CSJ. Decizia nr. 381/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 381.
Dosar nr. 7008/2001
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 911 din 30 iunie 2000 Tribunalul Braşov, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. T. U.T.B. S.A. de obligare a pârâtei S.C. A.R. A. S.A. Cluj la plata sumei de 1.655.887 USD despăgubiri civile în baza poliţei de asigurare nr. 17001 din 15 aprilie 1998.
Instanţa de fond a reţinut în fapt că prin poliţia de asigurare nr. 1701 din 15 aprilie 1998 reclamanta s-a asigurat la societatea pârâtă pentru pagubele ce i-ar putea fi cauzate prin neplata contravalorii contractului de export nr. 1 din 12 ianuarie 1998 încheiat cu societăţile turce U.T.T. A.S. şi T.T.S.T. A.S. ca urmare a faptului că acestea au devenit insolvabile în timpul valabilităţii asigurării, suma asigurată fiind de 1.500.000 $. Prin poliţa nr. 17003 din 25 august 1998 suma asigurată a fost majorată cu încă 5.000.000 USD.
S-a reţinut că reclamanta nu s-a conformat contractului de asigurare neaducând la cunoştinţă asigurătorului imediat, în scris, faptul neachitării creanţei ci la interval de câteva luni, timp în care a încheiat cu debitorii turci o înţelegere de rescadenţare a debitelor, iniţial până în decembrie 1998 iar ulterior până în luna octombrie 1999.
Prin urmare, susţinerea neachitării la scadenţă a debitelor a rămas fără suport.
Cum reclamanta a arătat şi că partenerul turc nu se află în insolvabilitate şi că a încheiat un nou contract de vânzare – cumpărare cu aceasta, iar din adresa emisă de Camera de Comerţ Cluj rezultă că este acţionară la societatea turcă, deţinând 50% din capitalul acesteia, fapt neadus la cunoştinţă asigurătorului la momentul încheierii poliţelor de asigurare, instanţa de fond a respins acţiunea constatând ca îndeplinite condiţiile contractului de asigurare prevăzute de art. 7 şi art. 13.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 326 din 5 iunie 2001.
Criticile apelantei cu privire la greşita reţinere a situaţiei de fapt au fost înlăturate de instanţa de apel pentru considerentele ce urmează:
- cazul asigurat reglementat de art. 2 pct. a nu s-a produs, debitorul nefiind supus procedurii falimentului, şi deci în insolvenţă comercială, iar reclamanta nu a făcut nici dovada insolvabilităţii acesteia;
- nu s-au îndeplinit condiţiile privind încheierea unei înţelegeri dintre debitoare şi toţi creditorii, ci doar cu unii dintre ei (art. 2 pct. B contract asigurare);
- riscul asigurat trebuia dovedit faţă de ambele societăţi turce contractante în contractul de livrare la care se referă poliţa de asigurare;
- încasarea de sume în contul livrărilor făcute în perioada asigurată, încheierea unor convenţii de reeşalonare a debitelor, iniţierea procedurii arbitrajului relevă neîndeplinirea prevederilor art. 2 pct. c din contractul de asigurare;
- neîndeplinirea de către apelantă a condiţiei cu privire la informarea de îndată şi în scris a asigurătorului cu problemele ivite în plata creditelor.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs solicitând schimbarea în tot a hotărârilor pronunţate în sensul admiterii pe fond a acţiunii precizată în apel pentru următoarele motive:
1. interpretarea greşită a conţinutului adreselor nr. 193 din 23 martie 1999 şi nr. 745 din 5 august 1999 în sensul recunoaşterii de către recurentă a faptului că debitorul său nu mai este în stare de insolvabilitate deoarece situaţia financiară a firmei turceşti este străină raportului juridic dedus judecăţii iar aprecierile au privit perioada ulterioară valabilităţii contractelor de asigurare;
- vânzarea – cumpărarea tractoarelor s-a realizat numai cu firma T.T.S.T. A.S. iar motivarea instanţei de apel că partener contractual în relaţia comercială asigurată prin cele două contracte de asigurare a fost şi firma U.T.T. A.S. nu corespunde realităţii;
- măsurile pe care le-a luat cu privire la realizarea creanţei şi interpretate de instanţa de apel ca fapte în nerealizarea cazului de risc prevăzut de art. 2 lit. c) din contractele de asigurare au vizat conservarea creanţei deoarece deschiderea procedurii executării silite nu era posibilă în lipsa titlului executoriu iar dacă ar fi recurs la procedura falimentului ar fi suportat concursul creditorilor privilegiaţi ai debitoarei;
- instanţa de apel trebuia să analizeze îndeplinirea obligaţiei de informare a asiguratului nu mai în raport cu contractul de asigurare nr. 17003 din 25 august 1998, deoarece în apel şi-a redus pretenţiile la suma de 1.485.887 USD ce reprezintă neîncasările aferente acestui contract faţă de faptul că după promovarea acţiunii recurenta a încasat sumele asigurare prin contractul nr. 17001 din 15 aprilie 1998;
- interpretarea greşită a prevederilor art. 1 din contractul de asigurare în sensul că insolvabilitatea la care se referă acesta trebuia interpretat ca o imposibilitate a debitoarei de a-şi onora obligaţiile financiare, probele administrate dovedind producerea riscurilor prevăzute de art. 2 lit. c) din contract.
Intimata S.C. A.R. A. S.A. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică.
Intimata arată în esenţă că.
- în mod greşit recurenta confundă insolvabilitatea – riscul asigurat – cu starea de insolvenţă, confuzie pe care în redactarea motivelor de apel aceasta nu a făcut-o;
- contractul de furnizare a fost încheiat de către recurentă cu două firme turceşti cum corect a reţinut instanţa de apel;
- recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare cu privire la survenirea riscului asigurat, ambele poliţe de asigurare au acoperit riscul neplăţii din cauza insolvabilităţii privind contractul nr. 1 din 12 ianuarie 1998 .
Recursul nu este fondat.
1. Sintetizând criticile recurentei, acestea au ca obiect, pe de o parte interpretarea greşită a probelor administrate în cauză, iar dealtă parte, interpretarea greşită a prevederilor art. 1 din contractul de asigurare cât priveşte cazul asigurat pentru insolvabilitatea debitorului.
Ilustrarea faptului că instanţele au dat o corectă interpretare atât probelor, respectiv adreselor nr. 193 din 23 martie 1999 şi nr. 745 din 15 august 1999 pe care le invocă recurenta şi prin care aceasta informa, de altfel, în mod neechivoc asigurătorul despre redresarea financiară a partenerului turc cât şi termenului contractual de insolvabilitate în determinarea riscului asigurat o reprezintă restrângerea criticilor de către reclamantă în apel numai la despăgubirea aferentă contractului de asigurare nr. 17003 din 25 august 1998 şi precizarea acesteia că pe parcursul procesului a încasat sumele ce au fost asigurare prin poliţa de asigurare nr. 17001 din 15 aprilie 1998.
2. Prin Decizia criticată instanţa de apel a dat noţiunii de „insolvabilitate" – caz asigurat, accepţiunea corectă pe care a dat-o şi reclamanta recurentă în motivele de apel, făcând necesara distincţie între insolvabilitate şi insolvenţă, context în care reconsiderarea conceptuală prin motivele de recurs cu privire la aceasta nu poate fi primită, ea nefiind una corectă.
3. Ambele poliţe de asigurare se raportează la contractul de livrare nr. 1/1998, iar acesta a fost încheiat de recurentă în calitate de furnizor cu două firme turceşti beneficiare: T.T. şi U.T.T. A.S., cum corect a reţinut instanţa de apel, susţinerea recurentei în sensul că numai cea de a doua firmă, cu privire la a cărei insolvabilitate a administrat probe, ar fi partener contractul nu corespunde realităţii, critica nefiind deci întemeiată.
4. Îndeplinirea obligaţiei de informare ce incumbă asiguratului în baza contractului de asigurare se analizează numai dacă riscul asigurat se produce, fiind subsecventă acestui fapt.
Recurenta reclamantă a încheiat cea de a doua poliţă de asigurare nr. 17003 din 25 august 1998 pe fondul neîncasării la scadenţă a facturilor emise în baza contractului de livrare 1/1998, perioada asigurată prin ambele poliţe fiind 15 aprilie 1998 – 31 martie 1999 iar conform adresei nr. 966 din 14 octombrie 1999 emisă de recurentă toate facturile au fost rescadenţate în afara perioadei asigurate, mai – octombrie 1999.
5. Faţă de aceste considerente, Curtea va respinge recursul declarat, menţinând Decizia atacată ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. T. U.T.B. S.A. Braşov împotriva deciziei nr. 326 Ap din 5 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 381/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 38/2001. Comercial → |
|---|
