Declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor tranzitorii prevăzute de art. 66 din o.u.g. nr. 66/2011. acţiune în anulare formulată în baza art. 9 alin. (4) din legea nr. 554/2004.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Hotărâre nr. 94 din data de 12.06.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 26 octombrie 2015, sub nr. 8.../39/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice București - Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene POR și a solicitat anularea Deciziei nr. 283/09.10.20l5 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA - 95086/19.12.2012, privind contractul de finanțare nr. 778/17.06.2010 cod SMIS 13218, cu titlul "Modernizare iluminat public pe artera principală în municipiul A.";, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene - POR, solicitând anularea acestor acte.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, prin Nota de constatare de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA - 95086/19.12.2012 emisă de Direcția Generală constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (în prezent MDRAP) s-au reținut următoarele:
I. Achiziția de servicii de audit financiare
a) Prin solicitarea de îndeplinire a unor cerințe minime referitoare la derularea unor contracte finanțate din fonduri comunitare (pre sau post aderare) nu s-au asigurat condițiile de manifestare a concurenței reale întrucât doar acei ofertanți care în ultimii 3 ani au derulat cel puțin un contract care să fi fost finanțat din sursa specificată de autoritatea contractantă, au avut posibilitatea de a depune oferta în cadrul procedurii de achiziție. Autoritatea publică a restricționat participarea operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului se servicii prin impunerea de cerințe minime de calificare nelegale, fiind încălcate dispozițiile art.178 alin.(2) și art.179 din O.U.G. nr. 34/2006 în vigoare la data procedurii.
b) Referitor la stabilirea unor cerințe minime privind experiența personalului, respectiv persoana propusă pentru îndeplinirea contractului trebuie să dovedească experiență în auditarea a cel puțin două proiecte finanțate din fonduri comunitare, se constată că prin indicarea sursei de finanțare a respectivului contract, autoritatea contractantă a stabilit limite pentru viitorii ofertanți.
Având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, echipa de verificare a aplicat o corecție de 5% din valoarea contractului de servicii în baza pct.2.3- "Aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau unor criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegali"; din Anexa la O.U.G nr. 66/2011.
II. Achiziția de servicii de proiectare
A. Prin fișa de date a achiziției la pct.V.4 - Capacitatea tehnică și profesională s-a solicitat:
a) Elaborarea în ultimii 3 ani, de minim 5 documentații tehnico-economice pentru accesarea de către beneficiari de finanțare nerambursabilă din partea UE , pentru proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere, a transportului public, a infrastructurii sociale, a locuințelor sociale;
b) Asigurarea a 4 consultanți, cu minim 4 ani experiență în proiecte și programe cu finanțare europeană, dintre care unu cu experiență de minim 4 ani în scrierea proiectelor cu finanțare europeană.
Echipa de control a constatat că cerințele minime privind experiența similară a ofertantului și a personalului propus pentru executarea contractului nu au fost motivate în nota justificativă fiind astfel încălcate dispozițiile art.8 alin.2 din H.G nr.925/2006 în vigoare la data procedurii.
Având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, echipa de verificare a aplicat o corecție de 5% din valoarea contractului de servicii în baza pct.2.3 - Aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau a unor criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegali, din Anexa la O.U.G nr. 66/2011.
B. În anunțul de participare nr. 68379/08.11.2008 nu sunt publicate cerințele minime privind capacitatea tehnică și profesională pe care trebuie să le îndeplinească ofertanții, fiind încălcate dispozițiile art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr.34/2006.
Echipa de control a aplicat, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.66/2011 o corecție de 25 % din valoarea contractului se servicii proiectare - conform pct.2.1 din Anexa la OUG nr.66/2011 - Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate și transparență.
C. Autoritatea contractantă a utilizat ca factor de evaluare "metodologia propusă"; factor care nu reflectă un avantaj real pe care autoritatea contractantă îl poate obține prin utilizarea factorului de evaluare respectiv, fiind astfel încălcate dispozițiile art.199 din O.U.G. nr. 34/2006 coroborate cu dispozițiile art.14 și art.15 din H.G nr.925/2006.
Având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.66/2011 echipa de control a aplicat o corecție de 5% din valoarea contractului de servicii în baza pct.2.3 - Aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau a unor criterii de atribuire(factori de evaluare) nelegali, din Anexa la O.U.G. nr.66/2011. În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr.875/2011, în cazul constatării mai multor încălcări în cadrul aceleași proceduri de achiziție (A,B și C ) corecțiile financiare nu se cumulează și se aplică corecția maximă propusă, în speță 25% din valoarea contractului în cauză.
Valoarea creanței bugetare rezultate din aplicarea corecției financiare menționate mai sus este de 24.832,88 lei +4.057,18 lei TVA ) din care:
- aferent bugetului UE : 17.033,95 lei.
- aferent bugetului de stat : 3741,75 lei.
- aferent TVA recuperată de la bugetul de stat 4057,18 lei.
Astfel, a arătat reclamanta că nota de constatare nr. CA-95086/19.12.2012 a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, prin care echipa de verificare constată faptul că se impune aplicarea unei corecții financiare de 5% din valoarea Contractului de servicii nr. 39102/ 30.12.2010 și aplicarea unei corecții financiare de 25% din valoarea Contractului de servicii nr. l1830/07.04.2009 încheiat de UAT Municipiul A. și S.C B. S.R.L
Invocând statuările Curții Constituționale din Decizia nr. 66 din data de 26.02.2015 (prin care art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 a fost declarat neconstituțional fiind contrar art.15 alin. 2 din Constituție), reclamanta a învederat că stabilirea creanțelor bugetare și calificarea neregulii, se face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, așadar fără a se putea combina dispozițiile de drept substanțial din O.G nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G nr. 66/2011. Or, la momentul încheierii Contractului de finanțare nr.778/17.06.2010 erau în vigoare prevederile O.G nr.79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.622 din 30.08.2003, iar O.U.G. nr.66/2011 a intrat în vigoare ulterior, la data de 30.06.2011.
Având în vedere aspectele menționate, reclamanta a considerat că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data nașterii sale schimbarea ulterioară a condițiilor legale neavând nicio influență asupra legalității acestuia.
De asemenea, a mai apreciat reclamanta că în momentul derulării procedurii de achiziție publică au fost respectate toate prevederile legale aflate în vigoare la data derulării respectivei proceduri. Din cele expuse mai sus este esențial de reținut că art. 66 din O.U.G nr.66/2011 aduce atingere principiului neretroactivității, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanțial din O.U.G nr.66/2011 cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporar în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003.
În drept, a invocat dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborat cu art. 1 alin. (7), art. 9 alin. (4), art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și art. 111 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de formularea tardivă a contestației administrative împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA - 95086/19.12.2012, aspect care echivalează cu neîndeplinirea procedurii administrative prealabile obligatorii - în acest sens fiind invocate prevederile art. 46 alin. (1) și art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011.
În ceea ce privește efectele și incidența Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale, în prezenta cauză, pârâtul a considerat că, deși la prima vedere se poate aprecia că decizia anterior menționată are incidență în speță, în realitate există mai multe implicații ce trebuie luate în considerare înainte de a formula o astfel de concluzie.
Astfel, prin raportare la dreptul intern, pârâtul a învederat că, în cazul de față, Decizia Curții Constituționale nr. 66/22.02.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 237/07.04.2015, iar până la data prezentei legiuitorul nu a efectuat nicio modificare/abrogare a prevederilor declarate neconstituționale, în sensul punerii în acord cu Constituția.
Decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor. Cu toate acestea, în mod formal, respectivele prevederi continuă, pe perioada în care sunt suspendate de drept, să fie în vigoare. Numai Parlamentul sau Guvernul, după caz, au obligația de a abroga sau de a modifica respectivele acte normative, punându-le astfel de acord cu Constituția. Intervenția Parlamentului/ Guvernului în sensul celor stabilite prin decizia Curții Constituționale, realizată în interiorul termenului în care dispozițiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept, reprezintă o expresie a caracterului definitiv și general obligatoriu al acestor decizii.
Problema efectelor pe care le produc deciziile Curții Constituționale comportă în doctrina juridică de specialitate diverse abordări, în funcție de natura acestor efecte, determinată de atribuția în exercitarea căreia decizia a fost pronunțată, precum și în funcție de sfera subiectelor cărora le sunt opozabile deciziile Curții.
Deși nu se menționează expres în dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, în doctrina juridică transpare ideea că deciziile Curții, aplicându-se numai pentru viitor, nu pot aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite, ceea ce, pe cale de interpretare o constituie și hotărârile definitive.
Efectul ex nunc "pentru viitor"; al actelor Curții Constituționale constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura protecția drepturilor omului în fața legii. Pe cale de consecință, într-o opinie juridică, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.
Din acest punct de vedere, a considerat pârâtul că efectele Deciziei nr. 66/2015 se vor răsfrânge numai asupra procedurilor de control și actelor administrative încheiate după momentul publicării acesteia în Monitorul oficial (07.04.2015).
În situația în care se va trece peste aceste aspecte și se va aprecia incidența Deciziei nr. 66/2015, pârâtul a solicitat a se observa faptul că, deși Curtea Constituțională a adus critici masurilor prevăzute la art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul dispunerii modalității în care urmează a fi calificate neregulile și stabilite creanțele bugetare, nu au fost menționate și condițiile/cadrul legal în care se poate restabili8 situația juridică a actelor administrative (din care unele reprezintă titluri de creanță).
Consecințele și implicațiile financiare/ instituționale ale unei astfel de ipoteze trebuie să fie analizate și asumate la nivelul Guvernului, astfel încât să fie asigurată o punere în aplicare unitară a acestei decizii, de către toate instituțiile publice.
Astfel, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit celor dispuse de Curtea Constituțională, pentru toate contractele de achiziție încheiate în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003 (inclusiv contractul verificat în speța de față, pentru care s-a aplicat o corecție financiară de 10%), măsura administrativă pe care structura de control o va institui în cazul identificării unei nereguli în sensul celor dispuse prin decizia Curții Constituționale, va consta în recuperarea întregii sume din contract (100%), cu titlu de creanță bugetară - ipoteză susținută prin prisma simplului fapt că O.G. nr. 79/2003 nu reglementa principiul proporționalității (prin stabilirea unor corecții financiare al căror cuantum procentual depindea de neregula constatată și gravitatea acesteia), principiu care a fost introdus ulterior prin O.U.G. nr. 66/2011.
Prin raportare la dreptul comunitar, pârâtul a învederat că, la data prezentei, pe rolul Curții Europene de Justiție se află în soluționare cauzele conexate C-260/14 și C-261/2014 Județul Neamț și alții, o decizie cu privire la retroactivitatea/neretroactivitatea aplicării prevederilor OUG 66/2011, urmând a fi luată după ce vor fi analizate toate punctele de vedere, inclusiv cel al Comisiei Europene cu privire la interpretarea unor termeni și definiții, determinanți pentru clarificarea aspectelor reținute și prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015. De altfel, chiar din considerentele Deciziei nr. 66/2015 reiese faptul că legislația națională (OUG nr. 66/2011) este emisă într-un domeniu deja reglementat la nivel European, fiind invocate atât Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 - de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, cât și Regulamentul (CE, Euratom) nr.2.988/1995 al Consiliului din 18 decembrie 1995 - privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.312 din 23 decembrie 1995.
De asemenea, din cuprinsul deciziei mai reiese faptul că, în ceea ce privește procedura de constatare a neregulii și aceea de stabilire a creanței bugetare, suspiciunea de neregulă urmează a fi verificată/analizată prin raportare la definiția neregulii dată în actele normative naționale, respectiv O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2011: "din compararea celor două definiții, pe de-o parte cea cuprinsă în Ordonanța Guvernului nr.7912003, pe de altă parte cea cuprinsă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, Curtea observă că acestea nu au un conținut identic (...).
Pe de o parte, conform art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, modificat prin art. l pct.2 din O.G. nr.20/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.613 din 20 august 2008, "neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractuale ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită";.
Pe de altă parte, conform art. 2 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".
Mai mult, din cele consemnate la pct. 27 din Decizia nr. 66/2015 iese în evidență faptul că, din analiza efectuată, Curtea reține că fapta pentru care sunt aplicate corecții financiare este definită ca "neregulă"; atât în legislația națională, cât si în aceea a Uniunii Europene.
În aceste condiții, dacă ne raportăm la modul în care aceasta este definită de art.2.7 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, art.1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.312 din 23 decembrie 1995, se poate concluziona că structura de control analizează existența unei nereguli nu prin raportare la modul în care aceasta este definită în O.G. nr. 79/2003 și/sau O.U.G. nr. 66/2011, ci prin raportare la prevederile comunitare ale celor două regulamente susmenționate, care se aplică în mod direct statelor membre, conform art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Din această perspectivă, apare ca fiind lipsit de relevanță criteriul privitor la data la care se desfășoară activitatea de constatare a neregulilor și cea de stabilire a creanțelor bugetare, ori data inițierii procedurii de achiziție a contractului pentru care a fost formulată o suspiciune de neregulă, întrucât acestea prezintă interes numai în raport cu incidența definiției neregulii din cele două acte normative naționale (O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2011).
În ceea ce privește neregulile având ca obiect încălcarea legislației privind achizițiile publice, pârâtul a menționat că principiul proporționalității a fost reglementat în O.U.G. nr. 66/2011 prin stabilirea de corecții financiare, conform COCOF/2007 aprobat prin Decizia Comisiei C/2001/476.
În data de 19.12.2013, a fost aprobat de către Comisia Europeană prin Decizia C(2013) 9527, noul Ghid COCOF, potrivit căruia "nivelul corecțiilor financiare ce vor fi aplicate beneficiarilor care nu respectă întocmai principiile europene și prevederile legislației în vigoare devine mai flexibil, penalizarea beneficiarilor, în funcție de gravitatea abaterii săvârșite, putând fi făcută prin aplicarea unor corecții financiare diminuate.";
Prevederile Deciziei anterior menționate au fost transpuse în legislația românească prin amendarea cadrului legal existent, respectiv prin aprobarea O.U.G. nr. 47/2014 - privind modificarea O.U.G. nr. 66/2011 și prin aprobarea H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011.
Luând act de faptul că la momentul aderării României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007, erau în vigoare atât Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, cât și Regulamentul (CE, Euratom) nr. 298/1995 al Consiliului din 18 decembrie 1995, pârâtul a apreciat că orice contract (indiferent de data semnării lui) se află sub incidența direct aplicabilă a normelor europene invocate, respectiv a reglementării neregulii ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene printr-o cheltuială necorespunzătoare";.
A mai precizat și faptul că autoritatea de management, atât în aplicarea prevederilor art. 6 și art. 9, dar și în aplicarea prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, efectuează verificări în scopul stabilirii eligibilității cheltuielilor în raport de regulile impuse de Comisia Europeană, reguli ce derivă din legislația europeană și/sau națională a căror interpretare a fost dată prin rapoartele auditului Comisiei Europene și/sau rapoartele Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, potrivit competențelor.
Constatările cu privire la existența unor nereguli în aplicarea prevederilor contractuale și/sau ale legislației, sunt exclusiv rezultatul aplicării acestor recomandări în toate spețele similare, implementate ca și abordări unitare la nivelul Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional, în raport de obligațiile asumate de protejare a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.
Invocând prevederile art. 148 alin. (2) din Constituția României, pârâtul a apreciat că în speță avem de-a face cu ceea ce se numește "conflictul dintre normă comunitară și cea națională"; și că în această situație devine incident și aplicabil principiul supremației, potrivit căruia este garantată superioritatea dreptului european asupra legislațiilor naționale și totodată, o protecție uniformă a cetățenilor, prin dreptul european, pe întreg teritoriul UE. Acest principiu a fost consacrat de Curtea Europeană de Justiție în Hotărârea Costa împotriva Enel din data de 15 iulie 1964, potrivit căreia legislația emisă de instituțiile europene se integrează în sistemele juridice ale statelor membre, care sunt obligate să o respecte. Raționamentul Curții Europene de Justiție în această cauză a avut la bază aplicabilitatea directă și imediată a dreptului comunitar, atribuirea de competențe către Uniune prin care se limitează în mod corespunzător drepturile suverane ale statelor membre, precum și necesitatea asigurării uniformității aplicării dreptului UE în întreg spațiul acesteia.
Astfel, dacă o regulă națională este contrară unei dispoziții europene, autoritățile statelor membre trebuie să aplice dispoziția europeană, dreptul național nefiind nici anulat și nici abrogat, caracterul său obligatoriu fiind însă suspendat. Curtea a precizat în continuare că supremația dreptului european se aplică tuturor actelor naționale, indiferent dacă acestea au fost adoptate anterior sau ulterior actului european în cauză.
Supremația este o condiție existențială a dreptului UE și izvorăște din natura specifică, proprie, originală a dreptului UE și nu este tributară în niciun fel dreptului constituțional al statelor membre, sens în care nu poate să depindă de regulile divergente aplicabile într-un stat sau altul.
Ordinea juridică a UE este superioară, în ansamblul său, ordinilor juridice naționale. De supremație se bucură așadar toate normele de drept al UE, primare sau derivate/înzestrate sau nu cu efect direct. Totodată, supremația se impune tuturor normelor ce alcătuiesc ordinea juridică națională: administrative, legislative, jurisdicționale, fie ele și de natură constituțională. Astfel, Curtea de Justiție afirmă că dispozițiile constituționale interne nu pot fi utilizate pentru a împiedica aplicarea dreptului UE, o astfel de acțiune fiind "contrară ordinii publice comunitare";.
În consecință, supremația se impune atât în raport cu drepturile fundamentale prevăzute de constituția națională, cât și în raport cu principiile unei structuri constituționale naționale, având astfel un caracter absolut.
Raportul dintre dreptul european și dreptul constituțional național este marcat de principiul priorității de aplicare a dreptului comunitar. Referitor la acest principiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în jurisprudența sa că dreptul european este parte integrantă din sistemul de drept al statelor membre și trebuie aplicat de instanțele acestora.
Prioritatea funcționează în raport cu toate normele naționale și impune tuturor organelor statelor membre, inclusiv jurisdicțiilor constituționale, obligația de a lăsa neaplicată orice normă națională, fie ea și de natură constituțională, în cazul unui conflict cu o normă de drept al UE.
În Cauza C-213/2007 s-a ridicat problema conflictului existent între un act european secundar (Directiva 93/37/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1997) și o dispoziție din Constituția Greciei (respectiv art.14 alin. 9).
Prin Hotărârea din 16 decembrie 2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reafirmat prioritatea dreptului comunitar asupra oricărei norme interne contrare, fără a face diferența după cum acestea sunt norme infraconstituționale sau norme constituționale. Astfel, în ceea ce privește întrebarea preliminară având ca obiect interpretarea dreptului comunitar, Curtea a reținut că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale care, deși urmărește obiectivele legitime ale egalității de tratament a ofertanților și transparenței în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, instituie o prezumție absolută de incompatibilitate între calitatea de proprietar, de asociat, de acționar principal sau de membru al conducerii unei întreprinderi care desfășoară o activitate în sectorul mijloacelor de informare în masa și cea de proprietar, de asociat, de acționar principal sau de membru al conducerii unei întreprinderi căreia i se încredințează de către stat executarea unor contracte de lucrări, de furnizare sau de servicii.
În concluzie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene acordă prioritate absolută normei europene, chiar și asupra normei constituționale, având ca principal argument necesitatea asigurării eficienței și uniformizării dreptului comunitar în toate statele membre, aspect care prezintă două implicații principale:
- validitatea unei norme aparținând dreptului Uniunii Europene poate fi analizată exclusiv prin prisma dreptului comunitar și( intră în competența de soluționare a Curții de Justiție a Uniunii Europene;
- Constituțiile statelor membre nu pot prejudicia prioritatea dreptului Uniunii Europene.
Potrivit principiului cooperării loiale cu instituțiile UE, statele membre au obligația de a abroga norma națională contrară dreptului UE sau de a o lăsa neaplicată, după caz. Această obligație se impune tuturor autorităților naționale, inclusiv autoritățile locale sau regionale și, în special, judecătorului național.
Având în vedere considerentele expuse, pârâtul a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, suspendarea judecării prezentului dosar până la soluționarea cauzelor reunite C-260/14 și C-261/14, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
La termenul de judecată din 14 martie 2016, instanța a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 9 alin. (4) din Legea nr. 544/2004, punctele de vedere ale părților cât și opinia instanței, care a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1, 15 alin. (2) și art. 147 alin. (4) din Constituția României fiind consemnate în încheierea de ședință din 11 aprilie 2016. Prin aceeași încheiere s-a dispus suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției menționate.
Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a pronunțării Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 - Decizia nr. 226 din 06.04.2017 - primind termen de judecată la data de 15 mai 2017.
Acțiunea este nefondată și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Fără îndoială, declararea neconstituționalității unei prevederi legale deschide destinatarului actului administrativ emis în baza acestei prevederi, calea contestării acestuia, fără altă limitare temporală decât cea de 1 an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, astfel încât prezenta acțiune este, sub acest aspect, admisibilă.
Dar în filozofia art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, simpla declarare a neconstituționalității nu prezumă absolut vătămarea individuală directă, fiind necesară dovedirea prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre aplicarea textelor neconstituționale și prejudiciul dovedit.
În speța de față, reclamantul afirmă, în esență, că aplicarea retroactivă a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 ar fi avut ca efect prejudicierea sa cu contravaloarea corecțiilor financiare aplicate prin actul administrativ contestat și care a avut ca bază legală textul declarat contrar Constituției României.
Așadar, reclamantul nu contestă existența neregulilor care au dus la aplicarea corecțiilor financiare, ci că, referitor la situația de fapt reținută în procesul verbal de constatare - respectiv neregulile vizând stabilirea capacităților minime privind experiența similară și experiența profesională a experților propuși, capacitatea tehnică pe care trebuie să le îndeplinească ofertanții, utilizarea unui factor de valoare care nu reflectă avantaj pentru autoritatea contractantă, s-au aplicat alte prevederi legale decât cele incidente la data controlului, respectiv prevederile O.U.G. nr. 66/2011 în locul prevederilor O.G. nr. 79/2003.
Curtea observă însă că și sub auspiciile O.G. nr. 79/2003 și sub cele ale O.U.G. nr. 66/2011 definiția neregulii (abaterii) trebuie să se raporteze la prevederile art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 298/1995, care are aplicabilitate directă conform prevederilor Constituției României, definiție conform căreia neregula este "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar ca urmare a unei acțiuni sau inacțiuni a agentului economic, care prejudiciază sau poate prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea și pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunității, fie printr-o unitate de cheltuieli nejustificate";, iar potrivit art. 4 alin. (1) și (4) din același regulament, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat.
Or, în condițiile în care O.G. nr. 79/2003 stabilește că în cazul constatării unei nereguli sancțiunea este de retragere în totalitate a sprijinului financiar acordat, este evident că aplicarea, în baza O.U.G. nr. 66/2011 doar a unor corecții financiare de 5, respectiv 25 procente, nu a produs reclamantului un prejudiciu, chiar dacă textul de lege menționat a fost constatat neconstituțional în ceea ce privește incidența lui asupra activității în curs de desfășurare (aflate în consecință sub incidența O.G. nr. 79/2003).
Ca urmare, constatând că adoptarea ordonanței ale cărei prevederi au fost declarate neconstituționale nu a condus, în concret la vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului, Curtea constată că acțiunea este neîntemeiată și o va respinge ca atare. Pentru că nu aplicarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute de art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 a condus la retragerea sprijinului financiar acordat, ci săvârșirea de nereguli în legătură cu procedura de achiziție publică, nereguli a căror producere nu a fost contestată în mod eficient de către reclamant.
| ← Legea nr. 290/2003. obligarea autorităţii la soluţionarea... | Timbrul de mediu achitat pentru a înmatricula o... → |
|---|
