ICCJ. Decizia nr. 133/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.133
Dosar nr.6371/2001
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta C.N.A.P.M. S.A.a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. FILIALA 1 S.A. la plata sumelor de 261.412.358 lei facturi neachitate şi 509.294.764 lei penalităţi de întârziere ca urmare a neexecutării de către aceasta a contractelor de prestări servicii portuare nr.6 din 16 decembrie 1994 şi 1405 din 15 decembrie 1997.
Urmare plăţilor efectuate reclamanta şi-a precizat acţiunea sub aspectul cuantumului solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de213.733.465 lei şi 580.611.600 lei penalităţi actualizate.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr.1577 din 12 octombrie 1999 a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumelor solicitate.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că în baza contractului nr.6/1994 reclamanta în calitate de proprietar a pus la dispoziţia pârâtei un teren situat în incinta port Constanţa aceasta obligându-se la plata lunară a chiriei convenite iar prin contractul 1405/1997 reclamanta s-a obligat să presteze anumite servicii aceleiaşi pârâte a căror contravaloare nu a fost plătită de aceasta în limita sumelor solicitate.
Cum în ambele contracte s-au stipulat clauze penale, cererea cu acest obiect s-a apreciat ca întemeiată.
În contra sentinţei pârâta S.C. A. S.A.a declarat apel, susţinând că suma de 213.733.465 lei a fost stinsă prin compensare conform sentinţei nr.932/2000 pronunţată de Judecătorul sindic, primul capăt de cerere rămânând astfel fără obiect iar cu privire la penalităţi acestea nu sunt datorate, contractul nr.6/1994 fiind reziliat cu data de 23 septembrie 1997 pentru perioada anterioară nu s-a încheiat proces verbal de predare – primire după cum stipulauambele contracte.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială prin Decizia nr.578 din 6 iunie 2001 a admis apelul declarat, a schimbat în parte sentinţa atacată şi a respins ca rămas fără obiect primul capăt de cerere, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a motivat că, de vreme ce pârâta apelantă a tranzacţionat cu reclamanta asupra primului capăt de cerere rezultă temeinicia celui de-al doilea capăt de cerere care se întemeiazăpe dispoziţiile aceloraşi contracte.
Cu privire la critica actualizării penalităţilor s-a reţinut netemeinicia acesteia faţă de precizările reclamantei la termenul din 7 septembrie 1999 în sensul majorării cuantumului lor.
Pârâta S.C. A. S.A.a declarat recurs împotriva deciziei menţionate în temeiul art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a invocat următoarele:
- neanalizarea susţinerii cu privire la faptul că prinadresa nr.39.769/23 septembrie 1997 a fost reziliat contractul nr.6/1994 şi deci pentru anul 1998 nu a existat un contract care săprevadă penalităţi iar în lipsa unei clauze penale acestea nu puteau fi acordate.
- în ce priveşte contractul 1405/1997 s-a făcut o aplicare greşită a clauzei penale deoarece facturile au fost refuzate la plată;
- greşit s-a interpretat că încheierea tranzacţiei înseamnă şi .
recunoaştere a penalităţilor deoarece tranzacţia nu se referă şi la penalităţi iar instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece.
- contractul nr.6/1994 s-a prelungit la cererea recurentei iar prin notificarea invocată nu a reziliat contractul ci a făcut aplicarea art.3.1 şi 16.1 din contract.
- dacă contractele nu se derulau intimata nu ar fi prestat serviciil.
de care a beneficiat recurenta în perioada pentru care s-au emis facturile.
Recursul nu este fondat.
1) Trebuie mai întâi precizat că recurenta a făcut o enumerare generică a motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., fără să le coreleze cu dezvoltarea în fapt a criticilor.
Prin urmare, motivul prevăzut de art. 304 pct.4 C. proc. civ. – depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti – nu are suport în motivarea în fapt iar un răspuns nu este deci posibil.
2) Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii nu se regăseşte în motivarea în fapt, recurenta neindicând textul de lege încălcat sau greşit aplicat.
3. Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şivădit neîndoielnic al acestuia" susţinerile recurentei nu pot fi primite.
Tranzacţia care a intervenit între părţi, de care s-a luat act într-un alt proces şi care referă şi la pretenţia ce a format primul capăt de cerere al acţiunii în speţă, a fost depusă la dosar după formularea motivelor de apel, aşa încât instanţa de apel a apreciat criticile formulate cu luarea în considerare a acesteia.
Drept urmare, critica privind rezilierea contractului nr.6/1994 şi inexistenţa acestuia pentru perioada în care s-au calculat penalităţi a fost subsumată realităţiiexecutării contractului sub aspectul obligaţiilor principale.
Într-adevăr, în contractul menţionat părţile nu au stipulat pacte comisorii exprese care să conducă la o reziliere convenţională dar în art.3 pct.1 au stipulat posibilitatea prelungirii peste termen dacă nu se solicită încetarea acestuia cu 30 zile înainte de termen.
Este adevărat că intimata a transmis recurentei notificare cu peste 30 zile înainte de termen cu privire la termenul limită al contractului şi consecinţele lui.
Numai că, tot în afara termenului, de 30 zile la 26 noiembrie 1997, (contractul expira la 31 decembrie 1997) recurenta a transmis intimatei ofertă de prelungire a contractului „în forma actuală şi pentru anul 1998".
În atare situaţie, oferta fiind acceptată, contractul s-a prelungit cu toate clauzele sale, inclusiv clauza penală, interpretarea instanţei de apel fiind deci corectă.
În ce priveşte contractul 1405/1997, critica recurentei se limitează la o simplă afirmaţie că facturile au fost refuzate la plată fără o concretizare a procedurii care să permită verificarea acestuia.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr.578/COM din 6 iunie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi20 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 136/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 132/2001. Comercial → |
|---|
