Drept deducere t.v.a.. Jurisprudență Taxa pe valoare adăugată
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Hotărâre nr. 746 din data de 26.05.2016
Potrivit disp.art.145 al.2 lit.a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile.
Simpla achitare a unui avans pentru o marfă ce nu a fost livrată ulterior nu constituie și o prezumție a utilizării în scopul operațiunilor taxabile, în funcție de care să poată fi exercitat dreptul la deductibilitatea fiscală a taxei pe valoarea adăugată aferentă.
În raport de disp.art.138 lit.b și art.148 lit.b din Codul fiscal și pct.20 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, în condițiile închiderii procedurii falimentului și radierii agentului economic care urma să livreze cerealele contractate, obiectul contractului ("livrarea unei cantități de cereale din recolta anului 2010";) nu mai putea fi realizat, motiv pentru care reclamanta (cumpărătoare) avea obligația ajustării dreptului de deducere exercitat la plata avansului pentru livrarea unei cantități de cereale ce nu s-a mai realizat.
Decizia nr. 746/26 mai 2016 a Curții de Apel Galați
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. - Secția CAF sub nr. 36xx/121/2014 din 30.05.2014 reclamanta SC V. C SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G (DGRFP G) a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:
Anularea Deciziei /10.03.2014 emisă de DGRFP G. prin care a fost soluționată nefavorabil contestația formulată împotriva Deciziei de impunere F - BR /3.12.2013 și respingerea excepției tardivității soluționată în cadrul Deciziei /10.03.2014;
Anularea parțială a Deciziei de impunere F - BR /3.12.2013 emisă de AJFP B., respectiv pct. 4, prin care organul fiscal a refuzat să deducă TVA aferentă facturilor emise de SC A.B. SRL;
Obligarea pârâtei DGRFP G. să restituie reclamantei suma deja achitată către aceasta în cuantum de 135.838 lei (100.189 lei TVA + 35.649 lei dobânzi și penalități de întârziere) la care se vor adăuga dobânzi și penalități de întârziere de 0,03% pe zi de întârziere cf. OG nr. 92/2003 completată prin OUG nr. 8/2014, de la data achitării și până la data restituirii efective a acesteia.
Pârâta DGRFP Galați a formulat cerere de introducere în cauză a AJFP B (în calitate de emitent a deciziei de impunere contestate, cerere încuviințată de instanță la primul termen de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna oct. 2013 a primit avizul de inspecție fiscală înregistrat sub nr. /2013 prin care a fost înștiințată că începând cu data de 11.11.2013 va face obiectul unei inspecții fiscale având ca obiective: verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală pentru: impozit pe profite/plăți anticipate în contul impozitului pe profit anual datorat în perioada 01.01.2010 - 30.09.2013; TVA lunar în perioada 1.01.2010 - 30.09.2013.
În urma inspecției efectuate în perioada 11.11.2013- 3.12.2013 s-a dispus, fără a se indica ce prevederi legale concrete au fost încălcate, faptul că se impune măsura de a nu se admite la deducere TVA în cuantum de 92.475 lei, aferentă facturilor de avans emise de SC A. B. SRL care nu va genera operațiuni taxabile în viitor.
La data de 14.01.2014, reclamanta a formulat în termen legal contestație împotriva Deciziei de impunere F - BR /3.12.2013 - pct. 4 constând în neadmiterea la deducere a TVA în sumă de 92.475 lei.
Urmare a acestui demers legal, pârâta DGRFP G. a solicitat reclamantei ca în 5 zile de la comunicarea înștiințării să precizeze suma contestată, defalcată pe naturi de debite fiscale având în vedere că pct. 4 contestat cuprindea neadmiterea la deducere a TVA în sumă de 92.475 lei și restituirea sumei de 31.710 lei achitată cu ordinul de plată nr. /3.12.2013 reprezentând parțial TVA.
Având în vedere această solicitare, reclamanta a răspuns în termen legal prin adresa /5.02.2014, înregistrată la DGRFP G. sub nr. 7464/6.02.2014 că suma totală contestată este de 133.191 lei, din care: 100.189 lei TVA lunar; 19.018 lei dobânzi/majorări de întârziere; 13.984 lei penalități de întârziere.
Ulterior, prin aplicarea dobânzilor și penalităților aferente, suma datorată a ajuns la 135.838 lei pe care reclamanta a fost nevoită să o achite cu ordine de plată în 4 tranșe în perioada dec. 2013 - apr. 2014, pentru a evita astfel aplicarea în continuare, până la soluționarea acestui litigiu, de dobânzi și penalități.
Soluționând contestația administrativă DGRFP G. prin Decizia /10.03.2014 a dispus:
Respingerea, ca neîntemeiată, a contestației pentru suma de 124.856 lei - TVA + accesorii, înscrisă în Decizia de impunere F - BR /3.12.2013
Respingerea, ca nedepusă în termen, a contestației pentru suma de 8.335 lei - TVA + accesorii, înscrisă în Decizia de impunere F - BR /3.12.2013.
Reclamanta apreciază că în mod nelegal s-a apreciat în sensul tardivității contestației sale referitoare la suma de 8.335 lei, în condițiile în care precizarea la contestație s-a făcut ca urmare a cererii exprese a pârâtei materializată prin adresa 3854/4.02.2014. În speță, reclamanta a respectat termenul legal procedural de răspuns de 5 zile, răspunsul reclamantei fiind înregistrat la DGRFP G. sub nr. 7464/6.02.2014.
Pe fond, prin Decizia 134/10.03.2014 DGRFP G. a motivat respingerea contestației prin aceea că marfa pentru care SC V. SRL a achitat avans și a condus la înregistrarea în evidența contabilă a TVA deductibilă aferentă nu a fost livrată de furnizorul SC A. B. SRL, aceasta neputând fi astfel utilizată în folosul operațiunilor taxabile ale reclamantei. S-a mai arătat că ulterior, la data de 18.04.2012, Tribunalul B. a dispus prin sentința comercială nr.223, definitivă și irevocabilă, închiderea procedurii falimentului și radierea SC. A.B. SRL. În acest context, speței îi sunt aplicabile în drept art. 138 lit. b și art. 148 lit. b din Codul fiscal.
S-a mai reținut că SC V. C.SRL a dedus TVA pentru un avans plătit în vederea achiziționării de cereale de la SC A.B. SRL din recolta anului 2010, în condițiile în care livrarea mărfii nu a mai avut loc și începând cu data de 18.04.2012 SC A.B. SRL a fost radiată. Simpla achitare a unui avans pentru o marfă ce nu a fost livrată ulterior, nu constituie o prezumție a utilizării în scopul operațiunilor taxabile care ar da dreptul la deductibilitatea fiscală a TVA.
Reclamanta arată că este o societate înființată în anul 1994, cu o vechime de 20 ani pe piața comercializării carburanților pentru autovehicule (obiect activitate principală cod 4730). În prezent are 13 salariați cărora le achită lunar veniturile salariale. În perioada 2009 - 2012 reclamanta a achitat în termen la bugetul statului o sumă considerabilă, totalizând 1.054.918 lei.
În data de 18.03.2010 între reclamantă, în calitate de cumpărător, și SC A.B. SRL în calitate de vânzător s-a încheiat contractul comercial de vânzare-cumpărare nr. 191 având ca obiect trecerea din proprietatea vânzătorului în proprietatea cumpărătorului a unei cantități de cereale din recolta anului 2010 în valoare totală de 628.000 lei.
În baza acestui contract în lunile februarie și martie 2010 reclamanta a înregistrat în evidența contabilă 4 facturi emise de SC A.B. SRL reprezentând avansuri marfă din recolta anului 2010, în sumă totală de 628.000 lei, din care TVA 100.269 lei. Ulterior, în luna august 2010 SC A.B. SRL a emis factura /27.08.2010 în valoare de 48.816 lei, din care 7.794 lei TVA reprezentând storno avans din factura 101/15.02.2010, înregistrată în evidența contabilă a reclamantei.
Începând cu data de 7.06.2011, SC A.B. SRL a intrat în procedura insolvenței, iar începând cu data de 18.10.2011 a intrat în procedura falimentului.
La data de 18.04.2012, în baza sentinței 223/20.03.2012 Tribunalul B., s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea SC A.B. SRL.
Ceea ce omite pârâta să menționeze cu vădită rea credință este că reclamanta nu a avut o atitudine pasivă față de această situație, formulând în termenul legal cerere de creanță în cadrul dosarului de insolvență în vederea recuperării prejudiciului material contractual suferit din partea debitoarei SC A.B. SRL reprezentând contravaloarea mărfii achitate și nelivrate. Și AFP Brăila s-a înscris la masa credală fără a putea recupera însă vreo sumă de bani.
Reclamanta susține că nu se poate reține lipsa scopului economic sau caracterul artificial al tranzacției. Motivul pentru care această tranzacție nu și-a atins scopul fiscal a fost că vânzătorul nu și-a îndeplinit o obligație contractuală din motive neimputabile reclamantei. Intenția reclamantei a fost de la început de a produce venituri întrucât activitatea desfășurată de societatea reclamantă este în strânsă legătură cu domeniul ei de activitate și una din activitățile secundare prev. în actul constitutiv este comerțul cu ridicata a cerealelor (cod CAEN 4621). Deoarece la acea dată piața cerealelor era în plină dezvoltare și oferea numeroase posibilități de profit, intenția evidentă a reclamantei a fost de a urmări un beneficiu economic.
În drept, reclamanta a invocat art. 210 al. 2 din OG 92/2003.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri și a solicitat efectuarea unei expertize fiscale contabile prin care să se stabilească dacă sumele stabilite suplimentar au fost legal datorate de reclamantă.
Pârâta DGRFP G., reprezentată de AJFP B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A depus documentația care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate.
Prin sentința nr.1263/17.12.2015 a Tribunalului G a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC V C SRL în contradictoriu cu pârâții DGRFP G. și AJFP B., reținându-se în esență următoarele:
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta SC V. SRL are ca obiect principal de activitate comercializarea carburanților pentru autovehicule (cod 4730). Unul dintre obiectele secundare de activitate este comerțul cu ridicata a cerealelor (cod CAEN 4621).
În data de 18.03.2010 între reclamantă, în calitate de cumpărător, și SC A.B. SRL în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul comercial de vânzare-cumpărare nr… având ca obiect trecerea din proprietatea vânzătorului în proprietatea cumpărătorului a unei cantități de cereale din recolta anului 2010 în valoare totală de 628.000 lei.
În baza acestui contract în lunile februarie și martie 2010 reclamanta a înregistrat în evidența contabilă 4 facturi emise de SC A.B. SRL reprezentând avansuri marfă din recolta anului 2010, în sumă totală de 628.000 lei, din care TVA 100.269 lei. Ulterior, în luna august 2010 SC A.B. SRL a emis factura …/27.08.2010 în valoare de 48.816 lei, din care 7.794 lei TVA reprezentând storno avans din factura 101/15.02.2010, înregistrată în evidența contabilă a reclamantei.
Marfa facturată și plătită nu a mai fost efectiv livrată reclamantei (aspect recunoscut de aceasta prin acțiunea introductivă), iar în anul 2012 SC A.B. SRL a fost radiată din registrul comerțului. Din acest motiv, organele fiscale au emis Decizia de impunere contestată prin care au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată către bugetul de stat - impozit pe profit + TVA + accesorii.
Împotriva Deciziei de impunere F - BR /3.12.2013 reclamanta a formulat contestație administrativă care a fost respinsă parțial ca nefondată și parțial ca tardivă prin Decizia /10.03.2014 emisă de DGRFP G. - Serviciul de soluționare contestații.
Critica reclamantei privitoare la soluționarea greșită de către pârâta DGRFP G. a excepției de tardivitate este fondată.
La data de 4.02.2014 DGRFP G. a emis către reclamantă adresa 3854 prin care a solicitat ca aceasta, în termen procedural de 5 zile de la primirea adresei - art. 206 al. 1 lit. b din OG nr. 92/2003, să precizeze suma totală contestată, individualizată pe feluri de obligații fiscale, inclusiv accesorii aferente. Această adresă i-a fost comunicată reclamantei pe data de 5.02.2014. În aceeași zi - 5.02.2014 - reclamanta emite adresa …/5.02.2014 prin care răspunde solicitării organului fiscal. Adresa …/5.02.2014 este înregistrată la organul fiscal pe data de 6.02.2014 sub nr….
Prin urmare, în speță, au fost respectate disp. art. 206 al. 1 lit. b din OG nr. 92/2003, iar cererea reclamantei referitoare la suma de 8.335 lei - TVA + accesorii trebuia analizată pe fond.
Critica reclamantei privitoare la soluționarea greșită de către pârâta DGRFP G. a cererii de rambursare TVA este nefondată.
Art. 128 al. 1, 3 C. fisc. prevede:
"(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar.
(3) Următoarele operațiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri, în sensul alin. (1):
a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei sume scadente, cu excepția contractelor de leasing;";
Art. 145 al. 2 lit. a C. fisc. prevede:
"Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:
a) operațiuni taxabile;";
În speță, nu a avut loc predarea efectivă a bunurilor (cereale din producția anului 2010) pentru care s-a plătit avansul de 628.000 lei - aspect necontestat de reclamantă. Pe cale de consecință, plata acestei sume nu a fost generatoare de operațiuni taxabile. În aceste condiții instanța a apreciat că în mod corect organul fiscal a respins cererea de deducere TVA și a calculat obligații fiscale suplimentare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC V. C. SRL, criticând-o sub aspectul greșitei aplicări a normelor de drept material, motiv de recurs prev.de art.488 pct.8 c.pr.civ.
În motivarea recursului a arătat că sentința primei instanțe nu cuprinde în conținutul acesteia motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei dezvoltate pe larg și susținute prin materialul probator existent la dosar din care rezultă faptul că, toate cele 4 facturi emise de către S.C A.B. S.R.L. în baza contractului comercial de vânzare-cumpărare nr. /18.03.2010 reprezentând avansuri marfă din recolta 2010, în sumă totală de 628.000 lei din care TVA dedusă în sumă de 100.269 lei, au fost achitate integral de SC V. C. SRL., emis pentru suma de 51.500 lei, având ca beneficiar S.C. A.B. S.R.L.
Tribunalul G si-a motivat soluția cu trimitere strictă doar la dispozițiile coroborate ale art.128 si art.145 din Codul fiscal, fără a ține cont de faptul dovedit conform căruia, S.C V. C.S.R.L. a achitat integral c/val. acestor facturi fiscale care prin lege conțineau și TVA. Pe cale de consecință, sumele conținând TVA, achitate în tranșe în cursul anului 2010, au intrat efectiv în contul S.C. A.B. S.R.L, iar aceasta firmă avea obligația la rândul său de a achita integral TVA-ul către stat.
Contrar raționamentului instanței de fond, în situația de față nu se poate argumenta în vreun fel pretinsa lipsă a scopului economic sau caracterul artificial al tranzacției.
Motivul pentru care această tranzacție nu și-a atins scopul fiscal a fost faptul că vânzătorul nu si-a îndeplinit o obligație contractuală din motive neimputabile reclamantei în calitate de cumpărător.
Intenția reclamantei a fost de la început aceea de a produce venituri, întrucât activitatea desfășurata de către SC V. este în strânsă legătura cu domeniul agricol.
Conform art. 138 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în următoarele situații: a) dacă au fost emise facturi fiscale și ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor; b) în cazul refuzurilor totale sau parțiale privind cantitatea, calitatea sau prețurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; c) în situația în care reducerile de preț prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a), sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum și în cazul majorării prețului ulterior livrării sau prestării; d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul; e) în cazul în care cumpărătorul returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.";
Inspectorii fiscali nu au analizat, deși aceasta obligație le revenea, în care dintre exemplele de mai sus se încadrează situația de față și nici nu au analizat metoda prin care au aplicat acest articol.
În raport de conținutul articolului 138, mai sus citat, recurenta consideră că, acesta nu este aplicabil raportului comercial față de care inspectorii fiscali nu au admis deducere TVA, aceștia aflându-se astfel intr-o gravă și nepermisă eroare, de natură să prejudicieze nejustificat interesele economice ale reclamantei.
Art. 20 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 571/2003 prevede faptul că "în situațiile prevăzute la art. 138 din Codul fiscal, furnizorii de bunuri și/sau prestatorii de servici își ajustează baza impozabilă a taxei după efectuarea livrării/prestării sau după facturarea livrării/prestării, chiar dacă livrarea/prestarea nu a fost efectuată, dar evenimentele prevăzute la art. 138 din Codul fiscal intervin ulterior facturării și înregistrării taxei în evidențele persoane impozabile. În acest scop, furnizorii/prestatorii trebuie să emită facturi cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise și beneficiarului Prevederile acestui alineat se aplică și pentru intrări intracomunitare."
După cum se poate constata din conținutul textului de lege mai sus citat, dacă se aplică acest articol la raportul comercial pentru care inspectorii fiscali nu au admis deducerea de TVA, ajustarea bazei de TVA se face în situațiile furnizorului de bunuri și a persoanei impozabile calități întrunite de către firma SC A.B. SRL.
De asemenea, conform art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile.";
Or, intenția reclamantei în ceea ce privește achiziția cerealelor conform contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. /18.03.2010 era tocmai aceea de a distribui cerealele achiziționate, operațiune ce se încadrează în cadrul operațiunilor taxabile prevăzute de Codul fiscal.
Intimata pârâtă DGRFP G. - prin AJFP B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la interpretarea disp.art. 11 al.1 din Codul fiscal, a apreciat în esență că aceste dispoziții legale consacră principiul prevalenței economicului asupra juridicului, în baza căruia autoritățile fiscale au dreptul să analizeze orice tranzacție nu numai din punct de vedere juridic, ci și din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. Prin urmare, societății comerciale care deduce TVA îi revine obligația de a demonstra necesitatea achiziționării bunurilor în scopul operațiunilor taxabile, lucru pe care reclamanta nu l-a făcut. În speță nu s-a pus la îndoială intenția societății reclamante de a desfășura activități economice, ci faptul că aceasta nu a demonstrat că sumele achitate pentru o livrare de bunuri ce nu mai poate fi realizată, sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.
Referitor la obligația ajustării dreptului de deducere exercitat la plata avansului pentru livrarea unei cantități de cereale ce nu s-a mai realizat, pârâta a susținut că reclamantei, îi sunt aplicabile disp. art. 138, 148 din Legea 571/2003 privind codul fiscal și pct. 20 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În concluzie, consideră că organele de inspecție fiscală în mod corect nu au admis la deducere TVA în sumă de 92475 lei, întrucât dată fiind radierea SC A.B. SRL, avansul facturat de reclamantă nu va fi urmat de o livrare de bunuri și nu va fi distinct vreodată utilizării în folosul realizării de operațiuni taxabile, conform art. 145 al.2 lit.a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat că soluția primei instanțe este pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material și nu există motive de reformare a hotărârii atacate.
În primul rând, referitor la realitatea tranzacțiilor derulate de reclamantă cu furnizorul SC A.B. SRL și scopul economic al acestora, recurenta reclamantă a susținut că motivul pentru care tranzacția nu și-a atins scopul fiscal nu-i este imputabil. Însă în cauză nu s-a pus la îndoială intenția reclamantei de a desfășura activități economice.
În fapt, reclamanta a dedus TVA pentru un avans plătit în vederea achiziționării de cereale de la SC A.B. SRL din recolta anului 2010, în condițiile în care livrarea mărfii nu a mai avut loc și, începând cu 18.04.2012, când furnizorul a fost radiat, nici nu mai existau condițiile pentru o realizare în fapt.
Față de disp. art.145 al.2 lit.a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile.
Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, simpla achitare a unui avans pentru o marfă ce nu a fost livrată ulterior, nu constituie și o prezumție a utilizării în scopul operațiunilor taxabile, în funcție de care aceasta să aibă dreptul de a beneficia de deductibilitatea fiscală a taxei pe valoarea adăugată aferentă.
În al doilea rând, raportat la disp.art.138 lit.b și art.148 lit.b din Codul fiscal și pct.20 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aplicabile cauzei de față, urmare a închiderii procedurii falimentului și a radierii SC A.B. SRL începând cu 18.04.2012, obiectul contractului respectiv "livrarea unei cantități de cereale din recolta anului 2010"; nu mai putea fi realizat, motiv pentru care reclamanta avea obligația ajustării dreptului de deducere exercitat la plata avansului pentru livrarea unei cantități de cereale ce nu s-a mai realizat.
De altfel, și expertul fiscal desemnat în cauză menționează, analizând tranzacția dintre părți, Declarația 394, disp.art. 134, 145, 1251 , 138, 148 din Legea nr. 571/2003 și pct.20 din HG nr. 44/2004, că, deși în primă fază reclamanta avea dreptul de deducere a TVA aferentă facturilor în avans, dacă operațiunea este anulată total sau parțial înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor, reclamanta avea obligația de a ajusta TVA aferentă facturilor în avans.
Prin raportul de expertiză fiscală instrumentat în cauză s-a concluzionat că organele de inspecție fiscală au stabilit corect TVA suplimentară în sumă de 92.475 lei.
Expertiza efectuată în cauză răspunde în mod clar, temeinic, documentat, la toate obiectivele ce au fost stabilite de prima instanță, oferind astfel un punct de vedere pertinent pentru soluționarea legală și temeinică a cauzei deduse judecății, iar reclamanta nu a fost în măsură să înlăture motivat susținerile expertului fiscal.
Instanța de fond a analizat probatoriul administrat prin prisma dispozițiilor legale aplicabile și a răspuns argumentat apărărilor reclamantei, pronunțând o soluție legală, motiv pentru care, în conformitate cu art.496 C.pr.civ., recursul reclamantei se impune a fi respins ca nefondat.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Jurisprudență Acte ale... | Litigiu privind funcţionarii publici. Jurisprudență Acte ale... → |
|---|
