CSJ. Decizia nr. 2244/2001. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia NR.2244DOSAR NR.3734/2001
Sedinţa publică de la 11 aprilie2003
S-a luat în examinare recursuldeclaratdeS.M. Baia Mare împotriva deciziei nr.104 din 8 februarie 2001 a Curţii de Apel Cluj, Secţia Comercială şi de contencios Administrativ.
La apelul nominal nu s-aprezentat părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referitde către magistratul asistent că: recursul este timbrat, recurenta a solicitat judecarea în lipsă conformart.242 alin.2 cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prinsentinţa541 din 19 iunie 2000 ,Tribunalul Maramureş a admis acţiuneaprecizată formulată de reclamantaS.C."M." S.A. Baia Mare prinlichidator S.C."E.M." S.R.L. Baia Mare împotrivapârâtei SUCURSALAMINIERĂ Baia Mare pe care a obligat-o să-i plătească reclamantei 223.339.540 lei cu titlu de preţ şi 126.509.248 lei dobândă.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut în bazaînscrisurilor de ladosarul cauzei că reclamnataa livrat pârâtei produsepentru a cărorcontravaloare aemis facturile nr.88342683/22 iulie 1998; 83487264/18 august 1988;8342830/7 septembrie 1998 şi8342889/30 septembrie 1998 achitate parţial de pârâtă.
Deşi pârâta a invocat în apărare mai multeprocese verbale decompensare, instanţa cu excepţia procesului verbal nr.3891/24 august 1998pentru suma de 25.000.000 lei, le-a înlăturat deoarecedin cuprinsul lor nu rezultăcă se referă lafacturi ce fac obiectullitigiului.
Apelul declarat de pârâtă a fostrespins canefondatprin Decizia nr.104/8 februarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr.478/2001.
Împotrivaacestei ultime decizii apelantapârâtă a declarat recurscriticând-opentru nelegalitateşi netemeinicie.
Astfel, fără săindice vreunul din cazurile de casare prevăzute de art.304 pct.1 – 11 Cod procedură civilă recurenta susţine că nu datorează sumele la care a fost obligată întrucât între ea şi reclamantăa intervenitcompensarea invocândun proces – verbal de punctaj încheiat şi depus într-un altlitigiu pe careinstanţele în modnejustificat nu l-au avut în vedere la adoptarea soluţiei.
Pe de altă parte solicita efectuareaeventuală aunei expertize.
Criticilesunt neîntemeiate iar recursul se varespinge ca nefondat pentruconsiderentelece urmează.
În mod just atât Tribunalul cât şi Curtea de Apel şi-au întemeiatşi motivat soluţia în bazaînscrisurilor depuse la dosarul cauzei din care rezultăsituaţia de faptreţinută prin cele două hotărâri pronunţate.
A fost înlăturată susţinerea că punctajulprivea un altlitigiu, ar fifostrelevant câtă vremeacestanupriveafacturile ce formeazăobiectulprezenteijudecăţi. Câtdespreexpertiză, Curteareţinecăaceasta nu a fostcerută nici la fond şi nici în apel aşa încâtîn recurs nu sepoateadministradecâtproba cuînscrisuri noi ceea ce nu reprezintăexperiza solicitată.
Faţă de considerentelece precedatâtsoluţiapronunţatăla fondcât şi cea din apel este legalăşi temeinică , criticilesunt neîntemeiateiar recursulse va respingeca nefondate. Astfel fiind, Curtea:
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S. M. Baia Mare împotriva deciziei nr.104 din 8 februarie 2001 a Curţii de Apel Cluj, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 234/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2156/2001. Comercial → |
---|