ICCJ. Decizia nr. 505/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 505.
Dosar nr. 7688/2001
Şedinţa publică din 17 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea autoturismului F.T. reţinut la sediul pârâtei în baza procesului verbal nr. 3258 din 14 decembrie 1999 şi a adeverinţei de reţinere a bunurilor nr. 52 din 14 decembrie 1999 precum şi obligarea la plata sumei de 25.000.000 lei reprezentând „plata folosului de tras" pentru acest autoturism începând cu data de 4 martie 2000.
Tribunalul Alba prin sentinţa nr. 11/2001 a respins ca inadmisibilă acţiunea cu motivarea că, reclamanta este în posesia deciziei nr. 6 din 3 martie 2000 emisă de D.G.V. care se bucură de autoritate de lucru judecat şi poate fi executată în condiţiile art. 372 C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamanta S.C. T.F. S.R.L. Alba Iulia împotriva sentinţei nr. 11 din 9 ianuarie 2001 a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin Decizia nr. 273 din 11 aprilie 2001, a schimbat sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a obligării pârâtei la restituirea autoturismului.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că Decizia D.G.V nu constituie titlu executoriu şi prin urmare greşit s-a respins ca inadmisibilă acţiunea.
În contextul menţionat s-a considerat nelegală sentinţa fondului care a fost schimbată în sensul admiterii primului capăt al acţiunii.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs D.G.V. - Direcţia Regională Vamală Cluj.
Au fost invocate, în drept, motivele prevăzute de art. 304 alin. (9) şi alin. (10) C. proc. civ. fără ca acestea să fie dezvoltate şi motivate în fapt separat. În esenţă recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a intimatei pe motivul că titulară a bunului este o persoană fizică, M.A.
Recurenta a mai susţinut că acţiunea este lipsită de obiect întrucât autoritatea vamală a depus toate diligenţele pentru restituirea autoturismului numai că persoana îndreptăţită a refuzat să-l primească prin faptul că nu a achitat datoria vamală.
Recurenta a susţinut că Decizia nr. 6 din 3 martie 2000 a Direcţiei Regionale Vamale devenea definitivă şi executorie după întocmirea actului constatator şi plata datoriei vamale.
O altă susţinere pe care, în alţi termeni, recurenta o consideră ca neexaminată este cea care priveşte Decizia nr. 1037 din 19 iunie 2000 prin care s-a soluţionat contestaţia intimatei formulată împotriva deciziei nr. 6/2000, contestaţie respinsă de către directorul Direcţiei Generale a Vămilor care la acea dată putea fi atacată în instanţa de contencios administrativ.
O ultimă susţinere se referă la regimul juridic al bunului a cărui restituire se solicită pentru care dispoziţiile art. 286 pct. 5 din HG nr. 626/1997 prohibesc înstrăinarea, închirierea sau darea în comodat a vehiculelor de folosinţă personală care beneficiază de facilităţile regimului suspensiv de admitere temporară fără achitarea taxelor vamale şi a altor drepturi.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că prin Decizia nr. 6 din 3 martie 2000 a D.R.V. Cluj, pe care şi-a întemeiat susţinerile intimata reclamantă, s-a dispus restituirea autoturismului şi întocmirea actelor de constatare pentru recuperarea datoriei vamale care s-a născut cu privire la acesta.
Prin Decizia menţionată, deşi aceasta a fost emisă urmare contestaţiei formulată de intimată, nu se precizează către cine urmează să se facă restituirea pentru a se îndeplini şi cea de-a doua cerinţă legată de restituire şi anume cea referitoare la întocmirea actelor constatatoare pentru plata datoriilor vamale fără de care restituirea nu poate avea loc.
Din lucrările dosarului mai rezultă că cercetările în legătură cu persoana care a introdus autoturismul în ţară nu au fost finalizate din lipsa documentelor care să confirme cine este titularul regimului de admitere temporară a bunului astfel că nu s-au putut stabili drepturile vamale de import.
Această situaţie a fost de altfel confirmată prin Decizia D.G.V. nr. 1037 din 19 iunie 2000 prin care a fost respinsă contestaţia formulată de S.C.T.F.S.R.L.
Prin această ultimă decizie, D.G.V., a precizat că după întocmirea actelor de constatare pentru recuperarea datoriei vamale care impun finalizarea cercetărilor, titularul obligaţiilor este în drept să le conteste potrivit cap. X din Legea nr. 141/1997 privind C. vam. al României.
Rezultă din analiza de mai sus că, intimata nu s-a legitimat procesual în legătură cu dreptul de a pretinde restituirea bunului cu atât mai mult cu cât din înscrisul D.G.V. – D.R.V. Cluj, adresat instanţei de fond, rezultă că s-a dispus întocmirea actului constatator către G.M. ca titulară a regimului de admitere temporară, faptele legate de modul în care s-a încercat introducerea în ţară a autoturismului fiind semnalate Gărzii Financiare şi Inspectoratului de Poliţie.
De legitimarea persoanei îndreptăţite la restituire este legată şi obligaţia de a pune la dispoziţie actele necesare pentru stabilirea datoriei vamale, fără de care restituirea nu poate avea loc. În lipsa acestora instanţa a dispus greşit să se restituie bunul.
Soluţia de admitere a apelului pe aspectele de fond, ce vizează obligarea la restituirea autoturismului este greşită şi pentru faptul că reclamanta intimată fără să urmeze procedura prealabilă şi administrativă şi apoi să se adreseze instanţei competente să soluţioneze litigiile împotriva actelor administrative, a solicitat prin acţiune comercială, eludând calea legală pentru o astfel de acţiune, restituirea bunului în condiţiile mai sus arătate.
În consecinţă, potrivit art. 304 alin. (9) şi alin. (10) prin interpretarea eronată a probelor şi a dispoziţiilor legale care deschid calea unei astfel de acţiuni, cât şi în lipsa legitimării procesuale active, privind drepturile asupra bunului reclamat, soluţia pronunţată în apel este nelegală şi netemeinică.
Prin urmare, recursul se va admite, Decizia va fi modificată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă, iar soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii va fi păstrată conform considerentelor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta D.G.V. prin D.R.V.I. Cluj Napoca.
Casează Decizia nr. 273 A din 11 aprilie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, şi respinge apelul reclamantei S.C.T.F.S.R.L. Alba Iulia declarat împotriva sentinţei civile nr. 11 din 9 ianuarie 2001 a Tribunalului Alba, secţia comercială şi contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 505/2001. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5002/2001. Comercial → |
|---|
