Suspendare act administrativ. dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente. analizarea în concret a condiţiilor
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Hotărâre nr. 287 din data de 08.12.2016
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 904/39/2016, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a chemat în judecată Direcția Generală regională a Finanțelor Publice- Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. solicitând suspendarea executării Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F-B .../29.09.2016, a Depoziției de masuri BTG-AIF .../04.10.2016, a Deciziei de impunere nr. F-B... . și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-B ../29.09.2016 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.
Arată reclamanta că, prin actele administrative fiscale menționate, emise de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. s-a stabilit în sarcina DGASPC B., obligații fiscale la care s-au calculat penalități și majorări de întârziere, pentru perioada 2006 - 2016. Aceste obligații fiscale reprezintă contribuții la bugetul de stat (impozit) pentru sume acordate de către DGASPC B.în baza AC /CCM la nivel de unitele, valabil pentru anii 2007 - 2009, și anume drepturile destinate menținerii securității si sănătății si drepturile reprezentând contravaloare masă calda.
Inspecția fiscală finalizata în anul 2016 prin emiterea actelor administrative pe care le-a contestat a fost începută inițial în anul 2011. Astfel, în anul 201l, Direcția Generala a Finanțelor Publice a întocmit procesul-verbal nr. IV/6267/2011 și a emis Dispoziția nr. IV/.../3/11.03.2011. În baza acestor acte s-a dispus calcularea și evidențierea în contabilitate a obligațiilor la bugetul consolidat al statului, plata impozitului aferent drepturilor speciale acordate angajaților în baza Acordului Colectiv si a Contractului Colectiv de Munca, reprezentând contravaloarea unei mese calde pe zi lucrătoare și refacerea capacității de muncă.
Atât Contractul Colectiv de munca cât si Acordul Colectiv au avut la baza Contractul Colectiv de Munca la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007 - 2009, nr. 591/2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 19 din 08/12/2007. Prin contractul la nivel național s-a prevăzut că aceste drepturi, respectiv menținerea sănătății si securității în munca si masa calda, sa fie incluse in titlul intitulat "bunuri și servicii" și nu la titlul intitulat "drepturi salariale", iar instituția a procedat la acordarea acestor sume în mod legal.
Potrivit legislației în vigoare la acea dată, respectiv Codul fiscal - Legea 571/2003 art. 55 alin. 4, următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariate si nu sunt impozabile în înțelesul impozitului pe venit: b) drepturile de hrana acordate de angajatori angajaților, e)contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de proiecție si de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament.
Așadar, Codul fiscal prevedea faptul că, natura drepturilor privind menținerea securității și sănătății în muncă cât și contravaloare masă caldă, nu au caracter de drepturi fiscale și nu reprezintă o contravaloare a muncii prestate, fiind plătite în baza Acordului colectiv, cu respectarea art. 72 alin. 1 lit. B din Legea 188/1999 prind statutul funcționarilor publici.
Având în vedere istoricul inspecției fiscale, inițierea în anul 2011 și emiterea deciziilor de impunere în anul 2016 pentru sume acordate în baza Acordului Colectiv si a Contractului Colectiv de Muncă valabile în anul 2007 - 2009 , prin contestația depusă a invocat și prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale, potrivit art. 91 din Codul de procedură fiscală valabil la acea dată. Astfel, potrivit alin, (1) "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel". Noul Cod de procedura fiscala, prevede același termen de prescripție ca și reglementarea anterioară.
În opinia reclamantei, nu au existat motive de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale. Conform art. 92 din Codul de procedura fiscală - OG 92/2003, alin. (1) "Termenele prevăzute la art.91 se întrerup și se suspenda în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului ia acțiune potrivit dreptului comun."
Referitor la perioada și la modul de calcul, consideră că raportarea făcută de inspectorii fiscali este greșita și eronată din următoarele motive:
În anul 2008 a fost înregistrat la DMSSF B. cu nr. .. din 15.02.2008 Contractul Colectiv de Muncă la nivelul DGASPC B.în baza căruia s-au plătit salariaților drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă și contravaloarea unei mese calde. Plata acestor drepturi a fost realizată începând cu luna martie 2008. Consideră faptul ca inspectorii fiscali au calculat greșit contribuția DGASPC B.la bugetul de stat prin raportarea la perioada 2006 -2016.
Modul de calcul al datoriilor către bugetul de stat aferent drepturilor este eronat deoarece inspectorii fiscali au considerat greșit că suma plătită salariaților este venit net a care au adăugat contribuțiile angajaților și apoi contribuțiile datorate de angajator.
În Decizia Camerei de Conturi B. este specificat faptul că drepturile încasate de salariații DGASPC sunt nelegale și auditorii financiari au considerat că acestea sunt de natura salarială;
Având în vedere acest aspect, au calculat ca și datorie la bugetul de stat doar contribuțiile angajatorului plecând de la premisa ca sumele sunt venit brut urmând ca datoriile aferente angajaților să fie recuperate de la aceștia de către DGASPC B.
Consideră că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru suspendarea actului administrativ, respectiv prevederile art. 14. - (1) "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente", având în vedere în principal specificul instituției - unitate de asistență socială - care are în subordine un număr de 10 centre pentru persoane adulte și 16 centre pentru copii, DGASPC B. trebuie să asigure hrana zilnică, curățenia, igienizarea, îmbrăcăminte, condiții de viață decente pentru beneficiarii pe care îi are în evidență. Achitarea unei asemenea sume, fără a exercita dreptul de acces la justiție având în vedere faptul că în opinia sa actele fiscale nu îndeplinesc condițiile legale.
La data de 31 octombrie 2016 Sindicatul I. B. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei și a solicitat admiterea cererii pentru a putea apăra interesul material al membrilor săi, având în vedere că, punerea în executare a dispozițiilor contestate emise de către ANAF, se răsfrânge direct asupra membrilor de sindicat prin imposibilitatea achitării drepturilor salariale, motivat de blocarea conturilor angajatorului până la reținerea integrală a impunerilor, respectiv suma de 10.192.199 lei.
Solicită instanței să analizeze și latura socială a acestui proces, faptul că punerea în executare a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F-B.. 29.09.2016, a Dispoziției de măsuri nr. BTG-AIF 4.10.2016, a Deciziei de impunere nr. F-B.. i a Raportului de inspecție fiscală nr. F- ...29.09.2016 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. ar influența în mod negativ situația financiară a aproximativ 1000 de salariați ai DGASPC ce au familii, copii, persoane în întreținere, credite la bănci accesate pentru a avea o viață decentă.
În temeiul art. 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, solicită constatarea prescripției dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale, având în vedere că termenul pentru nașterea creanței fiscale este perioada 2008-2009, iar termenul de prescripție este de 5 ani și a decurs, cel mai târziu de la 1 iulie 2010, respectiv de la termenul stabilit prin alin. 2 art. 110 din Legea nr. 207/2015: "Art. 110: Obiectul, termenul și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de stabilire a creanțelor fiscale (1)Dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepție cazului în care legea dispune altfel, (2)Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel."
Data la care reprezentanții ANAF stabilesc obligații fiscale în sarcina angajatorului membrilor de sindicat este luna septembrie 2016, termenul de prescripție îndeplinindu-se la data de 1 iulie 2015, consideră că dispunerea recuperării sumelor a fost promovată tardiv.
Consideră că reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului B. nu au analizat cu atenția cuvenită toată documentația pusă la dispoziție de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și nu au coroborat aceste documente cu legislația în vigoare la momentul acordării acestor drepturi salariaților. Supune atenției instanței faptul că acordarea acestor drepturi s-a făcut în mod legal, deoarece la nivelul DGASPC B. exista un Contract colectiv de muncă valabil la nivel de unitate pentru perioada 2008 - 2010, precum și un Acord colectiv încheiat la nivelul DGASPC B., încheiate cu respectarea legislației în vigoare, prin urmare perfect valabile, inclusiv toate clauzele prevăzute în aceste documente fiind legale.
Mai mult, pentru că angajatorul a sistat acordarea unor drepturi prevăzute în CCM la nivel de unitate, sau nu a acordat toate drepturile ce li se cuveneau angajaților, Sindicatul I" B., în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea Sindicatelor a introdus acțiune în instanță pentru 1131 de reclamanți, membri de sindicat, salariați ai DGASPC B., pentru recuperarea acestor drepturi cuvenite și neacordate. Instanța de fond a Tribunalului Botoșani a hotărât disjungerea Dosarului nr. 1084/40/2010 pentru fiecare reclamant în parte. Prin urmare, în acest moment există peste o mie de sentințe favorabile salariaților, prin care s-au câștigat atât drepturi salariale dar și drepturile speciale pentru masa calda și refacerea capacității de muncă așa cum sunt prevăzute în art. 81 alin. (1) și alin. (5) din CCM la nivel DGASPC, până la data de 14 februarie 2010, adică pentru perioada de valabilitate a Contractului colectiv de muncă. Menționează că aceste sentințe au fost supuse recursurilor, iar Curtea de Apel Suceava a menținut dispozitivele acestora ca fiind temeinice și legale. Spre exemplificare enumeră: Dosarul nr. 3750/40/2010 cu decizie pronunțată în data de 26.10.2010; Dosarul nr. 4948/40/2010 cu decizie pronunțată în data de 10.02.2011; Dosarul nr. 6415/40/2010 cu decizie pronunțată în data de 12.04.2011, și poate enumera peste 1000 de dosare soluționate de instanțele judecătorești, documente ce au fost puse la dispoziția reprezentanților DGFPJ B.
Legalitatea acordării acestor drepturi nu poate fi pusă la îndoială în condițiile în care, toți salariații instituției, au obținut prin sentințe definitive și irevocabile acordarea acestor drepturi în instanță care "obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile destinate menținerii securității si sănătății în muncă pentru zilele efectiv lucrate din intervalul 12.08.2009-14.02.2010 în cuantum de 150 lei lunar și drepturile reprezentând contravaloare masa calda pentru zilele efectiv lucrate în intervalul 12.08.2009-14.02.2010 în cuantum de 7 lei/zi lucrătoare." În motivația sentințelor respective se menționează "...Așa cum s-a arătat mai sus drepturile destinate menținerii securității și sănătății în muncă cât și contravaloare masă caldă nu au caracter de drepturi salariate și nu reprezintă o contravaloare a muncit prestate....";
Prin întâmpinarea depusă la data de 15 noiembrie 2016, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a solicitat atât respingerea acțiunii cât și a cererii de intervenție accesorie, arătând următoarele:
Conform art. 92 (1) lit. a) din O.G. 92/2003 privind vechiul Cod de procedura fiscală modificat și completat, prescripția în speța se întrerupe în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune (art. 111 din Legea nr. 207/2015 privind noul Cod de procedura fiscală).
De altfel, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta, ce a făcut obiectul dosarului nr. 4587/40/2011 despre care s-a făcut vorbire întrerupe de asemenea cursul prescripției de a stabili obligații fiscale, așa cum prevăd dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Având în vedere reluarea inspecției fiscale învederează că, A.J.F.P. Botoșani, urmare a constatărilor din Raportul de inspecție fiscala nr. F-B nr. ../29.09.2016, prin Decizia de impunere F-B nr. .../29.09.2016, motivată în fapt și drept, stabilește în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare (impozit venit salarii și asimilate, contribuții, respectiv accesorii aferente) în sumă totală de 10.192.197 lei (4.863 859 lei + 5.328 338 lei).
Urmare a rezultatelor controlului, au fost emise și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. BTG-AIF ../04.10.2016, respectiv Decizia privind nemodificarea bazei de impunere F-B .../29.09.2016.
Consideră că reclamanta, deși susține că există motive pentru acordarea suspendării executării actului administrativ, nu a făcut dovada ca aceasta condiție este îndeplinită.
Menționează că până la anularea de către o instanța judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, s-a pronunțat si I.C.CJ.- Secția de contencios Administrativ si Fiscal prin Decizia nr. 5191/27.10,2004, care a reținut că: "prezumția de legalitate si de veridicitate de care se bucură actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate."
Paguba iminentă este definită de art. 2 din Legea nr.554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență.
Suspendarea executării este însa o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză.
Mai mult, învederează că reclamantei i-au fost impuse prevederi legale care sunt general valabile, acesteia neputându-i-se aplica un tratament preferențial față de alți contribuabili (Decizia nr. 2419/10.05.2007 a I.C.CJ. pronunțată în dosarul nr. 8626/2/2006).
Legat de acest aspect, învederează că perturbarea produsă prin executarea unei sume impuse nu conduce implicit și automat la concluzia îndeplinirii cerinței pagubei iminente ( Î.C.C.J, Decizia civilă nr. 550/03.02.2009, dosar 1955/2/2008).
Astfel, argumentele reclamantei aduse în susținerea cererii de suspendare, nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de lege, acestea neputând fi reținute în soluționarea favorabila a cauzei
În acest sens, solicită verificarea îndeplinirii cumulative a celor două condiții, întrucât simplele afirmații neurmate de dovedirea unei situații care să probeze cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actului contestat.
Analizând acțiunea reclamantei, întâmpinarea depusă la dosar și probele administrate, Curtea reține că acțiunea formulată este întemeiată în parte.
În ceea ce privește existența cazului bine justificat, Curtea reține că în cauză există împrejurări legate de starea de fapt si de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Astfel, primul aspect pe care Curtea îl reține, (fără a analiza pe fond însă și în profunzime acest aspect, care urmează a fi cercetat în detaliu cu prilejul soluționării acțiunii în anulare), este acela că există indicii rezonabile, veridice, privind incidenta prescripției. Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei de impunere, a dispoziției de măsuri și a deciziei de nemodificare a bazei de impunere, debitul privește perioada 2006-2011, or actele au fost emise la sfârșitul anului 2016, cu depășirea termenului de 5 ani prevăzut de art. 91 din Codul de Procedură Fiscală—CPF. Așa cum s-a arătat, Curtea nu va analiza pe fond acest aspect și apărările pârâtei cu privire la acesta, întrucât o asemenea analiză nu se poate realiza cu prilejul soluționării unei cereri de suspendare,fiind suficientă analiza sumară, succintă. Tot cu prilejul soluționării cererii de anulare vor fi analizate și aspectele privind suspendarea inspecției fiscale și incidenta acestei suspendări asupra cursului prescripției. Un alt aspect care ridică îndoieli cu privire la legalitatea actelor e împrejurarea că deși debitul privește perioada 2006-2011, în decizia de impunere se face vorbire de sumele de bani plătite salariaților în perioada 2008-2010, așadar, o altă perioadă, suprapunerea fiind doar parțială. Un alt aspect deosebit de relevant e faptul că în ceea ce privește natura juridică a sumelor bănești achitate salariaților ( natură juridică ce a provocat de fapt emiterea actelor fiscale contestate), au fost deschise o serie de litigii pe rolul instanțelor judecătorești în care s-a discutat natura juridică a acestora (caracterul de drept salarial sau nu), unele hotărâri judecătorești susținând opinia reclamantei cu privire la natura juridică. De altfel toate aceste litigii au provocat întârzierea emiterii actelor fiscale și acumularea unor penalități și majorări de un cuantum foarte ridicat.
În ceea ce privește paguba iminentă, Curtea reține că și aceasta este dată.
Cuantumul ridicat al debitului de 10.192.199 lei ar duce nu numai la perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice—DGASPC B., ci la blocarea activității acesteia. Și aici trebuie avut în vedere faptul că reclamanta are în subordine un număr de 10 centre pentru persoane adulte și 16 centre pentru copii, așadar sănătatea și viața unor persoane dezavantajate și vulnerabile din punct de vedere social ar fi puse într-un pericol real.
Pentru considerentele învederate, Curtea de Apel Suceava - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința nr.287/08.12.2016, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B., județul B.și cererea de intervenție accesorie formulată de Sindicatul I B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală regională a Finanțelor Publice- Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. A suspendat executarea deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F-BT 221/29.09.2016, a Dispoziției de măsuri nr. BTG-AIF 741/04.10.2016 și a Deciziei de impunere nr. F-BT 220 din 29.09.2016 emise de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond; a respins capătul de cerere privind suspendarea executării Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-BT 199/29.09.2016, ca inadmisibil.
| ← T.v.a. locul prestării serviciilor. dovada valabilităţii... | 4. derulare program posdru. eligibilitate cheltuieli efectuate... → |
|---|
