Refuz eliberare autorizație de construcție urmare a existenței unui litigiu notat în cartea funciară. obligativitatea plângerii prealabile. interpretarea art. 46 alin. 4 din normele metodologice de aplicare a legii nr. 50/1991
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 108 din data de 06.01.2018
Rezumat:
Întrucât acțiunea dedusă judecății privește refuzul nejustificat de a soluționa o cerere și este întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. 5, raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă. Calificarea refuzului pârâtului de a elibera autorizația de construire ca fiind unul justificat sau nejustificat este o chestiune ce ține de soluționarea fondului cauzei. riscul ca pârâtul-recurent să suporte eventualele prejudicii decurgând din soluționarea defavorabilă pentru reclamant a litigiului notat în cartea funciară, justifică, în opinia instanței, refuzul autorității emitente de a elibera autorizația de construire în termen de 30 de zile de la data formulării cererii, precum și decizia de a amâna momentul analizării cererii până la data soluționării litigiului și a radierii acestuia din cartea funciară.
(Decizia nr. 108 din 6 ianuarie 2018, dosar nr. 3762/86/2017)
Hotărârea:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 28.04.2017, reclamanta S.C. A. SRL în contradictoriu cu pârâții Președintele Consiliului Județean B. și Consiliul Județean B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la emiterea autorizației de construire pentru obiectivul "Deschidere și exploatare de piatră"; pe terenul de 21.874 mp având nr. cadastral (..) CF nr. (...) a UAT Comuna C., situat în zona D. din extravilanul comunei C., jud. B., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3223 din 21 septembrie 2017, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește calitatea procesual pasivă a pârâtului Consiliul Județean B., invocată prin întâmpinare și respinge acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu acest pârât ca inadmisibilă, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Președintele Consiliului Județean B., invocată prin întâmpinare, a respins ca nefondată excepția lipsei procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Președintele Consiliului Județean B., a obligat pârâtul Președintele Consiliului Județean B. la emiterea pentru reclamantă a autorizației de construcții pentru obiectivul "Deschidere și exploatare piatră" cu respectarea dispozițiilor art.7 din Legea nr. 50/91 și a obligat pârâtul Președintele Consiliului Județean B. la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean B. prin președinte, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că, în mod greșit Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de către Președintele Consiliului Județean B. prin întâmpinare, pe motiv că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 7 alin. (5), raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr, 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, nefiind obligatorie plângerea prealabilă în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere.
În motivarea cererii de recurs, pârâtul a arătat că în speță, nu poate fi reținut în sarcina sa vreun refuz nejustificat de emitere a autorizației de construire sau faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, pentru a fi incidente dispozițiile art. 2 alin. (2) și implicit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, a arătat că, urmare a cererii nr. 25972 din 24.11.2016, prin care reclamanta SC A. SRL a solicitat emiterea autorizației de construire pentru "Deschidere și exploatare de piatră" pe terenul în suprafață de 21.874 m.p., intabulat în CF (..) UAT Comuna C., situat în extravilanul comunei C., la locul numit D., i-a făcut cunoscut acesteia în termen legal, prin adresa nr. 25972 din 07.12.2016, faptul că procedura de autorizare se va putea derula după încheierea litigiului având ca obiect acțiune în constatare ce formează obiectul dosarului nr. ..../334/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei (declinat în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc) cu privire la terenul în cauză, în favoarea adevăratului proprietar și radierea notării litigiului din cartea funciară, litigiul fiind notat în cartea funciară, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare eliberat de OCPI B., Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară, pe care pârâtul l-a depus la dosar.
A apreciat că instanța de fond nu a analizat și nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii dispozițiile speciale reglementate de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009, respectiv art. 46 alin. (4), dispoziții legale invocate prin întâmpinare la instanța de fond. Față de cele arătate, a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5), raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel încât reclamanta avea obligația parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din același act normativ.
A precizat faptul că neparcurgerea acestei proceduri în materia contenciosului administrativ constituie un fine de neprimire a acțiunii, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat faptul că prima instanță în mod greșit a admis în parte acțiunea și că a obligat la emiterea pentru reclamantă a autorizației de construire, reținând ca și motivare dispozițiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în virtutea cărora, a apreciat instanța de fond că: "Se creează, în acest mod, posibilitatea emiterii unei autorizații de construire chiar și în ipoteza existenței unor litigii în legătură cu imobilul vizat. Textul de lege nu instituie o interdicție de emitere a autorizației în ipoteza existenței unor litigii legate de imobil, ci o cauză de nerăspundere a emitentului pentru eventualele prejudicii cauzate de existența litigiilor pe rolul instanțelor, la momentul emiterii autorizației".
Față de considerentele hotărârii recurate, a arătat faptul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, respectiv a aplicat trunchiat Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu referire Ia art. 7 alin. (9), fără a corobora aceste prevederi legale cu cele din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009, respectiv art. 46 alin. (4). De asemeni, a arătat că prima instanță nu a ținut cont la judecarea cauzei de prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, făcând abstracție de situația de excepție reglementată de acest text de lege, respectiv faptul că autoritatea administrației publice locale competente, emitentă a autorizației de construire este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența la momentul emiterii actului a unor litigii aparținând solicitantului, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, privind imobilul - teren si/sau construcții - în cazul în care litigiul a fost notat în cartea funciară si este evidențiat în extrasul de carte funciară.
Raportat la situația juridică a terenului în suprafață de 21.874 m.p., pe care reclamanta dorește să construiască obiectivul "Deschidere și exploatare de piatră" și pentru care solicită autorizație de construire, respectiv notarea litigiului în cartea funciară cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului, intimatul a apreciat că devin incidente prevederile art. 46 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.
A învederat că, ulterior stabilirii de către instanță a dreptului de proprietate în favoarea locatorului reclamant și radierii notării litigiului din cartea funciară, se va putea relua procedura de autorizare.
A apreciat că s-ar fi impus ca la soluționarea cauzei, instanța de fond să fi ținut cont de prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, însă deși pârâtul le-a invocat în termen legal procedural, au fost ignorate, prima instanță limitându-se doar la prevederile art. 7 alin. (9) din Legea nr, 50/1991, fără completările aduse prin Normele de aplicare.
Reclamanta-intimată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Intimata a adus două critici cererii de recurs, și anume:
1. Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile. Intimata a învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 5 raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, atunci când nu se răspunde solicitantului în termenul legal, solicitând respingerea acestei excepții.
2. Pe fondul cererii. Cu privire la refuzul de emitere a autorizației de construire, intimata a apreciat că aceste este unul nejustificat, astfel cum rezultă din adresa nr. 25972 din 07.12.2016 emisă de Consiliul Județean B. Direcția Arhitect Șef, Serviciul Urbanism și amenajarea teritoriului: ,,procedura de autorizare se va putea derula după încheierea litigiului, în favoarea proprietarului de drept si ștergerea litigiului din extrasul de carte funciară".
A precizat că, potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, și a Normelor Metodologice din 12.10.2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991, solicitantul autorizației de construire/desființare poate fi orice persoană fizică sau juridică titular al unui drept real asupra imobilului - teren și/sau construcții -, identificat prin număr cadastral, care atestă dreptul acestuia de a executa lucrări de construcții, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 și art. 20 alin. 1 din Ordinul nr. 839/2009, documentația pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții elaborată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate, potrivit legii, pe lângă cererea pentru emiterea autorizației de construire va conține, în mod obligatoriu, următoarele documente:
a) certificatul de urbanism, în copie;
b) dovada titlului asupra imobilului, teren si/sau construcții, în copie legalizată, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zii si extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi. în cazul în care legea nu dispune altfel;
c) documentația tehnică - D.T., în două exemplare, dintre care un exemplar se arhivează la emitent și un exemplar vizat spre neschimbare se returnează beneficiarului;
avizele, acordurile și punctul de vedere/actul administrativ al autorității pentru protecția mediului competente, solicitate prin certificatul de urbanism, în copie;
d) proiectele de infrastructură transeuropeană de transport, avizele/și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului și, după caz, actul administrativ al acestuia, avizele/acordurile de
principiu sau, după caz, avizele de amplasament favorabile condiționate pentru relocarea sistemelor/rețelelor de transport și de distribuție a energiei electrice, gazelor naturale și a țițeiului, precum și a altor rețele de utilități situate pe coridorul de expropriere
e) studiile de specialitate, nota tehnică justificativă sau raportul de expertiză tehnică pentru lucrări de intervenție la construcții existente, raportul de audit energetic, raportul de
expertiză a sistemelor tehnice, certificatul de performanță energetică a clădirii, pentru
lucrări de intervenție în vederea creșterii performanței energetice la clădiri și/sau pentru lucrări de renovare majoră, precum și studiul privind posibilitatea montării/utilizării unor
sisteme alternative de producere a energiei, în cazurile prevăzute de legislația privind
performanța energetică a clădirilor și în măsura în care prin auditul energetic al clădirii se
stabilește că acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcțional, economic și al
mediului înconjurător, solicitate prin certificatul de urbanism, în condițiile legii, un
exemplar.
f) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism și a autorizației de construire.
Intimata a învederat instanței faptul că, din art. 7 alin. 9 din Legea nr. 50/1991, textul de lege invocat de recurentul-pârât rezultă că: "Autoritatea administrației publice locale/ competente, potrivit legii, emitentă a autorizației de construire/desființare, nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența la momentul emiterii actului a unor litigii aparținând solicitantului, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, privind imobilul - teren și/sau construcții - situație în care responsabilitatea revine exclusiv solicitantului, cu excepția cazului în care litigiul a fost notat în cartea funciară și este evidențiat în extrasul de carte funciară depus de solicitant" (a art. 46 alin. 4 din Ordinul nr. 839/12.10.2009).
A menționat că această necorelare a Ordinului din 2009, act cu o forță juridică inferioară, încalcă spiritul și litera Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, modificată prin Legea nr. 269/2011.
A mai arătat că, la data de 19 mai 2005, prin Legea nr. 119/2005, legiuitorul a renunțat la condiția că "Odată cu depunerea cererii de emitere a autorizației de construire, solicitantul are obligația să prezinte o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că imobilul - teren si/sau construcții - nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, în caz contrar documentația se restituie solicitantului, care o va depune spre autorizare numai după soluționarea definitivă în instanță a litigiului", abrogând această prevedere și înlocuind-o cu sintagma "Autorizația de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute pentru prezenta lege.
Autoritatea emitentă a autorizației nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind imobilul - teren și/sau construcții - aparținând exclusiv solicitantului";.
Referitor la această formă a articolului 7 alin. 9 teza finală, intimata a făcut trimitere la Decizia nr. 12 a Curții Constituționale din data de 20.02.2007, prin care aceasta a statuat următoarele: "autorizația de construire emisă de autoritatea administrației publice, sub rezerva lipsei responsabilității pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, ia momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, este supusă controlul judecătoresc al instanței de contencios administrativ," precum și că "în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor legale, titularul dreptului va suporta sancțiunile stabilite de lege".
Așadar, reclamanta a arătat că textul nu instituie o interdicție de emitere a autorizației în ipoteza existenței unor litigii legate de imobil, ci reglementează o cauză de nerăspundere - instituții juridice diferite. În ipoteza existenței unor litigii cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care se solicită autorizația de construire, solicitantul își asumă riscul consecințelor ulterioare, respectiv pierderea dreptului de proprietate dobândit nelegal și al dreptului asupra unei construcții pe care a amenajat-o, conform principiilor accesiunii imobiliare artificiale și obligația de reparare a prejudiciilor cauzate. De altfel, reclamanta a precizat că, pentru evitarea prejudicierii persoanelor care au un interes ca lucrările de construire să nu fie realizate, legislația prevede utilizarea altor proceduri specifice scopului urmărit, cum ar fi sistarea lucrărilor de construire de către instanțele judecătorești, acestea având prerogativa de a analiza oportunitatea măsurii ținând seama de particularitățile fiecărui caz în parte.
Reclamanta a mai precizat că persoanele care au notat litigiul au formulat și o cerere de ordonanță președințială, în cadrul căreia s-a cercetat aparența dreptului de proprietate și temeinicia cererii de sistare a executării lucrărilor de construire și cererile au fost respinse prin sentința și decizia nr. 209/21.02.2017, pronunțate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și Tribunalul Suceava Secția I civilă în dosarul nr. .../334/2016* - anexă. Prin urmare, a apreciat că împrejurarea că în speță există un litigiu asupra terenului pe care intenționează să execute lucrări de construcție și că acesta a fost notat în cartea funciară nu reprezintă un impediment la emiterea autorizației de construire, câtă vreme legea nu instituie o asemenea interdicție și nici nu s-a pronunțat vreo hotărâre judecătorească definitivă care să confere respectivelor persoane vreun drept real asupra imobilului.
Concluzionând, reclamanta a apreciat că, dacă ar fi avute în vedere susținerile recurentului, ar însemna că legiuitorul a înțeles să apere doar presupusele interese ale unor terțe persoane care pot doar introduce abuziv orice fel de acțiuni referitoare la imobil, blocând astfel proiectele proprietarului, fără a avea nici o confirmare din partea instanței că pretențiile sunt întemeiate.
Prin răspunsul la întâmpinare, formulat de recurent și depus la dosarul cauzei, acesta a precizat faptul că, prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă S.C. A. SRL afirmă în mod greșit faptul că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009, "încalcă spiritul și litera Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții". A precizat că normele de aplicare a unei legi stabilesc modul în care legile vor fi efectiv puse în aplicare, au rolul de a explicita textul actului normativ, fiind emise de legiuitor pe baza și în executarea legii, astfel încât Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009, vin să expliciteze voința legiuitorului exprimată în textul actului normativ - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în vederea punerii în aplicare în mod corect a actului normativ în legătură cu care au fost emise.
A motivat că Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 formează un tot unitar cu aceasta, fiind inserate în textul actului normativ, neputând fi analizate trunchiat. A apreciat ca fiind absolut necesar a fi respectate atât legea, cât și normele de aplicare a legii. Rațiunea pentru care se emit norme de aplicare a unei legi rezultă din voința legiuitorului de a stabili modul de aplicare a actului normativ respectiv.
Referitor la Decizia nr. 142 a Curții Constituționale, pârâtul a arătat că aceasta a fost dată în anul 2007, anterior emiterii Normelor de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009, norme care vin să clarifice aplicarea legii în forma aplicabilă prezentului litigiu. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 142/2007se reține că: "....autorizația de construire emisă de autoritatea administrației publice, sub rezerva lipsei responsabilității pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, este supusă controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ" și că potrivit art. 12 din Legea nr. 50/1991 se oferă persoanei îndreptățite posibilitatea de anulare de către instanțele de contencios administrativ a autorizațiilor de construire emise cu încălcarea prevederilor legale. A mai arătat că, din considerentele acestei decizii, rezultă că autorizațiile de construire emise cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în materie (în speță, Legea nr. 50/1991 și Normele de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009) sunt anulabile pe calea exercitării controlului judecătoresc.
Recurentul a mai răspuns criticilor reclamantei, precizând faptul că în mod greșit intimata-reclamantă a făcut referire la cererea de ordonanță președințială ce a format obiectul dosarului nr. .../314/2016*, deoarece litigiul pe fond privind terenul în cauză, notat în Cartea Funciară în baza certificatului de grefă nr. ..../334/2016 din 13.05.2016 emis de Judecătoria Vatra Dornei, formează obiectul Dosarului nr. ../334/2016 al Judecătoriei Vatra Dornei privind pe reclamanții E. ș.a., în contradictoriu cu pârâții F. ș.a., având ca obiect acțiune în constatare, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la dosar.
A mai precizat că, din verificările efectuate pe portalul instanțelor de judecată rezultă că dosarul nr. .../334/2016, declinat în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, a avut ultimul termen de judecată pe 05.01.2018, pentru lipsa raportului de expertiză dispusă în cauză. A considerat că, prin urmare, Legea nr. 50/1991 nu poate fi privită și aplicată ut singuli, trunchiat, fără a se ține seama de Normele de aplicare a acestei legi aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009, norme care reglementează modul de aplicare a actului normativ. Art. 46 alin. (4) din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 se referă la modul de aplicare al art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991.
Recurentul a mai apreciat că instanța fondului a făcut aplicarea în mod greșit a normelor de drept material incidente în cauză, fără a corobora prevederile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 cu dispozițiile art. 46 alin. (4) din Normele de aplicare a legii, fapt ce a condus la pronunțarea sentinței recurate.
Față de dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ținând cont de calitatea de autoritate publică a pârâtului, a considerat că nu este posibilă emiterea unui act administrativ cu nerespectarea legii, fapt ce este de natură să angajeze răspunderea instituției noastre pentru prejudicii ulterioare cauzate unui terț.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, ce se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art.488 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, prin care se critică soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei procedurii prealabile, Curtea apreciază că susținerile recurentului sunt nefondate, întrucât acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe dispozițiile art.7 alin.5, raportat la art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, nefiind obligatorie plângerea prealabilă în cazul refuzului nejustificat de a soluționa o cerere. Calificarea refuzului pârâtului de a elibera autorizația de construire ca fiind unul justificat sau nejustificat este o chestiune ce ține de soluționarea fondului cauzei, și nu a excepției invocate prin întâmpinare.
Privitor la cea de a doua critică a recurentului, conform căreia instanța de fond nu a analizat și nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii dispozițiile speciale reglementate de Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr.839/2009, respectiv art.46 alin.4, Curtea constată că acest motiv de recurs este întemeiat.
Astfel, instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.7 alin.9 din Legea nr.50/1990, potrivit cărora: "Autorizația de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute prin prezenta lege. Autoritatea emitentă a autorizației nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, în momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind imobilul - teren și/sau construcții -, responsabilitatea aparținând solicitantului.";
Prima instanță a statuat că invocarea existenței unui litigiu notat în CF nu poate fi considerat refuz justificat potrivit art.7 din Legea 50/1991, în condițiile în care solicitantul autorizației își asumă riscul consecințelor ulterioare finalizării nefavorabile a litigiului cu privire la imobilul pentru care se solicită autorizația de construire.
Este reală susținerea recurentului în sensul că instanța de fond nu a analizat incidența în cauză a dispozițiilor art.46 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr.839/2009, deși aceste prevederi au fost invocate prin întâmpinare.
Art.46 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr.839/2009 prevede că "În temeiul prevederilor art. 7 alin. (9) din Lege, autoritatea administrației publice locale/competente, potrivit Legii, emitentă a autorizației de construire/desființare, nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența la momentul emiterii actului a unor litigii aparținând solicitantului, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, privind imobilul - teren și/sau construcții -, situație în care responsabilitatea revine exclusiv solicitantului, cu excepția cazului în care litigiul a fost notat în cartea funciară și este evidențiat în extrasul de carte funciară depus de solicitant.";
Această dispoziție din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, în vigoare la data formulării cererii de eliberare autorizație de construire de către reclamant, are scopul de a explicita prevederea legală cuprinsă în art. 7 alin. 9 din Legea nr. 50/1991, pe care și-a întemeiat instanța de fond argumentația,. Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr.839/2009 este un act administrativ cu caracter normativ ce se bucură de prezumția de legalitate, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză, astfel că dispoziția invocată de recurent are deplină aplicabilitate.
Din interpretarea per a contrario a acestei prevederi, în situația în care litigiul a fost notat în cartea funciară și este evidențiat în extrasul de carte funciară depus de solicitant - situație care se regăsește și în cauza de față - responsabilitatea pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența la momentul emiterii actului a unor litigii privitoare la imobil, revine autorității emitente.
Or, riscul ca pârâtul-recurent să suporte eventualele prejudicii decurgând din soluționarea defavorabilă pentru reclamant a litigiului notat în cartea funciară, justifică, în opinia instanței, refuzul autorității emitente de a elibera autorizația de construire în termen de 30 de zile de la data formulării cererii, precum și decizia de a amâna momentul analizării cererii până la data soluționării litigiului și a radierii acestuia din cartea funciară.
În consecință, reținând că refuzul pârâtului nu este unul nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a admite recursul, a casa parțial sentința recurată, și a respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată, urmând a respinge, în temeiul art.453 din Codul de procedură civilă, și cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată de la prima instanță ca nefondată.
Potrivit art.453 Cod procedură civilă, intimatul va fi obligat la plata către recurent a cheltuielilor de judecată din recurs, reprezentând taxă de timbru.
| ← Hotărâre de aplicare a sancţiunii de excludere din partid.... | Cheltuieli publice. Jurisprudență Acte ale autorităţilor publice → |
|---|
