În cazul impozitului pe clădiri, sarcina reevaluării imobilului revine proprietarului imobilului, nu celui care foloseşte efectiv clădirea (de ex., chiriaşului). În cazul imobilelor proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale care sunt date în folos
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 435 din data de 21.03.2016
Potrivit art. 253 Legea nr. 571/2003 republicată, în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii (alin. 1). În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădiri este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică (alin. 5).
Din interpretarea dispozițiilor legale, reiese că obligația reevaluării revine proprietarului imobilului, chiar dacă cel ce datorează efectiv impozitul este, până la urmă, persoana care folosește efectiv clădirea (chiriașul, titularul dreptului de administrare sau al altui drept de folosință ori al unui dezmembrământ real).
În cazul imobilelor pentru care s-a stabilit impozitul datorat, proprietarul este recurenta-pârâtă U.A.T. Orașul M. Tot U.A.T. Orașul M. este și organul fiscal care stabilește și administrează obligațiile fiscale și titularul bugetului în care se varsă aceste impozite.
Dacă s-ar permite recurentei să solicite intimatei - chiriaș al clădirii - plata impozitului majorat cu 20%, ar însemna ca recurenta să obțină un folos de pe urma propriei sale culpe, ea fiind vinovată pentru faptul că nu a efectuat în termen legal demersurile pentru reevaluarea imobilelor.
Or, acest lucru nu poate fi acceptat, deoarece încalcă principiul de drept clasic, aplicabil în toate ramurile de drept, potrivit căruia nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a obține un avantaj (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Decizia nr. 435 din 21.03.2016 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. …/91/2015, reclamanta Q.C. SRL F., prin reprezentant convențional, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U.A.T. M., prin Primar și Primarul or. M., anularea Deciziei de impunere nr. …/08.12.2014 emisă de Primarul Orașului M. - Biroul de Impozite și Taxe Locale.
Prin sentința nr. 621/15.10.2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost admisă acțiunea, a fost anulată Decizia de impunere nr. …/08.12.2014 emisă de Primăria Orașului M. și a fost înlăturată obligația de plată referitoare la impozit și taxă pe clădiri pentru anii 2013 și 2014 cu accesoriile aferente în sumă de 30.419 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta U.A.T. M., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea contestației formulate.
În motivarea recursului, recurenta critică sentința pentru nelegalitate, arătând că a fost obligată prin actul de control al Curții de Conturi să efectueze demersurile pentru recuperarea diferenței de impozit rezultată din aplicarea coeficientului de 20%.
Obligația chiriașului de a stabili impozitul este determinată de disp. H.G. 1861/2006, ale H.G. 84/2005 și ale art. 22 O.G. 81/2003.
În drept, a invocat disp. art. 488 C.pr.civ., H.G. 44/2004, C.fisc., C.pr.fisc.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că, din interpretarea art. 253 C.fisc. și ale H.G. 44/2004, reiese clar că obligația de reevaluare revine proprietarului clădirii. Așadar, soluția instanței este corectă, deoarece obligația de reevaluarea revenea recurentei.
În drept, a invocat disp. art. 205 C.pr.civ.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Curtea de Apel reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că motivele invocate de partea recurentă se încadrează în cazul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la nerespectarea prin hotărârea pronunțată a normelor de drept material.
Potrivit art. 253 Legea nr. 571/2003 republicată, în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii (alin. 1). Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare (alin. 3). În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică (alin. 5).
Din interpretarea dispozițiilor legale, reiese că obligația reevaluării revine proprietarului imobilului, chiar dacă cel ce datorează efectiv impozitul este, până la urmă, persoana care folosește efectiv clădirea (chiriașul, titularul dreptului de administrare sau al altui drept de folosință ori al unui dezmembrământ real).
În cazul imobilelor pentru care s-a stabilit impozitul datorat, proprietarul este recurenta-pârâtă U.A.T. Orașul M.. Tot U.A.T. Orașul M. este și organul fiscal care stabilește și administrează obligațiile fiscale și titularul bugetului în care se varsă aceste impozite.
Dacă s-ar permite recurentei să solicite intimatei - chiriaș al clădirii - plata impozitului majorat cu 20%, ar însemna ca recurenta să obțină un folos de pe urma propriei sale culpe, ea fiind vinovată pentru faptul că nu a efectuat în termen legal demersurile pentru reevaluarea imobilelor.
Or, acest lucru nu poate fi acceptat, deoarece încalcă principiul de drept clasic, aplicabil în toate ramurile de drept, potrivit căruia nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a obține un avantaj (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Faptul că emiterea deciziei de impunere este consecința obligației stabilite de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi V. nu are relevanță, deoarece decizia Camerei de Conturi și încheierea Curții de Conturi nu sunt opozabile intimatei. În orice caz, recurenta și-a îndeplinit obligația de a efectua demersurile pentru recuperarea impozitului prin formularea prezentei acțiuni.
Cum impozitul pe clădiri nu poate fi imputat intimatei, cu atât mai mult nu pot fi stabilite obligații accesorii aferente acestui impozit, întârzierea în efectuarea reevaluării fiind, de asemenea, imputabilă recurentei.
Așadar, soluția instanței de fond este justă și corect motivată, actele contestate fiind lovite de nulitate.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel sau în apel.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată.
Drept urmare, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Contencios administrativ – achizitii publice | Vânzare spaţii medicale. Modul de stabilire a preţului. → |
|---|
