Suspendarea executării actului administrativ contestat
| Comentarii |
|
Aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ se face în situaţie de excepţie şi doar dacă sunt îndeplinite cumulative condiţiile cazului bine justificat şi prejudicial iminent. Invocarea unor motive legate de fondul cauzei, care presupune o cercetare profundă a legalităţii actului, nu se încadrează în situaţia de a constata cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare, o îndoială serioasă asupra legalităţii respectivului act. Prejudicial iminent ar putea fi dovedit prin conturarea unei perturbări grave a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, în speţă fiind vorba despre un contract de închiriere încheiat cu o autoritate publică pentru punerea în valoare a unui sector de plaje. Invocarea lipsei posibilităţii de folosinţă a plajei închiriate, nu este suficientă pentru dovada prejudiciului iminent.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2011
Prin sentința nr. 758/29.06.2010, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC R.P.O. S.A. Constanța, în contradictoriu cu pârâta A.N. „A.R.”, D.A. - Dobrogea Litoral.
în considerentele sentinței s-a reținut în esență că actul a cărui suspendare se solicită nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel că, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din aceeași lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R.P.O. S.A., cu sediul în Constanța, solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii cererii de suspendare.
în motivarea recursului se arată că prin cererea formulată a solicitat instanței suspendarea actului administrativ reprezentat de notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 615/28.04.2006, având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra sectorului de plajă Neptun 1, situat în Stațiunea Neptun.
Contractul încheiat între părți are natura unui contract administrativ, întrucât este încheiat cu o autoritate publică și are în vedere punerea în valoare a unui sector de plajă al Mării Negre, care este un bun public.
Notificarea de reziliere a contractului este un act administrativ în sensul legii, întrucât vizează executarea și încetarea unui contract administrativ.
Competența de soluționare a unor astfel de cauze revine instanței de contencios administrativ, așa cum a fost statuat prin art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 3041 C.proc.civ., curtea a constat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 30 aprilie 2009 la Tribunalul Constanța, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu A.N. „A.R.” - D.A. Dobrogea Litoral, anularea actului administrativ reprezentat de notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 615/28.04.2006 și suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Cererea de suspendare a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text legal „suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. în acest caz instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată până la soluționarea acțiunii în fond……”.
Din cuprinsul acestui text legal rezultă, așadar, o primă condiție de admisibilitate a cererii de suspendare și anume dovada existenței unei acțiuni care privește fondul litigiului pe rolul instanței de contencios administrativ, această condiție fiind suplimentată apoi de cele prevăzute de art. 14 din aceeași lege, și anume: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
în speță, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta a formulat cererea de suspendare odată cu acțiunea în anularea actului, această acțiune fiind pe rolul Tribunalului Constanța, instanță care în ședința publică din 12 iunie 2009 a calificat actul a cărui anulare se solicită ca fiind unul administrativ.
în această situație, soluția primei instanțe de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii apare ca neîntemeiată, astfel că instanța de control în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) din același cod, a admis recursul, a casat hotărârea primei instanțe și a reținut cauza spre rejudecarea cererii de suspendare.
Verificând pe fond cererea de suspendare formulată de către reclamantă, instanța de control constată că reclamanta își justifică cererea de suspendare prin aceea că din momentul încheierii contractului de închiriere și până la emiterea actului contestat a făcut o serie de investiții, conform planului de investiții, respectarea acestui plan fiind constatată de o comisie constituită în mod special. Valoarea investițiilor efectuate în baza acestui contract este una destul de importantă, astfel că numai cheltuielile cu utilaje se ridică la suma de 135.765 lei, dotări cu utilaje conform planului de investiții în valoare totală de 465.045 lei, dotări igienico-sanitare în valoare de 150.839 lei, agrement specific plajei 1.403.400 lei.
Rezilierea unilaterală a contractului și nepredarea sectorului de plajă în discuție creează societății un prejudiciu material greu de recuperat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta D.A.D.L. solicită respingerea cererii ca nefondată, susținând că reclamanta nu a fost în măsură să dovedească că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Investiții la care face referire reclamanta nu au fost realizate, sunt simple afirmații ale reclamantei, tocmai neîndeplinirea planului investițional a fost motivul care a condus la rezilierea contractului.
în situația în care s-ar constata de către instanța de fond că rezilierea unilaterală a contractului este nejustificată, reclamanta are dreptul să solicite daune, astfel că cererea de suspendare pe motiv că prin neexecutarea contractului se aduc grave prejudicii este neîntemeiată.
Examinând cererea de suspendare în raport de susținerile părților și în limitele prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut următoarele:
Suspendarea executării unui act administrativ este o situație de excepție, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, așa cum sunt ele definite în art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.
Astfel, „cazul bine justificat” îl reprezintă împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în timp ce „paguba iminentă” reprezintă în viziunea legii prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. în cauză nu s-au demonstrat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de textul legal mai sus menționat.
în legătură cu cazul bine justificat reclamanta invocă motive care vizează fondul cauzei, respectiv îndeplinirea planului investițional la care s-a angajat prin contractul de închiriere, însă aceste motive presupun o cercetare aprofundată a legalității actului, ceea ce nu este permisă în cadrul procedurii suspendării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii. îndoiala serioasă asupra legalității actului trebuie să rezulte cu ușurință și în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, îndoieli care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.
în ceea ce privește paguba iminentă, reclamanta susține că prin rezilierea contractului lipsa posibilității de folosință a plajei închiriate îi aduce grave prejudicii, însă nici această susținere nu poate justifica suspendarea executării actului contestat, atâta timp cât reclamanta are posibilitatea să solicite daune în condițiile în care instanța de fond ajunge la concluzia că rezilierea unilaterală a contractului s-a făcut în mod abuziv.
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins cererea de suspendare a executării actului reprezentat de notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 615/28.04.2006.
| ← Contestaţia formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală | Motive de anulare a Hotărârii Consiliului Local → |
|---|
