Procedura insolvenţei. Decizia nr. 372/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 2316/118/2010/a1*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 372
Ședința publică din 28 aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. P.
Judecător N. S.
Judecător R. M.
Grefier D.-C. M.
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de creditoarea D.G.R.F.P G.- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. – cu sediul în C., ., nr.18, jud.C., și C.I.I. B. M. – cu sediul în C., ., jud.C., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . – J_, CUI_, cu sediul în M., ., județ C., în contradictoriu cu intimatul-pârât A. I. – cu domiciliul în . C., împotriva sentinței civile nr. 3580/20.12.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , având ca obiect procedura insolvenței - art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă practician în insolvență B. M., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursurile sunt motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Practician în insolvență B. M. arată că la data de 06.01.2014 a formulat apel, însă, față de data deschiderii procedurii insolvenței, consideră că este recurs. La 16.01.2014 a formulat o cerere de renunțare la apel și, în loc a formulat recurs. Precizează că nu mai insistă în cererea de renunțare la apel. Mai arată că la data de 25.02.2014, creditorul majoritar D.R.G.F.P. a formulat apel, pe care îl consideră recurs.
Instanța, având în vedere data formulării cererii de deschidere a procedurii, califică ambele căi de atac formulate în cauză ca fiind recurs. Constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs de către C.I.I.B. M. și o cerere de recurs de către creditoarea D.R.G.F.P.
Practician în insolvență B. M., cu privire la recursul D.R.G.F.P.-A.J.F.P. arată că nu i-a fost comunicat. Solicită admiterea recursurilor formulate de Cabinetul de Insolvență, pentru motivele expuse și dezvoltate în cele două cereri. Arată, în esență, că în calitate de lichidator judiciar a prezentat în rapoartele întocmite în cursul soluționării dosarului de insolvență cât și în cel de antrenare problemele constatate în vederea clarificării acestora. Instanța, însă, nu a ținut cont de probatorii și nu dezlegat problemele de drept, rezumându-se la a face aprecieri personale care nu au legătură cu cauza.
În baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului C. la data de 16.12.2010 sub nr._ reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în contradictoriu cu pârâtul A. I. a solicitat obligarea acestuia la suportarea din averea proprie a pasivului debitoarei ..
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a avut calitatea de administrator al societății aflate în insolvență și că acesta se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art 138 lit d din Legea nr. 85/2006. Acesta nu a predat administratorului judiciar decât o situație financiară din data de 30.06.2008 iar din verificarea site-ului Ministerului de Finanțe a rezultat că societatea debitoare a depus la organele fiscale bilanțurile contabile doar până în anul 2007 iar la ORC bilanțurile contabile nu au fost depuse pe anii 2005, 2006 și 2008. Aceste aspecte rezultă și din raportul asupra cauzelor întocmit de administratorul judiciar, raport în care se arată de asemenea că există neconcordanțe între datele înscrise la ORC privind capitalul subscris integral vărsat de 200 lei și evidențele contabile ale firmei 13.200 lei, neconcordanță care nu a fost justificată de pârât.
În aceste condiții apreciază reclamanta că ne aflăm în situația neținerii contabilității în conformitate cu legea, faptă rezultată din împrejurarea nepredării documentelor contabile administratorului judiciar, împrejurare care creează prezumția că nu a fost legal ținută contabilitatea societății. Or art 1 din L 82/1991 a contabilității organizarea și țenerea contabilității constituie o obligație profesională a comercianților iar răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionării patrimoniului art 11 din Legea 82/1997. Potrivit art 73 al 1 lit c din L 31/1990 administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor și corecta lor ținere. Iar potrivit art 21 din L 82/1991 toate registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanță cu destinația acestora și se prezintă în mod ordonat și completate, astfel încât să permită în orice moment identificarea și controlul operațiunilor patrimoniale efectuate. Apreciază reclamanta că în cauză sunt îndeplinite cerințele răspunderii delictuale sub aspectul existenței faptei ilicite, a culpei, a prejudiciului și legăturii de cauzalitate dintre culpă și prejudiciu.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând faptul că societatea a intrat în insolvență deoarece terenul pe care îl avea în concesiune i-a fost luat ca urmare a restituirii acestuia conform L 1/2000, contractele de concesiune încetând de drept. În atare situație lucrătorii au plecat, utilajele au rămas nefolosite iar pârâtul nu a mai putut desfășura activitatea. Ulterior s-a angajat la Primăria 23 August de unde a fost de asemenea concediat ca urmare a disponibilizărilor în prezent aflându-se într-o situație dificilă fără venituri, cu soția bolnavă și un copil minor în întreținere. Bunurile societății au fost vândute de administratorul judiciar ulterior intrării în insolvență.
Prin încheierea din data de 09.04.2012 instanța a suspendat judecata cauzei conform art 244 al 1 pct 1 Cprciv până la soluționarea irevocabilă a dosarului_ ce a avut ca obiect acțiune în anularea actelor fraudulose formulată de administratorul judiciar.
Acțiunea a fost repusă pe rol la data de 18.02.2013.
Pârâtul a formulat o nouă întâmpinare prin care arată că a avut în concesiune 65 ha teren arabil și 40 ha livezi pt o perioadă de 50 de ani conform contractului de concesiune încheiat cu ADS București. După semnarea contractului de concesiune și-a vândut apartamentul din M. și a cumpărat imobilul sediu de firmă și mijloacele circulante ale societății. O dată cu retrocedarea terenurilor, contractele de concesiune au încetat, cei 20 de muncitori au plecat iar din eroare contabilă nu s-au făcut evidențierile necesare societatea plătind dări către stat pentru muncitorii angajați câteva luni după plecarea acestora. În atare situație în anul 2000 datoriile fiscale erau de 200 milioane lei ROL până în anul 2004 crescând vertiginos la 350 milioane lei. Pârâtul a contractat un credit personal de 200 milioane ROL cu care a achitat o parte din debit iar în anul 2008 debitul a ajuns la 650 milioane lei ROL. Pentru achitarea datoriilor pârâtul a vândut imobilul ce constituia sediul firmei numitului D. I. pentru suma de 59.850 lei sumă din care a achitat la fisc_ lei în ianuarie 2008 iar cu diferența și-a plătit o parte din datoriile bancare. Cu privire la antecontractul de vânzare cumpărare a imobilului teren și construcție se arată că acesta a fost încheiat pentru o suprafață de teren mult mai mare decât cea deținută în proprietate de societatea debitoare. Astfel, ulterior încheierii antecontractului s-a constatat că suprafața de teren deținută în proprietate era de doar 631 mp diferența până la 1625 mp constituind doar o servitute de trecere. În aceste condiții în antecontract este prevăzută o sumă mult mai mare de plată decât cea prevăzută în contractul final de_ lei. Pârâtul arată că promitentul cumpărător nu i-a achitat niciodată prețul final prevăzut în antecontractul de vânzare cumpărare. De asemenea se arată că administratorul judiciar a vândut bunurile mobile ale societății după . astfel încât pârâtul nu mai deține nici bunuri personale nici bunuri ale societății. În dovedire pârâtul a depus înscrisuri respectiv antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 39/11.01.2008 la BNP J. V., contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 1763/29.12.2008 la BNP J. V..
A fost încuviințată și reclamantei proba cu înscrisurile aflate în dosarul de fond.
Prin sentința civilă nr.798/11.03.2013, instanța a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art 138 lit d. Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta D.G.F.P. C., înregistrat pe rolul Curții de Apel C. la data de 09.05.2013. În cursul soluționării recursului lichidatorul judiciar C.I.I. B. M. a formulat cerere de intervenție în interesul alăturat recurentei reclamante DGFP C.. În susținerea cererii de intervenție se arată pe site-ul Ministerului de Finanțe nu au mai fost depuse bilanțuri contabile aferente anului 2008, că societatea nu a respectat legislația contabilă, că balanțele prezentate de administratorul statutar în anul 2010 conțin conturi neaduse la zi, că firma apare cu creditori care au fost achitați dar nescăzuți din evidența contabilă a societății, faptă prevăzută de art 138 lit d L 85/2006. Arată lichidatorul judiciar că firma apărea la ORC cu capital social de 200 lei iar în evidența contabilă cu capital de 13.200 lei diferență nejustificată. Mai arată intervenientul că pârâtul nu a justificat diferența de 88.300 lei rezultată din înstrăinarea imobilului societății, sumă pe care probabil a utilizat-o în folosul propriu. Se mai arată că la momentul întocmirii raportului asupra cauzelor debitoarea nu predase documentele contabile iar balanța contabilă prezentată nu era ținută la zi. În drept lichidatorul judiciar a invocat dispozițiile art 138 lit a, d și e L 85/2006.
Prin decizia nr. 805/02.07.2013, Curtea de Apel C. a admis recursul, a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul C.I.I. B. M., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a pronunța această soluție instanța de control judiciar a reținut următoarele:
„Fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 nu este înlăturată în cazul în care se constată că a fost depusă documentația contabilă, instanța fiind datoare să cerceteze dacă această documentație este conformă cu legea și cine se face vinovat în cazul în care este contrară legii, dacă a fost ținută o contabilitate fictivă sau dacă fostul administrator sau altă persoană au făcut să dispară documente contabile.
În speță se susține nelegalitatea documentației contabile pentru existența unor situații concrete (mai sus enumerate) care nu au fost analizate de către instanță în raport de documentele contabile disponibile. De asemenea, în baza rolului său activ, instanța nu trebuie să se rezume la temeiul juridic invocat în cazul în care faptelor enumerate de recurentă li se dă o încadrare juridică greșită. Astfel prima instanță va analiza dacă în raport de faptele care se susține că au fost săvârșite sunt aplicabile și alte alineate ale art. 138 din legea insolvenței”.
Prin urmare cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului C..
Prin înscrisul depus la fila 93 dosar lichidatorul judiciar-intervenient în interes alăturat a solicitat obligarea pârâtului la suportarea pasivului . în temeiul dispozițiilor art 138 lit a, d și e din L 85/2006. În motivare se reiau argumentele prezentate în cererea de intervenție în interes alăturat formulată în fața Curții de Apel respectiv faptul că pârâtul ar fi încasat suma de 80.000 lei în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare și suma de_ lei în temeiul contractului de vânzare cumpărare, în total 139.850 lei din care suma de 51.500 lei a fost folosită pentru achitarea datoriilor fiscale . Rezultă suma de_ lei rămasă nejustificată. De asemenea pârâtul nu a ținut contabilitatea la zi, nu a depus bilanțurile contabile la ORC ceea ce a condus în final la dizolvarea societății, nu a prezentat documentele contabile la momentul întocmirii primului raport asupra cauzelor la momentul 15.05.2010 iar ulterior a prezentat balanța contabilă pentru luna ianuarie 2010 care nu era ținută conform legii, soldul conturilor nu era actualizat, conturile erau neactualizate, nereale. După identificarea documentelor probatorii a fost întocmit raportul nr 64/03.06.2010 din care rezultă că pârâtul nu a ținut contabilitatea conform dispozițiilor legale, nu a depus bilanțurile contabile pe anul 2008, neconcordanța sumelor din balanța de verificare pe anul 2010 a contului de capital social care menționa suma de 13.200 lei față de suma de 200 lei menționată la ORC C. și faptul nejustificării sumei de 88.300 lei obținuți din vânzarea activelor firmei în anul 2008. Pentru toate aceste considerente lichidatorul judiciar apreciază că sunt întrunite cerințele art 138 lit a, d și e L 85/2006.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat aceleași aspecte menționate și în întâmpinările anterioare.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri iar pentru intervenientul în interes alăturat și proba cu interogatoriul pârâtului.
Întrucât la termenul de judecată din data de 11.11.2013 instanța a repus cauza pe rol ca urmare a prezentării pârâtului după strigarea cauzei și pentru suplimentarea probatoriilor, lichidatorul judiciar a formulat la data de 14.11.2013 „cerere de renunțare la judecata acestui dosar”. Față de dispozițiile art 246 Cprciv instanța va lua act de renunțarea la judecata cererii de intervenție formulată de intervenientul în interes alăturat C.I.I. B. M..
În atare situație instanța ar rămâne învestită cu soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulată de reclamanta DGFP C. și întemeiată pe dispozițiile art 138 lit d Legea 85/2006.
Totuși, având în vedere dispozițiile instanței de recurs care a arătat că instanța trebuie să analizeze cauza și din perspectiva altor alineate ale art 138 din Legea 85/2006, instanța va analiza cu ocazia rejudecării atât fapta prevăzută de art 138 lit d cât și faptele prevăzute de art 138 lit a, d și e, menționate de intervenientul în interes alăturat, deși acesta a renunțat la judecata cererii sale de intervenție.
Prin sentința civilă nr. 3580/20.12.2013, Tribunalul C. a luat act, în temeiul art. 246 C.pr.civ. de renunțarea la judecata cererii de intervenție formulată de intervenientul în interes alăturat C.I.I. B. M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . și a respins acțiunea formulată de reclamanta D.G.F.P. C.,cu sediul în C., . nr.18 în contradictoriu cu pârâtul A. I. domiciliat în . C.,ca nefondată.
Instanța a reținut că din extrasul ORC aflat la filele 21-26 din dosarul de fond, rezultă că . a fost înființată în anul 1999 având ca obiect principal de activitate viticultura și obiecte secundare alte servicii pentru agricultură, cultura cerealelor etc. Societatea are ca asociați pe A. I. și A. F. iar ca administrator statutar pe A. I. de la momentul înființării.
Prin Încheierea nr._/18.11.2009 societatea a fost dizolvată cf art 237 Legea 31/1990 ca urmare a nedepunerii bilanțurilor contabile fiind ulterior numit lichidator C.I.I. B. M.. Acesta a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, cererea admisă prin Încheierea nr 218/. pronunțată în dosar nr_ 0 al Tribunalului C..
Prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor întocmit inițial de lichidatorul judiciar sub nr 42/14.05.2010 se arată că societatea nu a depus bilanțuri la ORC C. pentru anii 2005, 2006, 2008 iar ultimul bilanț depus la DGFP C. a fost cel pentru anul 2007. Analizând datele rezultate din situația financiară din 30.06.2008 lichidatorul judiciar arată că gradul de îndatorare aferent semestrului I 2008 este ridicat, că îndatorarea excesivă și pierderile financiare au determinat reducerea activității și implicit o diminuare drastică a cifrei de afaceri. Se arată de asemenea că societatea nu mai înregistrează bunuri importante în patrimoniu pe numele său prezentând în acest sens un inventar cu obiecte de inventar și mijloace fixe care nu mai pot fi folosite având în vedere durata de 20 de ani de când au fost puse în funcțiune, la acest moment fiind amortizate și propuse spre casare urmând a fi valorificate la un centru de fier vechi. Tratând cauzele ce au determinat starea de insolvență lichidatorul judiciar arată că principala cauză a înregistrării de pierderi a fost rezilierea contractului cu ADS București cu care societatea avea încheiat un contract de concesiune pentru exploatarea a 20 ha livada și 40 ha vie. Acest contract a fost reziliat după doar 2 ani de la data încheierii ca urmare a faptului că terenurile au fost restituite în proprietate conform Legii 1/2000. În acest fel societatea nu și-a mai desfâșurat activitatea și a înregistrat pierderi. Ulterior aceasta a fost dizolvată de drept cf art 237 al 1 lit b L 31/1990 cf încheierii_/18.11.2009. Concluzionează lichidatorul judiciar că una din principalele cauze care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei este inactivitatea acesteia conform obiectului de activitate și creșterea considerabilă a datoriilor fiscale ca urmare a neachitării acestora. Se mai arată în acest raport că administratorul statutar nu a predat până la acel moment documentele contabile ale societății.
Instanța a reținut că cele menționate de lichidatorul judiciar în primul său raport asupra cauzelor au fost susținute constant de pârâtul din prezenta cauză care, prin înscrisurile depuse la dosar precum și prin răspunsul la interogatoriu a arătat că societatea a intrat în încetare de plăți datorită rezilierii contractelor de concesiune, că în acest fel au plecat muncitorii angajați, că plecarea muncitorilor a fost operată cu întârziere în evidențele contabile ceea ce a determinat creșterea datoriilor fiscale, societatea nemaiavând venituri pentru a achita aceste datorii.
Așadar principala cauză a intrării societății în încetare de plăți a constituit-o împrejurarea obiectivă a imposibilității acesteia de a-și mai desfășura activitatea de exploatare agricolă a terenurilor dobândite în concesiune ca urmare a încetării acestor contracte datorită restituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor ce făceau obiectul concesiunii.
Iar ulterioarele deficiențe în ținerea registrelor contabile ce au determinat de altfel și dizolvarea societății conform art 237 al 1 lit b din L 31/1990 reprezintă chestiuni fără relevanță atâta vreme cât este evident că ajungerea societății în încetare de plăți nu a fost datorată neregulilor din activitatea contabilă.
De altfel în cursul soluționării cauzei pârâtul a predat lichidatorului judiciar documentele contabile pe care le avea astfel cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de acesta. Prin raportul nr 157/27.09.2010 se arată că administratorul a predat lista cu mijloacele fixe și obiectele de inventar, bunuri aflate în stare de degradare fizică care de altfel au fost valorificate la un centru de colectare fier vechi pentru suma de 884,64 lei (1520 kg fier vechi cf facturii_/05.10.2010 vezi raportul de activitate din 12.10.2010 fila 78 dosar fond). Mai arată lichidatorul judiciar în acest raport că împreună cu administratorul statutar s-au discutat și actualizat elementele din balanța din 31.01.2010, s-a procedat la calculul balanței contabile actualizate iar cu referire la capitalul social înscris în balanța contabilă din 31.12.2009de 13.200 lei lichidatorul a stabilit că acesta nu este real capitalul social fiind de 200 lei astfel cum era de altfel înscris și în fișa ORC. În consecință lichidatorul judiciar a actualizat contul de capital social înscriindu-se suma de 200 lei.
Cu privire la acest aspect (diferența de capital social) pârâtul a arătat prin răspunsul la întrebarea nr 7 din interogatoriu că la un moment dat a încercat să ia un asociat în firmă care aducea acest aport, asociat care ulterior s-a răzgândit astfel încât nu a mai operat majorarea de capital social.
Dar cel mai important aspect al acțiunii în antrenarea răspunderii (mai exact al cererii de intervenție formulată de lichidatorul judiciar) este cel al sumelor rezultate din vânzarea imobilului aflat în patrimoniul societății, lichidatorul susținând constant că pârâtul ar fi încasat suma de 80.000 lei în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare și suma de_ lei în temeiul contractului de vânzare cumpărare, în total 139.850 lei din care suma de 51.500 lei a fost folosită pentru achitarea datoriilor fiscale. Rezultă suma de_ lei rămasă nejustificată.
Sub acest aspect instanța a reținut că susținerile lichidatorului judiciar nu sunt reale.
Astfel, imobilul alcătuit din teren și construcție situat în Stațiunea Olimp ferma 5 Pomicola lot 9 a a fost dobândit de . prin cumpărare de la . contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 77/31.05.2001. Pârâtul susține că a cumpărat imobilul cu banii obținuți din vânzarea apartamentului proprietate personală din M.; susținerile sunt veridice având în vedere că la acest moment nu mai figurează cu nici un imobil în proprietate astfel cum rezultă din adresa Primăriei M..
Prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr 39/11.01.2008 la BNP J. V. . prin administrator A. I. se obligă să vândă numitului D. I. imobilul alcătuit din teren 1625,61 mp și construcție. Prețul a fost stabilit la suma totală de 85.000 lei din care se arată că s-a primit suma de 80.000 lei.
Ulterior, s-a constatat că datele privind suprafața imobilului teren erau eronate în sensul că societatea deținea în proprietate doar teren în suprafață de 631 mp și construcțiile aferente astfel încât se încheie contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 1763/29.12.2008 prin care vânzarea terenului de 631 mp și construcțiile C5 dormitoare 74 mp și C6 sediu birouri 64 mp s-a vândut pentru suma de_ lei despre care cumpărătorul a arătat că a primit-o în întregime de la cumpărător.
Așadar, este evident că părțile au procedat la o renegociere a prețului stipulat în antecontract în condițiile în care s-a constat că terenul deținut de societate are o suprafață mult mai mică decât cel menționat în antecontract.
Această eroare de altfel a fost rectificată și în evidențele Primăriei Municipiului M. care prin adresele nr_/09.02.2010 (fila 56 dosar)_/22.03.2010 și nr_/15.04.2011 arată că societatea nu mai figurează înregistrată pe rolul fiscal cu bunuri mobile sau imobile.
Privitor la vânzarea acestui imobil lichidatorul judiciar a formulat și acțiune în anularea actului fraudulos, acțiune ce a făcut obiectul dosarului_ al Tribunalului C. și care a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă.
În aceste condiții în nici un caz nu se poate reține în sarcina pârâtului că ar fi primit atât banii menționați în antecontract cât și prețul din contractul de vânzare cumpărare mai ales că în contract se prevede că prețul a fost încasat anterior.
De altfel pârâtul și anterior vânzării imobilului aflat în patrimoniul societății a achitat din datoriile societății reușind să stingă doar o parte din accesorii astfel cum rezultă din fișa sintetică depusă de acesta la dosar (filele 22-25). În total pârâtul a achitat suma de_ lei fiind evident că parte din această sumă a provenit din fonduri proprii în condițiile în care societatea nu mai desfășura activitate și nu avea venituri.
În drept, acțiunea în antrenare a fost întemeiată pe dispozițiile art 138 lit a, d și e potrivit cărora:
“(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.
Din perspectiva săvârșirii faptei prevăzute de art 138 lit a instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada utilizării bunurilor societății în folosul propriu al pârâtului. Bunurile mobile au fost predate și valorificate la fier vechi, banii obținuți din vânzarea imobilului aflat în patrimoniul firmei au fost folosiți pentru achitarea datoriilor societății astfel cum s-a arătat mai sus și nu există nici un alt bun în patrimoniul societății.
Din perspectiva săvârșirii faptei prevăzute de litera d instanța a arătat pe larg că starea de încetare de plăți s-a datorat unei împrejurări obiective (imposibilitatea desfășurării activităților de exploatare agricolă ca urmare a încetării după doar 2 ani de la încheiere a contractului de concesiune ce fusese încheiat pentru 50 de ani). În atare situație neregulile din evidența contabilă intervenite ulterior încetării activității societății chiar nu au nici o relevanță. În sine încălcarea normelor privind ținerea contabilității nu este prin ea însăși producătoare de prejudicii și nu este suficientă simpla existență a neținerii contabilității în conformitate cu legea fiind necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvență, adică să existe legătură de cauzalitate între faptă și starea de încetare a plăților. O astfel de legătură de cauzalitate nu poate fi reținută în cazul de față.
Iar art 138 lit e din L 85/2006 presupune deturnarea sau ascunderea unei părți din pasivul persoanei juridice adică dosirea unor bunuri sau drepturi patrimoniale ale debitorului. Din situația de fapt reținută de instanță rezultă fără tăgadă că pârâtul nu a deturnat și nu a ascuns nimic, ba chiar se află în situația în care și-a ruinat starea materială personală cu consecințe grave asupra propriei familii pentru susținerea activității unei societăți care a eșuat fără posibilitate de redresare în condițiile în care contractele de concesiune au încetat la doar doi ani după ce au fost încheiate.
De remarcat și virulența ieșită din comun a lichidatorului judiciar care a susținut într-o manieră complet lipsită de obiectivitate și împotriva propriilor concluzii din primul raport asupra cauzelor că pârâtul trebuie obligat la suportarea pasivului societății. Ori, în virtutea rolului consacrat administratorului/ lichidatorului judiciar în procedura insolvenței acesta nu trebuie să piardă din vedere faptul că trebuie să reprezinte deopotrivă interesele creditorilor și ale debitoarei pe parcursul procedurii sens în care trebuie să păstreze o atitudine echilibrată față de toți participanții la procedură.
Pentru toate aceste considerente instanța a respins ca nefondată acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale reținând că nu este incident niciunul din textele legale invocate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel (calificate ca fiind recursuri la termenul din data de 28.04.2014) creditoarea D.G.R.F.P G. - Administrația Finanțelor Publice C. și C.I.I. B. M. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ..
1.Recursul declarat de D.G.R.F.P G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.:
În motivare creditoarea arată că administratorul statutar nu a predat în întregime evidența contabilă, nu a justificat anumite neconcordanțe ce s-au regăsit în evidența contabilă, coroborat cu faptul că nu a depus situațiile financiare la organele fiscale, se prezumă că administratorul nu a ținut contabilitatea în condițiile prescrise de lege, ceea ce a avut drept consecință imposibilitatea cunoașterii performanțelor financiare și, implicit încetarea de plăți.
Mai arată că intenția de a ascunde parte din evidența contabilă a persistat și după formularea cererii de chemare în judecată, aceștia nedepunând la cabinetul de insolvență documentele justificative.
Solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, considerând că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a fostului administrator.
2.Recursurile declarate de C.I.I. B. M. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei .:
În motivarea recursurilor, recurentul arată că instanța care a rejudecat acest dosar, după casarea de către Curtea de apel C., prin decizia civilă nr.807/02.07.2013, a pronunțat sentința civilă nr.3580/20.12.2013, fără respectarea prevederilor art.5, art.6, art.7, art.14 alin.5 și 6, art.20, art.22 alin.2 și 6, art.373, art.389, art.397 Cod procedură civilă și fără a intra în fondul cauzei, motiv pentru care solicită anularea hotărârii atacate, rejudecarea acestei cauze de către Curtea de Apel Constanta și, pe fond, admiterea aplicării art. 138 lit.a, b, e din Legea nr.85/2006 pentru fostul administrator A. I. în baza probelor indubitabile si concludente din acest dosar.
Mai arată că instanța de fond a făcut mențiuni nepotrivite pentru aceste împrejurări, constând în aprecieri personale la adresa lichidatorului judiciar, ce nu au avut legătură cu obiectul dosarului, în sentința civilă nr.3580/20.12.2013.
Instanța nu a ținut cont de concluziile cabinetului de insolvență,de faptul neținerii contabilității la zi, fapt prevăzut și pedepsit de art.138 alin.-1 lit.d din Legea 85/2006, în anul 2010 firma prezentând balanțe contabile neactualizate de ani de zile, figurând cu solduri în conturile de furnizori și clienți, deși aceste sume erau stinse de mai mulți ani, fapt concluzionat de către lichidatorul judiciar în rapoartele întocmite în anul 2010, informații contabile obținute, prin utilizarea procedurii contabile a confruntării soldurilor cu terții, A. I. neprezentând o balanță contabilă actualizată la acea vreme, în ciuda notificărilor și solicitărilor lichidatorului.
De asemenea, instanța nu a ținut cont de faptul dovedit al nejustificării sumei de 88.330 RON încasați de către firmă în anul 2008, din vânzări de active din Stațiunea Olimp, în utilizarea a integralității acestor sume în scopul firmei, administratorul A. I. la acea dată neavând dreptul de a ridica sume în contul depunerilor sale înainte de achitarea integrală a creditorilor firmei, fapt prevăzut și pedepsit de art.138 alin.1 lit.a, e din Legea nr.85/2006.
Recurentul C.I.I. B. M. a depus și precizări la cererea de recurs formulată la 24.02.2014.
Recursurile formulate în cauză sunt nefondate pentru următoarele considerente:
1.D.G.R.F.P G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a formulat cerere privind antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului A. I., administrator al ., conform art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 privind insolvența.
Respectând dispozițiile de casare cu trimitere, instanța de fond a suplimentat materialul probator, analizând și faptele prev.de art.138 lit.a, d, e din Legea nr.85/2006.
Situația de fapt a fost reținută în mod corect de judecătorul sindic argumentând, in extenso, evoluția financiară a societății și a operațiunilor încheiate de ..
În ceea ce privește fapte prev.de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 ca urmare a imposibilității executării contractului de concesiune privind exploatarea agricolă numai după 2 ani de zile, din motive obiective, a condus în final la încetarea de plăți.
Pentru a opera răspunderea patrimonială a administratorilor unei societăți supuse procedurii reglementate de legea insolvenței, trebuie dovedită nu numai săvârșirea de către aceștia a uneia sau a mai multor fapte din cele prev.de art.138 din lege, dar și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în insolvență.
Existența raportului de cauzalitate dintre culpa administratorilor și starea de insolvență a societății debitoare, trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată.
Ori, în cauza de față, o asemenea dovadă nu a fost îndeplinită.
Nici celelalte două fapte prev.de art.138 lit.a și e din Legea nr.85/2006 nu au fost dovedite, neexistând elemente care să conducă la antrenarea răspunderii.
2. În fața instanței de fond, la data de 14.11.2013, lichidatorul judiciar C.I.I. B. M. a formulat cerere de renunțare la judecata dosarului, iar în raport de disp.art.246 Cod procedură civilă, instanța a luat act de această cerere.
În aceste condiții, instanța de fond în mod legal a rămas investită numai cu cererea formulată de D.G.R.F.P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
În consecință, acesta nu mai are calitate de a formula recurs împotriva judecătorului sindic.
Față de cele expuse, în conf.cu dispa.rt.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de creditoarea D.G.R.F.P G.- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. – cu sediul în C., ., nr.18, jud.C., și C.I.I. B. M.– cu sediul în C., ., jud.C., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . – J_, CUI_, cu sediul în M., ., județ C., în contradictoriu cu intimatul-pârât A. I. – cu domiciliul în . C., împotriva sentinței civile nr. 3580/20.12.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2014.
Președinte, R. P. | Judecător, N. S. | Judecător, R. M. |
Grefier, D.-C. M. |
Jud.fond:E.L.S.
Red.-jud.N.S.
Tehnored.-gref.D.C.M.
2ex./04.07.2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 723/2014. Curtea de Apel... |
|---|
