Anularea autorizaţiei pentru construirea unei staţii fixe emisie-recepţie pentru telefonie mobilă. Legalitate

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1024 din 21 aprilie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 3.377 din data de 20 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.D.V. împotriva pârâţilor PRIMARIA MUN. TURDA, PRIMARUL MUN. TURDA, S.C. O.R. S.A. BUCURESTI, ca urmare a admiterii exceptiei de inadmisibilitate. De asemenea, s-a respins cererea în contencios-administrativ formulată de reclamantii C.M. şa. împotriva pârâtei PRIMARIA MUN. TURDA ca fiind formulată faţă de o persoană fără capacitate procesuală.

Prin aceeaşi sentinţă s-a admis actiunea în contencios administrativ formulată de reclamantii C.M., ş.a. faţă de pârâtii PRIMARUL MUN. TURDA, S.C. O.R. S.A. si, în consecinţă, sa anulat autorizatia de construire nr. 65/23.04.2008 emisă de pârâtul Primarul Mun. Cluj-Napoca pentru autorizarea lucrărilor de construire: statie fixa emisie-receptie pentru telefonie mobila, beneficiar fiind pârâtul S.C. O.R. S.A. şi s-a suspendat executarea autorizatiei sus mentionate până la solutionarea irevocabilă a prezentului dosar.

In considerentele hotărârii, s-a reţinut, în ce priveste exceptia de necompetenta materială a tribunalului de a solutiona cererea vizând constarea nulităţii absolute a contractului de închiriere la termenul de judecata din data de 23.10.2009 reclamantii au arătat că acest petit nu este un petit de sine stătător sau o cerere incidentală ci nulitatea se invocă pe cale de excpetie, ca motiv de nulitate a autorizaţiei atacate în speţă. Totodată acestia au arătat în mod expres că nu mai sustin acest motiv de nulitate a autorizatiei de construire.

Având în vedere aceste precizări, tribunal a constatat ca aceasta exceptie a rămas fără

obiect.

In ce priveste exceptia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, tribunalul a respins-o având în vedere si răspunsul reclamanţilor la aceasta exceptie în sedinta publică din data de

13.11.2009, motivarea respingerii acestei exceptii aflându-se în încheierea de amânare a pronunţării din data de 13.11.2009. Tribunalul a apreciat că dreptul la ocrotirea sănătatii invocat de reclamanti si faptul ca locuintele lor sunt amplasate chiar lângă constructia ce se va realiza, justifică în speţă calitatea procesual activă.

In ce priveste exceptia de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, tribunalul a respins-o pentru reclamantele B.M. si C.M. având în vedere că plângerea prealabilă a fost semnată în baza mandatului tacit reciproc de reprezentare reglementat de art. 35 C.fam de către sotii acestora si a admis-o pentru reclamantul R.D.V. în sedinta publică din data de 13.11.2009. Ca urmare a admiterii excepţiei în privinta acestui reclamant, tribunalul in temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a respins actiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.D.V. ca urmare a admiterii acestei exceptii.

In ce priveste actiunea formulată de ceilalţi reclamanţi faţă de pârâta Primaria Mun. Turda, tribunalul a invocat din oficiu la termenul de judecata din data de 13.11.2009 exceptia lipsei capacitaţii procesuale a acestei pârâte, exceptie pe care în baza art. 77 din Legea nr. 215/2001 a admis-o si constatând că această pârâtă este o simplă structură funcţională fără capacitate civilă si, pe cale de consecinţă, fără capacitate procesuală, a respins actiunea formulată de reclamanţii de rândul 1-8 faţă de această pârâtă ca fiind formulată faţă de o persoană fără capacitate procesuală.

In ce priveste actiunea formulată de reclamantii de rândul 1-8 faţă de pârâtul de rândul 2 si pârâtul din extinderea de actiune, anularea autorizatiei de construire se solicită (având în vedere precizarea de mai sus privind renuntarea la un motiv) pentru trei motive: faptul că în speţă în baza contractului de închiriere era posibilă autorizarea unei constructii provizorii or, în speţă s-a autorizat o constructie definitivă, lipsa acordului vecinilor conform prevederilor legale, nerespectarea regimului de înăltime. Existenta impactului negativ asupra sănătătii populatiei se circumscrie celui de al doilea motiv de nulitate mai sus indicat.

În ce priveste primul motiv de nulitate, conform pct. 7 si 10 din anexa 2 la Legea nr. 50/1991, tribunalul a menţionat că emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de comodat/locaţiune se poate face numai pentru construcţii cu caracter provizoriu şi acordul expres al proprietarului de drept. Constructiile cu caracter provizoriu sunt constructii care indiferent de natura materialelor utilizate, prin specificul functiunii adăpostite ori datorită cerintelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existenţă limitată, precizată si prin autorizatia de construire. De regulă, constructiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale si alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea iniţială (confectii metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) si sunt de dimensiuni reduse. Din categoria constructiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioscuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile si în spatiile publice, corpuri si panouri de afisaj, firme si reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. In sensul prezentei legi realizarea constructiilor provizorii se autorizează în aceleasi conditii în care se autorizează constructiile definitive.

Din aceste prevederi legale, a relevat tribunalul, rezultă că în baza unui contract de închiriere, contract care si în speţăa stat la baza emiterii autorizatiei de construire atacate, se putea autoriza doar o constructie cu caracter provizoriu cu o durată de existenţă limitată, precizată si prin autorizatia de construire. In speţă, a mai precizat tribunalul, în autorizatia de construire nu se face referire la faptul că s-ar fi autorizat o constructie cu caracter provizoriu si nu s-a indicat care este durata de existenţă a acesteia. In lipsa unor asemenea mentiuni, a constatat tribunalul, rezultă că ceea ce s-a autorizat este o constructie care urmează regimul de drept comun în materia autorizării, respectiv o constructie definitivă. Acest caracter al constuctiei rezultă si din modul în care este ea realizată mod expus de reclamanţi în motivarea cererii lor, mod care nu permite o demontare rapidă cât si din împrejurarea că ea nu este de dimensiuni reduse asa cum cer textele de lege mai sus citate ci din contra are niste dimensiuni mari.

Din cele mai sus expuse, a arătat tribunalul, rezultă că acest prim motiv de nulitate este întemeiat si că în speţă contractul de închiriere aflat la f. 17-22 nu putea sta la baza emiterii autorizaţiei atacate în speţă.

In ce priveste al doilea motiv de nulitate, conform pct. 2.5.6 al Anexei 1 din Legea nr. 50/1991, acordului vecinilor este necesar pentru: construcţiile noi amplasate adiacent construcţiilor existente, sau o in imediata lor vecinătate, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora".

Norma metodologica din anul 2005 de aplicare a Legii nr. 50/1991 în vigoare la data emiterii autorizaţiei din speţă, în Anexa 2, punctul b.4 arată că: "Acordul vecinilor, exprimat in forma autentica, se solicită în următoarele situaţii: în cazul construcţiilor noi amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenţie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări, etc.) si dacă prin proiect se menţine aceasta obligativitate; în cazul amplasării de construcţii noi cu alte funcţiuni decât cele ale clădirilor învecinate si daca prin natura activităţilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc); pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinaţiei de locuinţa a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părti din acestea, precum si a spatiilor cu altă destinaţie din aceeaşi clădire, dacă prin natura activităţilor se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc.)"

Din coroborarea celor doua texte de lege rezulta că pentru situatia de fapt din speţă, acordul vecinilor era necesar dacă constructia autorizată având în mod evident o altă functiune decât cea a clădirilor învecinate prin natura activităţilor adăpostite de acestea produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc).

In speţă s-a depus un studiu întocmit de Institutul de Sănatate Publică Bucuresti (f. 301309, dosar fond) care arată că "studiile efectuate până în prezent nu au putut furniza dovezi ştiinţifice suficiente si convingătoare pe baza cărora să se poată trage concluzia că expunerea la câmpurile electromagnetice de radiofrecventa datorate funcţionarii staţiilor de baza si antenelor de telefonie mobilă cât si aparatelor de telefonie mobilă au drept consecinţa efecte adverse asupra sănătăţii. De asemenea, se arată ca, in România, Normele aprobate prin OMS 1193/2006 "asigură maxima protecţie împotriva câmpurilor electrice de radiofrecventa. Din analiza datelor prezentate în documentaţia înaintata se estimează că densitatea de putere a câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţa emise de staţiile de baza (antene) se vor încadra în limitele prevăzute în Normele privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 Ghz, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1193/2006.

A mai menţionat tribunalul că pentru a fi necesar acordul vecinilor nu este necesar conform textului de lege ca poluarea de orice fel să producă efecte negative asupra populatiei fiind suficient să existe această poluare constând în exemplificativ noxe, zgomot, vibratii etc. Or. este evident că, câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă sau de radiofrecventa pe care le va emite statia autorizată în speţă reprezintă o asemenea poluare pentru necesitatea acordului vecinilor nefiind necesar ca ea să si ducă la îmbolnăvire. Tribunalul a retinut totodată că studiul depus nu indică în mod cert efectele potentiale în timp (deci nu imediate, vizibile) asupra sanatatii celor care locuiesc lângă acesta statie, nefiind stabilit cu un anumit grad de certitudine că statiile de genul celei din speţă nu au nici un efect periculos asupra vietii si sănătătii unei persoane ce locuieste permanent în preajma acestor dispozitive, astfel că sunt posibile îmbolnăviri datorita expunerii permanente la câmpurile emise de aceste statii.

Având în vedere aceste considente, tribunalul a apreciat că în speţă si al doilea motiv de nulitate este întemeiat pentru emiterea autorizatiei de construire fiind necesar si acordul vecinilor dat în formă autentică, acord care în speţă lipseşte.

In ce priveste al treilea motiv de nulitate, conform art. 31 din H.G. nr. 525/1996 pentru autorizarea unei constructii este necesară respectarea înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate". "In sensul prezentului regulament, clădiri imediat învecinate sunt cele amplasate alăturat, de aceeaşi parte a străzii", în speţă cele situate din punct de vedere administrativ la numerele 14 (reclamantii de rândul 1 si 2) si 18 asa cum arată si pârâtul de randul 1 în întâmpinarea depusă.

In speţă, a apreciat tribunalul, această diferenţa maximă permisă de prevederile legale nu este respectată câtă vreme noua constructie urmează să aibă o înaltime de circa 50 m., iar casele de locuit din imediata vecinătate, astfel cum această notiune este definită de acelasi act normativ, este de maxim 10 metri . Este adevărat că art. 31 alin. 3 din H.G. nr. 526/1996 prevede o excepţie de la

aceasta regulă, arătând că fac excepţie de la prevederile alin. (1) construcţiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legii, dar în speţă nu exista un PUZ prin care să se fi admis o derogare de la prev. art. 31 alin. 1 mai sus mentionate, pârâtii nefăcând nici unul referire la existenta unui asemenea PUZ. Art. 2 (1) din H.G. nr. 525/1996 prevede că "regulamentul general de urbanism se aplică în proiectarea si demolarea tuturor construcţiilor si amenajărilor", dar potrivit al. 2 sunt exceptate de la prevederile al. 1" construcţiile si amenajările cu caracter militar si special".

Constructia din speţă nu este o constructie cu caracter special. Astfel, în anexa 2 la Legea nr. 50/1991 se arată că sunt construcţii speciale constructiile cu caracter militar care se autorizează in conditiile prev. la art. 43. Mai mult, art. 2 alin. 32 din H.G. nr. 525/1996 prevede ca sunt exceptate construcţiile şi amenajările cu caracter militar şi special, care se autorizează şi se execută în condiţiile stabilite de lege. Din aceasta reglementare rezultă că pentru aceste constructii cu caracter special există o reglementare aparte, ori legiuitorul nu a stabilit conditii speciale pentru autorizarea statiilor de genul celei din speţă, acestea fiind autorizate conform dreptului comun asa cum s-a întâmplat si în speţă, ceea ce demonstrează faptul că ele nu au un caracter special, rezultând că în speţă este întemeiat si al treilea motiv de nulitate invocat de către reclamanti.

Împrejurarea că în certificatul de urbanism nu s-a indicat necesitatea obtinerii acordului vecinilor si necesitatea respectării celorlalte prevederi legale sus mentionate, tribunalul a menţionat că aceasta nu conferă autorizatie de construire atacate legitimitate întrucât legea nu conditionează anularea autorizatiei de construire de anularea certificatului de urbanism. Totodată împrejurarea că un act nelegal nu a fost atacat, nu legitimează un act ulterior câtă vreme acesta are un caracter de sine stătător si este singurul act care autorizează realizarea unor constructii, certificatul de urbanism fiind un act prealabil care însa nu dă dreptul realizării constuctiei si care are un caracter de informare.

Cele mai sus expuse, a apreciat tribunalul, duc si la concluzia că în speţă sunt întrunite cerintele art. 14,15 din Legea nr. 554/2004, în speţă existând o îndoiala serioasă de legalitate a actului atacat si o pagubă iminentă pentru reclamanţi raportat la consecinţele deocamdată imposibil de anticipat pe care locuirea permanentă în aproprierea statiei din speţă le-ar avea asupra sănătăţii lor.

Având în vedere toate considerentele mai sus expuse, tribunalul în baza tuturor textelor de lege mai sus expuse si a art. 8,18,15 din Legea nr. 554/2004, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii 1-8 faţă de pârâtul de rândul 2 si cel din extinderea de actiune.

Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispoziţiile art. 300 C.pr.civ. şi art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, pârâta S.C. O.R. S.A. BUCURESTI a formulat recurs solicitând suspendarea executării hotărârii de fond în ceea ce priveste suspendarea executării autorizatiei de construire nr. 65/23.04.2008, iar în principal, admiterea recursului, anularea hotărârii atacate si trimiterea spre rejudecare primei instante. In subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.pr.civ., a solicitat admiterea recursului si modificarea în tot a sentintei atacate, în sensul respingerii actiunii reclamantilor ca nefondată.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că este furnizor autorizat de servicii de comunicatii electronice, iar prin licenta acordată de către autoritatea de reglementare în domeniu, are obligatia acoperirii unei cât mai mari suprafeţe din teritoriul României, motiv pentru care a fost iniţiată lucrarea de amplasare a echipamentelor GSM, conform autorizatiei de construire nr. 65/23.04.2008 emisă de către Primăria muncipiului Turda.

A menţionat pârâta că prin hotărârea atacată, Tribunalul Cluj a dispus suspendarea executării autorizatiei atacate, fără a indica niciun temei de fapt si de drept în sustinerea acestei decizii, motiv pentru care această decizie este netemeinică si nelegală.

Pe de altă parte, pârâta a solicitat ca până la solutionarea irevocabilă a cauzei să se dispună suspendarea executării hotărârii de fond, în ceea ce priveste suspendarea actului administrativ atacat.

În motivarea recursului, pârâta a relevat că la termenul de judecata din 12.06.2009, O.R. SA a formulat o cerere de suspendare a judecaţii dosarului, conform art. 244 Cod procedura civila, până la solutionarea irevocabilă a dosarului nr. 16213/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, cererea având la baza împrejurarea că, în cuprinsul cererii de chemare in judecată reclamantii au făcut referire la dispozitiile H.C.L. Turda nr. 261/16.12.2008, care ar confirma cele sustinute de

acestia. Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată si de înrâurirea pe care hotărârea Tribunalului Bucuresti o putea avea, pârâta a apreciat că instanta de fond trebuia să-i admită cererea si să dispună măsura suspendării judecării cauzei. În acest context, pârâta a considerat că dispozitiile art. 1 lit. b) ale H.C.L. Turda nr. 261/16.12.2008, prin care se instituie obligatia obtinerii acordului "tuturor locatarilor, inclusiv al proprietarilor de teren din zonele limitrofe amplasamentului, pe o raza de 200 de metri" sunt abuzive, confuze si nelegale. De asemenea, interdictia de a instala antene de telefonie mobilă "în zonele cu densitate mare de constructii si la o distanţă mai mică de 500 m faţă de cămine, grădiniţe, scoli si spitale", prev. la art. 2 din H.C.L. nr. 261/16.12.2008 este netemeinică si nelegală.

Considerând acest act administrativ ca fiind netemeinic si nelegal, pârâta a formulat o cerere de anulare a acestuia act administrativ pe rolul Tribunalului Bucuresti, dosarul mai sus indicat, având termen de judecată la data 20.01.2010.

Referitor la hotărârea recurată, pârâta arată că instanta de fond, în motivare a preluat în mod indirect sustinerile reclamantilor din cererea de chemare în judecată, conform cărora "Primăria Turda recunoaşte nocivitatea amplasării unor asemenea constructii [..] asa cum rezultă din H.C.L. nr. 261/15.12.2008". Faţă de această împrejurare, pârâta opinează că cererea sa de suspendare a litigiului în fond, până la solutionarea cererii de anulare a respectivei hotărâri de consiliu local, era fondata si instanta de fond ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 244 alin 1 pct. 1 C.pr.civ. Pentru aceste motive, pârâta a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii atacate si trimiterea spre rejudecare primei instante.

La pct. 3 din motivele de recurs, pârâta a solicitat că în măsura în care se va respinge primul motiv de recurs, să se admită recursului si să modifice în tot sentintei atacate, în sensul respingerii actiunii reclamantilor ca nefondată, in temeiul art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.pr.civ.

În susţinerea acestei poziţii, pârâta a arătat că reclamanţii au sustinut că certificatul de urbanism nr. 90/06.03.2008 ar fi fost emis "fără a se tine seama de prevederile legale în vigoare", fără însă a exercita calea de atac prev. de Legea nr. 554/2004, dacă au considerat că drepturile si interesele lor legitime ar fi fost încălcate de acest act administrativ cu caracter individual, In contextul în care acestia nu au formulat nici măcar o plângere prealabilă si nu au investit instanta competentă cu solutionarea unei cereri având ca obiect constatarea nulităţii/anularea acestui certificat de urbanism, pârâta opinează că aceste sustineri sunt nefondate si nu pot fi luate în consideratie.

Totodată, pârâta a susţinut că prin prevederile pct. 2.5.6 a Anexei 1 din Legea nr. 50/1991 se instituie necesitatea obtinerii acordului vecinilor pentru: constructiile noi amplasate adiacent constructiilor existente sau în imediata lor vecinătate, sau pentru lucrări de constructii necesare în vederea schimbării destinatiei în clădiri existente, acest acord fiind necesar numai dacă se impun măsuri de interventie pentru protejarea acestora. În acest sens fiind şi Norma metodologica din anul 2005 de aplicare a Legii nr. 50/1991, respectiv Anexa 2, punctul b.4.

Faţă de aceste prevederi legale, pârâta a considerat că nu era necesar să se solicite prin certificatul de urbanism acordul vecinilor, în forma autentică, după cum afirma reclamantii, si, pe cale de consecinţă, nici să se obtină un asemenea acord anterior emiterii autorizatiei de construire.

În privinţa certificatul de urbanism, pârâta a relevat că acesta impune, la punctul 4 litera d.2, prezentarea unui "contract de închiriere teren". Aceasta cerinţa a fost îndeplinită întocmai de către pârâtă, anexând documentatiei înaintată pentru emiterea autorizatiei de construire si contractul de închiriere încheiat la 24.08.2007 între O.R. SA si Prigogel Viorica, fiind astfel respectate prevederile art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, atât în cuprinsul contractului de închiriere cât si în autorizatia de construire, terenul închiriat este identificat prin nr. cadastral 670/2, 671/6/2 Poiana Turda, judetul Cluj.

Referitor la împrejurarea că ar fi autorizată o statie "fixă" emisie-receptie pentru telefonie mobilă, în contextul aprecierii caracterului temporar/permanent al lucrării, pârâta susţine că reclamanţii au ridicat o falsa problemă. Astfel, "fixă" înseamnă "care nu-si schimbă locul sau pozitia", în timp ce o lucrare "permanentă" este cea "care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba", iar accentul pus de către reclamanti pe caracterul "fix" al statiei de emisie-receptie tinde să inducă în eroare instanta de judecata, fără a reflecta realitatea.

In ceea ce priveste "neîncadrarea în zonă din punct de vedere al înăltimii", ca motiv de nelegalitate a emiterii autorizatiei de construire atacate, pârâta consideră aceasta sustinere ca fiind

nefondată, deoarece autorizarea executării constructiilor este permisă, conform Regulamentului general de urbanism "cu respectarea înăltimii medii a cladirilor învecinate si a caracterului zonei, fără ca diferenta de înăltime să depăsească cu mai mult de doua niveluri clădirile imediat învecinate", însă la alin. 3 este instituita o exceptie de la aceasta regulă, pe care instanta de fond nu a luat-o în considerare. Astfel, potrivit acestui text al actului normativ, "fac exceptie de la prevederile alin. (1) constructiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legi!". O altă precizare a Regulamentului, vizează împrejurarea că a fost definit conceptul de "clădiri învecinate" in sensul că acesta le vizează pe "cele amplasate alăturat, de aceeasi parte a strazii".

In lumina textelor mai sus invocate, pârâta apreciază că este evident ca autorizarea amplasării statiei fixe de emisie-receptie s-a făcut cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare, iar sustinerile instanţei referitoare la o abatere de la regimul înăltimii zonei sunt nefondate.

În ceea ce priveste "impactul negativ asupra sanatatii locuitorilor din zona", de care instanta de fond s-a prevalat pentru a cere anularea autorizatiei de construire nr. 65/23.04.2008, pârâta consideră că,de asemenea, şi aceasta este netemeinică si nefondată.

In primul rând, a menţionat pârâta, nu exista la dosarul cauzei niciun mijloc de probă în acest sens. Astfel, potrivit art. 1169 cod civil si art. 112 pct. 5 Cod procedura civila, odată cu cererea de chemare in judecată trebuiau măcar arătate dovezile pe care se sprijină, urmând a fi administrate în dovedirea celor afirmate. Simpla referire la un act administrativ emis de o autoritate local, respectiv hotărârea Consiliului local nr. 261/15.12.2008, nu poate constitui un mijloc de probă în contextul art. 1169 Cod Civil.

In Fisa tehnică întocmită în vederea emiterii Acordului Unic pentru obţinere aviz sanitar se arată că echipamentele de transmisiuni telefonie mobila Orange au "impact nesemnificativ asupra mediului cf Ord. 860/2002 al MAPM”. Acest act normativ a fost emis pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu. Procedura reglementează conditiile de solicitare si de obtinere a acordurilor de mediu pentru proiectele cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător.

Pe baza solicitării formulate prin cerere-tip, autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului stabileşte, în functie de impactul asupra mediului al proiectului supus autorizării, ca alternativă de continuare a procedurii, clasarea cererii ca notificare pentru proiectele de investitii noi si modificarea celor existente aferente unor activităţi cu impact nesemnificativ asupra mediului si aplicarea stampilei tip A care poarta inscriptia: "Se supune C.A.U. Nu face obiectul procedurii de mediu" pe fisa tehnica. Avizul favorabil emis de Agentia pentru Protectia Mediului Cluj cuprinde mentiunea "Se supune G.A.U. Nu face obiectul procedurii de mediu", ceea ce confirma impactul nesemnificativ asupra mediului al constructiei autorizate.

In ceea ce priveste cele retinute de instanta de fond, referitoare la "câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă sau de radiofrecventa pe care le va emite statia autorizată în speta reprezintă o poluare", pârâta apreciază că această sustinere nu este bazata pe niciun mijloc de probă.

Mai mult, din documentele pe care le-a depus la dosarul cauzei, emise atât de autorităţi publice centrale - Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Autoritatea Nationala pentru Comunicatii, Ministerul Sanatatii, precum si de organizatii internationale - Organizatia Mondiala a Sanatatii Publice rezultă că nu au fost indicate efecte negative pe termen scurt sau lung asupra sanatatii. Din această perspectivă, pârâta a arătat că în România au fost efectuate, în perioada 2005-2006, măsurători de expunere la câmp electromagnetic în 2.276 de locatii, din care peste 250 numai în Bucuresti, iar măsurătorilor au indicat că valorile rezultate au fost considerabil mai mici decât cele prevăzute de legislatia naţională si europeană în materie, fiind în limitele reglementărlor din O.M.S. nr. 1.193/2006 si Normele Generale de Protectia Muncii.

Pentru toate aceste considerente, pârâta a solicitat admiterea recursului si modificarea în tot a sentintei atacate, în sensul respingerii actiunii reclamantilor ca nefondată.

Intimaţii au depus întâmpinări în cauză prin care au solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 3.377 din data de 20 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.D.V. împotriva pârâţilor PRIMARIA MUN. TURDA, PRIMARUL MUN. TURDA, S.C. O.R. S.A. BUCURESTI, ca urmare a admiterii exceptiei de inadmisibilitate. De asemenea, s-a respins cererea în contencios-administrativ formulată de reclamantii C.M., CIUI MANOLE-GAVRIL, BERAR MARIOARA, PETREA CLAUDIA, PORUTIU VIRGIL, TIGANILA NICUSOR, NICOLA VIOREL, GAL NICOLAE împotriva pârâtei PRIMARIA MUN. TURDA ca fiind formulată faţă de o persoană fără capacitate procesuală.

Prin aceeaşi sentinţă s-a admis actiunea în contencios administrativ formulată de reclamantii C.M., ş.a. faţă de pârâtii PRIMARUL MUN. TURDA, S.C. O.R. S.A. si, în consecinţă, s-a anulat autorizatia de construire nr. 65/23.04.2008 emisă de pârâtul Primarul Mun. Turda pentru autorizarea lucrărilor de construire: statie fixa emisie-receptie pentru telefonie mobila, beneficiar fiind pârâtul S.C. O.R. S.A. şi s-a suspendat executarea autorizatiei sus mentionate până la solutionarea irevocabilă a prezentului dosar.

Tribunalul a retinut ca anularea autorizatiei de construire se solicită pentru trei motive: faptul că în speţă în baza contractului de închiriere era posibilă autorizarea unei constructii provizorii or, s-a autorizat o constructie definitivă, lipsa acordului vecinilor conform prevederilor legale si nerespectarea regimului de înăltime. Existenta impactului negativ asupra sănătătii populatiei se circumscrie celui de al doilea motiv de nulitate mai sus indicat.

În ce priveste primul motiv de nulitate, conform pct. 7 si 10 din anexa 2 la Legea nr. 50/1991, tribunalul in mod corect a menţionat că emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de comodat/locaţiune se poate face numai pentru construcţii cu caracter provizoriu şi acordul expres al proprietarului de drept. Constructiile cu caracter provizoriu sunt constructii care indiferent de natura materialelor utilizate, prin specificul functiunii adăpostite ori datorită cerintelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existenţă limitată, precizată si prin autorizatia de construire. In speţă, în autorizatia de construire nu se face referire la faptul că sar fi autorizat o constructie cu caracter provizoriu si nu s-a indicat care este durata de existenţă a acesteia. In lipsa unor asemenea mentiuni, rezultă că ceea ce s-a autorizat este o constructie care urmează regimul de drept comun în materia autorizării, respectiv o constructie definitivă. Acest caracter al constuctiei rezultă si din modul în care este ea realizată mod expus de reclamanţi în motivarea cererii lor, mod care nu permite o demontare rapidă cât si din împrejurarea că ea nu este de dimensiuni reduse asa cum cer textele de lege mai sus citate ci din contra are niste dimensiuni mari.

Din cele mai sus expuse, rezultă că acest prim motiv de nulitate este întemeiat si că în speţă contractul de închiriere nu putea sta la baza emiterii autorizaţiei atacate în speţă.

In ce priveste al doilea motiv de nulitate, conform pct. 2.5.6 al Anexei 1 din Legea nr. 50/1991, acordului vecinilor este necesar pentru: construcţiile noi amplasate adiacent construcţiilor existente, sau in imediata lor vecinătate, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora".

Norma metodologica din anul 2005 de aplicare a Legii nr. 50/1991 în vigoare la data emiterii autorizaţiei din speţă, în Anexa 2, punctul b.4 arată că: "Acordul vecinilor, exprimat in forma autentica, se solicită în următoarele situaţii: în cazul construcţiilor noi amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenţie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări, etc.) si dacă prin proiect se menţine aceasta obligativitate; în cazul amplasării de construcţii noi cu alte funcţiuni decât cele ale clădirilor învecinate si daca prin natura activităţilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc); pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinaţiei de locuinţa a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părti din acestea, precum si a spatiilor cu altă destinaţie din aceeaşi clădire, dacă prin natura activităţilor se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc.)"

Din coroborarea celor doua texte de lege rezulta că pentru situatia de fapt din speţă, acordul vecinilor era necesar dacă constructia autorizată având în mod evident o altă functiune decât cea a clădirilor învecinate prin natura activităţilor adăpostite de acestea produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc). Pentru a fi necesar acordul vecinilor nu este necesar conform textului de lege ca poluarea de orice fel să producă efecte negative asupra populatiei fiind suficient să existe

această poluare constând în exemplificativ noxe, zgomot, vibratii etc. Or. este evident că, câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă sau de radiofrecventa pe care le va emite statia autorizată în speţă reprezintă o asemenea poluare pentru necesitatea acordului vecinilor nefiind necesar ca ea să si ducă la îmbolnăvire.

Având în vedere aceste considente si al doilea motiv de nulitate este întemeiat pentru emiterea autorizatiei de construire fiind necesar si acordul vecinilor dat în formă autentică, acord care în speţă lipseşte.

In ce priveste al treilea motiv de nulitate, conform art. 31 din H.G. nr. 525/1996 pentru autorizarea unei constructii este necesară respectarea înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate". "In sensul prezentului regulament, clădiri imediat învecinate sunt cele amplasate alăturat, de aceeaşi parte a străzii", în speţă cele situate din punct de vedere administrativ la numerele 14 (reclamantii de rândul 1 si 2) si 18 asa cum arată si pârâtul de randul 1 în întâmpinarea depusă.

In speţă, această diferenţa maximă permisă de prevederile legale nu este respectată câtă vreme noua constructie urmează să aibă o înaltime de circa 50 m., iar casele de locuit din imediata vecinătate, astfel cum această notiune este definită de acelasi act normativ, este de maxim 10 metri . Este adevărat că art. 31 alin. 3 din H.G. nr. 526/1996 prevede o excepţie de la aceasta regulă, arătând că fac excepţie de la prevederile alin. (1) construcţiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legii, dar în speţă nu exista un PUZ prin care să se fi admis o derogare de la prev. art. 31 alin. 1 mai sus mentionate, pârâtii nefăcând nici unul referire la existenta unui asemenea PUZ. Art. 2 (1) din H.G. nr. 525/1996 prevede că "regulamentul general de urbanism se aplică în proiectarea si demolarea tuturor construcţiilor si amenajărilor", dar potrivit al. 2 sunt exceptate de la prevederile al. 1" construcţiile si amenajările cu caracter militar si special".

Constructia din speţă nu este o constructie cu caracter special. Astfel, în anexa 2 la Legea nr. 50/1991 se arată că sunt construcţii speciale constructiile cu caracter militar care se autorizează in conditiile prev. la art. 43.

Referitor la cererea de trimitere a dosarului spre rejudecare primei instanţe pentru motivul că pe rolul Tribunalului Bucureşti se află un dosar având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului local Turda nr. 261/16.12.2008, aceasta este neîntemeiată. Astfel, la data emiterii autorizaţiei de construire a cărei anulare au solicitat-o, respectiv 23.04.2008, Hotărârea nr. 261/16.12.2008 a Consiliului Local Turda nu exista. Existenţa acelei H.C.L. nu a reprezentat un motiv separat pentru care intimaţii să fi cerut anularea autorizaţiei de construire nr. 65/2009 prin acţiunea introductivă, ci a fost doar parte din argumentaţia expusă de intimaţi. Atâta vreme cât nu există nicio legătură între H.C.L. nr. 261/2008 şi actul administrativ a cărui anulare au solicitat-o o eventuală anulare a acesteia de către Tribunalul Bucureşti nu va avea nici un efect în cauza de faţă, de vreme ce nu a stat la baza emiterii autorizaţiei pe care au atacat-o.

In consecinta curtea va respinge recursul declarat de S.C. O.R. S.A. BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 3.377 din 20 noiembrie 2009, a Tribunalului Cluj, pe care o va menţine în întregime. (Judecător Adrian-Gabriel Năsui)

Funcţionari publici. Acţiune având ca obiect acordarea unor majorări salariale, motivată prin aceea că altor categorii de salariaţi bugetari li s-au acordat asemenea

majorări. Respingere. Lipsa discriminării

Decizia nr. 856 din 9 aprilie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 2.751 din data de 3 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de SINDICATUL LIBER aL REŢELEI SANITARE VETERINARE DIN JUDEŢUL SĂLAJ, în numele membrilor de sindicat, împotriva pârâţilor AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, BUCUREŞTI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR

PUBLICE, GUVERNUL ROMÂNIEI prin CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU, CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICE BUCUREŞTI.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici ai Direcţiei Sanitar Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj, iar prin O.G. nr. 6/2007 s-au stabilit modurile de salarizare a funcţionarilor publici pe anul 2007.

Reglementarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici din sistemul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, a fost stabilită prin Anexa 6 pct. I şi II din O.G. nr. 6/2007, fără a se acorda majorările procentuale aferente anului 2007.

A mai menţionat prima instanţă că reclamanţii se consideră discriminaţi faţă de ceilalţi funcţionari publici din sistemul bugetar.

În realitate, prin O.G. nr. 6/2007 s-a stabilit modul de salarizare a funcţionarilor publici, iar pentru reclamanţi această modalitate a fost menţionată la anexa 6, punctul I şi II, fără a le fi acordate majorări procentuale pe anul 2007.

Pentru anul 2007, salarizarea personalului din sectorul bugetar a fost reglementată distinct, astfel pentru funcţionarii publici s-a aplicat O.G. nr. 6/2007, iar pentru personalul contractual O.G. nr. 10/2007. În articolul 1 al O.U.G. nr. 10/2007 se prevede că în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, precum şi indemnizaţiile funcţiilor de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:

a). cu 5 % începând cu data de 1 ianuarie 2007, faţă de nivelul din luna decembrie 2006;

b). cu 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007;

c). cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007.

Este evident, a apreciat prima instanţă că, reclamanţii nu pot solicita aplicarea altor

prevederi legale din domeniul bugetar decât cele aplicabile funcţionarilor publici, nu personalului contractual încadrat cu contract de muncă, nici personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, categoria funcţionarilor publici fiind genul proxim celei din care fac parte reclamanţii.

Unul dintre drepturile fundamentale este şi dreptul la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, consacrat de art. 41 din Constituţia României cât şi de Codul muncii. În jurisprudenţa CEDO, cauzele Engels şi alţii împotriva Olandei - 1976, Marckx împotriva Belgiei - 1979, Bouamar contra Belgiei - 1988 şi Moustaquim împotriva Belgiei - 1991, s-a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv.

Mai mult, prin Deciziile nr. 818, 819, 820 şi 821 din 2008, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prev. art. 1 din O.G. nr. 137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, a concluzionat prima instanţă, aplicarea aşa cum solicită reclamanţii prin acţiune a prevederilor din O.G. nr. 6/2007 şi în cazul altei categorii decât aceea pe care legiuitorul a stabilit-o expres şi limitativ, ar constitui tocmai încălcarea normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. 4 din Constituţia României care consacră principiul separaţiei puterilor în stat şi ale art. 61 alin. 1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

În final, prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine existenţa discriminării, aşa cum este ea definită de O.G. 137/2000, şi nici a încălcării Codului Muncii, iar acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBER AL REŢELEI SANITARE-VETERINARE DIN JUDEŢUL SĂLAJ în numele şi pentru membrii săi de sindicat solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacte, iar în urma rejudecării cauzei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea intimaţilor la plata diferentelor de drepturi salariale, pentru toti reclamantii, reprezentând indexările periodice, aferente anului 2007 actualizate cu indicele de inflatie de la data scadentei fiecărei sume până la data plătii efective, respectiv cu 5% începând din 01.01.2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 si cu 11% începând cu data de 01.10.2007, astfel cum este prevăzută în Anexa I şi II la O.G. nr. 6/2007.

Totodată, s-a solicitat şi obligarea Statul Roman Ministerul Finantelor Publice şi Autoritatea Natională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranta Alimentelor să aloce sumele necesare plătii drepturilor salariale mai sus mentionate şi să plătească aceste drepturi salariale către functionarii publici din cadrul Directiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranta Alimentelor Sălaj, constatând discriminarea între modul de salarizare a functionarilor publici din sistemul ANSVSA si restul functionarilor publici prin neaplicarea procentelor de indexare periodica a salariilor de baza in cursul anului 2007, statuata prin Anexa I si II la O.G. nr. 6/2007.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanta prin hotărârea dată, nu a tinut cont de argumentele pe care le-a invocat, mai mult nu a făcut diferenta între prevederile celor două acte normative, a Legii speciale de salarizare a personalului sanitar veterinar şi a ordonantei care reglementează indexarea periodică, de care beneficiază toti salariaţii din sectorul bugetar.

Or, procentul de majorare de 25% prevăzut în Legea nr. 435/2006 privind salarizarea personalului sanitar veterinar, a fost acordat de către legiuitor datorită specificului muncii, responsabilităţilor si a dificultăţii sarcinilor de serviciu ale funcţionarilor publici din sistemul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Prevederile Legii nr. 435/2006 s-au aplicat începând cu luna decembrie 2006.

Pe de altă parte, este deosebit de important faptul că, în evoluţia legislaţiei privind drepturile băneşti ale funcţionarilor publici, este menţionat la finalul fiecărei anexe care reglementează salariul de bază al unei categorii de funcţionari publici din diferite institutii ale administraţiei publice, faptul că la aceste baze de calcul se aplică diferite sporuri speciale conform legislaţiei specifice care reglementează respectiva ramură.

Prin OG nr. 6/2007 s-au stabilit modurile de salarizare a functionarilor publici pentru anul 2007. După cum se poate observa din structura actului normativ, toti functionarii publici din sistemul bugetar prevăzuti în Anexele 1-5 la această ordonantă au prevăzute 3 majorări salariale, începând cu data de 01.01.2007, data de 01.04.2007 şi respectiv data de 01.10.2007. Conform dispoziţiilor actului normativ de la finalul Anexei I se menţionează faptul că la aceste salarii de bază se aplică alte sporuri conform legislaţiei speciale care reglementează ramura de activitate în care îşi desfăşoară relaţiile de serviciu funcţionarul public.

Intimaţii GUVERNUL ROMÂNIEI, AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ-VETERINARA ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR SĂLAJ şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ au depus întâmpinări în cauză prin care au solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de prima instanţă.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârâţii-intimaţi Statul Român şi Guvernul României, privind lipsa calităţii lor procesuale pasive, Curtea constată că aceştia justifică legitimare procesuală pasivă în prezenta cale de atac, întrucât, potrivit cadrului procesual stabilit prin cererea dedusă judecăţii, au avut calitatea de parte în faţa instanţei de fond. Participând la judecata în primă instanţă, aceşti intimaţi prezintă calitate procesuală pasivă în recurs.

Analizând motivele de recurs, considerentele sentinţei recurate şi probele administrate în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.

Reclamanţii din prezenta cauză au calitatea de funcţionari publici, regimul juridic aplicabil în cazul lor prezentând ca urmare unele particularităţi, ce derivă din specificul raportului de drept administrativ care este raportul de funcţie publică. Deşi numirea unei persoane în funcţia publică se realizează doar cu consimţământul său, existând aşadar un acord de voinţe al părţilor, legiuitorul reglementează statutul funcţionarilor publici sub aspectul drepturilor şi îndatoririlor ce le revin.

Ca urmare, drepturile salariale pe care le pot pretinde reclamanţii sunt cele stipulate în actele normative edictate în acest sens.

După cum în mod corect a reţinut prima instanţă, majorările prevăzute de O.G. nr. 6/2007 a fi aplicate la salariul de bază în anul 2007, privesc categoria funcţionarilor publici prevăzuţi la art. 39 alin. 2.

Indexarea în cuantum de 18% aplicată în trei tranşe nu a fost prevăzută în Anexa nr. 6 din

O.G. nr. 6/2007, care vizează salarizarea funcţionarilor publici din sistemul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Nu se poate aprecia că a fost astfel încălcat principiul nediscriminării. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat în mod constant că tratamentul diferenţiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie justificată raţional, cu respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Or, o asemenea justificare există în cauza de faţă, nefiind vorba de categorii profesionale aflate în condiţii identice sau similare, astfel încât nu este incidentă în cauză discriminarea reclamanţilor, în accepţiunea dată acestei noţiuni în art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Nu poate fi reţinută critica vizând nerespectarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg apreciind că o diferenţa este discriminatorie în măsura în care nu se fundamentează pe ratiuni de ordin obiectiv si rezonabile, care nu urmăresc un scop legitim sau în cazul în care rezultă în mod vădit existenta unui raport de disproporţionalitate între mijloacele utilizate si finalitatea avuta in vedere.

Nu prezintă relevanţă acordarea acestor drepturi salariale altor categorii de funcţionari publici sau magistraţilor, întrucât sunt grupuri profesionale distincte, cu un statut propriu.

Refuzul de recunoaştere şi acordare reclamanţilor a acestei indexări de 18% la salariul de bază de către angajator apare aşadar ca justificat, soluţia de respingere a acţiunii fiind legală şi temeinică.

Separat de aceasta, se impune a se avea în vedere declararea de Curtea Constituţională a dispoziţiilor art. 1, 2 alin. 3 şi 27 din O.G. nr. 137/2000 ca neconstituţionale prin Decizia nr. 818/2008 şi cele subsecvente. A reţinut instanţa de contencios constituţional că luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1) din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci şi a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecată poate să înţeleagă - ceea ce s-a şi petrecut în una din cauzele analizate - că are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.

Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Aşadar şi prin prisma deciziei mai sus arătate a Curţii Constituţionale acţiunea dedusă judecăţii se impunea a fi respinsă.

Ca urmare, cum criticile formulate sunt neîntemeiate, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat. (Judecător Ana Maria Turculeţ)

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anularea autorizaţiei pentru construirea unei staţii fixe emisie-recepţie pentru telefonie mobilă. Legalitate