CSJ. Decizia nr. 525/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.525/2003

DOSAR Nr.7358/2001

Şedinţa publică din 31 ianuarie 200.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.C. „S." SA Bucureşti împotriva deciziei nr.34 din 11 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia Comercială.

La apelul nominal s-a prezentat intimata AVAB prin consilier juridic, lipsind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

Reprezentantul intimatei prezente solicită anularea recursului, ca netimbrat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de faţă.

Din examinarea recursului declarat de reclamanta S.C."S." SA, cu sediul în Bucureşti, str.E., nr.25, sectorul 2, constată următoarele.

Prin sentinţa civilă nr.34 din 11 iunie 2001, Secţia a VI-a Comercială a Curţii de Apel Bucureşti a respins ca nefondată acţiunea reclamantei împotriva pârâţilor Fondul Naţional de Restructurare „D.", cu sediul în Bucureşti, str.F. nr.19, sectorul 1 şi S.C. „A.I." SA, sectorul l, cu sediul ales în Bucureşti, C.V.nr.222, bloc D 6, scara A, etaj VI, , sectorul 1 şi ca tardivă cererea de chemare în garanţie, formulată de cea de a doua pârâtă împotriva O:R.C.B., cu sediul în Bucureşti, str.C., nr.21, sectorul 1.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, recurs pe care însă nu l-a timbrat, cu toate că pentru termenul de judecată a fost citat cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în sumă de 75.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 1.500 lei.

Întrucât problema timbrajului se examinează înainte de examinarea oricăror excepţii sau motive de reformare şi reţinând faptul că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a timbra recursul potrivit Legii nr.146/1997 şi OG nr.32/1995, acesta va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de reclamanta S.C. „S" SA Bucureşti împotriva deciziei nr.34 din 11 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 525/2003. Comercial