ICCJ. Decizia nr. 486/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 486.
Dosar nr. 1082/2002
Şedinţa publică din 4 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Harghita, Miercurea Ciuc prin sentinţa civilă nr. 855 din 6 noiembrie 2000 a admis acţiunea reclamantei S.C. M. SRL Gheorghieni şi a obligat pârâtul S.M.D. domiciliat în Bucureşti la plata sumei de 5.250 USD cu titlu de preţ şi de 4.750 USD, penalităţi şi la 12.711.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în baza contractului semnat de părţi, reclamanta a executat şi montat pentru pârâtă o casă de vacanţă şi că din preţul convenit de 10.500 USD pârâtul a refuzat nejustificat plata a 5.280 USD, invocând neexecutarea de către reclamantă a unor lucrări care exced convenţiei, că în raport de clauza penală din contract, pârâtul datorează şi 4.750 USD penalităţi.
Prin Decizia civilă nr. 1 din 10 ianuarie 2002 Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.M.D. împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii pârâtul S.M.D. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, cu cheltuieli de judecată.
În criticile formulate recurentul pârât susţine în esenţă că:
- ambele hotărâri pronunţate sunt nule, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind date cu încălcarea competenţei teritoriale a instanţei, în opinia sa competenţa aparţinând Tribunalului Bucureşti sau Tribunalului Prahova, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 1 din acelaşi cod, având în vedere că cererea reclamantei priveşte executarea contractului nr. 49 din 31 martie 1998;
- Decizia din apel este rezultatul interpretării greşite a actului dedus judecăţii şi a aplicării greşite a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul pârât susţine că procesul-verbal din 5 septembrie 1998 semnat de părţi a fost apreciat eronat de instanţă ca proces verbal de recepţie finală a lucrărilor, încălcându-se dispoziţiile Regulamentului de recepţie a lucrărilor în construcţii şi instalaţii aferente acestora, publicat în M. Of., partea I, nr. 193 din 28 iulie 1994 atât în ceea ce priveşte procedura şi termenele de efectuare a recepţiei, cât şi componenţa comisiei de recepţie; că în condiţiile în care lucrarea nu a fost finalizată şi predată conform clauzelor contractuale şi dispoziţiilor legale menţionate, nu se poate reţine că obligaţiile sale sunt exigibile şi că faţă de acest aspect nu datorează diferenţa de preţ şi penalităţile la care a fost obligat;
- în raport de prevederile OUG nr. 138/2000, Decizia din apel este nulă, aceasta întemeindu-se pe motive contradictorii, în sensul că practicaua şi dispozitivul hotărârii indică ca obiect al cererii apelul, iar considerentele vorbesc despre recurs.
Recursul este fondat pentru considerentele următoare.
Analizând primul motiv de recurs care vizează necompetenţa teritorială a instanţei de fond, Curtea constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 10 pct. 4 şi art. 12 C. proc. civ. instanţa de apel a soluţionat corect excepţia invocată, reclamanta având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.
Cum contractul în cauză s-a încheiat la sediul reclamantei, competent era Tribunalul Harghita.
În ceea ce priveşte a doua critică a recurentului pârât, se poate observa că deşi instanţele au reţinut corect că la baza raporturilor dintre părţi a stat contractul nr. 49 din 31 martie 1998 prin care reclamanta s-a obligat să execute pentru pârât o casă de vacanţă, acestea au făcut o interpretare eronată a procesului verbal încheiat şi semnat de părţi la 5 septembrie 1998, aflat la dosar fond.
Actul menţionat nu poate fi calificat ca un proces-verbal de recepţie finală a lucrărilor în condiţiile art. 10 din contract; că este un proces verbal de recepţie nu rezidă nici din denumire şi nici din conţinut, el fiind de fapt un înscris în care părţile semnatare consemnează stadiul realizării lucrărilor la data de 5 septembrie 1998, în raport de clauzele contractului.
Procesul verbal în discuţie nu face dovada predării lucrărilor efectuate de reclamantă, ci stadiul realizării acestora, deficienţele constatate urmând a fi remediate ulterior.
Procesul verbal menţionat atestă neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de societatea reclamantă şi nu efectuarea recepţiei finale a lucrărilor.
De altfel din anexa aflată la dosar fond, rezultă că reclamanta avea obligaţia să execute şi operaţiunile la care face referire pârâtul, respectiv ferestre duble, cu deschidere interioară şi cu jaluzele pe partea exterioară, montarea gardului.
Cum prin actele depuse la dosar, reclamanta nu a făcut dovada executării lucrărilor convenite de părţi prin contract, nu se justifică obligarea pârâtului la plata diferenţei de preţ şi a penalităţilor de întârziere.
Cât priveşte excepţia nulităţii deciziei instanţei de apel invocată de recurent în baza prevederilor O.U.G nr. 138/2000 se constată că este neîntemeiată în raport de data intrării sale în vigoare, 2 mai 2001 şi data pronunţării sentinţei civile a Tribunalului Harghita (6 noiembrie 2000). Alin. (4) al art. 725 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr. 138/2000, prevede că hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, sunt supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Cum hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nelegală pentru considerente expuse, instanţa urmează să admită recursul pârâtului, să modifice Decizia în sensul admiterii apelului acestuia, a schimbării în tot a sentinţei tribunalului şi a respingerii acţiunii reclamantei.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată intimata reclamantă la 19.690.700 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul S.M.D. împotriva deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că admite apelul pârâtului S.M.D. declarat împotriva sentinţei civile nr. 855 din 6 noiembrie 2000 a Tribunalului Harghita pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamantei S.C. M. SRL Gheorghieni.
Obligă intimata reclamantă la 19.690.700 lei cheltuieli de judecată către recurentul pârât.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 485/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 486/2002. Comercial → |
|---|
