Taxe şi impozite locale. Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului impozabil printr-o hotărâre judecătorească. Caracterul hotărârii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 649 din data de 14.02.2013
Impozite și taxe
Taxe și impozite locale. Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului impozabil printr-o hotărâre judecătorească. Caracterul hotărârii.
- art. 252 din Legea nr. 571/2003; art. 771 pct. 1512 litera g teza a III-a din HG 44/2004.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR. 649/14.02.2013)
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a in data de 23.08.2011, reclamanta A. M. N. G. a chemat în judecată pe pârâtul CLS 1 Bucuresti - DGITL, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
- suspendarea executării deciziei de impunere atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze;
- anularea Deciziei de impunere nr. 1334642/29.04.2011 pentru stabilirea impozitului pe clădiri.
Prin sentința civilă nr.2680/13.06.2012, Tribunalul București, Secția a IX-a CAF a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia de impunere nr. 1334642/29.04.2011 emisă de pârât și a dispus suspendarea executării acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Pârâtul DGITL Sector 1 a emis decizia de impunere nr. 1334642/29.04.2011 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei A. M. N. G. un impozit de 330.655 lei pentru imobilul situat în Bucuresti, sector 1, bd. ........... pentru perioada 31.03.2007-30.09.2011.
Împotriva acestei decizii, la data de 30.05.2011, reclamanta a formulat contestație.
Prin dispoziția nr.1408086 de soluționare a contestației s-a reținut că reclamanta deține în proprietate 8 imobile, imobilul în din București, bd. ............. fiind dobândit prin sentință judecătorească și nu prin moștenire legală.
În motivarea de respingere a contestației s-a mai reținut de pârâta DGITLS 1 București că reclamanta nu este moștenitoare legală ci a dobândit imobilul prin retrocedare și că nu i se aplică scutirea prevăyută de art. 252 Cod fiscal deoarece data dobandirii imobilului de către aceasta este data pronunțării deciziei nr. 2178/08.03.2007 pronunțată de Î.C.C.J (irevocabilă) iar temeiul de drept în baza căruia a devenit proprietară este Legea 10/2001 și nu moștenirea legală.
Verificând legalitatea și temeinicia atât a dispoziției nr. 1408086/08.07.2011 cât și a deciziei de impunere nr. 1334642/29.04.2011, Tribunalul a reținut că acestea sunt nelegale.
Cu privire la titlul în baza căruia a devenit coproprietară a imobilului, s-a reținut că prin certificatele de moștenitor nr.70/1999 și 121/2000, reclamanta a dovedit că a dobândit în calitate de moștenitoare legală (nepoată și fiică după defuncții A. C. apoi a lui A. M. C.), imobilul situat în București, bd. ……….., iar prin decizia civilă nr.2178/8.03.2007 pronunțată în dosar nr.37364/1/2004 de Înalta Curte de Casație si Justiție Bucuresti s-a admis acțiunea de revendicarea reclamantei, împreună cu alți moștenitori, a acestui imobil.
A fost îndepărtată susținerea pârâtei că reclamanta a dobândit imobilul prin sentința judecătorească și nu prin moștenire ca fiind incorectă și nelegală. Prin decizia ÎCCJ reclamanta a intrat în posesia imobilului.
În acest sens, instanța de fond a reținut ca fiind corectă susținerea reclamantei că acțiunea în revendicare este unul dintre principalele remedii pentru protejarea dreptului de proprietate și nu un mijloc de dobândire a acestuia. Finalitatea acțiunii în revendicare, dacă ea este admisă, este că instanța recunoaște (efect declarativ) titlul de proprietate al reclamantului, cu efect retroactiv, obligând astfel pârâtul să restituie bunul.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că prin decizia nr.2178/08.03.2007 a Î.C.C.J precum și prin sentința civilă nr.11266/19.11.1996 a Judecătoriei sector 1 București nu se constată și nu se dispune retrocedarea pe calea judecătoreasca a dreptului de proprietate către moștenitorii defunctului C. A. în 1953, în baza Legii nr.10/2001 așa cum a susținut pârâta, ci se constată inexistenta titlului de proprietate a statului asupra imobilului și respectiv obligarea la predarea imobilului către deținătorii de drept.
Astfel încadrarea imobilului în categoria de imobil retrocedat în baza Legii nr.10/2001 și reținerea ca titlul de dobândire a imobilului este sentința judecătoreasca si nu succesiune legala este neîntemeiat și nelegal.
Instanța de fond a constatat astfel că reclamanta, fiind mostenitoare legală a defuncților A. C. apoi a lui A. M. C. așa cum rezultă prin certificatele de moștenitor nr.70/1999 și 121/2000, se încadrează în scutirea de impozitul majorat pentru persoanele care dețin mai multe proprietăți, scutire prevăzută de art.252 alin.2 din Codul fiscal, iar pârâta în mod nelegal a aplicat o cotă de 300% pentru acest imobil la stabilirea impozitului pe clădire aferent cotei de proprietate deținută de reclamantă.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr.1334642/ 29.04.2011, instanța de fond a constatat că și acest capăt de acțiune este întemeiat fiind îndeplinite cele 2 condiții prevăzute în mod cumulativ de art.14 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Așadar, condiția cazului bine justificat este îndeplinită având în vedere motivele expuse la verificarea legalității și temeiniciei deciziei de impunere atacate, ocazie cu care s-a reținut netemeinicia acesteia.
Condiția prevenirii pagubei iminente s-a constatat de asemenea că este dovedită, prima instanță reținând întemeiate susținerile reclamantei în sensul că prin executarea silită ar fi prejudiciată în posesia și folosința imobilului. De asemenea, în speță se poate vorbi de un prejudiciu material luându-se în calcul suma mare stabilită ca și impozit pe clădire raportat la cota de proprietate a reclamantei - de 18,75 %.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGITLS 1 BUCUREȘTI, criticând sentința de fond pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurenta-pârâtă arată că hotărârea de fond este dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, în cazul succesiunii legale, transmiterea activului succesoral operează de drept de la data deschiderii moștenirii (data decesului) prin urmare succesorii își consolidează titlul de moștenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat de la data deschiderii moștenirii, în timp ce în cazul imobilelor restituite în baza Legii nr.10/2001, data dobândirii acestora de către persoanele îndreptățite este data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, în speța de față, data dobândirii este data pronunțării Deciziei nr. 2178 irevocabilă în dosarul nr. 37364/1/2004 de către ÎCCJ, respectiv 08.03.2007.
Recurenta-pârâtă solicită să se aibă în vedere prevederile art. 771 pct. 1512 lit. g) teza a II-a și a III a din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal (cu modificările și completările ulterioare), art. 3 alin. 1 lit. a), precum și art.4 alin.2 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Din coroborarea acestor texte de lege, contribuabilii care au dobândit imobile - clădiri pe cale judecătorească sau administrativă (hotărâre judecătorească de restituire a imobilului preluat fără titlu valabil de către stat/decizie sau după caz, dispoziție de aprobare a restituirii în natură a imobilului, pronunțata de către Primarul General al Municipiului București sau de către unitatea deținătoare, în cadrul procedurii administrative de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat) și care dețin în proprietate mai multe clădiri, datorează impozit majorat stabilit conform dispozițiilor art. 252 alin.2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că imobilul nu a fost dobândit prin succesiune legală, ci prin sentință judecătorească, operand astfel majorarea prevăzuta la art. 252 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare.
În ședința publică de la data de 14.02.2013, intimata-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea urmează să respingă recursul ca nefundat.
Prima instanță a observat în mod corect că hotărârea judecătorească invocată de recurenți ca mod de dobândire a dreptului de proprietate reprezintă o hotărâre pronunțată într-o acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, nu o hotărâre prin care s-a statuat cu privire la retrocedarea unui imobil, în baza actelor normative cu scop reparator adoptate după anul 1989.
Acțiunea în revendicare reprezintă o acțiune prin care proprietarul neposesor solicită instanței de judecată obligarea posesorului neproprietar să îi lase bunul în deplină proprietate și posesie.
Efectul unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei acțiuni în revendicare sunt declarative nu constitutive de drepturi. Cu alte cuvinte, printr-o astfel de hotărâre se confirmă o anumită situație juridică preexistentă nu se creează o situație juridică nouă. În consecință, decizia 2178 /08.03.2007 pronunțată de ÎCCJ nu reprezintă un act de dobândire a dreptului de proprietate ci un act prin care se confirmă că reclamanții și autorii lor nu au pierdut niciodată, în mod real, dreptul de proprietate asupra bunului imobil cu privire la care s-a stabilit impozitul în litigiu. Autorii reclamanților, conservându-și dreptul de proprietate asupra bunului imobil au fost apți să îl transmită mai departe prin moștenire, aceasta fiind modalitatea prin care bunul a intrat în patrimoniul reclamanților.
Cât privește dispozițiile art. 771 pct. 1512 litera g teza a III-a din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 care prevăd că " în cazul în care foștii proprietari sau moștenitorii acestora au dobândit dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească, data dobândirii este considerată data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești";, (text invocat de recurent în susținerea recursului), Curtea constată că acesta are ca premisă situația în care dreptul de proprietate se dobândește prin hotărâre judecătorească, adică situațiile în care hotărârea judecătorească are efect constitutiv de drepturi (ceea ce nu se întâmplă în cazul unei acțiuni în revendicare).
De altfel, analizat în context articolul menționat, se observă că legiuitorul a avut în vedere situațiile în care se apelează la procedurile reglementate de unul dintre actele normative cu scop reparator adoptate după anul 1989 la care face trimitere explicită teza II din articolul menționat, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005. Aceste proceduri au un caracter administrativ dar, în măsura în care partea este nemulțumită de conduita autorităților publice implicate, ea are posibilitatea de a se adresa cu acțiune la instanțele de judecată, acestea din urmă pronunțând hotărâri judecătorești susceptibile, la un moment dat, să aibă un caracter constitutiv de drepturi. La aceste hotărâri judecătorești a făcut trimitere textul art. 771 pct. 1512 litera g teza a III-a din HG 44/2004 , atunci când a vorbit de dobândirea dreptului de proprietate printr-o hotărâre judecătorească.
Cum, în speță, decizia 2178 /08.03.2007 a ÎCCJ nu a fost pronunțată prin raportare la legea 10/2001 și nici la un alt act normativ cu scop reparator ci a fost pronunțată în soluționarea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun Curtea reține că dreptul de proprietate nu a fost dobândit prin această hotărâre ci prin moștenire, fiind incidentă scutirea de la plata impozitului majorat reglementată de art. 252 alin. 2 din Legea 571/2003.
| ← Act administrativ.. Jurisprudență Acte ale autorităţilor publice | Scutire de la plata impozitului asupra vehiculului ce a făcut... → |
|---|
