016, reclamanta SC C. SRL Bacău a formulat, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.C., contestația împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-FCT 26261/15.09.2016 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei contestate și, pe cale de consecință, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite.
În motivarea contestației, se arată că măsura dispusă prin decizia contestată este nelegală și netemeinică, întrucât inspectorii antifraudă au introdus SC C. SRL, în mod abuziv, într-un presupus circuit evazionist, cu încălcarea legislației europene si fără a prezenta probe în acest sens, din care să rezulte că știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într-o fraudă fiscală.
Deși a pus la dispoziție inspectorilor antifraudă toate documentele și informațiile privind relația comercială derulată între SC C. SRL și SC C. SRL, aceștia au concluzionat că tranzacțiile înscrise în aceste documente nu ar fi avut loc, deoarece furnizorul C. SRL nu ar fi deținut logistica și resursele umane specializate, nu ar fi funcționat la sediul declarat și nu și-a îndeplinit toate obligațiile declarative, precum și alte elemente, care nu au nicio legătură cu SC C. SRL.
Inspectorii ANAF nu au precizat care sunt elementele obiective din care au dedus ca SC C. SRL știa sau ar fi trebuit să știe (fără a derula verificări pe care nu avea cum să le facă și care nu sunt în sarcina sa) că participă la o fraudă, așa cum a stabilit CJUE prin deciziile pronunțate în cauzele C-285/11 - Bonik EOOD împotriva Direktor na Direktsia și C-277/14 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Supremă Administrativă din Polonia în procedura PPUH Stehcemp sp. j. Florian Stefanek, Janina Stefanek, Jarosław Stefanek împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Łodzi.
Decizia este nelegală, netemeinică și abuzivă și pentru că nu există prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 343.319 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, deoarece dreptul de deducere a acestor cheltuieli s-a realizat corect, conform codului fiscal, iar realitatea operațiunii a fost demonstrată cu documente.
De asemenea, organele de control nu au extins cercetările și cu privire la realitatea operațiunilor și la beneficiarii măsurilor ce au făcut obiectul controlului, deși aceștia au fost identificați în actul de control.
Totodată, niciodată nu au existat elemente care să indice faptul că există pericolul de a se sustrage de la urmărire, sau să-și ascundă ori să-și risipească patrimoniul, periclitând colectarea sumelor la bugetul de stat, în condițiile în care are un capital social de 24.646.490 lei, o cifră de afaceri de 369.730.071 lei în 2015 și nu are datorii la bugetul de stat.
Datoriile reținute de către organele de control nu sunt scadente, iar societatea are de încasat de la clienți creanțe în sumă de 315.670.220 lei, cu mult peste suma datoriilor furnizorilor.
Potrivit art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, instituirea măsurilor asigurătorii, sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu, se dispune în cazuri excepționale, întrucât pot aduce prejudicii de imagine, cu consecințe economice greu de cuantificat și chiar diminuarea sau anularea unor linii de credit oferite de către furnizori sau de către bănci.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus următoarele acte: decizia contestată, procesul-verbal de control din 05.09.2016, documentele de livrare, contracte de vânzare-cumpărare cereale, facturi, note de cântărire, buletine de cântărire, extrase de cont privind plățile efectuate, fișa de plătitor, balanțe de verificare.
Pârâta ANAF pentru D.G.A.C. a formulat întâmpinare (peste termenul legal), prin care a invocat excepția necompetenței materiale, solicitând admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Bacău, în raport de dispozițiile art. 213 alin. 13 din Legea nr. 207/2015.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
În apărare, se arată că din coroborarea informațiilor rezultate din controalele efectuate la mai multe societăți comerciale pe relația achiziție / comercializare cereale, a rezultat că achizițiile de cereale nu au fost efectuate, iar facturile fiscale generate nu există între partenerii A.G. - C. SRL - C. SRL, precum și între A.G.C., scopul emiterii acestor facturi fiind crearea posibilității beneficiarilor ulteriori ai SC A.G. și C. SRL de a diminua masa impozabilă corespunzătoare impozitului pe profit.
Ca atare, s-a constatat că facturile emise de către aceste societăți nu au calitatea de documente justificative pentru înregistrarea lor în contabilitate, în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991, actualizată, și art. 155 alin. 19 și 24 din Legea nr. 571/2003, republicată.
În acest sens, pe baza constatărilor efectuate, s-a estimat un prejudiciu adus bugetului de stat de 343.319 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, ca urmare a înregistrării în evidența contabilă a SC C. SRL a unor documente fără conținut economic.
În temeiul art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, cu modificările ulterioare, și a pct. 2.1 lit. a) și c) din Ordinul nr. 2605/21.10.2010, organele de control consideră că există motive întemeiate pentru instituirea de măsuri asigurătorii pentru suma de 515.300 lei, reprezentând un procent de 150% din suma stabilită, măsuri ce reprezintă posibilitatea ca statul să-și asigure recuperarea creanțelor, acestea nefiind executorii, la momentul încheierii.
Măsurile asigurătorii instituite la C. SRL s-au impus ca urmare a faptului că această societate a avut relații comerciale cu firme care au un comportament fiscal inadecvat, înregistrând în evidența financiar-contabilă documente care nu au la bază operațiuni reale, precum și datorită cuantumului ridicat al prejudiciului evaluat.
Pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea poate constitui motiv pentru luarea acestor măsuri asigurătorii.
Prin faptul că reclamanta nu a evidențiat corect realitatea contabilă, în mod corect ,organele de control au estimat că această societate se sustrage de la procedura de colectare, motivând și argumentând în cuprinsul deciziei contestate aceste aspecte și dispunând, în consecință, măsuri asigurătorii.
Măsurile luate sunt întemeiate pe prezumții legale, care nu au fost răsturnate de către reclamantă cu dovezi contrare, astfel că măsurile luate sunt legale și temeinice.
În apărare, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus următoarele acte: decizia contestată, procesul-verbal din 05.09.2016 și dovada de comunicare către reclamanta, referatul justificativ al măsurii.
La primul termen de judecată, în temeiul art. 132 NCPC, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a instanței, excepție absolută de procedură, ce poate fi invocată și din oficiu, de către instanță.
Prin încheierea din 12.01.2017, instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, și că decizia contestată a fost emisă de un organ fiscal teritorial, respectiv D.G.A.C. precum și valoarea debitului stabilit prin această decizie.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În perioada 18.05.2016 - 05.09.2016, inspectorii antifraudă din cadrul D.G.A.C. au efectuat un control la reclamanta SC C. SRL Bacău, având ca obiectiv verificarea legalității și veridicității tranzacțiilor comerciale desfășurate de societate, în perioada 2011 - 2015, precum și alte aspecte financiar-contabile și fiscale, control finalizat prin procesul-verbal de control nr. 7215/06.09.2016.
Prin acest proces-verbal s-a reținut că, în conformitate cu principiul prevalenței economicului asupra juridicului, documentele contabile care au stat la baza înregistrării în contabilitatea reclamantei a operațiunilor economico-financiare în relația cu furnizorii SC C. SRL și SC C. SRL, deși conțin toate elementele obligatorii prevăzute de legislație la momentul emiterii, nu corespund realității, deoarece furnizorii nu au declarat livrările, nu au depus decont de TVA și nu au colectat TVA la bugetul general consolidat, pentru a putea fi dedusă.
Ca atare, așa cum a reținut și ÎCCJ prin decizia nr. 5679/2013, pronunțată în dosarul nr. 839/42/2011, documentele emise de către SC C. SRL și SC C. SRL nu pot dobândi calitatea de document justificativ, nici ca formă și nici ca fond.
Având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora organul fiscal are un drept de apreciere cu privire la relevanța stărilor de fapt, precum și ale deciziei CJUE pronunțată în Cauza C-18/13 (Maks Penn contra Bulgariei) potrivit cărora justițiabilii, nu se pot prevala, în mod fraudulos sau abuziv, de normele dreptului Uniunii, organul de control a procedat la calcularea prin evaluare, în sarcina reclamantei, a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, referitoare la impozitul pe profit stabilit suplimentar, ca urmare a evidențierii în documentele legale proprii (registrul jurnal, declarații fiscale, etc.) a facturilor de achiziție reprezentând cereale, fără posibilitatea determinării provenienței pe circuitul economic.
Ca urmare, organul de control a stabilit un prejudiciu total, constând în obligații fiscale reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, necalculat și nevărsat de către reclamantă, în sumă de 343.319 lei.
Procesul-verbal de control i-a fost comunicat reclamantei la data de 22.09.2015, conform dovezii depuse la fila 15 vol. I.
La data de 15.09.2016, pârâta emite Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-FCT 26261/15.09.2016, în baza referatului justificativ nr. A-FCT 26260/15.09.2016, prin care dispune sechestru asigurător asupra următoarelor bunuri mobile, aparținând reclamantei: uscător Galați nr. mf 2131224, selector cereale Galați nr. mf 2131229, rezervor carburanți Galați - nr. mf 2131004, balanță electronică de precizie - nr. mf 2132011, bunuri evaluate la suma de 515.300 lei, reprezentând un procent de 150% din suma stabilită ca prejudiciu de 343.319 lei.
Instituirea măsurilor asigurătorii a fost motivată pe existența pericolului ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau să ascundă sau să-și risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând, în mod considerabil, colectarea.
Elementele avute în vedere la estimarea acestui pericol au fost:
- cuantumul prejudiciului, estimat la 343.319 lei;
- cuantumul mare al datoriilor pe care societatea le are față de furnizori- de 302.868.198 lei și alți creditori - de 124.846.450 lei;
- cuantumul mare al pierderilor înregistrate în activitatea comercială de către reclamantă, așa cum rezultă din bilanț, respectiv suma de 77.050.337 lei ,în 2015 și 45.829.191 lei, în 2014.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost comunicată reclamantei la data de 21.09.2016, aceasta contestând-o în instanță, la data de 07.10.2016 (data poștei).
Față de situația de fapt reținută, instanța constată întemeiată contestația, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 213 din C.pr .fiscala., și art. 2.1 lit. a) din Ordinul ANAF nr. 2605/2010 privind aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, cu modificările ulterioare,( temei de drept invocat în întâmpinarea pârâtei), organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în cazuri excepționale, ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în urma constatării unor acte sau fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală sau vamală, în cazul în care prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrativ-fiscale de impunere, potrivit OUG nr. 74/2013.
Ca atare, asemenea măsuri asigurătorii sub forma sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii, pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.
Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie motivată, semnată de conducătorul organului fiscal competent.
Luarea unei măsuri asigurătorii - poprire sau sechestru, se impune doar în situații excepționale, cu atât mai mult cu cât reprezintă o limitare a dreptului de proprietate asupra bunurilor apartinand contribuabilului, prin excluderea dreptului de dispoziție asupra acestor bunuri.
Totodată, ea trebuie să fie justificată de existența unui pericol de sustragere de la urmărirea silită, de ascundere sau de risipire a patrimoniului.
Potrivit art. 5.6 lit. f) din Ordinul nr. 2605/2010, referatul justificativ al măsurilor asigurătorii trebuie să cuprindă motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul stabilirii indiciilor sau a pericolului, în raport de existența unor criterii obiective și ținând cont și de comportamentul fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților / acționarilor majoritari (mod de declarare, și de plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate, etc.).
Din motivarea in fapt a Referatului justificativ nr. A-FCT 26260/15.09.2016, ce a stat la baza luării măsurii sechestrului asigurător împotriva reclamantei, rezultă că măsura s-a dispus doar ca urmare a existenței unui pretins prejudiciu, estimat de către inspectorii antifraudă la suma de 343.319 lei.
Având în vedere că inspectorii antifraudă nu au ca atribuții stabilirea unor creanțe fiscale, creanțe ce pot fi stabilite numai prin titluri de creanță, rezultă că prejudiciul estimat de către pârâtă nu este cert.
Totodată, se motivează existența pericolului de sustragere de la plată, de ascundere sau de risipire a patrimoniului, pe existența unor datorii mari ale reclamantei față de bugetul de stat, față de furnizori sau alți creditori, fără a se analiza daca aceste datorii sunt restante sau dacă reclamanta este în termenul de plată, sau existența unui comportament anterior inadecvat al reclamantei în achitarea obligațiilor către bugetul de stat sau către creditori.
Reclamanta a dovedit, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (și la care au avut acces și inspectorii antifraudă în timpul controlului), că nu a avut și nu are restanțe la achitarea debitelor, conform Fișei sintetice totale pe plătitor pentru perioada 2005 - 2016.
Cuantumul mare al obligațiilor fiscale și dimensiunea operațiunilor comerciale este generată de calitatea reclamantei de mare contribuabil.
Aceasta a achitat către bugetul de stat, în perioada 2005 - 2016, suma de 136.638.604 RON cu titlu de impozite, taxe și alte contribuții.
De asemenea, reclamanta a făcut dovada cu balanțele trimestriale și balanțele analitice depuse, că deține în patrimoniu active imobilizate (clădiri, terenuri, echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații de lucru, mijloace de transport) în valoare de 34.654.916 RON, active circulate (stocuri de marfă) în valoare de 26.610.257 RON, creanțe de încasat de la clienți în valoare de 287.479.123 RON, precum și disponibilități bănești în conturi curente de 8.629.000 RON.
Rezultă din aceste probe că organul de control nu a analizat, în concret, situația economică-financiară a reclamantei, conform obligației prevăzute de art. 5.1.1 din ordinul nr. 2605/2010, ci doar a reluat în referatul justificativ și, ulterior, în decizia contestată, prevederea legală, fără a motiva luarea măsurii asigurătorii.
Cerința motivării actului administrativ în fapt și în drept, cu indicarea motivelor pentru care a fost adoptat, se regăsește în Recomandarea (2007) a Comitetului de Miniștri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluția (77) 31 a Comitetului de Miniștri (principiul IV), fiind preluată și menționată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative, care prevede că "fiecare decizie adoptată de instituție, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menționa temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante și baza legală a deciziei";.
Instanța nu poate reține apărările pârâtei din întâmpinare, privind existenta unui circuit fraudulos al reclamantei cu alte societati , privind livrarile de cereale,deoarece acestea privesc legalitatea și temeinicia unei eventuale decizii de impunere și stabilirea unei creanțe în sarcina reclamantei, aspecte care, pe lângă faptul că nu intră în competența inspectorilor antifraudă (conform dispozițiilor OUG nr. 74/2013), nici nu fac obiectul prezentei cauze.
Nici susținerea acestuia ,că măsurile sunt întemeiate pe "prezumții legale"; și că reclamanta trebuie să dovedească existența unei alte situații de fapt decât cea reținută de organele de control nu poate fi reținută, întrucât este in contradictie cu prevederile legale (art. 73 alin. 2 C.pr.fisc.), și reprezintă o răsturnare a sarcinii probei.
În realitate, reclamanta se bucură de prezumția de nevinovăție, iar organul de control trebuie să dovedească, dincolo de orice dubiu, în mod obiectiv, îndeplinirea cerințelor legale pentru luarea unei asemenea măsuri, care aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, drept ocrotit de Constituția României.
Conform art. 12 alin. 2 și 3 C.pr.fisc., organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului / plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanțelor fiscale aflate în derulare și buna-credință a contribuabilului este prezumată, până când organul fiscal dovedește contrariul.
Totodată, conform art. 6 alin. 2 C.pr.fisc., organul fiscal își exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilității și ale echității, asigurând o proporție justă între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.
Conform celor reținute mai sus, instanța constată că pârâta a transformat măsura sechestrului asigurătoriu dintr-o măsură excepțională, într-una de drept comun, deoarece, ori de câte ori inspectorii antifraudă apreciază că ar exista un eventual prejudiciu, se impune luarea unei măsuri asigurătorii.
Ori, dispozițiile art. 213 alin. 3 C.pr.fisc., prevăd că măsurile asigurătorii "pot"; fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, rezultând din textul legal că nu se impune luarea unei asemenea măsuri decât în cazuri excepționale, când există cu adevărat pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului, ceea ce nu este cazul reclamantei, care deține doar în conturi sume ce ar putea acoperi de câteva zeci de ori prejudiciul estimat, fara a mai vorbi de valoarea bunurilor din patrimoniu sau de creantele pe care le are de incasat de la debitori.
O asemenea măsură trebuie luată cu prudență, deoarece poate avea consecințe deosebite cu privire la activitatea și prestigiul unei societăți, cu atât mai mult cu cât reclamanta este o societate de top în domeniul său de activitate.
Reținând că măsura luată împotriva reclamantei, prin decizia contestată, este nelegală și netemeinică, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor Legii nr. 207/2015, a dispozițiilor Ordinului nr. 2605/2010, instanța va admite acțiunea și va anula decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.
| ← Anulare decizie impunere emisă ca urmare a controlului efectuat... | Constatare nulitate act. Jurisprudență Acte ale... → |
|---|
