Strămutare. Sentința nr. 13/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 119/64/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, de conflicte
de muncă și asigurări sociale
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.13/F DOSAR NR._
Ședința camerei de consiliu din 18 martie 2014
PREȘEDINTE M. L. - judecător
C. N. - grefier
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petenta S.C. AS INDUSRIAL S.A. prin care solicită strămutarea judecării dosarului nr._ nr._ al Tribunalului B.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se prezintă pentru petenta S.C. AS I. S.A. reprezentantul acesteia, director I. S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse note de ședință întocmite de petenta S.C. AS I. S.A. și intimata S.C. U. RULMENȚI SUCEAVA S.A.
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel B. în soluționarea cererii de strămutare formulată de petenta S.C. AS I. S.A.
Reprezentantul petentei S.C. AS I. S.A. depune la dosarul cauzei împuternicire și solicită declinarea competenței de soluționare a cererii de strămutare la Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere că cererea a fost formulată în cadrul unui proces început cu mult înainte de . noii legi de procedură, sub imperiul vechiul cod de procedură civilă.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_, creditoarea S.C. AS I. S.A. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr._ al Tribunalului B., în temeiul dispozițiilor art. 140-147 din Noul Cod de procedură civilă, pentru motiv de bănuială legitimă.
În ședința publică din data de 18.03.2014 instanța, din oficiu a invocat excepția lipsei competenței materiale, cu privire la care se rețin următoarele:
Potrivit art. 3 din Legea 76/2012 dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .. Tot astfel, art. 24 NCPC statuează că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., iar procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Este real că strămutarea constituie un incident procedural privitor la competența instanței și a fost solicitată după . noului cod de procedură civilă, însă cererea a fost formulată în cadrul unui proces început cu mult înainte de . noii legi de procedură, sub imperiul vechiul cod de procedură civilă.
În lumina acestor considerente devin aplicabile dispozițiile art. 39 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă, potrivit cu care cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 158, 159 alin.1 pct.2, 1591 din vechiul Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția lipsei competenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel B., invocată din oficiu și în consecință:
Declină competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de creditoarea S.C. AS I. S.A. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. C. N.
Red.M.L./18.03.2014
Dact.C.N./18.03.2014
- 2 exemplare -
← Acţiune în anulare. Decizia nr. 1121/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 108/2014. Curtea de... → |
---|