Scutire de la plata impozitului asupra vehiculului ce a făcut obiectul contractului de leasing reziliat.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 340 din data de 28.01.2013
. Impozite și taxe
Scutire de la plata impozitului asupra vehiculului ce a făcut obiectul contractului de leasing reziliat.
Doar dispozițiile codului fiscal pot reglementa atât modul în care sunt stabilite impozitele, cat si contribuabilii care trebuie sa plătească impozitele si taxele, modul de calcul al acestora si scutirile de la plata impozitelor si taxelor, făcându-se trimitere la dispozițiile art. 1 din codul fiscal si apoi la art. 261 si 262 din același cod. Prin urmare nu se poate retine susținerea potrivit căreia în baza unei prevederi din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 este scutită de la plata impozitului pe mijlocul de transport prevăzut de art. 261 din Codul fiscal.
Reținând dispozițiile art. 261 alin. 4 și art. 262 din Codul fiscal, în mod corect instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă nu este scutită de la plata impozitului asupra vehiculului ce a făcut obiectul contractului de leasing reziliat, neîncadrându-se în scutirile reglementate de art. 262 din Codul fiscal, dar și că dispozițiile art. 106 din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 sunt aplicabile numai în măsura în care reclamanta s-ar încadra în scutirile reglementate de Codul fiscal.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR. 340/28.01.2013)
Prin sentința civilă nr. 2461/05.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 34201/3/2011 a fost respinsă, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. L. I. SA în contradictoriu cu pârâtul C. L. S. 1 București - DGITLS 1 București, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 1261533/13.01.2011; anularea Dispoziției nr.1285421/24.03.2011 privind soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere; restituirea sumei de 2.445 lei stabilită în sarcina reclamantei prin decizia de impunere; cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut că pârâta DGITLS 1 a emis decizia de impunere nr. 1261533/13.01.2011 (fila 12) prin care a stabilit in sarcina reclamantei impozitul asupra mijlocului de transport cu masa totală autorizată de peste 12 tone, respectiv pentru vehiculul marca Iveco, la suma de 2445 lei pentru perioada 30.09.2009 - 30.09.2011. Reclamanta a contestat decizia (contestație nr.1285421/11.02.2011), iar prin dispoziția nr.1285421/24.03.2011 contestația a fost respinsă ca neîntemeiată (fila 8).
Împotriva acesteia, reclamanta a introdus prezenta cerere de chemare in judecată prin care a contestat dispoziția pronunțată in soluționarea contestațiilor și, implicit decizia de impunere in ceea ce privește temeiul de drept avut in vedere de organul fiscal la stabilirea impozitului.
In ceea ce privește situația juridica a vehiculului, tribunalul reține că acesta a făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. 071029AA05 încheiat în calitate de finanțator cu S.C.K. I. C. I. S.R.L. și întrucât utilizatorul a acumulat debite restante, contractul a fost reziliat, astfel cum rezultă din notificarea din data de 23.06.2009 (fila 18) și vehiculul a fost predat reclamantei la această dată, după care vehiculul a fost înregistrat in contabilitate ca și stoc de marfă, astfel cum rezultă din declarația fiscală dată de reclamantă și din fisa de cont 371 (fila 42).
De asemenea, tribunalul reține că reclamanta este o societate comercială care are ca obiect principal de activitate leasingul financiar (cod CAEN 6491), iar ca obiect secundar comerț cu autovehicule (coduri CAEN 4511 și 4519), astfel cum rezultă din certificatul constatator de la fila 14. Față de această situație de fapt, reclamanta a invocat incidente prevederilor pct.106 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004, in timp ce pârâta se raportează la dispozițiile pct.122 al.5-7 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004.
In drept, tribunalul are in vedere dispozițiile art.261 din Legea nr.571/2003, care reglementează impozitul pe mijloacele de transport astfel "Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel. (2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozitul pe mijloacele de transport, se plătește la bugetul local al unității administrativ - teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz. (3) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar. (4) În cazul în care contractul de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe mijlocul de transport este datorat de locator";.
In consecința, art.261 din Legea nr.571/2003 stabilește, ca regulă generală, impozitarea mijloacelor de transport care trebuie înmatriculate, iar la pct.94 al.2 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004 se definește sintagma "mijloc de transport care trebuie înmatriculat";, in sensul că se referă al orice mijloc de transport, proprietate a unei persoane fizice sau a unei persoane juridice, și care, potrivit legii, face obiectul înmatriculării";. De asemenea, acest text de lege stabilește și obligația de a achita impozit pentru mijloacele de transport care a făcut obiectul unui contract de leasing financiar in sensul că la încetarea contractului altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe mijlocul de transport este datorat de locator.
Excepțiile de la regula generală de impozitare sunt prevăzute in art.262 din Legea nr.571/2003, care prevede scutirile aplicabile astfel: ";Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru: a) autoturismele, motocicletele cu ataș și motociclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora; b) navele fluviale de pasageri, bărcile și lutrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței; c) mijloacele de transport ale instituțiilor publice; d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public; e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare";.
Vehiculul aflat in proprietate reclamantei nu se încadrează in nici unul dintre cazurile limitativ prevăzute de art.262 din Legea nr.571/2003, astfel că nu se poate aprecia că beneficiază de scutire la plata impozitului in condițiile in care impozitul se stabilește exclusiv prin Codul fiscal (Legea nr.571/2003 - art.1 al.1- "Prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora";).
Invocarea de către reclamanta a prevederilor pct.106 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004 trebuie analizată in concordanță cu normele de tehnică legislativă in sensul că Hotărârea de Guvern nr.44/2004 (pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003) explică modul in care trebuie interpretate și aplicate dispozițiile Legii nr.571/2003. Astfel, pct.106 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004 prevede "Contribuabilii care au ca obiect al activității producția și/sau comerțul cu mijloace de transport nu datorează taxa prevăzută la cap. IV al titlului IX din Codul fiscal pentru acele mijloace de transport înregistrate în contabilitate ca stocuri"; și reprezintă o normă de aplicare a art.262 din Legea nr.571/2003 care reglementează scutirile de la plata impozitului pe mijloacele de transport și, in consecință, pot fi avute in vedere prevederile pct.106 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004 numai in situația in care reclamanta se încadrează in una dintre situațiile limitativ prevăzute de art.262 din Legea nr.571/2003.
Normele metodologice, respectiv pct.96 - 106 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004, explică fiecare dintre cele 5 situații exceptate de la plata impozitului reglementate de art.262 din Legea nr.571/2003, iar prevederile de la pct.106 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004 au fost introduse după reglementarea situației mijloacelor de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, astfel că aceste norme se referă la astfel de mijloace la transport sau cel mult pot fi interpretate ca referindu-se la cele prevăzute la art.262 lit. a-d din Legea nr.571/2003.
Față de aceste prevederi legale, tribunalul apreciază ca numai in cazul in care reclamanta ar fi probat ca se află in una dintre cele 5 situații limitativ prevăzute de art.262 din Legea nr.571/2003 pentru scutirea de plata impozitului, ar fi beneficiat de dispozițiile pct.106 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004. Aceasta norma metodologica nu poate fi invocată separat de textul de lege in virtutea căruia a fost concepută, astfel ca nu orice contribuabil care are ca obiect al activității producția și/sau comerțul cu mijloace de transport beneficiază de scutirea de impozit pentru acele mijloace de transport care sunt înregistrate în contabilitate ca stocuri. O astfel de înregistrare in contabilitate este lipsită de semnificație juridică din punct de vedere fiscal dacă norma de bază, Legea nr.571/2003, nu prevede scutire la plata impozitului.
In consecință, tribunalul apreciază că cererea de chemare in judecată este neîntemeiată, reclamanta având obligația de a achita impozitul stabilit prin decizia de impunere nr. 1261533/13.01.2011.
De asemenea, tribunalul apreciază că prevederile pct.122 al.5-7 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004 nu au incidență directă in cauză in condițiile in care acestea reprezintă norme de aplicare ale art.264 din Legea nr.571/2003 privind dobândiri și transferuri ale mijloacelor de transport, ceea ce nu este cazul in prezenta speță întrucât vehiculul a fost in permanență in proprietatea reclamantei, aceasta transmițând numai folosința, cu efect direct asupra plătitorului impozitului (locatarul in cazul derulării contractului de leasing). In plus, prevederile pct.122 al.5-7 din Hotărârea de Guvern nr.44/2004 se referă in mod expres la înmatricularea autovehiculelor dobândite prin acte juridice între vii, iar reclamanta nu a recurs la o astfel de dobândire (și nici nu a înstrăinat vehiculul in sensul acestor prevederi legale).
Față de toate aceste argumente, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată și a menținut actele administrativ-fiscale contestate.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta SC A. L. I. SA solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
În cuprinsul recursului, reclamanta arată că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu aplicarea greșită a pct. 106 din Normele de aplicare a art. 262 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004.
În acest sens precizează că art. 262 din Legea nr. 571/2003 reglementează scutirile de la plata impozitului pe mijloacele de transport pentru anumite categorii de mijloace de transport și pentru anumite categorii de deținători ale acestor mijloace de transport.
Scutirea reglementată de art. 262 din Legea nr. 571/2003 privește întreaga perioadă în care mijlocul de transport se află în proprietatea persoanei juridice și se află într-una dintre situațiile limitativ enumerate în textul sus menționat. În consecință, potrivit textului, impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru orice vehicul care se află într-una dintre situațiile de la literele a) - e).
Pe de altă parte, pct. 106 din Normele de aplicare a art. 262 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, dispune că: "106. Contribuabilii care au ca obiect al activității producția si/sau comerțul cu mijloace de transport nu datorează taxa prevăzuta la cap. XV al titlului IX din Codul fiscal pentru acele mijloace de transport înregistrate in contabilitate ca stocuri."
Această prevedere nu reprezintă o scutire de la plata impozitului, așa cum este reglementată de art. 262 din Legea nr. 571/2003, ci este o măsură (conform căreia nu se datorează taxa prevăzuta la cap. IV al titlului IX din Codul fiscal) aplicată pe o perioadă limitată de timp (numai pe perioada în care bunul este înregistrat în contabilitate ca stoc) acelor contribuabili care produc sau comercializează mijloace de transport.
Din analiza celor două texte, respectiv art. 262 din Legea nr. 571/2003 și pct. 106 din Normele de aplicare a art. 262 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, rezultă fără dubiu că legiuitorul nu a statuat că acei contribuabili care au ca obiect al activității producția și/sau comerțul cu mijloace de transport sunt scutiți de plata impozitului, ci că aceștia nu datorează o perioadă determinată de timp taxa prevăzută la cap. IV al titlului IX din Codul fiscal pentru acele mijloace de transport înregistrate în contabilitate ca stocuri (mai precis pe perioada în care mijloacele de transport sunt înregistrate în contabilitate ca stocuri). Rezultă că în intervalele de timp în care mijloacele de transport nu sunt înregistrate în contabilitate ca stocuri, contribuabilii în cauză datorează impozitul, deci aceștia nu sunt scutiți de la plata impozitului.
În acest context, hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu aplicarea greșită a pct. 106 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, instanța de fond aplicând total eronat și două reguli de bază ale interpretării legii civile cu privire la textul menționat, respectiv: Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem și Legea trebuie interpretată în sensul producerii efectelor ei și nu în sensul neaplicării ei.
În consecință, prin art. 106 din Normele de aplicare a art. 262 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, legiuitorul a scos din sfera celor care datorează impozit pe mijloacele de transport pe toți contribuabilii care au ca obiect producția sau comerțul cu mijloace de transport pentru mijloacele de transport înregistrate în contabilitate ca mărfuri.
Având în vedere că reclamanta are ca obiect principal de activitate leasingul financiar - cod CAEN 6491, iar ca obiect secundar de activitate comerț cu autovehicule - codurile CAEN 4511 și 4519, iar vehiculul pentru care s-a stabilit în sarcina acesteia plata impozitului a fost înregistrat în contabilitate ca stoc de mărfuri, rezultă că hotărârea atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu încălcarea art. 106 din Normele de aplicare a art. 262 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004.
În drept, recurenta reclamantă își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata pârâtă DGITLS 1 București a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul recurentei-reclamante este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă critică soluția instanței de fond cu privire la aplicarea prevederilor pct. 106 din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 considerând că în cazul în care contractul de leasing financiar a fost reziliat și vehiculul predat reclamantei, care l-a înregistrat ca stoc de marfă, se încadrează în scutirea de la plata impozitului pe mijlocul de transport reglementată de această prevedere.
Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că doar dispozițiile codului fiscal pot reglementa atât modul în care sunt stabilite impozitele, cât și contribuabilii care trebuie să plătească impozitele și taxele, modul de calcul al acestora și scutirile de la plata impozitelor și taxelor, făcându-se trimitere la dispozițiile art. 1 din Codul fiscal și apoi la art. 261 si 262 din același cod.
Prin urmare nu se poate reține susținerea recurentei reclamante potrivit căreia în baza unei prevederi din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 este scutită de la plata impozitului pe mijlocul de transport prevăzut de art. 261 din Codul fiscal.
Curtea mai reține că în art. 261 alin. 4 din Codul fiscal este reglementată în mod expres situația reclamantei prevăzându-se că în cazul în care contractul de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la termen, impozitul pe mijlocul de transport este datorat de locator, adică de reclamantă.
De asemenea, reține și că scutirile de la plata impozitului asupra mijloacelor de transport sunt reglementate de art. 262 Cod fiscal, printre acestea neprevăzându-se și situația recurentei-reclamante.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă nu este scutită de la plata impozitului asupra vehiculului ce a făcut obiectul contractului de leasing reziliat, neîncadrându-se în scutirile reglementate de art. 262 din Codul fiscal și că dispozițiile art. 106 din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 sunt aplicabile numai în măsura în care reclamanta s-ar încadra în scutirile reglementate de Codul fiscal.
Față de cele arătate mai sus, Curtea reține că instanța de fond a interpretat și a aplicat in mod corect dispozițiile legale, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
| ← Taxe şi impozite locale. Dobândirea dreptului de proprietate... | Decizie de impunere emisă în urma în urma constatării... → |
|---|
