Cerere restituire dobândă fiscală aferentă taxei de poluare. Autoritate de lucru judecat

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 542/R din data de 14.05.2015

 C. pr. civ.: art. 431;

 Hotărârea Lucchini, C-119/05;

 Hotărârea Köbler, C-224/01;

 Hotărârea Kapferer, C-234/04.

Potrivit dreptului Uniunii Europene, instanța națională nu are vreo obligație de a lăsa neaplicat principiul autorității de lucru judecat, recunoscut de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca fiind și principiu de drept UE.

Este important ca hotărârile devenite definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor prevăzute pentru exercitarea acestora, să nu mai poată fi puse în discuție, în scopul garantării stabilității legislației și a raporturilor juridice, precum și pentru o bună administrare a justiției.

În lipsa unei reglementări comunitare în materie, modalitățile de punere în aplicare a principiului autorității de lucru judecat aparțin ordinii juridice a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora. Aceste modalități nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și nici să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (principiul efectivității) (Hotărârea Kapferer).

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2933 din 12.11.2014, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2005/96/2014 s-a admis excepția autorității lucrului judecat și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC H. SA în contradictoriu cu pârâta D. G. R. F. P. Brașov - A. J. F. P. Harghita.

De asemenea, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Harghita.

În susținerea recursului s-a arătat că soluția primei instanțe este rezultatul greșitei aplicări a legii, în sensul că, prima instanță, în mod eronat, a admis excepția autorității lucrului judecat, aceasta ignorând faptul că nu există identitate de obiect între cele două cauze, nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 431 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, s-a invocat faptul că prin admiterea excepției autorității lucrului judecat, Tribunalul a încălcat dreptul european, în special cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Lucchini.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Intimata D. G. R. F. P. Brașov, prin A. J. F. P. Harghita a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor de recurs formulate, Curtea a constatat următoarele:

Reclamanta a solicitat restituirea dobânzii fiscale aferente taxelor pe poluare plătite pentru perioada 02.08.2010 - 30.01.2012, respectiv 27.12.2010 - 30.01.2012.

Prin Sentința nr. 1341 din 25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 3456/96/2011 rămasă irevocabilă, s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 43.699 lei, reprezentând taxă pe poluare, împreună cu dobânda prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală.

Prin cererea ce a format obiectul dosarului menționat, reclamanta solicitase restituirea taxelor pe poluare și a dobânzii aferente, calculată de la data plății acestora.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că prima instanță a soluționat în mod corect excepția autorității lucrului judecat, constatând că există identitate de obiect, părți și cauză între cele două cereri.

Astfel, susținerile recurentei în sensul că nu ar exista identitate de obiect nu pot fi primite, în contextul în care, astfel cum am arătat anterior, prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicitase și dobânzi de la data plății taxelor, iar instanța i-a acordat numai dobânzile calculate potrivit prevederilor art. 124 din Codul de procedură fiscală, prin urmare, perioada de timp dintre momentul plății taxei și până la data calculată potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală a făcut obiectul analizei instanței în dosarul nr. 3456/96/2011.

Nu pot fi primite nici argumentele recurentei referitoare la încălcarea dreptului Uniunii Europene, cu trimitere la cele statuate în cauza Lucchini. Dimpotrivă, potrivit dreptului Uniunii Europene instanța națională nu are vreo obligație de a lăsa neaplicat principiul autorității de lucru judecat, recunoscut de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca fiind și principiu de drept UE.

Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu titlu de principiu în hotărârea Köbler, C-224/01,EU:C:2003:513, importanța principiului autorității de lucru judecat. În această hotărâre, la pct. 38, Curtea a afirmat că este important ca hotărârile devenite definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor prevăzute pentru exercitarea acestora, să nu mai poată fi puse în discuție, în scopul garantării stabilității legislației și a raporturilor juridice, precum și pentru o bună administrare a justiției.

Ulterior, în hotărârea Kapferer, C-234/04, EU:C:2006:178, în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost întrebată dacă dreptul UE obligă o instanță națională să reexamineze o hotărâre, care are autoritate de lucru judecat și să o desființeze, dacă este contrară dreptului UE, Curtea a răspuns că "dreptul comunitar nu impune unei instanțe naționale să se sustragă de la aplicarea normelor de procedură internă conferind unei hotărâri autoritate de lucru judecat, chiar dacă acest lucru ar permite remedierea încălcării unui drept comunitar prin hotărârea în cauză"; (pct. 21).

Excepția creată în hotărârea Lucchini, C-119/05, EU:C:2007:434, care reglementează repartizarea competențelor între statele membre și UE în materia ajutoarelor de stat (în ipoteza existenței unei hotărâri definitive interne care încalcă hotărârea definitivă a Comisiei, în materia concurenței) nu este aplicabilă în materia taxei auto. De altfel, în cauza Fallimento Ollimpiclub, C-2/08, ulterioară cauzei Lucchini, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a explicat faptul că hotărârea pronunțată în cauza Lucchini trebuie aplicată numai într-un anumit context, Curtea arătând că în lipsa unei reglementări comunitare în materie, modalitățile de punere în aplicare a principiului autorității de lucru judecat aparțin ordinii juridice a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora. Aceste modalități nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și nici să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (principiul efectivității) (Hotărârea Kapferer, citată anterior, punctul 22).

Hotărârea Lucchini nu este de natură să infirme analiza de mai sus. Astfel, această hotărâre privea o situație cu totul specială în care erau în discuție principii care reglementează repartizarea competențelor între statele membre și Comunitate în materia ajutoarelor de stat, Comisia Comunităților Europene având o competență exclusivă de a examina compatibilitatea unei măsuri naționale de ajutor cu piața comună (Hotărârea Lucchini, punctele 52 și 62).

Trebuie subliniat în acest context că nu se poate susține inexistența unui remediu în dreptul intern, întrucât reclamanta are la dispoziție calea extraordinară, de retractare, a revizuirii, întemeiată pe dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, aceasta constituind, o aplicare a principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective, dezvoltat și explicitat de Curtea de Justiție a Uniunii Europemne (hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 si C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd.), răspunzând și principiului efectivității.

În consecință, constatând că nu este incident nici un motiv de casare din cele prev. de art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Cerere restituire dobândă fiscală aferentă taxei de poluare. Autoritate de lucru judecat