CSJ. Decizia nr. 244/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.244 DOSAR Nr.7053/2001
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta RA" T." IAŞI, împotriva deciziei nr.240 A din 4 iunie 2001 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul niminal nu s-au prezentat părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent după care Curtea, constatând cauza în stare de a fi judecată, o reţine spre soluţionare.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Iaşi la data de 31 octombrie 2000, înregistrată la nr.10700, reclamanta R.A. „A. C". IAŞI a chemat în judecată R.A. „T."IAŞI, solicitând obligarea acesteia să-i plătească suma de 775.897.533 lei, cu titlu de majorări şi 25.162.951 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu motivarea că pârâta a achitat cu întârziere sumele datorate, înscrise în facturile emise pe perioada octombrie – decembrie 1997, iar în conformitate cu art.14 din contractul nr.3253/1997 încheiat între părţi, datorează majorări de întârziere în cuantumul solicitat.
Tribunalul Iaşi a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, prin sentinţa civilă nr.183/E, pronunţată la data de 5 februarie 2001, în dosarul nr.10700/2000, reţinând, în principal, că neconcordanţa apărută între denumirea contractului şi natura reală a raporturilor derulate între părţile contractante, atrage după sine îndoială asupra întinderii obligaţiilor asumate de pârâtă, prin intermediul Administraţiei de clădiri – situaţie ce impune ca respectiva clauză să fie interpretată în favoarea celei ce s-a obligat, respectiv a R.A. T. Iaşi, conform principiilor art.977 şi 983 Cod civil.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia comercială nr.240/A , pronunţată la data de 4 iunie 2001, în dosarul nr.1105/2001, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, pe care a schimbat-o în tot, în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi obligării pârâtei să plătească acesteia suma de 775.897.533 lei, reprezentând majorări de întârziere şi suma de 25.212.951 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta datorează reclamantei majorările de întârziere solicitate în cauză, conform clauzei penale stipulată în contractul părţilor, în temeiul art.969 cod civil şi în considerarea faptului că aceasta a achitat, cu întârziere, facturile emise de reclamantă.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs intimata pârâtă RAT, invocând ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat, greşit, contractul de furnizare nr.3253/1997 şi clauzele acestuia care, faţă de neconcordanţa apărută între denumirea contractului şi natura reală a raportului ce s-a derulat între părţile contractante, atrage după sine îndoiala asupra obligaţiilor asumate de R.A. T. Iaşi, situaţie în care aceste clauze trebuie interpretate în favoarea acestei părţi, conform principiilor consacrate de art.977 şi 938 Cod civil.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că recurenta nu a indicat clauzele ce pretinde că trebuie interpretate în fvoarea sa, faţă de evocata neconcordanţă irelevantă, iar examinarea clauzei penale, aplicabilă în speţă, prevăzută prin art.14 din contractul nr.3253/6 martie 1997, „privind furnizarea apei potabile , evacuarea apelor uzate şi meteorice şi epurarea apelor uzate", încheiat între părţi, potrivit căreia „pentru întârzieri la plată beneficiarul va plăti majorări de tarif de 0,2% pentru fiecare zi întârziere cu începere de la prima zi a înregistrării facturii şi până la data achitării acesteia", relevă că aceasta este suficient de clară, pentru a putea antrena aplicarea sancţiunii pecuniare, pe care pârâta şi-a asumat-o în situaţia achitării cu întârziere a facturilor emise de reclamantă în derularea raporturilor comerciale convenite de părţi prin menţionatul contract, concretizată prin plata majorărilor de întârziere.
Aşa fiind, faţă de obiectul cererii dedusă judecăţii, rezultă că prima instanţă de control judiciar a interpretat contractul şi clauza în discuţie, conform principiului statornicit de art.977 Cod civil, după intenţia comună a părţilor contractante, şi a făcut, corect, aplicarea principiului înscris în art.969 Cod civil, potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Pentru aceste considerente, constatând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art.312 alin.1, teza 2 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A." T." IAŞI, împotriva deciziei nr.240 A din 4 iunie 2001 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia comercială şi contencios administrativ.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 339/2001. Comercial |
|---|
