Timbrul de mediu achitat pentru a înmatricula o autoutilitară care nu se produce și în românia. nelegalitatea refuzului de restituire.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 504 din data de 01.03.2017
Timbrul de mediu achitat pentru a înmatricula o autoutilitară care nu se produce și în România. Nelegalitatea refuzului de restituire.
CJUE a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
Ca atare, soluția legislativă adoptată prin OUG nr. 9/2013 NU este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa privind timbrul de mediu, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată, fiind lipsită de relevanță împrejurarea reținută de instanță că în România nu se produc autoutilitare de genul celei achiziționate de reclamantă din Germania pentru transport marfă.
Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 504/01 martie 2017.
Prin sentința administrativă nr…/CA/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T.D.S. SRL, în contradictoriu cu paratele Administrația Județeană a Finanțelor Publice S., cu sediul în S., Str..., nr…, jud... și Administrația Fondului Pentru Mediu și respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC T.DS. SRL.
În expunerea motivelor arată că la data de 09.06.2016, răspunzând unei întrebări preliminare adresată de Vasile Budișan prin intermediul Curții de Apel Cluj, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că: "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă;
- se opune ca statul membru .respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.";
Pentru a soluționa în acest sens Curtea a stabilit că atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după intrarea în vigoare a acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la punctul 49 din Hotărârea Nadasdi și Németh menționată, pe care guvernul român a invocat-o, împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În schimb, din Hotărârea Nadasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, Rec., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, Rec., p. 1-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p. I-9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de intrarea în vigoare a taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, Rec., p. 1-3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, Rec., p. 1-7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportorer, C-98/05, Rec., p. 1-4945, punctul 28).
Consideră ca esențială pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alin. 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Intimații nu au depus întâmpinare la dosar.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
În ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, curtea constată că dispozițiile invocate au fost greșit interpretate de prima instanță.
Ceea ce se contestă în cauză este interpretarea dispozițiilor din O.U.G. nr. 9/2013 prin raportare la cele ale art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, explicitate prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Reclamantul supunând controlului de legalitate refuzul nejustificat manifestat de pârâtă de a înmatricula autoturismul său achiziționat din spațiul Uniunii Europene, fără plata timbrului de mediu prevăzută de OUG nr. 9/2013, a solicitat instanței de fond constatarea pe cale incidentală a neconformității actului normativ național ce instituie această taxă cu dreptul obiectiv al Uniunii Europene.
O.U.G nr. 9/2013 stabilește cadrul legal privind instituirea timbrului de mediu care face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4 al. 1 lit. a) din același act normativ stipulează că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
Potrivit art. 4 al. (2) obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Acest text a fost introdus în scopul armonizării legislației interne cu cerințele de nediscriminare stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 402/09 Tatu c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor, în care s-a reținut că "articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt "produse naționale"; ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E. iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate "produse similare"; vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Având de analizat compatibilitatea taxei privind timbrul de mediu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 09 iunie 2016, Budișan (C 586/14), Curtea a analizat neutralitatea taxei față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe.
Cu această ocazie a reținut că articolul 4 litera c) din OUG nr. 9/2013 scutește de plata timbrului de mediu transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculelor rulate naționale a căror înmatriculare în România a determinat deja plata taxei speciale, a taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante, cu excepția cazurilor, prevăzute la litera d) a acestui articol, în care o instanță română a dispus restituirea taxei respective pentru un anumit vehicul.
Procedând la evaluarea în concret a caracteristicilor timbrului de mediu, în contextul definit în încheierea de sesizare, instanța europeană a făcut trimitere la principiul deja stabilit, în sensul că "…a statuat deja că un regim de taxare care prevede că autovehiculele rulate care au fost supuse unor asemenea taxe incompatibile cu dreptul Uniunii vor fi scutite de o nouă taxă, în speță timbrul de mediu, este incompatibil cu articolul 110 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2015, Manea, C-76/14, EU:C:2015:216, punctele 47-51)";(pct.37) și, continuând raționamentul, a reținut că ";este necesar să se considere însă că valoarea reziduală a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii încetează să fie încorporată în valoarea de piață a unui vehicul din moment ce proprietarul acestui vehicul dispune, în temeiul acestui drept, de posibilitatea de a obține restituirea acestei taxe, independent de faptul că ea a fost sau nu a fost efectiv restituită la data vânzării vehiculului menționat."; (pct. 41).
Față de aceste premise s-a reținut că ";această simplă posibilitate este de natură să îi încurajeze pe proprietarii vehiculelor rulate românești vizate să propună pentru aceste vehicule, chiar dacă taxa vizată nu a fost încă restituită, un preț de vânzare care să nu țină seama de taxa respectivă. Or, în cazul în care taxa nu a fost încă restituită, cumpărătorii vehiculelor menționate vor fi, în temeiul articolului 4 litera c) din OUG nr. 9/2013, scutiți de timbrul de mediu. În schimb, vehiculele rulate importate dintr-un alt stat membru vor fi invariabil supuse timbrului de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013 la înscrierea în România a dreptului de proprietate asupra acestor vehicule. Astfel, o scutire precum cea rezultată din această dispoziție este de natură să ofere un avantaj concurențial vehiculelor rulate prezente deja pe piața românească și, în consecință, să descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre."; (pct.42)
Curtea a concluzionat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
Ca atare soluția legislativă adoptată prin OUG nr. 9/2013 nu este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa privind timbrul de mediu, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată, fiind lipsită de relevanță împrejurarea reținută de instanță că în România nu se produc autoutilitare de genul celei achiziționate de reclamantă din Germania autoutilitara pentru transport marfă, având capacitate cilindrică de 10518 cm3 și masa maximă autorizată de 18.000 Kg.
Reținând că dispozițiile art.110 TFUE au fost greșit interpretate, s-a constatat că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010 este incident și ca atare, recursul declarat a fost admis potrivit art. 496 alin. 2 din același act normativ, sentința casată și acțiunea admisă așa cum a fost formulată.
Totodată, față de prevederile art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă au fost obligate pârâtele la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 1000 lei (taxa de timbru și onorariu avocațial) cu titlu de cheltuieli de judecată.
| ← Declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor tranzitorii... | Aplicarea dispozițiilor legii nr. 207/2015, privind noul cod de... → |
|---|
