Termen de decădere introdus prin sintagma „pe parcursul îndeplinirii contractului”. ajustarea preţului contractului ca urmare a creşterii indicelui de cost în construcţii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 1697 din data de 20.12.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 13 mai 2014 sub nr. 3836/86/2014, reclamanta SC A SRL a chemat în judecată pârâta Comuna X, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.392.511,88 lei reprezentând actualizarea prețului contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 1993 din 12.07.2010, respectiv contravaloarea facturilor nr. 1947 din 18.11.2013 și nr. 1948 din 18.11.2013.
În fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 1993/12.07.2010 ce a avut ca obiect proiectarea și execuția sistemului de alimentare cu apă și canalizare în comuna X. Contractul a fost încheiat ca urmare a desfășurării procedurii de achiziție publică conform OUG nr. 34/2006.
Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, astfel că a executat serviciile de proiectare și executare a sistemului de alimentare cu apă și canalizare în comuna X, fapt confirmat de procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 729/15.03.2012 și procesul verbal de recepție finală nr. 1018/29.03.2013.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 969 cod civil, art. 1865, 23.2 și 23.3 din Contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 1993/12.07.2010, art. 286 din OUG nr. 34/2006.
Prin întâmpinarea depusă la data de 6 iunie 2014 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și excepția prescripției ajustării facturii nr. 1554/22.03.2011.
Prin sentința nr. 4569 din 11 septembrie 2014 Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A SRL, invocată de pârâta comuna X; a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta comuna X; a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de formulată de reclamanta SC A SRL în contradictoriu cu pârâta comuna X.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A SRL, criticând-o pentru nelegalitate.
La prima zi de înfățișare, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, excepție invocată de intimată prin întâmpinare.
Prin Decizia nr. 1402 din 9 decembrie 2014, Curtea de Apel Suceava a respins ca inadmisibil recursul declarat de SC A SRL
Împotriva sentinței Tribunalului Suceava, reclamanta SC A SRL a declarat apel.
Prin întâmpinare, pârâta Comuna X a invocat excepția tardivității apelului în raport de disp. art. 287 ind. 16 din OUG nr. 34/2006 și ale 457 Cod procedură civilă și excepția inadmisibilității pentru nerespectarea disp. art. 457 alin. 3 Cod procedură civilă, iar în subsidiar a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de judecată din 16 februarie 2015, având în vedere minuta privind unificarea practicii judiciare, Curtea de Apel Suceava a recalificat calea de atac a apelului în recurs și în vederea constituirii completului de recurs a lăsat cauza la a doua strigare.
Prin Decizia nr. nr. 756 din 16 februarie 2015, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității recursului, a admis recursul declarat de reclamanta SC A SRL Suceava, împotriva sentinței nr. 4569 din 11 septembrie 2014 a Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 941/39/2014, pârâtă intimată fiind Comuna X, și a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin sentința nr. 805 din 2 iunie 2016 Tribunalul Suceava a respins excepția prescripției, ca nefondată și a respins ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect "litigiu privind achizițiile publice"; formulată de reclamanta SC A SRL Suceava în contradictoriu cu pârâta comuna X.
Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat recurs reclamanta SC A SRL Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, care se subsumează dispozițiilor art. 488 al. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta arată următoarele:
Un prim aspect de nelegalitate, este acela că instanța de judecată a apreciat că în cauză a intervenit decăderea societății din dreptul de a actualiza prețul contractului.
Cererea pârâtei intimate de constatare a decăderii din dreptul de a ajusta prețul contractului a fost formulată pentru termenul din data de 11.02.2016 și nu prin întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 205 coroborat cu art.208 C.P.C. excepțiile și probele se propun prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii din dreptul de a le mai propune.
Mai mult decât atât, dispozițiile art. 2550 cod civil reglementează din punct de vedere procedural modalitatea, forma și termenul în care poate fi invocată decăderea. Astfel, textul de lege prevede următoarele: "Decăderea poate fi opusă de partea interesată în condițiile art.2513"
Pe de altă parte, art.2513 Cod Civil prevede următoarele:";Prescripția poate fi opusă numai în prima instanță, prin întâmpinare sau. în lipsa, invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate."
Așadar, raportat la normele procedurale ale art. 2550 coroborat cu arl.2513 Cod Civil, decăderea putea fi invocată doar prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată. În oricare dintre ipoteze, și a disp. art. 208 CPC dar și ale disp. art. 2550 coroborat cu art. 2513 Cod Civil, instanța ar fi trebuit să respingă cererea de constatare a decăderii din termenul de ajustare a prețului contractului.
De altfel, tardivitatea invocării decăderii a fost susținută și la primul termen de judecată după ce s-a formulat cererea de decădere de către pârâtă, însă instanța a omis să se pronunțe cu privire la această excepție a tardivității.
Sub acest aspect, apreciază că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art.488 al.l pct.5 în sensul că instanța a încălcat dispozițiile art. 248 CPC care reglementează modalitatea de soluționare a excepțiilor.
În situația în care instanța nu va reține criticile de nelegalitate mai sus detaliate, cu privire la așa zisa decădere din dreptul de ajustare a valorii contractului reținută de către instanța de subliniază următoarele critici de nelegalitate.
Constatarea decăderii din dreptul de a actualiza prețul contractului a avut în vedere dispozițiile art. 97 al.2 din HG 925/2006 unde se regăsește sintagma "pe parcursul îndeplinirii contractului", perioadă care în opinia instanței este singura când antreprenorul poate să actualizeze prețul contractului. Instanța a considerat că această sintagmă reprezintă un veritabil termen de decădere, motiv pentru care a procedat la respingerea cererii de chemare în judecată. S-a apreciat că cele două facturi cuprinzând valoarea de actualizare a contractului au fost emise după finalizarea acestuia.
În primul rând, apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 97 al.2 din HG 925/2006, Acest text de lege nu impune un termen expres de decădere pentru valorificarea dreptului de ajustare a prețului contractului. Stabilirea unui termen de decădere trebuie să fie neechivocă în sensul că textul de lege trebuie să prevadă în mod expres termenul de decădere, momentul de la care acesta începe să curgă și indicarea în mod expres că acest termen este de decădere. Se știe faptul că decăderea este o sancțiune civilă ce conduce la pierderea unui drept material în cazul în care acesta nu este valorificat într-un anumit termen. Astfel, sancțiunea decăderii cu consecința sa, aceea de pierdere a dreptului material, nu poate fi reglementată în lege, sau constatată prin interpretare, pe baza unor termeni sau sintagme echivoce, întrucât efectele sunt foarte importante pentru titularul dreptului ce se poate pierde.
Așadar, instanța de fond a făcut o interpretare greșită a art. 97 al.2 din HG 925/2006 în sensul ca acest text de lege ar stabili un termen de decădere până la care poate fi ajustat prețul contractului.
Apreciază că instanța trebuia să aibă în vedere și dispozițiile contractuale care potrivit art. 969 Cod Civil 1864 reprezintă legea părților
Art. 29.3 din Contractul de lucrări 1993/12.07.2010 prevede că "încetarea prezentului contract de servicii în condițiile art. 20.1 și 20.2 nu va produce nici un fel de efecte asupra altor drepturi ale achizitorului și executantului dobândite în baza prezentului contract."
Așadar, atâta vreme cât dreptul oricărei părți contractante de a ajusta prețul contractului în cazul în care se constată creșteri/diminuări ale prețurilor constitutive ale ofertei s-a născut odată cu semnarea contractului, acest drept poate fi exercitat pe toată perioada cursului prescripției extinctive. Dreptul de actualizare a prețului contractului nu poate fi suprimat de o normă de drept care nu prevede în mod expres faptul că dacă actualizarea nu s-a făcut până la finalizarea contractului acest drept se pierde.
Pe de altă parte, art.23.2 din contract, care reglementează posibilitatea de ajustare a prețului contractului nu impune condiția ca această ajustare sa aibă loc "pe parcursul îndeplinirii contractului".
Susține că instanța, în mod nelegal a ignorat acordul de voință a părților materializat în Contractul 1993/2010, prin care s-au stabilit condițiile concrete de ajustare a contractului. Mai mult decât atât, clauzele contractuale semnate de părți au făcut parte din documentația de achiziție publică, astfel că nu se poate spune că forma în care a fost semnat contractul de către părți ar încălca dispozițiile legale.
Din punctul său de vedere, atâta timp cât dispozițiile contractuale ce reglementează ajustarea prețului contractului nu au fost anulate, acestea se bucură de prezumția de legalitate, aplicarea lor de către părțile contractante nefiind în contradicție cu vreo dispoziție legală.
În concluzie, apreciază ca sub aspectul constatării decăderii din dreptul de a ajusta valoarea Contractului 1993/2010 instanța a făcut o aplicare greșita a dispozițiilor art.97 al.2 din HG 925/2006, considerând că acest text de lege impune un termen de decădere. De asemenea aplicarea greșită a art. 97 al.2 din HG 925/2006 s-a făcut și raportat la clauzele contractuale, respectiv art. 23.2 coroborat cu art. 29.3 care prevăd posibilitatea ajustării fără existența unui termen (decât termenul legal de prescripție) dar și faptul că un drept dobândit în baza contractului rămâne poate fi valorificat și după finalizarea contractului.
Un al doilea aspect de nelegalitate pe care înțelege să-1 invoce este aplicarea greșită a dispozițiilor art.97 al.2 lit. b) în sensul că instanța de fond a considerat că actualizarea prețului contractului nu trebuia să se facă prin actualizarea facturilor reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de antreprenor și achitate de către beneficiar. Instanța a considerat antreprenorul trebuia să dovedească pe baza situațiilor de lucrări, că la data facturării, prețurile pentru executarea lucrărilor au fost mai mari decât cele ofertate. în susținerea acestei motivări, instanța invocă punctul de vedere al expertului judiciar BB și a expertului parte desemnat de pârâtă CC.
Din punctul său de vedere această motivare a instanței încalcă în mod grosolan dispozițiile art. 97 aL2 lit. b) dar și ale art.23.2 și 23.3 din contract.
Raportându-se la dispozițiile art.97 al. 2 lit. b) observă faptul că ajustarea prețului contractului este un mecanism juridic care se declanșează în situația în care pe piață au apărut anumite situații în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elementele constitutive ale ofertei ale căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat oferta.
Același mecanism de ajustare a prețului contractului îl regăsim și în dispozițiile art. 23.2 din contract. Așadar, posibilitatea de ajustare a prețului contractului se naște în favoarea unei părți contractante în situația în care pe piață se constată o creștere/diminuarea indicilor de preț pentru elementele constitutive ale ofertei.
Concluziile rapoartelor de expertiză judiciară efectuate în cauză (inclusiv cele întocmite de experții parte) confirmă faptul că pe perioada de la formularea ofertei și până la finalizarea executării Contractului 1993/2010 indicii de cost în construcții au crescut ( fila 4 Raport de expertiză BB, fila 15 Raport de expertiză CC), în acest sens fiind și adresele comunicate de INSSE nr. 202/26.01.2012 și 611/18.03.2013.
Așadar, prima condiție impusă pentru a se putea solicita ajustarea prețului contractului, respectiv creșterea indicilor de preț pentru elementele constitutive ale ofertei a fost îndeplinită, îndeplinirea acestei condiții este constatată de către toți experții judiciari desemnați în cauza pe baza informațiilor comunicate de INSSE.
Pasul următor pentru actualizarea prețului contractului a fost aplicarea formulei de calcul prevăzută de art. 23.3 din Contract.
Conform susținerilor expertului judiciar desemnat de instanță, BB (pagina 15 din Raportul de expertiză judiciară) calculul matematic privind actualizarea prețului contractului este corect, acest calcul respectând formula agreată de părți prin art. 23.3 din contract.
Așadar, din punctul nostru de vedere, actualizarea prețului contractului s-a făcut cu respectarea condițiilor impuse de art. 97 al.2 lit.b) și ale art. 23.2 și 233 din Contract
Raportându-se la dispozițiile mai sus menționate și la motivarea dată de instanță privind modalitatea de actualizare a prețului contractului, observă faptul că instanța face o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale în vigoare.
Practic, față de modalitatea de actualizare a prețului contractului stabilită legal și contractual, instanța adaugă Ia lege.
Nicăieri în conținutul art.97 și ale art. 23.2 și 23.3 din contract nu se specifică faptul că actualizarea se va face prin comparație a prețurilor ce au fundamentat oferta cu prețurile de pe piață din timpul executării contractului și până la finalizarea acestuia. Atât art.97 cât și art. 23.2 și 23.3 din contract fac vorbire de "indici" respectiv de valori statistice, care sunt comunicate de o instituție a statului, respectiv INS și care se bazează pe măsurători științifice. Raționamentul legiuitorului de a apela la indicatori statistici în formula de ajustare a prețului contractului este una foarte logică. Indicatorii statistici reprezintă o medie a prețurilor per ansamblul economiei naționale sau pe o ramură a sa, în timp ce dacă s-ar fi apelat la o formulă pe comparare de prețuri folosite în ofertă cu cele din piață pe parcursul derulării contractului ar putea interveni subiectivismul uneia dintre părțile contractante care ar putea invoca prețuri crescute sau diminuate artificial tocmai pentru a susține ajustarea prețului contractului.
Din punctul său de vedere, motivarea instanței privitoare la modalitatea de ajustare a prețului contractului prin compararea prețurilor din ofertă cu documentele de achiziționare a materialelor este în contradicție cu dispozițiile art. 97 al.2 lit. b) și art. 23.2 și 23.3 din contract. De altfel, această comparație nici nu poate fi făcută efectiv, întrucât unele materiale folosite la lucrările contractate, cum ar fi agregatele minerale sau betoanele sunt produse de societatea noastră, astfel că nu se poate face o comparație de prețuri de achiziție cu cele ofertate. Aceste materiale însă sunt produse cu efectuarea de cheltuieli reprezentând taxe datorate la AN Apele Române, impozite, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu energia electrică, gazul metan, materii prime, cheltuieli salariale și de transport. Așadar, aceste produse au constituit o cheltuială pentru antreprenor în oferta formulată, însă materialele nu au un preț de achiziție. Cu toate acestea, elementele de cheltuială cu aceste materialele au suferit modificări, în sensul creșterii prețurilor la energie electrică, gaz metan, contribuțiile salariate etc. pe parcursul derulării contractului.
Așadar, apare mult mai logic raționamentul legiuitorului de a folosi pentru ajustarea prețului contractului indici statistici ai prețurilor și nu metoda comparației.
Pe de altă parte, modalitatea de actualizare a prețului contractului de achiziție publică este reglementată și de art. 1.3.3 din Normele metodologice privind conținutul cadru de organizare a licitațiilor, prezentare a ofertelor, adjudecare, contractare și decontare a execuțiilor lucrărilor aprobate prin Ordinul MF nr. 784/1998. Acest text de lege prevede că pentru un contract de achiziție publică. Actualizarea se face pe baza urnii coeficient calculat prin înmulțirea succesivă a indicelui de inflație, comunicat lunar de Comisia Națională pentru Statistică, și se determină pe intervalul cuprins: între luna de referință, avută în vedere la întocmirea ofertei și data actualizării, în cazul obiectivelor de investiții în continuare, coeficient care se aplică părții rămase de executat, a cărei valoare se determină folosind prețurile din ofertă. Valoarea actualizată se determină ca sumă a valorii lucrărilor rămase de executat până la punerea în funcțiune a obiectivului de investiții, actualizată cu prețurile valabile la data actualizării, și a valorii lucrărilor decontate până la data actualizării.
Date fiind aceste motive, apreciază că sentința 805/02.06.2016 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul 941/39/2014 este nelegală și netemeinică fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, ceea ce face ca în cauză să fie incident motivul de casare prevăzut de art. 488 al. l pct.8 C.P.C.
Ca urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 1,392.511,88 lei reprezentând actualizarea prețului Contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 1993/12.07.2010 precum și la cheltuielile de judecată de la instanța de fond și din recurs.
Prin întâmpinarea depusă pârâta intimată a solicitat respingerea recursului arătând:
Contrar susținerilor reclamantei SC A SRL apreciază ca în mod corect a reținut instanța de fond ca reclamanta nu a respectat termenul în care se putea solicita ajustarea prețului contractului. Astfel dispozițiile art. 97 alin. 2 din HG 925/2006 în vigoare la data încheierii contractului prevăd că prețul poate fi ajustat pe parcursul îndeplinirii contractului. Or în cazul de față procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost încheiat la data de 15.03.2012 iar procesul verbal de recepție finală a fost încheiat la data do 29.03.2013 cu obiecții și care au fost remediate la data de 26.04.2013 încheindu-se procesul verbal de stingere a obiecțiunilor si admiterea recepției finale fără obiecțiuni.
Însa facturile prin care se solicită ajustarea prețului au fost emise la data de 1947/10.11/2013 și respectiv la 18.11.2013 și au fost solicitate la plată de abia in anul 2014.
Cu privire la susținerea potrivit căreia cererea de a constata decăderea reclamantei din a mai solicita ajustarea prețului a fost formulata tardiv la data do 11.02.2016 arată că, după cum corect a reținut și instanța de fond trebuie să se facă o distincție din decăderile izvorâte din termene procesuale si decăderile din termene de drept material
Termenele de drept material nu se confundă cu termenele de drept procesual, fiecare fiind reglementate pentru situații juridice distincte. Termenele de drept material reglementează temporal situații juridice anterioare promovării unei acțiuni în justiție. Termenele de drept procesual se referă doar la evenimente ulterioare sesizării instanței, incidente în cursul procesului civil. Termenele de drept material nu sunt legate de existenta unul litigiu, în timp ce termenele de drept procesual nu pot subzista fără un proces pe rol. Totodată termenele de decădere din dreptul material nu sunt pasibile de "repunere în termen", care este o instituție proprie termenelor de drept procesual.
În cazul de față așa zisa decădere rezultă din nerespectarea dispozițiilor art. 97 alin. 2 din HG 925/2006 întrucât ajustarea prețului s-a solicitat după îndeplinirea contractului si nu pe parcursul îndeplinirii contractului este o simpla apărare de fond și nu o decădere izvorâta dintr-un termen procedural și care comportă excepții procedurale.
Prin urmare această apărare privind decăderea reclamantei din dreptul de mai solicita ajustarea este o simpla apărare de fond , privește un drept material, si nu este o decădere de drept procedural ce trebuie Invocate sub forma unei excepții, obligatoriu prin întâmpinare , dispozițiile art. 205 C. proc. civ fiind inaplicabile.
Nici dispozițiile art. 2500 Cod civil si cele ale art. 2513 din Noul Cod Civil nu sunt aplicabile in speță, întrucât suntem în prezenta unui contract încheiat de parți la nivelul anului 2010 (adică anterior intrării in vigoare a dispozițiilor invocate de recurent), și s-ar ajunge la aplicarea retroactive a dispozițiilor legii. De altfel, la o lectură mai atentă se poate observa că recurenta se contrazice în afirmații întrucât la pagina 3 din memoriul de recurs invocă prevederile art. 2550 din Noul Cod civil și care îi convin pe când la pagina 4 din același memoriu de recurs invoca prevederile art. 969 din Codul Civil de la 1864 si care reprezintă legea pârtilor.
Referitor la pretinsa încălcare a an. 488 alin. 1 pct. 5 si art.248 C. proc. Civ. în sensul ca instanța de fond ar fi omis să se pronunțe cu privire la această excepție a tardivității învederează ca instanța de fond s-a pronunțat imediat după invocarea acestei excepții, însă a respins tardivitatea invocată de SC A SRL cu motivarea că a catalogat chestiunea invocată drept o simplă apărare de fond și nu o excepție de procedura si care ar fi fost susceptibilă de invocarea tardivității,
Referitor la critica recurentei potrivit căreia ar prima art. 23.2 din Contract și care nu prevăd că ajustarea să aibă loc pe parcursul îndeplinirii contractului în detrimentul dispozițiilor legale respectiv cele ale art. 97 alin. 2 din HC 325/2006 susține că recurenta omite din vedere faptul ca suntem în prezența unui litigiu izvorând dintr-un contractat administrativ și unde este aplicabil principiul consacrat de art. 8 din Legea 554/2004 "la soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) adică cele derivând din contracteze va avea în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public";.
În al doilea rând interpretarea corecta a acestei situații este în sensul ca părțile au prevăzut doar modul de calcul al ajustări în contract, nereglementând în cuprinsul contractului și termenul în care se poale solicita ajustarea, situație în care contractul se completează cu norma obligatorie și de ordine publică din art. 97 alin. 2 din HG 925/2006 și care consacră sintagma " pe parcursul îndepliniri contractului".
În al treilea rând nici nu ar trebui să fie anulate dispozițiile art. 23.2 din contract " ci, întrucât acestea nu au reglementat și termenul în care se poate cere ajustarea, urmează sa se completeze cu dispozițiile speciale în materie respectiv art. 97 alin. 2 din HG 925/2006.
Un alt motiv pentru care nu trebuie să fie anulate aceste dispoziții îl reprezintă faptul că a invocat nulitatea pe cale de excepție (conform a acestor dispoziții pentru ca s-a încălcat principiul transparenței în materia achizițiilor publice dar si art. 8 din Legea 554/2004) cu mențiunea că nulitatea pe cale de excepție ca și apărare de fond poate fi invocat oricând conform Decret Lege 167/1958.
Contrar susținerilor reclamantei SC A SRL apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 97 alin. 2 lit. b din HG 925/2006 pentru a se dispune ajustarea.
Potrivit art. 97 alin, 2 lit. b din HG 925/2006-Pe parcursul îndeplinirii contractului, prețul poate fi ajustat în următoarele situații: pe piață au apărut anumite condiții, în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflecta în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului.
Se pune problema daca reclamanta poate cere o ajustarea a prețului contractului doar daca dovedește ca pe piața au crescut indicii de preț pentru elemente constitutive ale ofertei sau pentru a se acorda ajustare, reclamanta trebuie sa dovedească și faptul că, în plus că aceasta creștere a indicilor se reflecta și în creșterea costurilor prețului contractului pe care l-a suportat reclamanta față de ofertă.
Recurenta evidențiază doar prima parte a tezei expuse de legiuitor în cuprinsul art. 97 alin. 2 lit. b fără a face referire și la cea de a doua leza, cu toate ca în speța cele două cerințe trebuie îndeplinite cumulativ.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica referitoare la decăderea reclamantei din dreptul de a ajusta prețul contractului, Curtea reține pentru început că în discuție se află controversa părților cu privire la înțelesul sintagmei " pe parcursul îndeplinirii contractului";, respectiv dacă aceasta este aptă a stabili un termen de decădere care să se considere împlinit la data la care contractul a fost executat de cele două părți.
Afirmând că instituția decăderii este guvernată de reguli stricte ceea ce impune stabilirea exactă a momentului de începere și sfârșit, a termenului la care operează și a indicării exprese a naturii acestuia (termen de decădere), recurentul acreditează ideea că dreptul de ajustare a prețului poate fi exercitat pe toată perioada cursului prescripției extinctive, fără a indica însă care este, în opinia sa, data de la care termenul de prescripție începe să curgă.
În acord cu cele reținute de prima instanță, intimata susține că nu a invocat o veritabilă excepție de decădere, ci a formulat o apărare în sensul că, contractul fiind "îndeplinit";, prețul acestuia nu mai poate fi ajustat.
Fără îndoială că dezbaterea este justificată, prima parte a opiniei recurentei fiind absolut rezonabilă (analiza părții finale nefiind necesară în condițiile în care, prescripția extinctivă, instituție juridică ce protejează interese private, nu a fost invocată în condițiile art. 2513 Cod civil, așa încât nu poate fi opusă recurentei) pentru că într-adevăr, de regulă, când instituie un termen de decădere, legiuitorul trebuie să fie mai precis.
Însă, pornind de la principiul interpretativ conform căruia o clauză contractuală sau un text de lege trebuie interpretate în sensul în care produc un efect și nu în cel în care nu produc niciunul, Curtea reține că legiuitorul a dorit să instituie un termen în interiorul căruia să poată fi efectuată ajustarea prețului, formula nefericită de exprimare "pe parcursul îndeplinirii contractului";, nefericită din punct de vedere juridic, dar adecvată, cum vom arăta mai târziu, din punct de vedere faptic, neputând să conducă la o altă concluzie. Iar cum termenul în discuție permite exercitarea unui drept, într-un anumit interval de timp - de la încheierea contractului și până la executarea obligațiilor asumate de părți, adică "pe parcursul îndeplinirii contractului";, Curtea reține că această sintagmă introduce un termen de decădere de drept material a cărui împlinire conduce la stingerea dreptului subiectiv. Și dincolo de disputa părților cu privire la termenul procesual până la care decăderea poate fi invocată, se impune cu autoritate dispoziția potrivit căreia "organul de jurisdicție este obligat să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuție, cu excepția cazului când acesta privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber - art. 2550 alin. 2 Cod civil.
Cum în materia contractului de achiziție publică, în considerarea protejării interesului public, nu există drepturi de care părțile pot să dispună, trimiterea la art. 2513 Cod civil nu operează.
În acest context, considerând că decăderea a fost invocată în termenul prevăzut de lege, rămâne Curții să stabilească dacă termenul până la care se putea ajusta prețul contractului adică "pe parcursul îndeplinirii contractului"; era împlinit la data ajustării prețului, iar în corelație cu acest aspect, dacă ajustarea prețului presupunea o declarație unilaterală sau un acord de voință.
Apreciind că "îndeplinirea contractului"; este un termen nefericit ales pentru executarea contractului, Curtea reține că, executarea contractului însemnând executarea prestațiilor la care părțile s-au obligat reciproc, aceasta se finalizează la data la care s-a achitat prețul stabilit prin contract sau la data la care s-a făcut recepția finală a lucrării, oricare dintre acestea ar fi intervenit ultima, așa încât în cauza de față, aceasta trebuie considerată data de 26.04.2013, data încheierii procesului verbal de stingere a anexei nr. 2 la procesul verbal de recepție finală - nr. 1296 din 26.04.2013.
Recurenta a ajustat prețul contractului prin emiterea unor facturi nr. 1947/18.11.2013 și 1848/18.11.2013, așadar după executarea contractului, astfel încât Curtea apreciază că această ajustare excede termenilor înțelegerii dintre părți și prevederilor legale pe care art. 23.2 lit. b din contract le reproduce fidel. În sprijinul acestei concluzii, Curtea observă în plus că scopul prevederii legale preluate și în contract nu a fost acela de a prezerva părților executarea obligațiilor în considerarea exactă a prețurilor ofertate, ceea ce se putea obține printr-o simplă prevedere în sensul că prețurile din ofertă se actualizează conform indicelui cost construcții valabil în momentul decontării fiecărui calup de lucrări în parte. Scopul a fost ca, în măsura în care în cursul executării prestației - adică pe parcursul îndeplinirii contractului, vreuna din părți observă apariția unor condiții care conduc la creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elementele constitutive ale ofertei și al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului să se ofere posibilitatea ajustării prețului conform formulei convenite.
Așadar ceea ce trebuie dovedit pentru a se obține ajustarea prețului nu este simplul fapt al creșterii/diminuării indicelui de cost în construcții ci apariția unor condiții în urma cărora indicii de preț pentru elementele constitutive ale ofertei au crescut ori s-au diminuat, condiții care, în mod natural, pot și trebuie observate în timpul îndeplinirii contractului - de exemplu: executantul observă că costurile cu materialele și forța de muncă cresc pe toată piața construcțiilor; beneficiarul observă că acestea scad în cadrul aceleiași piețe.
Pentru că în mod evident, în elaborarea unei oferte nu se pornește de la un indice statistic privind costul din construcții, se pornește de la prețurile pe care ofertantul le poate propune pentru fiecare element al ofertei în parte, având în vedere baza materială și umană de care dispune, prețurile la care se poate aproviziona de la terți în baza unor relații de afaceri preexistente, materialele pe care le produce singur, distanța punctelor de lucru față de locul executării lucrărilor, salariul pe care îl plătește angajaților, utilajele pe care le deține în proprietate sau pe care trebuie să le închirieze, etc. așadar, în raport de aceste elemente se poate analiza "apariția unor condiții…";, pentru că în mod natural, pentru a câștiga o licitație în care criteriul de departajare îl constituie prețul cel mai avantajos, ofertanții sunt în genere departe de a oferta prețul mediu de pe piață, încercând să ofere un preț scăzut care să le ofere șansa de a câștiga licitația.
În cauza de față însă, recurenta a solicitat ajustarea prețului contractului în baza unui raționament simplist, acela că creșterea indicelui de cost în construcții înseamnă apariția condițiilor de care face vorbire art. 97 alin. 2 din HG nr. 925/2006. Or, deși această creștere naște prezumția că au apărut respectivele condiții, recurenta nu a făcut dovada că aceste condiții se reflectă nici în creșterea/diminuarea indicelui de preț pentru elementele constitutive ale ofertei și pe cale de consecință nici în creșterea/diminuarea costurilor pe care s-a fundamentat prețul contractului.
Mai mult decât atât, Curtea consideră că apariția acestor condiții, cât și efectele lor asupra indicilor de preț și în consecință asupra prețului contractului nu permite niciuneia dintre părți ajustarea automată a prețului contractului, această chestiune urmând a fi abordată din perspectiva caracterului bilateral al actului juridic încheiat, necesitând acordul părților ori, în lipsa acestuia, intervenția instanței. Aceasta pentru că așa cum am arătat, ajustarea prețului nu este o operațiune mecanică ce constă în aplicarea unei formule matematice și care ar constitui chiar aplicarea unei clauze contractuale, ajustarea prețului este legată de apariția unor condiții, chestiune asupra căreia părțile pot sau nu să fie de acord, indicele de cost în construcții constituind doar un element din formula de calcul a ajustării prețului.
În consecință, constatând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, Curtea va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, cu completarea motivării în sensul celor arătate anterior.
| ← 4. derulare program posdru. eligibilitate cheltuieli efectuate... | Cauze legale de invalidare a unui mandat de consilier → |
|---|
