Contravenţie. Plângere contravenţională. Pronunţare pe excepţia prescripţiei executării sancţiunii. Nepronunţare pe fond. Casare cu trimitere spre rejudecare

Instanţa învestită cu o plângere la procesul verbal de contravenţie este obligată să se pronunţe pe fondul cauzei, verificând legalitatea şi temeinicia întocmirii acestuia.

Pronunţarea pe excepţia prescripţiei executării sancţiunii, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 32/1968, este nelegală.

Ca atare, în baza art. 304 pct. 6 Cod proc. civ., se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 2.807/1998)

Prin sentinţa civilă nr. 4.156/7.04.1998, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a constatat ca prescrisă executarea sancţiunii aplicate petentei S.C. "L. I. ~93" - S.R.L., prin procesul-verbal de contravenţie nr. 17/19.09.1995, încheiat de intimata Direcţia Generală a Vămilor.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sancţiunea a fost aplicată la data de 19.09.1995, în speţă operând prescripţia prevăzută de art. 14 din Legea nr. 32/1968.

Intimata a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât art. 47 din Legea nr. 32/1968 prevede că dispoziţiile respectivului act normativ nu se aplică contravenţiilor la regimul vămilor.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu motivul de recurs invocat, precum şi din oficiu, conform art. 304 Cod proc. civ., tribunalul constată că instanţa de fond a fost învestită cu o plângere ce vizează temeinicia şi legalitatea unui proces-verbal de contravenţie.

Cu toate acestea, instanţa nu a examinat actul sub aceste aspecte, ci a constatat prescripţia executării sancţiunii, pronunţându-se astfel asupra unui lucru care nu s-a cerut.

Ca urmare, în baza art. 304 pct. 6 Cod proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va aprecia asupra temeiniciei şi legalităţii procesului-verbal de contravenţie, în raport de susţinerile părţilor şi probele administrate.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contravenţie. Plângere contravenţională. Pronunţare pe excepţia prescripţiei executării sancţiunii. Nepronunţare pe fond. Casare cu trimitere spre rejudecare