DREPT CIVIL .Asigurări sociale. Pensie comunitară. Aplicarea cu prioritate a Dreptului european în raport de acordurile bilaterale încheiate anterior aderării.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 714 din data de 01.10.2015
SECȚIA I-A CIVILĂ
DREPT CIVIL .Asigurări sociale. pensie comunitară. Aplicarea cu prioritate a Dreptului european în raport de acordurile bilaterale încheiate anterior aderării.
- art. 5 din Legea nr. 63/1997
- art. 2 din Legea nr. 157/2005
- Regulamentul CEE nr. 1408/1971
- Regulamentul CEE nr. 883/2004
- Regulamentul CEE nr. 987/2009
- Regulamentul CEE nr. 574/1972
Acordul încheiat între România și Grecia la data de 23.02.1996, ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 63/1997, deci ulterior repatrierii părții contestatoare ce a avut loc în 16.12.1988, a reglementat problema compensațiilor contribuțiilor de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați din România, acord încheiat însă anterior aderării României la Uniunea Europeană, a Protocolului prevăzut de Tratatul de Aderare ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, în cuprinsul căruia la art. 2 s-a stipulat că, de la data aderării, dispozițiile Constituției, ale Tratatului CEEA și actele adoptate de instituții înainte de aderare sunt obligatorii, ele aplicându-se în condițiile stabilite prin Constituție, prin Tratatul CEEA și prin Protocol. În conformitate cu dispozițiile evocate, România este obligată a respecta Regulamentul CEE nr. 1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii independenți, cu familiile acestora ce se deplasează în cadrul comunității, precum și Regulamentul CEE privind normele de aplicare, ale căror reglementări s-au extins prin Regulamentele CE nr. 883/2004 și nr. 987/2009 ce cuprind dispoziții referitoare la acordarea pensiilor în cazul lucrătorilor supuși legislației a două sau mai multor state membre, aplicarea acestui regulament devenind obligatorie și prioritară inclusiv în raport de Acordul încheiat între Guvernul României și cel al Greciei din 23 februarie 1996.
De altfel, pentru implementarea obligației sus-menționate au și fost emise instrucțiuni generale de către Casa Națională de Pensii Publice și Asigurări Sociale pentru aplicarea Regulamentelor nr. 1408/1971 și nr. 574/1972, aprobate prin Decizia nr. 112/2009, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 355/ 27 mai 2009, conform cărora de la data aderării la Uniunea Europeană se aplică și aceste regulamente, la art. 12 alin. 2 fiind făcută precizarea că ele se referă inclusiv la cetățenii greci.
Curtea de Apel Oradea, Secția I-a civilă
Decizia civilă nr. 714/2015 - R din 01.10.2015 (dosar nr. 8883/111/2013)
Prin sentința civilă nr. 173/LM din 11 martie 2015, Tribunalul B. a admis contestația precizată formulată de contestatoarea M. I., în contradictoriu cu intimatele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B. și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, cu sediul in B. și in consecință:
A dispus anularea Deciziei nr.R-10055 din 11.10.2013 emisă de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B. și a Hotărârii nr.7851 din 10.06.2014 emisă de intimata CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALA DE CONTESTAȚII.
A obligat intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B. să emită pe seama contestatoarei o decizie de pensie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară și plata acestor drepturi începând cu data de 23.07.2010.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut de prima instanță că, contestatoarea este cetățean grec, născută la data de xx.xx.1951, în localitatea P. din România, s-a repatriat la 16.12.1988, anterior intrării in vigoare a Acordului Bilateral dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene din data de 23.02.1996.
Conform mențiunilor din carnetul de muncă al acesteia și din adeverința nr.5353 din 01.09.1989 de Consiliul Popular al județului B. -Direcția Sanitară, aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că, contestatoarea a prestat activitate în perioada 07.04.1971-01.07.1979 în funcția de infirmieră, funcționar administrativ, registrator medical iar în perioada 26.01.1981-15.09.1988 în funcția de infirmieră, la Spitalul Unificat de Copii O.
Prin Decizia nr.2077 din 26.04.1999 s-a recunoscut contestatoarei refugiat politic din România un număr de 3300 zile ca stagiu de muncă asigurată pentru pensie la IKA aferente perioadelor 21.02.1976-30.06.1981 și 26.01.1981-15.09.1988, cu răscumpărare.
Prin Hotărârea Directorului nr.1338 a Casei de Asigurări Sociale Locale, Casa Unică de asigurare Salariaților Filiala Regională din Salonic, s-a admis cererea nr.xxxxx din 18.08.2009 formulată de contestatoare pentru acordarea pensiei de bătrânețe pentru limita de vârstă parțială prin care s-a recunoscut un stagiu de asigurare de 4807 zile, 3300 zile, timp recunoscut pentru calitatea de refugiat politic pentru perioadele 21.02.1976-30.06.1981, 26.01.1981-15.09.1988 din România. S-a făcut precizarea că nu se cunoaște timpul de asigurare al Casei de Asigurări din România. Drepturile de pensie astfel stabilite au fost acordate începând cu data de 17.08.2009 și s-a hotărât ca aceste prestații de pensie grecească are caracter provizoriu până când Casa de Asigurare Românească va face cunoscut datele necesare obligatorii pentru a proceda la emiterea unei decizii definitive.
Casa de Asigurări Sociale, Casa de Asigurări a Salariaților - Sucursala Regională a Salonicului prin adresa nr.xxxx din 19.01.2010, a comunicat Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, că solicitantului i-a fost recunoscut de către sistemul de asigurări sociale perioada de ocupare în România, de la 21.02.1976-15.09.1988 în conformitate cu Acordul Bilateral și Legea nr.1539/1985, respectiv 3300 zile.
S-a solicitat aplicarea Regulamentului Uniunii Europene pentru Asigurări Sociale fiind înaintate și înscrisurile respectiv formularele E 202, E 205 GR, cu solicitări de comunicare a formularului E 2095 și a deciziei emisă de Casa de Asigurări din România.
Prima instanță a reținut că s-a comunicat intimatelor de către Casa de Asigurări a salariaților - Sucursala Regională a Salonicului Direcția de Pensii, formularul E202 și Atestatul privind cariera de asigurat în România formularul E205GR, în care sunt menționate perioada de refugiat politic 3300 zile și stagiul realizat în Grecia de 16 ani și 8 luni, prin urmare, recunoașterea perioadei lucrate pe teritoriul României nu are caracterul unei pensii pentru perioada cotizată și în baza contribuțiilor achitate aferentă în România ci s-a acordat pentru a se complini contestatoarei dreptul la pensie cu vechimea cumulată în Grecia.
În speță, a opinat instanța de fond, se pune în discuție, în esență, raportul dintre normele comunitare și Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene din 23.02.1996, ratificat prin Legea nr.63/1997.
Conform art.2 din Protocolul prevăzut în Tratatul de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, de la data aderării, dispozițiile Constituției, ale Tratatului CEEA și actele adoptate de instituții înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și Bulgaria și se aplică în aceste state în condițiile stabilite prin Constituție, prin Tratatul CEEA și prin prezentul protocol.
De asemenea, art.52 al Protocolului sus menționat prevede că de la data aderării, Bulgaria și România sunt considerate destinatare ale legilor cadru, regulamentelor și deciziilor europene în înțelesul art. 1 - 33 din Constituție, precum și al directivelor și deciziilor în înțelesul art.249 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene și al art. 161 din Tratatul CEEA, cu condiția ca aceste legi - cadru, regulamente și decizii europene, precum și aceste directive și decizii, să fi fost adresate tuturor statelor membre actuale.
Față de dispozițiile sus menționate, instanța de fond a reținut că pentru România sunt obligatorii Regulamentul CEE nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii independenți și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității și Regulamentul CEE privind normele metodologice de aplicare a Regulamentului CEE nr. 1408/71, regulamente care au fost extinse prin Regulamentele CEE nr.883/2004 și nr.987/2009, acte comunitare care au preluat în esență dispozițiile regulamentelor anterioare și care reglementează situația acordării pensiilor în cazul lucrătorului supus legislației a două sau mai multe state membre.
Așa fiind, începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, aplicarea celor două Regulamente este obligatorie, mai ales că în lista perioadelor de tranziție din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană nu sunt cuprinse și prevederi referitoare la aplicarea cu întârziere a Regulamentelor nr. 1408/71 și nr.574/72 ori a celor de extindere a acestora.
Totodată s-a mai apreciat de instanța de fond că în speță, devin aplicabile și dispozițiile Instrucțiunilor generale emise de Casa Națională de Pensii Publice și Asigurări Sociale în aplicarea Regulamentelor nr.1408/71 și 574/72, aprobate prin Decizia nr. 112/2009 a Directorului Casei Naționale de Pensii Publice și Asigurări Sociale și publicate în Monitorul Oficial nr. 355 din 27 mai 2009.
În art. I din aceste Instrucțiuni se arată în mod explicit că în domeniul securității sociale, România aplică de la data aderării la Uniunea Europeană și aceste regulamente.
Conform art. 12 alin. l din aceste Instrucțiuni, din punctul de vedere al cetățeniei persoanei, aceste regulamente vizează inclusiv pe cetățenii greci.
Art.63 din Instrucțiuni prevede că dispozițiile Instrucțiunilor pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului Consiliului nr.l408/71/CEE și a Regulamentului Consiliului nr.574/72/CEE se aplică, mutatis mutandis, și în cazul instrumentelor juridice bilaterale în domeniul securității asigurărilor sociale la care România este parte, cu excepția dispozițiilor care contravin regulilor prevăzute în cadrul regulamentelor europene de coordonare menționate la art. I.
Art.7 alin.2 lit. c), din Regulamentul CEE nr.1408/1971 prevede că unele dispoziții ale convențiilor în domeniul securității sociale între state membre, care erau în vigoare înainte de data aplicării regulamentului, se aplică dacă sunt mai favorabile beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice și au efect limitat în timp și dacă aceste dispoziții sunt prezentate în Anexa nr. III".
Examinând de prima instanță Acordul dintre România și Grecia din 23.02.1996 care a fost ratificat de Parlamentul României prin legea nr.63/1997, din perspectiva condițiilor sus menționate, s-a constatat că aplicarea acestuia nu era limitată în timp, în contextul în care România și-a îndeplinit obligația de plată către statul elen a sumei forfetare convenite, aspect necontestat de părți. Acordul nu se regăsește în Anexa nr. III la Regulamentul nr.1408/71 și, în fine, dispozițiile acestuia nu sunt mai favorabile beneficiarilor, dat fiind și faptul că în speță, contestatoarea a solicitat să beneficieze de pensie în temeiul Regulamentului nr.1408/1971.
Dreptul la pensie pentru perioadele de stagiu cotizate în statul Român al refugiaților politici greci repatriați din România în Grecia a fost inițial reglementat prin Acordul bilateral încheiat între Guvernele României și Greciei la data de 23 februarie 1996 în Atena.
Acest acord a fost modificat ulterior la 30 iunie 2003 și a intrat în vigoare pentru partea română la data de 01 ianuarie 2004. În esență, acest acord bilateral tranșa economic problema despăgubirii statului elen de către statul român cu suma de 15 milioane dolari SUA, pentru prestațiile asumate de către statul elen pentru cetățenii eleni refugiați politici repatriați din România în Grecia.
Mai sus amintitul acord își întrerupe aplicabilitatea o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, prin aplicarea de la 1 Ianuarie 2007 a Tratatului României și Bulgariei de Aderare la Uniunea Europeană.
Tratatul de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană prin ratificarea sa potrivit Legii nr. 157/2005 de către Parlamentul României a devenit parte integrantă a dreptului intern al României, și astfel înlocuiește vechea reglementare.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit dispozițiilor art.11 alin. 2 din Constituția României "Tratatele ratificate de Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern";, prin urmare și Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene din 23.02.1996 fac parte din dreptul intern.
Din punct de vedere al relevanței juridice al celor două tratate trebuie observat că Tratatul de Aderare al României și Bulgariei la Uniunea Europeană are valoare de lege statutară, pe când Acordul Bilateral Economic dintre România și Grecia are valoare temporară și cu privire la aspecte economice dintre cele două state. Ori valoarea juridică a Tratatului de Aderare înlătură aplicarea Acordului Economic bilateral de la reglementarea problemei supuse dezbaterii în speța de față.
Potrivit regulii aplicării în timp a normelor de drept se poate observa că ultima reglementare în vigoare și de imediată aplicare, este Norma europeană - CEE/1408/71 și CEE/574/72 și nu Acordul Economic Bilateral dintre România și Grecia.
Conform art. 148 alin. 2 din Constituție referitor la integrarea în Uniunea Europeană: "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare." Iar prioritatea dreptului comunitar față de normele juridice naționale contrare a fost consacrată pe deplin de jurisprudența Curții Europene de Justiție, constituind unul dintre principiile fundamentale ale dreptului comunitar .
Așa fiind, instanța de fond a constatat că în privința instituției juridice a pensiei comunitare au incidență dispozițiile Regulamentelor CEE 1408/71 și 574/72, fapt menționat în mod expres și de Casa Națională de Pensii Publice și Asigurări Sociale prin Instrucțiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariații și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, aprobate prin decizia nr.112/01.04.2009, publicată în Monitorul Oficial nr.355 din 27 mai 2009.
De altfel și Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat prin hotărârea din 22 ianuarie 2015 în cauzele conexate C-401/13, Balazs și C-432/13, Balazs și alții, având ca obiect procedura preliminară, în sensul că articolul 7 alineatul (2) litera c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, trebuie interpretat în sensul că un acord bilateral privind prestațiile de securitate socială ale resortisanților unuia dintre statele semnatare care au avut calitatea de refugiați politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune și care nu figurează în anexa III la acest regulament, nu rămâne aplicabil situației unor refugiați politici repatriați în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral și de intrarea în vigoare a regulamentului menționat.
Astfel s-a reținut că la stabilirea și calcularea pensiilor ce se cuvin refugiaților politici eleni repatriați se aplică dreptul european cu precădere, în detrimentul oricărui alt acord economic anterior, și că dreptul acestor persoane la pensia aferentă contribuțiilor cotizate pe teritoriul României este garantat chiar prin Constituția României, prin Tratatele Uniunii Europene și a Regulamentelor CEE nr.1408/71, nr. 574/72, nr. 883/2004 și nr. 987/2009.
Decizia privind acordarea unor drepturi comunitare, depusă de reprezentanta intimatei, prin care i s-a efectuat un calcul estimativ al drepturilor de pensie comunitară a contestatoarei, pentru stagiul total realizat în România de 15 ani 9 luni și 27 zile, evidențiază de altfel, intenția intimatei spre acordarea drepturilor solicitate.
În contextul considerentelor mai sus expuse și având în vedere succesiunea dispozițiilor legale aplicabile, instanța de fond a admis contestația precizată și pe cale de consecință, a dispus anularea deciziei R-10055 din 11.10.2013 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B. și a Hotărârii nr.7851din 10.06.2014 emisă de intimata Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații și a obligat intimata Casa Județeană de Pensii B. să emită o decizie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară pe seama contestatoarei, cu plata acestor drepturi începând cu data de 23.07.2010, data înregistrării cererii la intimata raportat la art.104 alin. 2 din Legea nr.263/2010 coroborat cu art.14 alin. 5 din decizia nr.112/1 aprilie 2009.
Instanța a luat act de faptul că, contestatoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Asistenții judiciari - participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutite de plata taxelor de timbru, au declarat apel: - contestatoarea M. I., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării drepturilor de pensie comunitară de la data formulării cererii la IKA ETAM nu de la cea a primirii cererii de partea română, a fi menținute celelalte dispoziții; - intimatele CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B., solicitând admiterea acestuia, anularea sentinței, menținerea Hotărârii Casei Naționale de Pensii Publice nr.7851/10.06.2014 și decizia de pensie contestată.
Prin motivele de apel apelanta contestatoare M. I. a invocat că acordarea drepturilor doar de la data primirii de către intimată a cererii sale de pensie, este greșită, contravine art.22 alin.10 și 11 din Instrucțiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului nr.1408/71 și nr.574/72 conform cărora data depunerii cererii la o altă instituție decât cea competentă, va fi considerată ca dată de introducere a cererii la instituția competentă.
S-a invocat în drept art.466 și următoarele Cod procedură civilă, art.22 alin.10 și 11 din Instrucțiunile de punere în aplicare a regulamentului european 1408/71 și nr.574/72 aprobate prin Decizia nr.112/2009.
Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii B., prin motivele de apel au invocat că au fost ignorate apărările sale, rezumându-se instanța doar la o înșiruire a unor acte normative. A solicitat intimata prin formularul E 202 înregistrat la Casa Județeană de Pensii B. sub nr. xxxxxx/xxxxx/23.07.2010, înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, conform Legii nr.263/2010, a Regulamentului CEE nr.574/1972 și a Regulamentului nr.1408/1971.
A fost respinsă cererea prin decizia nr.R-10055/11.10.2013 în baza Legii nr.263/2010, a Regulamentului CEE nr.883/2004 și nr.987/2009 deoarece face parte intimata din categoria refugiaților politici greci repatriați, Statul Român neavând obligația de-a acorda drepturi de pensie conform art.5 din Acordul din 23.02.1996 încheiat între România și Grecia. Conform Legii nr.63/21.04.1997 de ratificare a acestuia, art.5, după achitarea sumei de 15 milioane de dolari SUA, orice obligație a părții române a încetat, privind drepturile de asigurări sociale ale refugiaților greci repatriați.
În baza dispozițiilor Instrucțiunilor de aplicare a Regulamentelor nr.1408/71, 574/72 aprobate prin Decizia Președintelui CNPAS nr.112/2009, Anexa 1 a Regulamentului nr.574/72, instrumentarea dosarelor de pensie ale refugiaților greci în aplicarea Regulamentului, se realizează în anumite condiții, conform acordului semnat la Atena în 23.02.1996, modificat la 30.06.2003 și potrivit punctului de vedere al Ministerului Muncii. În ceste instrucțiuni se precizează că atunci când este vorba de drepturi de asigurări sociale ale refugiaților politici greci, repatriați, partea română nu mai are obligații de acordare a acestor drepturi.
Pentru perioadele de asigurare înscrise în formularele E 205 GR și recunoscute ca perioade de asigurare conform legislației elene ce au fost realizate în România, valorificate parțial ori integral la pensie conform legislației elene, acestea vor fi confirmate de casele teritoriale de pensii ca perioade de asigurare realizate conform legislației române, prin formularul E 205 Ro, însă, pentru beneficiarii Acordului semnat la 23.02.1996 nu se va stabili vreun drept de prestație în sistemul public de pensii din România. În dosarul de pensie al apelantei se afla copia deciziei de pensionare din Grecia, - formulatul E 205 GR, adresa de înaintare a instituției elene IKA, din care reiese că aceasta a beneficiat de prestații de pensie acordate în Grecia refugiaților politici.
Din cuprinsul Hotărârii Ronfeldt (EU:C:1992:52) în baza art.45 TFUE și 48 TFUE, în cazul lucrătorilor migranți, convențiile bilaterale de securitate socială trebuie să continue să se aplice după intrarea în vigoare a Regulamentului nr.1408/71, independent dacă figurează în anexa III la regulament, în cazul în care această aplicare este mai favorabilă.
Prin art.288 teza 1 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, se stipulează expres că cea mai mare și imediată aplicabilitate o are Regulamentul European, ce se aplică fără ratificare, alte formalități, spre deosebire de tratatul bilateral. Nu se poate aplica concomitent tratatul bilateral și Regulamentul european nr.1408/1971, acestea fiind și concluziile apărătorului intimatei din notele de ședință.
O pensie comunitară se calculează după aceleași principii de toate statele comunitare, diferă doar condițiile privind înscrierea la pensie - de exemplu vârsta standard de pensionare. Prin decizia de pensie emisă estimativ, fără a înțelege a-și asuma vreo obligație, cum aberant s-a reținut de instanță, doar din 16.06.2010 intimata îndeplinește conform legislației române condiții de pensie pentru limită de vârstă - 58 ani 10 luni, cu o pensie comunitară de 370 lei, fiindu-i valorificată întreaga perioadă lucrată.
Nimeni nu poate beneficia atât de pensie comunitară cât și de despăgubiri în baza Acordului Bilateral dintre România și Grecia, ori, din decizia nr.1338 emisă în Grecia, în prezent intimata beneficiază de valorificarea perioadei de refugiat completată cu perioada lucrată în Grecia. Dacă ar fi obligată a acorda pensie comunitară, ar beneficia intimata de o pensie redusă decât cea avută deja de 439,44 Euro iar instituția din Grecia ar dispune suspendarea drepturilor stabilite prin decizia de pensie nr.1338.
Instituția din Grecia are posibilitatea calculării drepturilor de pensie ale intimatei întrucât i-au fost comunicate formularele E 202, E 205, putând să-i acorde drepturile de pensie mai favorabile în funcție de dispozițiile legale elene.
S-a invocat în drept Legea nr.263/2010, Regulamentul nr.1408/1971.
Prin întâmpinarea, depusă la dosar, M. I. a solicitat respingerea apelului declarat de Casa Județeană de Pensii B. S-a adresat instanțelor urmare a refuzului nejustificat de acordare a drepturilor la pensie comunitară pentru contribuțiile sale la fondurile asigurărilor sociale în baza art. 44-51 bis și a articolului 7 din Regulamentul 1408/71, art. 36-38, art. 41-43, art.45-47, art.49-90, art.111 din Regulamentul 574/72 stipulat în formularul E 202 GR transmis părții române în 2009. Refuzul s-a cauzat pe faptul că în aplicarea art.5 din Acordul Bilateral Româno-Grec din 23.02.1996, obligațiile de acordare a drepturilor de pensie față de refugiații politici greci repatriați încetează, greșit reținându-se și că ar fi avut în România o contribuție în loc de stagiul de 16 ani 11 luni și 17 zile de contribuții.
Invocă Hotărârea CJUE în cauzele Balasz/României C-401/13 și C-432/13 unde s-a stabilit că art.7 alin.1 litera c) din Regulamentul CEE nr.1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați ce desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora, ce se deplasează în cadrul comunității, trebuie interpretat în sensul că un acord bilateral privind prestațiile de securitate socială ale resortisanților unuia dintre statele semnatare ce au avut calitatea de refugiați politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune și care nu figurează în anexa III la Regulamentul CE nr.1992/2006, nu rămâne aplicabil situației unor refugiați politici repatriați în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral, al intrării în vigoare a regulamentului.
Nu se poate deroga de la Regulamentele Europene decât în mod excepțional și în mod expres stabilit de legea europeană. Trebuie verificată dacă repatrierea este anterioară încheierii acordului iar dacă e anterioară, nu se aplică deoarece resortisanții nu aveau cum să prevadă că drepturile lor de pensie vor fi tranzacționate, legea cadru nu poate retroactiva. Nu se poate aplica acordul trunchiat, nici regulamentele iar instanțe trebuie să aprecieze caracterul mai favorabil al normei ce se aplică.
Din traducerea deciziei de pensii grecești, reiese că s-a recunoscut un timp de asigurare de 10 ani din timpul efectiv realizat de 16 ani și 11 luni realizați în România, temeiul legal fiind o lege anterioară acordului bilateral româno-grec din 23 februarie 1996. Nu s-a menționat că s-ar fi avut în vedere o majorare a pensiei raportat la perioada lucrată în România și are doar pensia stabilită pe baza dreptului la despăgubire aferent categoriei de refugiați politici după repatriere.
S-a repatriat în anul 1988, aspect ce reiese din formularul european E 205GR și din decizia de recunoaștere a timpului lucrat în România, nu avea cum să prevadă că se va încheia un acord bilateral între România și Grecia de compensare a datoriilor comune față de asigurații refugiați politici eleni, ori prevederea e nulă, se referă la trecut.
Curtea Europeană a pus în discuție și în ce măsură s-ar suprapune drepturile de pensie acordate de cele două state, iar soluția este cea a acordării de fiecare stat a prestațiilor conforme normelor de drept intern, fără a se avea în calcul vreo suprapunere, deoarece dacă pensia stabilită în Grecia are în vedere un drept de despăgubire morală și statuează un drept de pensie avându-se în calcul numai timp de lucru realizat în afara Greciei, legea română acordă prin efectul Regulamentului european nr.1408/71 drept de pensie pentru timp de asigurare, corespunzător contribuțiilor efective realizate.
Niciodată partea română nu a comunicat celei elene contribuțiile realizate în România, sub forma adeverințelor de venituri și plăți. Acordul bilateral economic nu este mai favorabil față de prevederile Regulamentului European 1408/71 iar acesta acordă dreptul la pensie pentru perioada lucrată, cotizată în România, acesta trebuie aplicat - nr.1408/71, art.44, 46, 49. Prestația, pretențiile acordate în baza uneia sau mai multor legislații este recalculată automat.
Pentru calitatea de refugiat politic repatriat s-a dobândit recunoașterea a 4500 zile lucrate ca prestație din partea statului grec pentru prestații necontributive. Cei 10 ani de stagiu minim de asigurare avuți în vedere la stabilirea dreptului ei la pensie ca refugiat politic în Grecia, nu echivalează cu stagiul de cotizare în România, cele două drepturi nu se confundă și nu se suprapun.
Recunoașterea a 15 ani de stagiu de care se vorbește în decizia de pensie grecească, s-a realizat pe baza unei legi interne grecești - Legea nr. 1539/1985, lege anterioară încheierii acordului bilateral româno-elen din 1996 și care nu poate retroactiva. Nu se face dovada că partea elenă ar fi plătit drept de pensie pentru contribuțiile achitate către partea română timp de 15 ani, cum greșit se susține.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel, a constatat următoarele:
Astfel cum corect a reținut instanța de fond, apelanta contestatoare, este cetățean grec, s-a născut în data de xx.xx.1951, în localitatea P. din România, fiind repatriată în Grecia la data de 16.12.1988, Acordul bilateral între Guvernele celor două state - român și elen, fiind încheiat ulterior datei de 23.02.1996.
În perioada anterioară repatrierii, apelanta contestatoare a lucrat în funcția de infirmieră, funcționar administrativ, registrator medical, -7.04.1971-1.07.1979, respectiv ca infirmieră în 26.01.1981-15.09.1988 la Spitalul Unificat de Copii O., peste 15 ani de zile.
La data de 18.08.2009, prin cererea având nr.xxxxx, apelanta contestatoare s-a adresat Casei de Asigurări Sociale Locale - Casa Unică de Asigurare a salariaților - Filiala Regională din Salonic, prin care a solicitat a-i fi acordată pensie de bătrânețe și limită de vârstă parțială, iar prin Hotărârea nr.1338 a directorului acestei instituții, i s-a recunoscut un stagiu de asigurare de 4807 zile, din care, 3300 zile pentru calitatea de refugiat politic în perioadele 21.02.1976 - 30.06.1981, 26.01.1981 - 15.09.1988 din România, deci, nu s-a avut în vedere perioadele efective în care a lucrat în România, cotele de contribuții la asigurările sociale, recunoașterea vizând doar recunoașterea, ca urmare a calității de fost refugiat, aspect ce reiese implicit din cuprinsul hotărârii, conform căreia -nu se cunoaște timpul de asigurare al Casei de Asigurări din România.
Ca urmare, criticile apelantelor intimate, în sensul că autoritățile din Grecia ar fi avut în vedere stagiul de cotizare realizat în România, apare ca nefondat. Doar la data de 19.01.2010, prin adresa nr.xxxx, autoritățile din Grecia, conform celor corect expuse de instanța de fond, au comunicat celor din România că au recunoscut perioada de ocupare din România - 21.02.1976 - 15.09.1988 conform Acordului Bilateral și al Legii nr.1539/1985 un număr de 3300 de zile și s-a solicitat aplicarea Regulamentului Uniunii Europene pentru Asigurări Sociale, sens în care s-a transmis și formularele E 202, E 205 GR, cu solicitări de comunicare a formularului E 2095 și a deciziei ce urma a fi emisă de aceasta.
Acordul încheiat între România și Grecia la data de 23.02.1996, ratificat de Parlamentul României prin Legea nr.63/1997, deci mult ulterior repatrierii apelantei contestatoare ce a avut loc în 16.12.1988, conform celor expuse mai sus, a reglementat problema compensațiilor contribuțiilor de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați din România, ce a fost semnat la Atena convenindu-se în art.5 că după achitarea de către partea română a 15 milioane de dolari SUA, orice obligație a părții române privitor la drepturile de asigurări sociale ale refugiaților greci repatriați, să înceteze.
Curtea a reținut faptul că acest acord între cele două guverne s-a încheiat anterior aderării României la Uniunea Europeană, a Protocolului prevăzut de Tratatul de Aderare al României și Bulgariei, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, ori, conform art.2 din cuprinsul acestuia, de la data aderării, dispozițiile Constituției, ale Tratatului CEEA și actele adoptate de instituții înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și Bulgaria, acestea se aplică în condițiile stabilite prin Constituție, prin Tratatul CEEA și prin Protocol.
Față de dispozițiile susmenționate, implicit România era obligată și este și în prezent, a respecta inclusiv Regulamentul CEE nr.1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii independenți, cu familiile acestora care se deplasează în cadrul comunității și a Regulamentului CEE privind normele metodologice de aplicare a Regulamentului a cărui reglementări s-au extins prin Regulamentele CE nr.883/2004, nr.987/2009 ce prevăd dispoziții cu privire la situația acordării pensiilor în cazul lucrătorilor supuși legislației a două sau mai multe state membre.
Data aderării României la Uniunea Europeană a fost 1.01.2007, ori, câtă vreme prin Tratatul de Aderare nu s-a convenit o amânare a aplicării Regulamentului susmenționat, aplicarea acestuia a devenit obligatorie și prioritară inclusiv față de Acordul încheiat între Guvernul României și cel al Greciei din 23.02.1996.
De altfel, în vederea implementării acestei obligații s-au și emis instrucțiuni generale de către Casa Națională de Pensii Publice și Asigurări Sociale, pentru aplicarea Regulamentelor nr.1408/1971 și nr.574/1972, aprobate prin Decizia nr.112/2009 a directorului acestei instituții, publicate în Monitorul Oficial al României nr.355/27 mai 2009, conform cărora de la data aderării la Uniunea Europeană, se aplică și aceste regulamente, în art.12 alin.1 făcându-se vorbire și de faptul că se referă inclusiv la cetățenii greci.
Au existat pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene două cereri de pronunțare a unei decizii preliminare formulate în temeiul articolului nr.267 TFUE de către Curtea de Apel Cluj, prin deciziile 6 și 2 din 27.07.2013, ce au privit interpretarea art.7 alin.2 litera c) din Regulamentul CEE nr.1408/1971 al Consiliului din 14.06.1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente, cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul comunității, prin versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul CE nr.118/1997 al Consiliului din 2.12.1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul CE nr.1992/2006 al Parlamentului European, al Consiliului din 18.12.2006 - denumit Regulamentul nr.1408/1971.
Prin întrebarea formulată s-a solicitat în esență a se stabili dacă art.7 alin.2, litera c) din Regulamentul nr.1408/1971 trebuie interpretate în sensul că un acord bilateral privind prestațiile de securitate socială ale resortisanților unuia dintre statele semnatare care au avut calitatea de refugiat politic pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiate la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la uniune, care nu figurează în anexa III la acest regulament, rămâne aplicabil situației unor refugiați politic repatriați în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral de intrare în vigoare a Regulamentului menționat.
Astfel cum corect a reținut instanța de fond, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din data de 22.01.2015, în cauzele conexate C-401/13, Balazs și C-432/13 Balazs și alții, a statuat că aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că un acord bilateral privind prestațiile de securitate socială ale resortisanților unuia dintre statele semnatare, care au avut calitatea de refugiați politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune și care nu figurează în Anexa III la acest regulament, nu rămâne aplicabil situației unor refugiați politici repatriați în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral și de intrarea în vigoare a Regulamentului Menționat.
Ca urmare, în mod corect s-a apreciat că are aplicabilitate dreptul european, cu precădere în defavoarea oricărui alt acord anterior, dispozițiile cuprinse în art.148 alin.2 din Constituția României privind aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar fiind incidente, ceea ce de altfel reiese și din art.12 al instrucțiunilor de aplicare a Regulamentelor susmenționate.
Se reține din considerentele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocată mai sus faptul că Acordul bilateral încheiat între România și Grecia nu figurează în anexa III a Regulamentului nr.1408/71, deci, acest regulament a înlocuit în principiu acordul conform art.6 litera a). Cât privește Hotărârea Ranfeld, invocată și în acest dosar în apărare de către apelantele intimate, s-a reținut că în temeiul art.45 TFUE și 48 TFUE, în cazul lucrătorilor migranți, convențiile bilaterale de securitate socială trebuie să continue să se aplice după intrarea în vigoare a Regulamentului nr.1408/71, independent de aspectul dacă acestea figurează sau nu în anexa III la regulamentul respectiv, doar dacă această aplicare este mai favorabilă lucrătorului. Curtea a reținut că, atâta timp cât părțile nu solicită a beneficia de acordul bilateral, - situație similară și în prezentul litigiu - ci doresc aplicarea Regulamentului nr.1408/71 Guvernul Român nu poate invoca Hotărârea Ronfeldt (EU:C:1992:52) astfel că, apărările apelantelor intimate referitor la acest aspect, sunt neavenite.
Este irelevant faptul că ar beneficia apelanta contestatoare de o pensie comunitară în procent redus, emiterea deciziei estimative, chiar dacă nu ar reprezenta o recunoaștere a pretențiilor acesteia, nu schimbă cele expuse mai sus iar ceea ce se va întâmpla ulterior emiterii deciziei de pensie comunitară, excede cadrului procesual prezent, iar definitivarea pensiei de către autoritățile grecești este în competența acestora, comunicarea de către autoritățile române a formularelor necesare nefiind de natură a determina o altă soluție în cauză, caracterul provizoriu al pensiilor emise urmare a aplicării Regulamentelor nr.1408/71 și nr.574/72 este prevăzută chiar în art.38 aliin.2 din instrucțiunile de aplicare.
Pentru toate motivele expuse, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul declarat de Casa Națională de Pensii Publice B. și Casa Județeană de Pensii B., a fost respins ca nefondat.
Referitor la apelul declarat de contestatoarea M. I., Curtea a reținut următoarele:
Drepturile la pensie comunitară au fost acordate de către instanța de fond începând cu data de 23.07.2010, data înregistrării cererii la Casa Județeană de Pensii B., raportat la art.104 alin.2 din Legea nr.263/2010 coroborat cu art.14 alin.5 din Decizia nr.112/1.04.2009.
Cererea de acordare a drepturilor de pensie a fost depusă de apelanta contestatoare, potrivit deciziei directorului nr.1338/19.01.2010 - a Instituției Asigurărilor Sociale - Sucursala Thessaloniks - Republica Elenă - filele 168-169 dosar de fond, la data de 17.08.2009.
Formularul E 202 a fost înregistrat la Casa Județeană de Pensii B. sub nr. xxxxxx/xxxxx/23.07.2010, prin acesta s-a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă conform Legii nr.263/2010, a Regulamentului CE nr.574/72 și nr.1408/71.
Din Instrucțiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului nr.1408/71 și nr.574/72, publicate în Monitorul Oficial nr.355/2009, art.22 alin.11, se reține faptul că data depunerii cererii este înscrisă pe formularul E 202 - Instrumentarea unei cereri de pensii de bătrânețe - la rubrica 13 punctul 1, în formularul E 203 - Instrumentarea unei cereri de pensie de urmaș - la rubrica 16 punctul 1 și în formularul E 204 - Instrumentarea unei cereri de pensie de invaliditate - la rubrica 14 punctul 1 conform alin.10, data depuneri cererii la o altă instituție decât cea competentă va fi considerată ca dată de introducere a cererii la instituția competentă și în consecință, data de referință în funcție de care se apreciază legislația aplicabilă, îndeplinirea condițiilor legale și se acordă prestațiile cuvenite.
Formularul E 202, conform copiei acestuia aflat în dosarul de fond -filele 27-30 a fost înregistrat la E IKA la data de 17.08.2009, ori, raportat la dispozițiile art.22 alin.10 din Instrucțiunile susmenționate, aceasta este data de referință de la care se apreciază legea aplicabilă, îndeplinirea condițiilor legale și se acordă prestațiile cuvenite. La această dată însă, erau în vigoare dispozițiile Legii nr.19/2000 care în art.41 reglementa condițiile necesare acordării pensiei pentru limită de vârstă, stagiul minim de cotizare fiind de 15 ani - condiție îndeplinită de apelanta contestatoare. Cât privește vârsta standard de pensionare conform anexei 3, în luna august 2009, se impunea ca aceasta să aibă vârsta de 58 de ani și 8 luni de zile, ori, la data depunerii cererii - a formularului E 202 apelanta nu îndeplinea condiția de vârstă, aceasta fiind conformă doar din data de 16.04.2010 (s-a născut în data de xx.xx.1951, avea implicit vârsta standard de pensionare de 58 ani și 8 luni doar la xx.04.2010), greșit intimatele apelante susținând că se impunea o vârstă standard de pensionare de 58 ani 10 luni, vârstă necesară doar în baza noii Legi - nr.263/2010, ce nu era incidentă în cauză, cererea de pensionare fiind depusă anterior intrării în vigoare a acesteia.
În această situație însă în instrucțiunile susmenționate, pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentelor nr.1408/71 și nr.574/72, publicate în Monitorul Oficial nr.355/2009, la art.22 alin.14 s-a stabilit ca și în situația în care la data depunerii cererii la instituția altui stat membru, solicitantul nu îndeplinea condițiile legale de pensionare, prevăzute de legislația din România, drepturile de pensie cuvenite din sistemul public vor fi acordate în baza acestuia dacă la momentul emiterii deciziei casei teritoriale de pensii condițiile legale de pensionare sunt îndeplinite, caz în care însă, drepturile se cuvin doar de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de legislația națională - deci, în speță din data de 16.04.2010, criticile apelantei contestatoare fiind astfel parțial fondate.
Data îndeplinirii condițiilor legale de pensionare, conform celor expuse era în luna aprilie 2010, când era în vigoare Legea nr.19/2000, raportat și la dispozițiile cuprinse în art.178 din Legea nr.263/2010 conform cărora, cererile înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a noului act normativ (1.01.2011) în domeniul sistemului de pensii publice, vor fi soluționate conform normelor legale existente la data dobândirii drepturilor de pensie.
Față de cele expuse, în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, instanța de apel a admis ca fondat apelul declarat de apelanta contestatoare, a schimbat în parte sentința în sensul acordării drepturilor de pensie din data de 16.04.2010 în loc de 23.07.2010, cum greșit s-a dispus.
S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței, ca fiind legale și temeinice, raportat la considerentele de mai sus.
Nefiind solicitate cheltuieli de judecată de către apelanta contestatoare, nefiind incidente dispozițiile art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, nu au fost acordate.
| ← Recurs. Anulare dispozitie de ridicare autovehicul stationat... | Comunicare informaţii de interes public. Jurisprudență Acte... → |
|---|
