ICCJ. Decizia nr. 5002/2001. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5002
Dosar nr. 7600/2001
Şedinţa publică din 11 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 444 din 6 martie 2001, pronunţată în dosarul 133/2001 al Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta APAPS împotriva pârâtei S.C. F.C. S.A., cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 20.055.693 lei cu titlu de daune moratorii.
S-a reţinut în esenţă, că reclamantei în calitate de acţionar al societăţii pârâte, i se cuvin dividende în cuantumul stabilit de adunarea generală a acţionarilor din 9 aprilie 1998, urmând ca plata să se facă în 15 aprilie 1998, şi deşi art. 67 din Legea nr. 31/1990 nu stabileşte un termen pentru efectuarea plăţii, din momentul stabilirii lor în AGA, acţionarii au un drept de creanţă faţă de societate, iar neplata la termen atrage suportarea de daune moratorii, într-un cuantum potrivit ratei de scont a BNR şi nu a dobânzii BRD, în lipsa dovedirii prejudiciului suferit la acest nivel.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamanta APAPS, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 802/20001, a respins apelul reclamantei, cu motivarea că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea art. 43 C. com., cuantumul dobânzii acordate la nivelul taxei de scont fiind cel cuvenit reclamantei, în lipsa dovedirii unor raporturi juridice cu BRD.
La data de 3 august 2001, reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi art. 303 C. proc. civ.
Recurenta a criticat Decizia sub aspectul neacordării de daune interese moratorii la nivelul dobânzii bonificate de BRD la depozitele constituite de persoanele juridice, pe termen de 1 an.
Dezvoltând acest motiv de modificare a deciziei, recurenta a susţinut că cererea sa, întemeiată pe prevederile art. 43 C. com. şi art. 1088 C. civ. trebuia admisă la valoarea calculată şi dedusă judecăţii, întrucât textele legale invocate privesc daune moratorii, care pot fi stabilite la nivelul dobânzilor practicate de băncile comerciale, creditorul având dreptul la dobânda ce ar fi încasat-o dacă ar fi avut suma de bani depusă într-un depozit la bancă.
A mai susţinut că aplicarea în cauză a prevederilor OG nr. 9/2000 încalcă principiul neretroactivităţii legii în raport de împrejurarea că raporturile de drept s-au născut la data aprobării bilanţului contabil al anului 1997, deci anterior emiterii actului normativ.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de aceasta, schimbarea în tot a sentinţei, cu obligarea în fond a pârâtei la plata sumei de 27.912.670 lei.
La data de 20 februarie 2003, pârâta a formulat o cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul OUG nr. 208/2002. Pentru termenul din 26 iunie 2003, reclamanta şi-a precizat punctul de vedere asupra acestei cereri, în sensul că s-a opus amânării judecării cauzei.
Intimata pârâtă, deşi legal citată pentru termenul de judecată de astăzi nu a răspuns la apel şi nici nu a comunicat în scris că înţelege să stăruie în cererea sa. Astfel că, instanţa a rămas în pronunţare în fondul recursului.
Curtea, examinând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, constată că acesta este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Art. 43 C. com. stabileşte regula potrivit căreia „Dobânzile comerciale lichide şi plătibile în bani, produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile".
Această regulă se aplică şi în cazul în care se valorifică drepturile împotriva societăţii privind plata dividendelor.
După individualizarea acestora în adunarea generală a acţionarilor, după aprobarea bilanţului şi a contului de profituri şi pierderi, acţionarii dobândesc un drept de creanţă împotriva societăţii, care poate fi valorificat în instanţă, în situaţia în care plata nu se face din proprie iniţiativă de către societate.
Fiind o creanţă comercială aşadar, este purtătoare de dobânzi de drept, fără punerea în întârziere a debitului.
Este adevărat că acţiunea priveşte obligarea pârâtei la plata unor dobânzi pentru neachitarea dividendelor aferente anului 1997, deci anterior intrării în vigoare a OG nr. 9/2000, însă şi în această situaţie, recurenta era îndreptăţită să încaseze dobânda la nivelul taxei de scont stabilită de BNR, dobândă care este mai stabilă şi suficient de acoperitoare în raport de dauna suferită, prin achitarea cu întârziere a dividendelor.
Pretenţiile recurentei de a încasa dobânda la nivelul BRD nu pot fi admise şi pe considerentul că potrivit dispoziţiilor legale, aceasta nu-şi poate tezauriza resursele băneşti, prin constituirea de depozite pe termen.
Prin urmare, soluţia pronunţată de instanţa de apel, validând sentinţa de fond este legală, dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor normative în materie, astfel că, în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 802 din 5 iulie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 505/2001. Comercial | CSJ. Decizia nr. 484/2001. Comercial → |
|---|
