Avocat exclus din profesie. Constatarea nelegalităţii deciziei. Cerere de despăgubiri. Condiţii şi persoane obligate la plată
| Comentarii |
|
Obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile are în vedere revocarea în tot sau în parte a actului administrativ nelegal, deci atunci când acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din lege, nu şi cererea întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, ce are ca obiect repararea prejudiciului. Dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie termenul de prescripţie de cel mult un an pentru solicitarea despăgubirilor, dacă acestea nu au fost solicitate odată cu acţiunea în anulare a actului administrativ, are în vedere tocmai acele situaţii în care, în momentul introducerii cererii de anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate, în mod obiectiv, cunoaşte existenţa şi întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acţiune în despăgubire. Membrii Consiliului Baroului nu pot fi obligaţi la despăgubiri, pentru că actul a cărui cenzură s-a realizat este rezultatul pronunţării unui organ colectiv, căruia baroul i-a dat anumite însărcinări şi care exercită în numele acestuia atribuţiile prevăzute expres în Legea nr. 51/1995, iar avocaţii nu au calitatea de funcţionari publici.
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1563 din 10 noiembrie 2010
Cu ocazia rejudecării, Tribunalul Argeș a pronunțat sentința nr. 340/CAF/2010 prin care a admis acțiunea reclamantului P.T.S. precizată față de toți pârâții Baroul C.S., a Ș.P., D.C., Ț.M., O.P. și a consilierilor D.P., A.L. și R.I., ca și a chematului în garanție, aceiași consilieri, pe care i-a obligat, în solidar, să plătească reclamantului suma de 129.500 lei despăgubiri materiale pentru perioada 2005-2007 și 40.000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a statuat, cu putere de lucru judecată, asupra nelegalității hotărârii prin care reclamantului nu i s-a mai permis exercițiul profesiei de avocat.
în aceste condiții, a apreciat judecătorul fondului, că în baza art. 16,art. 18 și art. 19 din Legea nr. 554/2004 reclamantului i se cuvin despăgubiri materiale, iar în conformitate cu art. 998-999 C.civ. și daune morale.
Determinarea celor dintâi a avut la bază venitul brut ce l-ar fi putut obține reclamantul, iar nu cel net, ce nu cuprinde cheltuielile deductibile, dar care profitau tot acestuia, venituri ce rezultă din declarațiile de impunere, iar cele morale au fost fixate în raport de prestigiul profesional vătămat prin perioada lungă de soluționarea a litigiilor legate de dreptul la muncă al reclamantului.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs Baroul C.S. prin decan, și avocații O.P., Ț.M., D.P., R.I., A.L. și Ș.P., iar într-o altă cale de atac, promovată de D.C. și primii recurenți, s-a criticat aceeași hotărâre, invocându-se motive încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora, în esență, s-au arătat următoarele:
- în mod greșit instanța de fond a reținut că Baroul C.S. și ceilalți pârâți au contribuit la emiterea actului administrativ și a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată, deși Consiliul Baroului nu este autoritate publică asimilată în sensul Legii nr. 554/2004. De altfel, Consiliul Baroului pune numai în aplicare hotărârile Consiliului U.N.B.R., iar, în cauză, actul acestei autorități, act cu caracter administrativ jurisdicțional, nu a fost cenzurat în niciun mod. Trebuia, așadar, ca acțiunea să fie respinsă față de Consiliul Baroului și membrii acestuia;
- acțiunea este prescrisă față de dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru că reclamantul cunoștea pretinsul act vătămător și persoanele ce l-au emis. Și în condițiile art. 24 acțiunea trebuia privită ca prescrisă, textul făcând referire la 30 zile de la rămânerea irevocabilă a unei hotărâri judecătorești;
- dispozițiile Curții de Apel Alba Iulia, care trimit la dispozițiile art. 61 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, trebuie interpretate în sensul de a se observa dacă reclamantul ar fi putut să-și exercite profesia câtă vreme nu s-a depus un aviz medical, alături de cererea de continuare a profesiei;
- în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă la care obligă dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004;
- față de prevederile art. 5 din Legea nr. 554/2004 și art. 76 din Statutul profesiei de avocat se impunea că în cauză, persoanele fizice nu au calitate procesuală pasivă;
- sub aspectul întinderii despăgubirilor hotărârea instanței de fond este nelegală, atât în plan material, cât și în plan moral. Mai întâi, că reclamantul ar fi îndreptățit să primească doar venitul net de 1.031 lei/an pentru anii 2005-2006, iar dacă se au în vedere veniturile brute din anul 2003, trebuiau scăzute și cotele către asigurări sociale și către barou. Nu există justificare să se plătească despăgubiri după data de 5.03.2007, când s-a emis decizia nr. 14, în temeiul căreia reclamantul trebuia să execute sancțiunea de suspendare, decizie care, deși atacată, a rămas în vigoare. Sub aspectul daunelor morale și acestea sunt lipsite de suport, cu atât mai mult cu cât sancționarea disciplinară a fost consecința lovirii decanului baroului.
Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că ele sunt fondate, sub aspectele ce se vor arăta mai jos.
în condițiile art. 137 C.proc.civ. urmează a fi verificate, cu prioritate, acele critici din căile de atac ce privesc excepții de fond sau de procedură.
S-a invocat neîndeplinirea procedurii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, implicit, inadmisibilitatea acțiunii promovată cu nerespectarea prevederilor art. 109 C.proc.civ.
Această excepție s-a apreciat că este neincidentă în cauză, reținând că temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății este reprezentat de dispozițiile art. 18 și 19 din Legea nr. 554/2004.
Or, prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 se referă la obligativitatea procedurii prealabile în cadrul căreia persoana vătămată trebuie să ceară autorității revocarea în tot sau în parte a actului administrativ nelegal, deci atunci când acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1 din lege.
în cazul prevăzut de art. 19, acțiunea are ca obiect repararea prejudiciului, situație pentru care legiuitorul nu a reglementat nicio condiție prealabilă sesizării instanței de judecată, așa cum a făcut-o în cazul acțiunii care vizează în tot sau în parte a actului administrativ nelegal.
în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, s-a apreciat că ea nu poate fi reținută. Dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie termenul de prescripție de cel mult un an pentru solicitarea despăgubirilor, dacă acestea nu au fost solicitate odată cu acțiunea în anulare a actului administrativ, are în vedere tocmai acele situații în care, în momentul introducerii cererii de anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate, în mod obiectiv, cunoaște existența și întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acțiune în despăgubire. în cauza de față se poate susține că la data formulării acțiunii soluționate prin decizia Curții de Apel Alba Iulia reclamantul nu cunoștea momentul la care poate să-și reia activitatea de avocat, deci întinderea perioadei în care era lipsit de exercițiul acestui drept și, pe cale de consecință, întinderea daunelor materiale și morale.
De aceea, s-a constatat că termenul de un an a început să curgă la data la care s-a pronunțat Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv 25.09.2006, dată în raport de care introducerea prezentei acțiuni la 23.03.2007 apare ca fiind formulată în termen.
Referirea la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu are legătură cu prezenta cauză, ele privind aspecte legate de executarea unei hotărâri judecătorești, or, în pricina de față nu s-au făcut susțineri privind acest aspect.
în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă s-a observat că prin hotărârea criticată nu s-au stabilit niciun fel de obligații în sarcina Consiliului Baroului C.S., așa încât, sub acest aspect, critica este lipsită de un interes legitim.
Este însă întemeiat motivul de recurs privit din perspectiva legitimării procesuale a membrilor Consiliului Baroului C.S. Este adevărat că, potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004, se recunoaște dreptul persoanei ce se pretinde vătămată printr-un act administrativ sau prin refuzul de eliberare al acestuia de a formula acțiune și în contra „persoanei” care poate răspunde solidar cu autoritatea publică.
Un prim aspect ce se impune a fi tranșat este acela al faptului că acțiunea împotriva „persoanei” are caracter subsidiar, ea poate privi numai despăgubirile și nu are autonomie de existență.
Un al doilea aspect este acela al interpretării intenției legiuitorului în raport de ansamblul reglementării precitate, inclusiv al titlului ce a fost dat acestui articol. Titlul este „introducerea în cauză a funcționarului” și, din economia textului, se apreciază că, deși referirea se face la persoana care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, sensul dorit a fost acela de funcționar. Or, avocatul, subiect al unei reglementări legale speciale, nu are calitatea de funcționar.
în aceeași ordine de idei, s-a apreciat că nu poate fi menținută răspunderea recurenților ce făceau parte din Consiliul Baroului C.S. și pentru că actul a cărui cenzură s-a realizat este rezultatul pronunțării unui organ colectiv, căruia baroul i-a dat anumite însărcinări și care exercită în numele acestuia atribuțiile prevăzute expres în Legea nr. 51/1995.
Membrii organului colectiv adoptă hotărârile, inclusiv cele de natura actului cenzurat, în urma deliberării, cu unanimitate sau majoritate, așa încât eventualele derapaje legale nu atrag răspunderea lor în condițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004.
S-a mai susținut și că se impunea a fi atrasă răspunderea Consiliului U.N.B.R., deoarece acest organism a validat hotărârea desființată de instanța judecătorească.
O primă observație care se impune este aceea că acțiunea în daune, promovată în condițiile Legii nr. 554/2004, este de principiu o acțiune subsidiară cenzurii actului administrativ.
Or, în cauză, așa cum au susținut de altfel și recurenții, decizia U.N.B.R. nu a fost anulată și nici contestată în niciun mod.
Lipsa acestui demers procesual constituie însă un aspect ce nu poate face obiect de analiză în prezentul cadru procesual, așa cum nu se poate statua asupra unor aspecte ce au fost tranșate în mod irevocabil prin decizia nr. 1221/CA/2006, printre acestea fiind și cea a obligativității asigurării dreptului reclamantului de a-și exercita profesia, fără nicio altă condiționare.
în ceea ce privește întinderea daunelor s-a apreciat că soluția instanței de fond, deși pleacă de la un criteriu obiectiv de determinare a despăgubirilor morale, respectiv declarația de impunere formulată de reclamant în anul 2003, ajunge la o concluzie greșită.
Din declarația depusă de reclamant la 12.05.2004 și care se referă la veniturile obținute de acesta în anul 2003, rezultă că venitul brut a fost în sumă totală de 187.600.000 lei, veniturile deductibile de 177.292.898 lei, iar venitul net de 10.307.102 lei. Subliniem că este vorba de veniturile în ROL și nu în RON, denominarea producându-se la 1.07.2005.
Față de aceste elemente rezultă că venitul net anual al reclamantului a fost de 1.031 lei (RON) și, deci, un venit aproximativ de care acesta a fost lipsit timp de 2 ani și 3 luni (1.01.2005 - 31.03.2007).
Susținerea instanței de fond privind necesitatea de a se avea în vedere venitul brut este numai parțial corectă, întrucât cheltuielile deductibile cuprind nu numai contribuțiile legale obligatorii, dar și cheltuieli care, în cazul neexercitării profesiei, nu există justificare să fie deduse.
Pentru aceste rațiuni s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească suma de 2.322 lei, căreia i se adaugă contribuțiile legale aferente și obligatorii.
în ceea ce privește daunele morale, se apreciază că și acestea sunt datorate, însă în cuantum de 2.000 lei, apreciindu-se că dezdăunarea cu circa 1.000 lei anual este corespunzătoare prejudiciului moral încercat, în raport și de activitatea, vârsta, durata litigiului și circumstanțele acestuia.
în concluzie, pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că se impune admiterea ambelor recursuri și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii numai față de Baroul C.S., cu obligarea acestuia la daune materiale și daune morale și respingerea celorlalte cereri formulate de reclamant și pârâți.
(Judecător drd. Gabriela Chiorniță, judecător Emina Giosanu)
| ← Personal silvic. Numirea în funcţiile de conducere din... | Marcă. Interzicerea folosirii fără drept a unei mărci.... → |
|---|
