CSJ. Decizia nr. 2438/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2438/2003
Dosar nr. 6158/2001
Şedinţa publică din 22 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 281/MF, a respins la 6 octombrie 2000 acţiunea formulată de reclamanta, SC I.X. SA Constanţa, împotriva pârâtei, CN A.P.M. SA Constanţa, având ca obiect anularea măsurii luate de pârâtă, de realocare a danelor RO/RO 3 şi 4 unei terţe societăţi.
În esenţă, pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâta are în patrimoniu un drept de administrare asupra elementelor de suprastructură incluse în domeniul public al statului, iar reclamanta nu poate pretinde un drept real sau de folosinţă faţă de aceste bunuri.
Contractul nr. 2/1997 a fost prelungit până când a fost denunţat unilateral de pârâtă, măsură care nu a fost contestată, iar în lipsa unui raport juridic şi a acordului pârâtei, nu poate fi obligată la încheierea unui nou contract.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin Decizia nr. 31/MF, de Curtea de Apel Constanţa la 4 aprilie 2001, completându-se considerentele hotărârii cu alte câteva precizări, anume că, în conformitate cu art. 135 alin. (4) din Constituţia României, domeniul public cuprinde „bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic, valorificate, ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele materiale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite prin lege".
Din textul articolului 135 alin. (4), rezultă că în domeniul public se mai includ, în afara bunurilor enumerate, şi alte bunuri stabilite prin lege, având deci acest regim, cum ar fi Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar, C. civ., Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică.
În legătură cu danele RO/RO a căror proprietară se consideră reclamanta, se constată că în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (4) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 18/1991, acestea aflându-se în perimetrul portului, aparţin domeniului public.
Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome.
Cum aceste dane fac parte din patrimoniul public şi sunt administrate de pârâta, C.N., A.P.C. Constanţa, cererea reclamantei de a se recunoaşte dreptul asupra acestora, apare nefondată.
Apelanta reclamantă a declarat recurs împotriva deciziei, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sub aspectul motivării sale contradictorii şi străine de natura pricinii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., lipsa temeiului legal aplicabil speţei, şi art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nepronunţarea instanţei asupra dovezilor administrate, dovezi hotărâtoare în corecta dezlegare a pricinii.
Înainte de a trece la examinarea motivelor de recurs, vom proceda la o scurtă analiză a unor instituţii juridice aplicabile cauzei.
Activitatea de interpretare a normelor juridice incidente unei situaţii litigioase, reclamă o analiză complexă ce se desfăşoară în mai multe etape succesive, în primul rând stabilirea exactă a situaţiei de fapt şi, în al doilea rând, stabilirea elementelor de drept.
Stabilirea situaţiei de fapt comportă şi ea, mai multe momente, anume: culegerea şi consemnarea împrejurărilor, evaluarea materialului cules, stabilirea situaţiei de fapt fiind subordonată principiului adevărului obiectiv, principiu potrivit căruia constatările şi evaluările făcute de instanţă, trebuie să concorde cu realitatea concretă.
Actul de aplicare a dreptului, bazat pe o corectă stabilire a situaţiei de fapt, se numeşte act temeinic.
Stabilirea elementelor de drept constă în identificarea normelor juridice care se referă la situaţia de fapt reţinută şi la selecţionarea normei aplicabile speţei.
Operaţiunea de încadrare a situaţiei de fapt în norma de drept, poartă denumirea de „calificare juridică", legalitatea fiind a doua condiţie de validitate a hotărârii.
Legea civilă, lato senso, în speţă comercială, faţă de interdependenţa obligatorie a celor două ramuri de drept, îşi exercită autoritatea într-o perioadă de timp limitată şi într-un spaţiu determinat.
Dinamismul vieţii sociale presupune şi un dinamism legislativ, respectiv edictarea de legi noi care să le înlocuiască pe cele vechi şi care produc, de regulă, alte efecte decât legea anterioară. Limitele temporale ale acţiunii legii, sunt stabilite de intrarea în vigoare a ei şi, respectiv, abrogarea acesteia.
Intrarea în vigoare a legii este instituţia potrivit căreia ea devine obligatorie, de regulă, de la data publicării în Monitorul Oficial (art. 78 din Constituţie), sau la o dată ulterioară, indicată expres în conţinutul ei final.
Ieşirea din vigoare a legii, momentul final, este cel al abrogării, expresă sau tacită (implicită).
Abrogarea tacită operează atunci când legea nouă conţine dispoziţii incompatibile cu cele din vechea lege.
În această situaţie, perfect legal, ne referim la intervenţia desuetudinii, adică dispariţia acelor raţiuni pentru care actul normativ a fost adoptat, iar el nu se mai aplică situaţiei noi istorico-politico-economice.
Principiul neretroactivităţii legii civile, principiul care delimitează aplicarea legii în timp, este consacrat expres în articolul 1 din C. civ., care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă". Acest principiu, de mare valoare pentru ocrotirea drepturilor subiective, pentru însăşi autoritatea legii, a fost consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, care prevede: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".
Până la adoptarea Constituţiei în vigoare, principiul era înscris expres într-o normă imperativă şi, ca atare, se putea deroga tot printr-o dispoziţie expresă cuprinsă într-o normă imperativă. Considerăm că în prezent, principiul fiind constituţional, nu se poate face derogare de la el decât tot printr-o normă constituţională.
Patrimoniul, în sens economic, poate fi definit ca totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (cu valoare economică) şi a bunurilor la care se referă, aparţinând unei persoane fizice sau juridice.
Transmisiunea patrimoniului persoanei juridice intervine în cazul reorganizării acesteia.
În raport de titularul dreptului de proprietate, bunurile pot fi publice sau private.
Bunurile publice sunt acelea care constituie obiect al proprietăţii publice şi au ca titular statul sau unităţile administrativ teritoriale (art-135-3 Constituţie).
În acest sens, sunt acele bunuri incluse în cuprinsul Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 213/1998.
Întorcându-ne la prima etapă, anume stabilirea exactă a situaţiei de fapt, Curtea va constata că, în speţă, recurenta s-a înfiinţat prin HG nr. 1224 din 23 noiembrie 1990, în temeiul Legii nr. 15/1990, preluând în patrimoniul său următoarele: SC U.X. SA Constanţa deţine în folosinţă şi în proprietate:
a)Fronturi de operare la nave: 7 dane, din care:
- dane de operare: 3, 39, 40, 41;
- dane specializate RO/RO: 2, 3, 4;
b)Echipamente de operare la chei:
-17 macarale tip B.A., astfel:
-12 buc. 6,3 tf
-4 buc de 20 tf
-1 buc de 50 tf
- Utilaje portuare de operare pe platforme şi magazii:
- macarale mobile de mare capacitate (12,5-250 tc);
- tractoare auto, trailere, remorci şi motostivuitoare.
c)Suprafeţe de depozitare mărfuri şi tehnologice:
- Suprafeţe acoperite:
- magazia 5, dana 38;
- magazia 1 + 2, dana 44.
- Suprafeţe descoperite:
- dana 44-17,830 mp depozitare şi 30,508 mp platformă tehnologică:
- dana 38-16,681 mp depozitare;
- modul 3-9,004 mp parc mecanizat;
- ţarcuri RO/RO-17.579 mp;
- ţarcuri port vechi-33.650 mp.
d)Societatea dispune de sediu administrativ, clădire amplasată la dana 44.
Situaţia terenului:
Terenul este administrat de RA. A.P. Constanţa.
Conform articolului 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, portul aparţine domeniului public, terenul fiind scos din circuitul civil.
Ulterior, a intervenit şi privatizarea recurentei în baza dispoziţiilor Legii nr. 55/1995, în baza tuturor acestor acte normative, aceasta realizându-şi obiectul de activitate: descărcarea pe platforme şi în magazie a mărfurilor; încărcarea mărfurilor în nave clasice şi specializate tip RO/RO, etc. (dosar fond).
În continuare, Curtea va mai reţine, ca situaţie de fapt, împrejurarea că s-a făcut de intimata pârâtă interpretarea Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, s-a apreciat că dana este o unitate divizionară a cheiului, iar cum acesta face parte din domeniul public, s-a procedat la scoaterea din proprietatea recurentei a celor două dane şi atribuirea lor în folosinţa altei societăţi.
Referitor la cea de a doua etapă, aceea a stabilirii cadrului legislativ aplicabil, Curtea va reţine că, atât ca persoană juridică, cât şi ca patrimoniu, recurentei îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 15/1990, a Legii nr. 55/1995 şi a Legii nr. 18/1991.
În nici un caz nu-i sunt aplicabile recurentei, urmare a funcţionării principiului neretroactivităţii legii civile (deja analizat, inclusiv cu referire la excepţii), dispoziţiile următoarelor acte normative: Decretul nr. 293/1978, referitor la unele măsuri de organizare a activităţii în Portul Constanţa, abrogat şi tacit, prin acţiunea Legilor nr. 15 şi 31/1990 (legi în baza cărora s-au scos din proprietatea de stat socialistă mobilele şi imobilele aflate la acea dată în administrarea întreprinderilor devenite regii sau societăţi), dar şi expres prin Legea nr. 7 din 13 ianuarie 1998;-Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, intrată în vigoare, potrivit ultimului articol, la 24 ianuarie 1999, precum şi toate celelalte acte normative ulterioare ce se referă la administrarea Portului Constanţa.
De precizat că, s-ar fi putut analiza o eventuală pierdere a proprietăţii folosinţei celor două daune de către recurentă, numai în condiţiile în care s-ar fi făcut dovada exproprierii lor în interes obştesc, conform Constituţiei.
Faţă de analiza situaţiei de fapt şi de drept ce se va reţine de Curte, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, fiind îndeplinite motivele de casare prevăzute de articolul 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Drept urmare, cererea de intervenţie formulată de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în interesul intimatei, va fi, la rândul său, respinsă.
În final, este de precizat că nu se impune analiza în cauză şi calificarea economico-gramaticală a noţiunilor de infrastructură şi suprastructură a danelor şi, nici nu se pot aplica în cauză dispoziţiile articolului 225 C. proc. civ., în defavoarea recurentei, faţă de afirmaţiile ce le-a înscris în notele depuse de-a lungul judecăţii, acestea fiind adaptate la atitudinea contradictorie a intimatei, susţinută de o legislaţie, ea însăşi contradictorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, SC U.X. SA Constanţa.
Modifică Decizia nr. 31/MF din 4 aprilie 2001, a Curţii de Apel Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi, schimbă în tot sentinţa nr. 281/MF din 6 octombrie 2000, a Tribunalului Constanţa, iar pe fond, admite acţiunea şi dispune anularea măsurii luată de pârâta, CN A.P.M. Constanţa, privind danele RO/RO nr. 3 şi 4, precum şi recunoaşterea dreptului reclamantei de folosinţă a acestora.
Respinge cererea de intervenţie, formulată în interesul pârâtei de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei Bucureşti, ca nefondată.
Obligă intimata-pârâtă să plătească 25.000.000 lei în recurs, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 230/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 290/2003. Comercial → |
|---|
