Inscripţionarea bilingvă a denumirii localităţilor. Legalitate. Proporţie a locuitorilor aparţinând minoritătii mai mică de 20%
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2797 din 9noiembrie2009
Prin sentinţa civilă nr. 1892 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Cluj a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Cluj împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Câmpia-Turzii şi a fost anulată hotărârea nr.144/18.12.2008 adoptată de pârât.
28
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin hotărârea nr.144 din data de 18.12.2008 adoptată de Consiliul Local al Municipiului Câmpia-Turzii s-a aprobat înscrierea pe tablele de demarcaţie a perimetrului administrativ-teritorial al municipiului Câmpia-Turzii de la intrările şi ieşirile din municipiu şi a denumirii istorice de „Aranyosgyeres”.
Din preambulul hotărârii a rezultat că la adoptarea acesteia a fost analizat proiectul de hotărâre nr.15265/15.12.2008 şi avizul favorabil dat proiectelor de hotărâre de către comisiile nr.1-4, iar temeiul juridic îl constituie prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al municipiului Câmpia-Turzii, coroborat cu art.36, 45 din Legea nr.215/2001.
S-a statuat, de asemenea, că Direcţia Regională de Statistică Cluj a comunicat reclamantului numărul cetăţenilor de etnie maghiară, respectiv 2190 persoane, ceea ce reprezintă 8,16% din populaţia stabilă a municipiului şi că, în raport de acest înscris, a rezultat că legiuitorul a reglementat numai situaţia în care ponderea minorităţii este de peste 20% din nr. locuitorilor, astfel încât acest text nu a putut fi interpretat decât în sensul pe care legiuitorul l-dat fără posibilitatea de a adăuga la lege, conform principiului de drept unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPIA-TURZII solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii introductive a reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile Legii nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, susţinând că nu se poate adăuga la lege, deoarece legiuitorul a reglementat doar situaţia în care ponderea unei minorităţi este de pete 20 %.
Însă ceea ce instanţa face dând această interpretare textului de lege în cauză este exact adăugarea la lege:textul de lege nu conţine nici o interdicţie în sensul aplicării prevederilor legale referitoare la utilizarea limbilor minorităţilor naţionale şi în acele localităţi în care ponderea unei minorităţi nu atinge pragul de 20 %, drept pentru care interpretarea instanţei de fond introduce o interdicţie pe care legea nu o prevede, în sensul interzicerii inscripţionării bilingve în localităţile în care ponderea unei minorităţi nu atinge pragul de 20 %.
Se susţine că din formularea textului legal rezultă că autorităţile locale sunt obligate să asigure inscripţionarea bilingvă a denumirii localităţilor în cazul în care ponderea unei minorităţi naţionale depăşeşte pragul de 20 % din numărul locuitorilor. În acest sens prevederea legală menţionată este imperativă, autorităţile locale fiind obligate să o aplice ca atare, neputând adopta o decizie contrară acestei prevederi.
În schimb, textul legal „vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor” nu poate fi nicidecum interpretat în sensul că dacă ponderea unei minorităţi naţionale este de sub 20 % se interzice inscripţionarea bilingvă a denumirii localităţii respective.
În acest caz, este la latitudinea autorităţilor locale - în speţă Consiliul Local - şi intră în atribuţiile legale ale acestuia să ia o decizie în această materie.
Consiliul local al municipiului Câmpia-Turzii este îndreptăţit să adopte o hotărâre prin care să dispună inscripţionarea şi a denumirii istorice „Aranyosgyeres” alături de denumirea oficială „Câmpia Turzii”.
Trebuie remarcat că în foarte multe localităţi din România legea s-a interpretat exact conform principiului juridic fundamental „ceea ce legea nu interzice, este permis”, fiind astfel instalate tăbliţe indicatoare cu denumirea localităţii bi-sau trilingve în localităţi unde
29
minoritatea respectivă nu atingea pragul de 20 %, cum ar fi de exemplu Sibiul, Mediaşul, Aiudul, Seinul, Sighişoara, Iernutul etc.
Hotărârea a fost adoptată conform cerinţelor legale, iar hotărârea reprezintă voinţa reală şi exprimată conform legii a Consiliului local al municipiului Câmpia Turzii.
Se susţine, de asemenea, că prefectura poate exercita doar un control de legalitate a actului administrativ şi nu de oportunitate şi nu poate să cenzureze voinţa Consiliilor Locale adică dreptul de autoreglementare privitor la interesele locale.
Analizând recursul declarat de către pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPIA-TURZII prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.76 alin.2 şi 4 din Legea nr.215/2001, în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă iar autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
Coroborând prevederile legale enunţate anterior se poate conchide că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, alături de drepturile acestor cetăţeni a reglementat şi obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
În speţă, după cum corect a reţinut instanţa de fond, Direcţia Regională de Statistică Cluj a comunicat reclamantului numărul cetăţenilor de etnie maghiară, respectiv 2190 persoane, ceea ce reprezintă 8,16% din populaţia stabilă a municipiului.
Se poate observa, aşadar, că în raport de conţinutul înscrisului comunicat de către DRS Cluj, inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective nu este obligatorie pentru autorităţile administraţiei publice locale dar nu este nici interzisă.
Prin urmare, dacă pârâtul a apreciat, în exercitarea atribuţiilor care-i revin potrivit Legii nr.215/2001 că este oportună adoptarea acestei măsuri adică inscripţionarea denumirii localităţii în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, iar hotărârea a fost adoptată cu respectarea cvorumului de prezenţă şi vot nu se poate susţine cu temei că această hotărâre este nelegală.
În consecinţă, Curtea va aprecia că recursul declarat de către pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPIA-TURZII este fondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va admite, va modifica hotărârea recurată în sensul că în baza art. 10 şi 18 din Legea nr.554/2004 raportat la art.76 din Legea nr.215/2001 va respinge acţiunea reclamantului ca fiind nefondată.
La adoptarea acestei soluţii, Curtea a dat eficienţă practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului care statuează că autorităţile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate şi o
30
coerenţă rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoţesc aplicarea acestei soluţii.
De altfel, Curtea a statuat constant că revine în primul rând instanţelor naţionale competenţa de a interpreta legislaţia internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenţia a efectelor unei asemenea interpretări (Cauza Tejedor Garcia împotriva Spaniei, Hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796).
Cum Convenţia nu îşi propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei (Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, şi Cauza Dulaurans împotriva Franţei, Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33). (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
| ← Excepţie de nelegalitate. Anulare ca netimbrată a cererii prin... | Lichidator provizoriu desemnat la intrarea în procedura... → |
|---|
