ICCJ. Decizia nr. 1116/2000. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1116/20007
Dosar nou nr. 4034/42/2006
Şedinţa publică din 13 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 392 din 10 martie 2006, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta SC T.C.I. SRL având ca obiect obligarea pârâtei SC L.I. SRL la înlocuirea cablului tip ACYABY 3 x 35 + 16 mm în lungime de 120 cm şi la plata sumei de 90.000.000 lei reprezentând despăgubiri şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.086 RON despăgubiri.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că pârâta, în baza unui proiect, a executat lucrarea de alimentare cu energie electrică a beneficiarului SC L.O. SRL, punct Dumbrava ocazie cu care a secţionat cablul de alimentare cu energie electrică a sediului reclamantei, culpa pârâtei în calitate de constructor constând în faptul că nu a solicitat proiectantului predarea efectivă a traseului şi că a efectuat săpătura mecanizat iar nu manual cum s-a prevăzut în proiect.
În limita dovezilor administrate, pârâta a fost obligată la despăgubiri în sumă de 2.086 RON reprezentând contravaloarea înlocuirii cablului electric.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 229 din 31 octombrie 2006, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantă şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.
Cu privire la primul apel s-a făcut aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997 modificată privind taxele judiciare de timbru.
Cel de-al doilea apel, al pârâtei, a fost respins, ca nefondat, instanţa înlăturând, pe baza probelor administrate, criticile apelantei cu privire la lipsa notificării la înlocuirea cablului deteriorat, a culpei reclamantei în nerespectarea adâncimii legale de plantare a cablului şi în neevidenţierea în proiect a cablului de alimentare cu energie electrică.
În contra acestei decizii a declarat recurs pârâta SC L.I. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând, pe fond, respingerea acţiunii.
Dezvoltând criticile, recurenta arată că:
1. instanţa de apel a depăşit limitele cadrului procesual vorbind despre aspecte străine de natura pricinii şi de vinovăţia unor persoane care nu sunt părţi în proces, deşi reţine numai culpa exclusivă a recurentei în plata prejudiciului (304 pct. 7 C. proc. civ.).
2. lipsa motivării în drept a deciziei şi sentinţei (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Recursul nu este fondat.
1. În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut culpa pârâtei arătând care sunt faptele prejudiciabile şi probele în dovedirea lor. Decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura pricinii, cum greşit susţine recurenta, referirea sa la cadrul procesual şi terţe persoane responsabile reprezentând redarea conţinutului raportului de expertiză efectuat în apel ca argument pentru înlăturarea acestuia, aşa încât, motivul fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primit.
2. Critica cu privire la lipsa motivării în drept a deciziei a fost greşit încadrată de recurentă în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care referă la lipsa de temei legal ori la încălcarea sau aplicarea greşită a legii, încadrarea corectă a acesteia fiind tot în art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Decizia atacată nu cuprinde, în adevăr motivarea în drept, dar această creanţă nu este sancţionată cu nulitatea câtă vreme Decizia cuprinde motivarea în fapt, pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., neoperând nici o distincţie între aceste categorii de motive, şi cât timp instanţa de control judiciar poate suplini carenţa, ca în cazul de faţă, când răspunderea recurentei – pârâte pentru prejudiciul cauzat prin propria faptă se întemeiază pe dispoziţiile art. 998 C. civ.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC L.I. SRL Târgovişte împotriva deciziei nr. 229 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 11/2000. Comercial |
---|