Anularea hotărârilor de consiliul local care disciplinează raporturi juridice civile
Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 1002 din data de 22.09.2016
Conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În verificarea îndeplinirii condiției privitoare la regimul juridic aplicabil hotărârilor de Consiliul Local, instanța este ținută de verificarea calității în care a acționat Consiliul Local, respectiv dacă acesta a efectuat un act de putere sau a acționat ca un simplu particular.
În ipoteza în care Consiliul Local a acționat în calitate organ deliberativ al asociatului Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T. al unor societăți comerciale, nu se impune votul secret prevăzut de disp. art. 45 al. 6 din Legea nr. 215/2001 care nu au în vedere adoptarea unor hotărâri ce vizează raporturi juridice de drept civil.
Decizia nr. 1002/ 22 septembrie 2016 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 5x/121/2015 din 8.01.2015, astfel cum a fost completată, reclamantul M.I. - în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T., Consiliul Local T., B.V. și C.L. - G., (ambii în calitate de reprezentanți A.G.A. în Consiliul Local T.), a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:
- Anularea HCL Tecuci 1xx/8.07.2014 prin care reclamantul a fost revocat din funcția de administrator general al S.C. Z T S.R.L.;
- Repunerea în funcția avută anterior emiterii H.C.L. Tecuci 1xx/8.07.2014;
- Plata unei indemnizații ca urmare a renunțării intempestive la contractul de mandat nr. 15xxx/3.06.2013;
- Obligarea pârâților la plata despăgubirile aferente ca urmare a revocării din funcție fără temei, în sumă de 10.000 lei;
- Cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2xx/08.03.2016 a Tribunalului Galați s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului T. invocată de această pârâtă prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul B.V. prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii față de pârâtul B.V. invocată de acest pârât prin întâmpinare.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.I. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T., Consiliul Local T., B.V. și C.L. - G.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul M.I. solicitând casarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, anularea H.C.L. nr. 1xx/08.07.2014 în temeiul disp. art. 45 al. 6 din Legea nr. 215/2001, obligarea în solidar a pârâților la plata despăgubirilor în sumă de 10.000 lei în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul a precizat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe petitul privind nelegalitatea H.C.L. nr. 1xx/08.07.2014 prin prisma disp. art. 45 al. 6 din Legea nr. 215/2001 care impun un vot secret în cazul actelor administrative cu caracter individual și a Deciziei nr. 1718 din 26 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Contencios administrativ și fiscal. (art. 488 pct. 5 Noul Cod procedură civilă)
Nu se poate reține că prin H.C.L. nr. 1xx/08.07.2014 emis de autoritatea deliberativă a asociatului Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T. "doar s-a avizat începerea procedurii de revocare din funcție";. Ignorând nelegalitatea și examinând strict vătămarea - cerință reglementată de art. 1 din Legea nr. 554/2004, aceasta rezultă din partea introductivă a sentinței în care se reține că S.C. Z T S.R.L. are 2 acționari-membri fondatori: Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T. cu aport de 95% și S.C. Z V T S.R.L. cu 5%. În acest context, rezultă fără dubiu de tăgadă că poziția asociatului majoritar Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T privind revocarea din funcție a recurentului reclamant a avut nu numai un impact decisiv, ci și o tentă profund politica (fiind intitulată în presă "7 dintr-o lovitură";), dovada fiind faptul că nici reprezentantul Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului T, nici reprezentantul SC Z.V.T. S.R.L. nu au adus la cunoștință netemeinicia motivelor de revocare din funcție a reclamantului în condițiile în care managementul defectuos a fost infirmat tocmai de actele încheiate de recurentul-reclamant și ratificate de aceștia din urmă. (art. 488 pct. 8Noul Cod procedură civilă).
Intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând totodată nulitatea acestuia pentru neindicarea motivelor prev. de art. 487 Cod procedură civilă.
Asupra excepției de nulitate a recursului Curtea reține că este nefondată având în vedere că motivele de fapt invocate de către recurent pot fi încadrate în cazul prev. de 488 pct. 8 Noul Cod procedură civilă privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, conform art. 488 pct. 8 Noul Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o sentință legală a cărei reformare nu se impune.
Conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În verificarea îndeplinirii condiției privitoare la regimul juridic aplicabil hotărârilor a căror anulare se solicită, Curtea de Apel reține că intimatul pârât Consiliul local al Municipiului T. a acționat în speța de față ca un simplu particular, neefectuând un act de putere.
Astfel, chiar dacă din punct de vedere organic hotărârile de consiliu local sunt totdeauna acte administrative, din punct de vedere practic relevant este doar criteriul material, esențiala fiind forța intrinsecă a actelor respective, iar nu organul emitent.
Ori, în cauza de față Consiliul local al Municipiului T. nu a avut nevoie de puterea publică pe care legea i-a pus-o la dispoziție, el acționând ca un organ deliberativ al asociatului Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T. al unor societăți comerciale.
Pe de altă parte, așa cum în mod legal a reținut și instanța de fond H.C.L. nr. 1xx/2014 nu a produs efecte directe în persoana recurentului reclamant, stabilind doar că respectivul Consiliu local este de acord cu revocarea administratorului/director general care s-a dispus ulterior prin Hotărârea nr. 1x/16.07.2014 emisa de S.C. Z T S.R.L. T.
Pentru aceste motive, reținând ca nu se impunea votul secret pentru adoptarea unor hotărâri ce vizau raporturi juridice de drept civil, iar Decizia de speță nr. 1718/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se referă la o altă situație de fapt, respectiv la încadrarea unui act administrativ ca normativ sau individual, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produce, indiferent de conținutul concret al unei anexe a acelui act, Curtea de Apel în baza art. 496 alin 1 Cod procedură civilă și art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
← Anulare act - legea nr. 165/2013. Jurisprudență Acte ale... | Legea 215/2001 – validare primar. Jurisprudență Acte ale... → |
---|