Contencios fiscal. Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare. Bun imobil revenit reclamantului în urma unui partaj
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 786 din Codul civil, împărţeala sau partajul este un act juridic declarativ de drepturi, astfel încât fiecare dintre foştii copărtaşi sau codevălmaşi este considerat proprietar exclusiv al bunului ce i-a revenit în urma acestei operaţiuni, în mod retroactiv, încă din momentul în care s-a născut coproprietatea sau devălmăşia.
Aşa fiind, statuarea prin normele secundare adoptate de Guvern în aplicarea şi executarea dispoziţiilor art. 771 din Codul fiscal că se datorează impozit şi pentru actul juridic de partaj voluntar sau judiciar reprezintă o adăugare nepermisă la lege. In fapt, ocolind dispoziţiile legale imperative, Guvernul a stabilit un impozit datorat de contribuabil ca efect al partajului de bunuri imobiliare fără ca acesta să posede competenţa normativă şi fără ca impozitul respectiv să se regăsească în corpul legii.
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2983 din 11
decembrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 1509 din data de 12 septembrie 2008 de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea reclamantului R.M.D. împotriva pârâtelor Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Cluj, având ca obiect anularea Deciziei nr. 180/17.12.2007 şi a deciziei de impunere nr. 1230101124973/18.10.2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, prin Decizia nr. 180/17.12.2007 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant pentru suma de 4.907 lei stabilită suplimentar prin decizia de impunere anuală pentru veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal pe anul 2007 nr. 1230101124973/18.10.2007.
Pentru emiterea acestei decizii, s-a reţinut în esenţă că veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal au fost supuse impozitării la data dobândirii imobilelor care fac obiectul acestor operaţiuni, iar în cazul partajului judiciar data este cea la care actul juridic a rămas definitiv şi irevocabil care în speţă este
07.05.2007, cu mult înaintea apariţiei actului normativ invocat de reclamant.
Potrivit prevederilor art. 1 cod civil „legea dispune numai pentru viitor ea nu are putere retroactivă”.
Conform art. 15 alin. 2 din Constituţia României „legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.
Prevederile legale menţionate a consacrat principiul neretroactivităţii potrivit căruia o lege nouă se poate aplica numai situaţiilor juridice ivite după intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
În cauză, prin Decizia civilă nr. 881/A/2006 s-a realizat dezmembrarea apartamentului în discuţie şi crearea a două unităţi locative, decizia fiind irevocabilă la data de 07.05.2007, în raport de care prevederile H.G. 1195/2007 nu au fost incidente deoarece decizia de impunere a fost emisă la o dată anterioară publică în Monitorul al României, respectiv 19.10.2007.
1
Deoarece, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Jud. Cluj a aplicat în mod corect normele legale de drept material în vigoare la data realizării partajului, iar prevederile H.G. nr. 1195/2007 nu sunt aplicabile speţei pentru motivele expuse mai sus, tribunalul a dispus respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată şi menţine actele administrativ-fiscale atacate ca temeinice şi legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta R.M.D. în termenul legal, pe care o consideră netemeinică şi nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că, prin decizia de impunere anuală pentru veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal pe anul 2007 nr. 1230101124973 din 18.10.2007 s-a stabilit de către Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca un impozit de 4.907 lei, act atacat de reclamantă ulterior.
La data de 19.10.2007, la o zi distanţă de data înregistrării deciziei de impunere anuală s-a publicat H.G. 1195/2007 care prevede că partajul judiciar sau voluntar nu se datorează impozit.
Decizia civilă nr. 881/A/2006 prin care s-a realizat dezmembrarea unui apartament a rămas irevocabilă la data de 07.05.2007 iar în urma contestaţiei în anulare sa admis Decizia civilă nr. 1665/R/07.09.2007.
Intenţia legiuitorului a constat în aplicarea unui tratament legal pentru toţi cetăţenii, considerând că şi reclamanta poate beneficia de prevederile H.G. 1195/2007 publicat doar la o zi distanţă de emiterea deciziei de impunere.
Prin întâmpinare, pârâta Administraţia Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului formulat de R.M.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1509/12.09.2008 a Tribunalului Cluj.
Prin întâmpinare, intimatele Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca au solicitat respingerea recursului reiterând aceleaşi considerente ca şi cele expuse la instanta de fond (f. 16-17; f. 18).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reţine următoarele:
Principala problemă de drept asupra căreia s-au preocupat atât organul fiscal, organul de soluţionare a contestaţiei şi instanţa de fond a fost aceea de a stabili dacă HG nr. 1195/2007 are efect asupra raportului juridic de drept material fiscal dedus judecăţii şi în acest caz dacă acest act administrativ normativ ar retroactiva.
Aşa cum rezultă din conţinutul Deciziei nr. 180 din 17.12.2007 emisă de organul de soluţionare a contestaţiilor fiscale, la stabilirea în sarcina contribuabilului reclamant a obligaţiei fiscale în valoare de 4.907 lei cu titlu de impozit pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare, s-a avut în vedere Decizia civilă nr. 881/A/2006 pronunţată de Tribunalul Cluj, Decizia civilă nr. 713/R/2007 a Curţii de Apel Cluj precum şi prevederile art. 771 alin. 1 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Din analiza acestor acte s-a reţinut că în urma partajului de bunuri comune rezultat ca urmare a desfacerii căsătoriei i-a revenit lotul I, compus din apartamentul nr. 12, compus din: 3 camere, 1 baie,, 1 WC, 1 hol, şi 1 balcon comun cu ap. 11, cu suprafaţa utilă de 102,39 mp în valoare de 290.650 lei şi s-a dispus întabularea în cartea funciară cu titlu de cumpărare şi partaj, ca bun propriu.
2
Potrivit dispoziţiilor art. 771 din Codul fiscal care are denumirea marginală Definirea venitului din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal cuprins în cap. VIII1 Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, se arată:
ART. 77A1
(1) La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează astfel:
a) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv:
- 3%până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv;
b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobândite la o dată mai mare de 3 ani:
- 2%până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000
lei inclusiv.
(2) Impozitul prevăzut la alin. (1) nu se datorează în următoarele cazuri:
a) la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale;
b) la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donaţie între rude şi afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum şi între soţi.
(3) Pentru transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. In cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moştenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
(4) Impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. In cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la nivelul valorii stabilite prin expertiză, cu excepţia tranzacţiilor încheiate între rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv, precum şi între soţi, caz în care impozitul se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate.
(5) Camerele notarilor publici vor actualiza, o dată pe an, expertizele privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile care vor fi comunicate la direcţiile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
(6) Impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se va calcula şi se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat şi încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. In cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează şi se încasează de către organul fiscal
3
competent. Instanţele judecătoreşti care pronunţă hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea şi documentaţia aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligaţia de a declara venitul obţinut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
(7) Impozitul stabilit în condiţiile alin. (1) şi (3) se virează şi se reţine integral la bugetul de stat.
(8) Procedura de calculare, încasare şi virare a impozitului perceput în condiţiile alin. (1) şi (3), precum şi obligaţiile declarative se vor stabili prin norme metodologice emise prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi ministrului justiţiei, cu consultarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.
Aşa cum rezultă din conţinutul normei legale mai sus citate, contribuabilii datorează un impozit la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii.
Pentru aplicarea acestui text s-au adoptat norme juridice secundare aprobate de
Guvern.
Astfel, prin Normele metodologice de aprobare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004, astfel cum au fost modificate prin HG nr. 1861/2006 aplicabile la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de partaj judiciar, potrivit opiniei organelor fiscale confirmată de instanţa de fond, cu referire la aplicarea art. 771 din Codul fiscal se arată, între altele că actul de partaj voluntar sau judiciar şi actul de schimb sunt supuse impozitării, iar pentru actul de partaj impozitul se determină la valoarea masei partajabile şi se suportă de copartajanţi proporţional cu cota deţinută din dreptul de proprietate, raportat la data dobândirii fiecărui imobil ce compune masa partajabilă.
Concluzia pe care a tras-o astfel organul fiscal şi care apoi a fost împărtăşită şi de instanţa de fond a fost că potrivit acestor dispoziţii legale actul de partaj voluntar sau judiciar este supus impozitării şi că dispoziţia conţinută de HG nr. 1195/2007 conform căreia în cazul partajului nu se datorează impozit se aplică exclusiv pentru viitor or, raportat la data impunerii acest act administrativ normativ nu era în vigoare.
Examinând această chestiune de drept Curtea constată următoarele:
1. Potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. 1 din Constituţia României, revizuită şi republicată în anul 2003, text care are denumirea marginală impozite, taxe şi alte contribuţii, rezultă că Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
Cadrul legal pentru impozitele şi taxele prevăzute de Codul fiscal, care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite şi taxe, precum şi modul de calcul şi de plată al
4
acestora este stabilit de Legea nr. 571/2003 prin Codul fiscal. Acest cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite şi taxe.
De asemenea, acest Cod autorizează Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şi ordine în aplicarea prezentului cod şi a convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
Prin urmare în nici un caz, impozitele şi taxele reglementate de Codul fiscal nu pot fi modificate ori stabilite suplimentar prin alte norme decât cele prevăzute de lege.
2. Curtea constată că textul art. 771 din Codul fiscal instituie un impozit datorat ca efect al transferului dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii asupra construcţiilor şi a terenurilor aferente acestora şi asupra terenurilor de orice fel.
Din acest text de lege rezultă că voinţa legiuitorului este de impozita exclusiv transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrăminetelor acestuia.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 786 din Codul civil, împărţeala sau partajul este un act juridic declarativ de drepturi, astfel încât fiecare dintre foştii copărtaşi sau codevălmaşi este considerat proprietar exclusiv al bunului ce i-a revenit în urma acestei operaţiuni, în mod retroactiv, încă din momentul în care s-a născut coproprietatea sau devălmăşia.
Prin alte cuvinte, prin partaj nu se realizează un transfer de drepturi între copărtaşi, ci se constată şi se recunosc, cu efect retroactiv, drepturi preexistente.
Aşa fiind, statuarea prin normele secundare adoptate de Guvern în aplicarea şi executarea dispoziţiilor art. 771 din Codul fiscal că se datorează impozit şi pentru actul juridic de partaj voluntar sau judiciar reprezintă o adăugare nepermisă la lege. În fapt, ocolind dispoziţiile legale imperative, Guvernul a stabilit un impozit datorat de contribuabil ca efect al partajului de bunuri imobiliare fără ca acesta să posede competenţa normativă şi fără ca impozitul respectiv să se regăsească în corpul legii.
Din această perspectivă, Curtea constată că preocuparea de a şti dacă un act secundar emis ulterior care prevede expres că impozitul nu se mai datorează în caz de partaj voluntar sau judiciar este şi rămâne o chestiune marginală şi superfluă de vreme ce Guvernul nu are capacitatea normativă să emită acte administrative normative (ex. hotărâre de guvern) cu forţă de lege prin care să stabilească şi să modifice impozite şi taxe.
Aşa fiind, decizia de impunere anuală pentru veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal al reclamantului pe anul 2007 emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca sub nr. 1230101124973 din 18.10.2007 pentru suma de 4.907 lei este esenţial nelegală, deoarece un astfel de impozit nu este şi nu poate fi datorat de contribuabil în configuraţia textului art. 771 din Codul fiscal.
Aşa fiind şi decizia administrativă de soluţionare a contestaţiei intentate de reclamant emisă sub nr. 180 din 17.102.2007, care confirmă legalitatea actului administrativ fiscal, va avea aceeaşi soartă juridică, după cum şi sentinţa civilă a instanţei de fond va urma aceeaşi soartă.
Ca atare, constatând că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare fundamental eronată a dispoziţiilor art. 771 din Legea nr. 571/2003 extinzând ipoteza acestuia mult peste limitele impuse de textul legal, motiv de recurs ce se înscrie în art. 304 pct. 9 C.pr.civ, Curtea urmează ca, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004
5
corelat cu art. 312 alin. 1 C.pr.civ., să admită recursul declarat de reclamant, va dispune modificarea sentinţei recurate şi rejudecând pe fond, în temeiul art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală corelat cu art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 va admite acţiunea de contencios administrativ fiscal intentată de reclamant, şi drept urmare va anula Decizia nr. 180/17.12.2007 emisă de DGFP Cluj şi decizia de impunere anuală pe anul 2007 emisă de AFP Cluj-Napoca sub nr. 1230101124973 din 18.10.2007 şi exonerează reclamantul de plata impozitului pe venit din patrimoniul personal în valoare de 4.907 lei.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. urmează a obliga pe pârâte să plătească reclamantului suma de 4.3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate cu judecata înaintea instanţei de fond, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 3) şi timbru mobil judiciar aplicat pe cerere (fila 4).
Curtea constată că recurentul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată în faza recursului, încât conform art. 274 alin. 1 C.pr.civ. acestea nu se vor acorda.
Şi este aşa, deoarece norma precitată prevede că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. (Judecător Liviu Ungur)
| ← Personal silvic. Decizie de sancţionare. Condiţii de... | Închirierea bunurilor imobile proprietate publică. Condiţii.... → |
|---|
