ICCJ. Decizia nr. 485/2002. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 485.
Dosar nr. 1078/2002
Şedinţa publică din 4 decembrie 2003
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 ianuarie 2000, reclamanta S.C. C. S.A. MUREŞ (fostă R., sucursala Mureş,) a solicitat în contradictoriucu pârâtul D.I.P., obligarea acestuia la plata sumei de 10.011.766 lei reprezentând contravaloarea produselor datorate şi 10.393.941 lei dobânzi calculate până la 6 ianuarie 1999, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 446 din 24 martie 2000, Tribunalul Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei şi l-a obligat pe pârât să-i plătească acesteia suma de 10.011.766 lei reprezentând contravaloarea produselor şi suma de 10.393.941 lei dobânzi aferente calculate până la 6 ianuarie 1999, plus 1.707.457 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit integral obligaţia de plată, deşi în anul 1999 a fost somat să-şi achite datoria, aşa încât la data introducerii acţiunii, debitul datorat reclamantei era în sumă de 10.011.766 lei; suma de 14.000.000 lei, pe care pârâtul a susţinut că a achitat-o reclamantei nu poate fi luată, în considerare, pentru că a fost achitată în baza unei sentinţe, ce vizează un alt contract şi întrucât reclamanta a suportat dobânzi pentru creditele acordate de bancă, de care a beneficiat pârâtul, cererea de obligare a pârâtului la plata de dobânzi s-a apreciat a fi justificată, la nivelul dobânzilor practicate de B.A.
Prin Decizia nr. 49/A din 11 decembrie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis apelul pârâtului, împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, actualmente reprezentată de lichidatorul S.C. R.V.A., filiala Tg. Mureş, împotriva pârâtului, pe care l-a obligat să-i plătească reclamantei suma de 198.966 lei preţ, cu dobânzi de 73% pe an începând cu 16 august 1997 până la 5 ianuarie 2000 a 397,93 lei/zi = 201.750 lei şi în continuare a 397,93 lei/zi până la plata efectivă a debitului, cu 23.000 lei cheltuieli de judecată.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii ale reclamantei şi a fost obligată aceasta să-i plătească apelantului-pârât suma de 5.750.640 lei cheltuieli de judecată parţiale, în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că apelantul-pârât, în raport de clauza prevăzută la art. 3 lit. d) din contract, a predat la Baza de recepţie Sărmăşel cantitatea de 14.750 kg. grâu stas, în valoare de 9.812.800 lei, astfel că a mai rămas neacoperită o valoare de 198.966 lei şi, drept urmare, obligarea pârâtului la plata sumei de 9.812.800 lei preţ, cu dobânzile convenţionale aferente, din 28 octombrie 1996 până la 5 ianuarie 1999 este greşită, aceste dobânzi fiind de altfel şi prescrise parţial, până la data de 15 august 1997.
A mai reţinut că faptul divizării R. A.N.P.A., sucursala Mureş, după încheierea contractului, este lipsită de relevanţă în speţă, cheltuielile de judecată se impune a fi reduse proporţional cu pretenţiile admise, respectiv în procent de 1%, iar faţă de modul de comunicare a sentinţei apelate, apelul trebuie considerat ca fiind declaratîn termen.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, prin lichidator, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recurenta-reclamantă susţine astfel în esenţă că au fost reţinute greşit obligaţiile sale decurgând din clauzele contractuale prevăzute de părţi şi că nu a avut cunoştinţă de predările de produse efectuate de apelantul-pârât unei alte societăţi şi deci, acestea nu pot fi luate în considerare, atâta timp cât pârâtul a fost notificat de societatea sa, prin notificarea nr. 93 din 3 februarie 1997 asupra faptului că predarea de produse privind contractul nr. 305/1996-1997 trebuie făcută societăţii sale şi nu către S.C. C. Mureş, fiind vorba despre societăţi cu personalitate juridică distinctă.
Arată de asemenea că greşit nu i s-au acordat dobânzile pretinse, deoarece acestease calculează de la data acordării creditului şi până la achitarea lui integrală şi, totodată, că nu se justifica nici repunerea în termenul de apel a pârâtului, aşa cum eronat a procedat instanţa de apel.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Între A.N.P.A., sucursala Mureş, a cărei succesoare este reclamanta S.C. C. S.A. MUREŞ şi pârâtul D.I.P. s-a încheiat contractul nr. 305 din 22 octombrie 1996, privind livrarea-preluarea de cereale, luminoase boabe şi seminţe oleaginoase la fondul de consum şi executarea lucrărilor agricole cu plata în natură pentru anul 1997.
Reclamanta s-a obligat, potrivit clauzelor contractuale să achite în contul producătorului agricol cantităţile de seminţe şi îngrăşăminte, pentru culturile contracte, necesare procesului de producţie, să deconteze pârâtului costul lucrărilor executate, să preia la preţul stabilit cantităţile de produse contracte şi cele ce reprezintă plata în natură a lucrărilor executate de prestator, să acorde credite producătorului agricol în condiţiile şi facilităţile asigurate de stat şi să urmărească utilizarea creditului de către acesta.
În ce-l priveşte pe pârât, acesta s-a obligat să predea în natură produsele ce reprezintă plata în natură a lucrărilor executate la preţul de preluare a produselor agricole.
Faptul că instanţa de apel nu a reţinut întocmai obligaţiile contractuale ce au revenit reclamantei, care oricum au fost executate, nu are relevanţă de vreme ce nu au fost puse în discuţie, obiectul prezentului litigiu constituindu-l modul în care pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din contractul încheiat de părţi.
Or, din probele existente la dosarul cauzei, rezultă că s-a reţinut corect că acesta în îndeplinirea obligaţiilor sale a predat la Baza Sărmăşel o cantitate de 14.750 kg. grâu stas în valoare de 9.812.800 lei, restul de plată rămas neachitat fiind în sumă de 198.966 lei.
Corect s-a reţinut şi că divizarea fostului R.A.N.P.A., sucursala Mureş, în S.C. C. Tg. Mureş şi S.C.M. C. Tg. Mureş, societăţicare şi-au împărţit fostele baze printre care şi Baza Sărmăşel, unde au fost predate produsele de către pârât este lipsită de relevanţă, atât timp cât pârâtulşi-a îndeplinit obligaţia, fără a avea cunoştinţă despre schimbarea organizatorică intervenită, cei doi agenţi economici având oricum obligaţia de a face decontările reciproce între ei, rezultate ca urmare a divizării R.
În aceeaşi ordine de idei, notificarea la care face referire recurenta-reclamantă pentru a demonstra că intimatul pârât avea cunoştinţă că trebuie să predea produsele societăţii sale, respectiv S.C. C. şi nu S.C. C.M., este, de asemenea, lipsită de relevanţă în speţă, pentru că predările de produse s-au efectuat în 1997, iar notificarea invocată este datată 23 februarie 1999.
Ca atare, în mod corect s-a apreciat că pârâtul datorează dobânzi bancare la această sumă, în cuantumul şi pentru perioade reţinute; pentru perioada 28 octombrie 1996 – 15 august 1997, - faţă de 4 ianuarie 2000, data introducerii acţiunii – fiind prescrise.
Judicios au fost stabilite şi cheltuielile de judecată proporţional cu cuantumul pretenţiilor admise, iar repunerea pârâtului în termenul de declarare a apelului a fost dispusă procedural, faţă de necomunicarea în condiţiile legii a sentinţei tribunalului.
În consecinţă, având în vedere considerentele mai sus arătate, nefiind formulat nici un motiv de recurs întemeiat în condiţiile art. 304 C. proc. civ., Decizia curţii de apel va fi menţinută, ca fiind legală şi temeinică şi se va respinge recursul declarat în cauză de reclamanta S.C. C. S.A.M. Tg. Mureş, prin lichidator S.C. R.V.A., filiala Tg. Mureş, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat dereclamanta S.C. C. S.A. prin lichidator S.C. R.V.A.S.A., filiala Tg. Mureş, împotriva deciziei nr. 492 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 48/2002. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 486/2002. Comercial → |
|---|
