CSJ. Decizia nr. 485/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 485/2003
Dosar nr. 7325/2001
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 739 din 13 aprilie 2001 a Tribunalului Timiş a fost respinsă acţiunea S.C. B.E. S.A. prin care solicitase obligarea pârâtei S.C. U. S.A. la plata sumei de 2253 dolari S.U.A., echivalent în lei la data plăţii, plus T.V.A. aferent, sumă reprezentând un rest de plată din obiectul contractului nr. 128 din 12 august 1997.
Instanţa de fond a reţinut că respectivul contract are un obiect mai complex decât simpla livrare de produse, că pe facturile în litigiu nu apare nici semnătura de primire, nici ştampila pârâtei, aşa încât, n-au putut fi luate în considerare şi întrucât relaţiile contractuale dintre părţi sunt complicate şi în acelaşi timp confuze, iar părţile n-au înţeles să mai susţină efectuarea expertizei încuviinţate, acţiunea a fost respinsă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 721 din 29 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinându-se că singura probă ce putea clarifica relaţiile confuze dintre părţi era expertiza tehnică de specialitate, expertiză încuviinţată de instanţă, dar pe care părţile n-au mai susţinut-o.
Nemulţumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea ei pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta critică soluţiile instanţelor pe aspectul naturii contractului nr.128/1997, contract intitulat de părţi ca fiind "de livrare", iar de instanţe ca fiind complex, fără însă a se stabili natura juridică a acestuia.
Se apreciază că respectivul contract a fost unul de livrare, că reclamanta a probat cu acte că i-a livrat pârâtei echipamentele la care s-a obligat, că a realizat serviciile de conectare la reţea a acestor echipamente şi a instruit şi personalul pârâtei în utilizarea acestor echipamente, după cum a recunoscut şi pârâta la 20 februarie 1998, aşa încât aceasta trebuia să fie obligată la plata echipamentelor livrate.
Că pârâta îi datorează plata, rezultă şi din recunoaşterea parţială făcută de aceasta în întâmpinarea de la fond, cât şi din facturile depuse la dosar, factura nr. 751717 din 9 aprilie 1998 fiind semnată de primire de pârâtă, iar factura nr. 751712 din 30 martie 1998 fiind acceptată prin plata parţială făcută de pârâtă, chiar dacă nu a fost semnată.
În legătură cu expertiza, recurenta apreciază că în mod eronat s-a reţinut lipsa de cooperare a ambelor părţi, câtă vreme expertul a justificat neefectuarea lucrării prin lipsa de cooperare a pârâtei.
Cum pârâta utilizează şi, în prezent, echipamentele livrate, reclamanta solicită obligarea ei la plata lor, urmare a admiterii recursului şi modificării soluţiilor pronunţate în cauză.
Recursul reclamantei este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin acţiunea sa, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restul de plată rămas neachitat, în sumă de 2253 dolari S.U.A., echivalent în lei, plus T.V.A., suma reprezentând contravaloarea a două case de marcat Elite E.C.R. 1220, 3 buc. licenţă Windows 95, manoperă, instruire şi instalare; toate acestea formând obiectul facturii 751717 din 8 aprilie 1998 şi rest rămas neachitat din factura 751712 din 30 martie 1998, ambele facturi emise în temeiul contractului de livrare nr.128 din 12 august 1997 încheiat între părţi.
Pârâta a recunoscut în întâmpinare, cât şi în notele scrise depuse la fond, că reclamanta nu a îndeplinit decât obligaţia livrării parţiale a echipamentelor din contract, aflate în posesia ei, însă nu şi a celorlalte obligaţii asumate prin acelaşi contract.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel s-au rezumat a reţine că relaţiile contractuale dintre părţi sunt complexe şi confuze, fără a clarifica ele aceste relaţii în temeiul probelor administrate deja, probe constând în acte de livrare şi notificări, precum şi în corespondenţa părţilor din care puteau aprecia dacă, şi în ce limită, reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale raportat şi la obiectul acţiunii cu care a fost învestită.
Cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., judecătorii pricinii n-au manifestat un rol activ şi n-au coroborat susţinerile părţilor neverificând dacă, într-adevăr, pârâta a achitat, parţial sau nu, una dintre cele două facturi, precum şi dacă factura din 8 aprilie 1998 a fost sau nu semnată de pârâtă.
Mai mult, deşi exista un act semnat de ambele părţi, la 24 aprilie 1998, din care rezulta că s-au remediat defecţiuni ale unei case de marcat, urmare a faptei culpabile a personalului pârâtei, instanţa n-a fost preocupată în a verifica şi corobora acest act cu susţinerea pârâtei din întâmpinare, în sensul că echipamentele, deşi i-au fost livrate, nu sunt utilizate, ci le are în depozit.
După ce a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice, apreciind-o ca utilă şi necesară faţă de susţinerea pârâtei că aparatura există, chiar dacă reclamanta susţinuse că în spaţiul respectiv nu mai funcţionează magazinul U., ci o galerie de artă, instanţa revine asupra probei la 30 martie 2001 pentru ca, în soluţia dată, să aprecieze că era hotărâtoare această probă.
În temeiul acestor considerente, Curtea apreciază ca întemeiate criticile recurentei, motiv pentru care va admite recursul şi va casa Decizia din apel, cauza urmând a fi trimisă acestei instanţe spre rejudecare în temeiul dispoziţiilor .art. 314 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel urmează a clarifica , eventual prin suplimentare de probe, dacă una dintre facturi a fost deja achitată parţial şi, la acea dată, dacă cealaltă factură a fost sau nu acceptată prin semnare de către pârâtă, dacă echipamentele menţionate în factură au fost sau nu folosite de pârâtă, precum şi a oricăror probe prin care părţile să dovedească îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract.
În consecinţă, recursul se va admite, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. B.E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 721 din 29 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia atacată şi trimite cauza Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, pentru judecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 487/2003. Comercial → |
|---|
