INADMISIBILITATEA CERERII DE INTERVENTIE IN INTERES PROPRIU PENTRU NEINDEPLINIREA ART 60 C.P.CIV
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Sentinţă civilă nr. - din data de 19.11.2015
Prin cererea de intervenție înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova la data de 24.08.2015, a Asociațiilor de proprietari ai blocurilor XXX, si formulata in Dosarul XXX/105/2015 s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va dispune in cauza alături de reclamantul P.J. P sa se dispună in contradictoriu cu parata P P anularea autorizației de construcție nr. XXXX si obligarea paratei la demolarea parcării supraetajate si supraterane situata in mun. Ploiești, XXXX, întrucât acesta s-a construit împotriva voinței proprietarilor riverani din acesta zona care încă din anul 2013 s-au împotrivit acestui proiect. S-au invocat o serie de nemulțumiri legate de felul in care este amplasata construcția si de dezavantajele create proprietarilor si in esența, se solicita admiterea in principiu a cererii de intervenție arătându-se de asemenea ca era necesar ca la întocmirea proiectului sa fie consultați si proprietarii din zona, fapt care nu s-a realizat in nicio faza a proiectului.
La cererea de intervenție a fost formulata întâmpinare de către parat, care a solicitat in principiu respingerea ca inadmisibila a cererii de intervenție, iar in măsura in care sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 61 C.p.civ instanța sa analizeze excepțiile invocate respectiv, lipsa calității procesual active a intervenientilor si a tardivității formulării cererii de intervenție.
Prin Încheierea din data de 19.11.2015 s-a respins ca inadmisibila cererea de intervenție in interes propriu.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:
Intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta [art. 60 alin. (2) NCPC].
Dincolo de definiția impusa de cod instanța este datoare sa verifice condițiile de forma ale cererii de intervenție principală, care va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată [art. 61 alin. (1) NCPC], acesta pentru ca, sub aspectul naturii juridice, intervenția voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată îndreptată împotriva ambelor părți inițiale, prin care se urmărește valorificarea unui drept subiectiv.
Întrucât prin intervenția principală, terțul poate invoca un drept propriu, fără a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terț și dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, se pune tocmai în evidență ipoteza că este vorba de o acțiune veritabilă, dar pentru faptul că trebuie îndeplinită și condiția interesului terțului, a fost calificata ca o acțiune civilă specială.
Totuși, între cele două cereri si anume cererea inițială și intervenția principală trebuie să existe o strânsa legătură de conexiune, impusa de altfel de cod si care in esența, să justifice rezolvarea împreună a acestora.
De aceea in contextul analizei admisibilității cererii de intervenție, instanța este datoare sa verifice daca intre cele doua cereri exista acesta legătura plecând de la dreptul subiectiv pretins de părțile din proces si de intervenienți deopotrivă.
Din interpretarea dispozitiilor legale, se deduce fără echivoc ca, atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată de judecarea cererii de intervenție, instanța poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuși dreptul dedus judecății.
Pe de alta parte este foarte important ca dreptul câștigat de către părțile litigante sa aiba in acest sens repercusiune directa asupra dreptului pretins de către intervenienți.
În susținerea argumentelor legate de admisibilitatea sau nu a acestei cereri, instanța va avea in vedere înseși problema ipotetica a disjungerii, si conchide ca, legiuitorul in mod evident a acordat o mare importanta interventiei, câtă vreme, a admis ca măsura disjungerii celor două cereri trebuie să fie luată de către instanța de judecată cu mare atenție, pentru a nu lipsi de conținut și de finalitate tocmai intervenția principală pe care legislația noastră procesuală a consacrat-o ca o instituție în vederea rezolvării unor pretenții conexe, deci așa cum arătam, in strânsa legătura cu cadrul procesual actual.
per a contrario, se constata ca in analiza situației este necesar a se porni de la temeiul legal ce guvernează dreptul pretins de intervenienți in cererea acestora si de la temeiul legal ce guvernează cererea principala.
Potrivit art. 3 din leg 554/2004 si art. 123 din Constituția României,, prefectul poate ataca direct in fata instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, daca le considera nelegale. Prin cererea principala, reclamantul, Prefectul Județului Prahova a solicitat instanței in contradictoriu cu Primarul mun. Ploiești, ca prin hotărârea ce se va dispune in cauza sa se anuleze Autorizația de construcție nr.XXXX in baza căreia ulterior au fost executate lucrări de construire pentru parcarea supraterana si supraetajata P+5+6
Astfel, dreptul pretins de către reclamant prin cererea principala vizează legalitatea autorizației de construcție act administrativ in sensul disp. Art. 2 litera c din l.554/2004.
Prin cererea de intervenție atașata la f.44-45 dosar, A de Proprietari ai blocului D4, D5 si D 6, au solicitat anularea autorizației de construcție si obligarea paratei la demolarea construcției.
În esența, interesul justificat de către Asociațiile de proprietar sunt strâns legate de confortul membrilor ce o compun, întrucât nemulțumirile acestora (multiple după cum transpare din cerere) izvorăsc din nerespectarea aliniamentului clădirilor existente in zona, nerespectarea distantei dintre acesta si imobilele blocuri care desi ar fi trebuit sa fie de 27 m este in realitate doar de 17 m, strangularea circulației rutiere prin plasarea acestei construcții in mijlocul străzii in detrimentul arhitecturii arterei de circulație, poluarea, lumina si afectarea însoririi precum si a iluminatului. În preambulul cererii se invoca in mod aparent nelegalitatea actului, in speța a autorizației de construcție, si sub acest aspect ar putea fi reținut ipotetic un litisconsorțiu vis a vis de cererea formulata de către reclamant.
Cu toate acestea, instanța va retine ca pentru a fi admisibila, cererea de intervenție nu se poate subordona cerinței de conexitate si strânsa legătura cu cererea principala(cel puțin in ceea ce privește dreptul dedus judecații) prin simpla aparenta, căci daca in cererea sa reclamantul solicita sa se constate nelegalitatea actului, mai departe rolul si atributul ce ii este conferit prin lege nu poate conduce in mod automat (in ipoteza unei eventuale admiteri a cererii) la demolarea construcției, astfel cum s-a solicitat de către intervenienti.
În acest context instanța opinează ca este nevoie de un exercițiu interpretativ care sa stabilească si sa delimiteze care este in materialitatea sa interesul celor ce urmăresc valorificarea dreptului pe calea cererii de interventiei si de aceea pornind de la dispozițiile legii 230/2007 respectiv art. 4, se constat ca ,,1 ) Asociația de proprietari are drept scop administrarea si gestionarea proprietății comune care, pe lângă drepturi, impune obligații pentru toți proprietarii.(2) Consecințele neluării masurilor de organizare si funcționare cu privire la administrarea si gestiunea proprietății comune sunt in răspunderea juridica a tuturor proprietarilor sau a reprezentanților acestora, dupa caz.,,
Cu alte cuvinte, rolul este unul patrimonial de esența fiind inclusiv modalitatea in care mijloacele bănești ale asociației de proprietari sunt alcătuite din fondurile constituite la înființarea asociației, din sumele prevăzute si încasate conform listelor lunare de plata a cotelor de contribuție a proprietarilor la cheltuielile asociației, care reprezintă contravaloarea facturilor sau actelor de plata, precum si din alte venituri ale asociației.
Mai departe, după stabilirea scopului si calității asociației (in speța a asociaților blocurilor D4,D5, D6) este necesar sa se stabilească daca pretinsul drept inserat in cererea de intervenție este unul patrimonial sau nepatrimonial.
Sub acest aspect instanța constata ca, in cererea de intervenție este invocata o servitute legala, stabilita de lege si care potrivit doctrinei are în vedere fie utilitatea publică, fie utilitatea proprietarilor.
In esența dreptul de servitute reprezintă o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil vecin având un alt proprietar si reprezintă o simplă limitare a dreptului de proprietate, o îngrădire în exercitarea dreptului său, dar care insa, are caracter patrimonial real.
Instanța considera printre altele ca in analiza conexității dintre cele doua cererii principala si de intervenție trebuie avuta in vedere strânsa legătura dintre obiectul si cauza litigiului, de natura a necesita admisibilitatea sau nu a acesteia.
Or, daca prin cererea principala reclamantul vizează protectia unui drept subiectiv nepatrimonial care sub aspectul scopului urmărește sancționarea unor acte nelegale, prin cererea de interventie se urmărește realizarea unui drept subiectiv patrimonial, așa încât din acest punct de vedere nu se poate retine ca intre cele doua cereri exista o legătura apta in a permite analiza deopotrivă a acestora.
Si atunci, pentru buna înfăptuire a justiției si pentru soluționarea cu celeritate a unei cauze cu un astfel de specific, prin raportare la dezideratele exprimate, instanța urmează a respinge ca inadmisibila cererea de intervenție in interes propriu.
| ← Cerere de suspendare a executării actului administrativ | Recurs. Anulare decizie emisa de Directorul Directiei Silvice.... → |
|---|
