Procedura insolvenţei. Decizia nr. 723/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Decizia nr. 723/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 537/95/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 723

Ședința publică de la 30 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. P.

Judecător C. R.

Judecător A. P.

Grefier C. G.

S-a luat în examinare recursul – litigii cu profesioniști declarat de recurenta creditoare S.P. C. I. cu sediul în Târgu J., ., ., jud.Gorj lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. K. SRL, cu sediu social în mun. Târgu J., ..16, jud.Gorj, împotriva Sentinței civile nr.1033/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul C. Secția a II-a civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare S.C. C. K. SRL prin lichidator judiciar desemnat S. S. cu sediu social în Târgu J. ., P+E, jud.Gorj - urmare înlocuirii SP C. I. conform Sentinței civile nr.526/15.04.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._/96/2010 – și intimatul pârât M. T., cu domiciliul în mun.Tîrgu J., ., jud.Gorj, având ca obiect procedura insolvenței – art. 138 din Legea nr.85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele C.pr.civ.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual precum și faptul că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 C.pr.civ.

Totodată se învederează că prin serviciul arhivă, la data de 19.09.2014 S. S. lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. K. SRL, urmare înlocuirii SP C. I. conform Sentinței civile nr.526 din 15.04.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._/96/2010, a depus la dosar note de ședință.

Curtea, luând act că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 Cod pr.civilă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la fondul cauzei, dispunând unirea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei S.P.C. I. fost lichidator judiciar al debitoarei S.C.C. K. SRL, cu fondul cauzei, urmând a se da o dezlegare comună .

CURTEA,

Asupra recursului – litigii cu profesioniști de față, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Tribunalului Gorj și înregistrată sub nr._ / 16.01.2012, reclamanta SP C. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., desemnat prin Sentința civilă nr.138/14.02.2011, în dosar nr._/95/2010, în exercitarea atribuțiunilor conferite de Legea nr.85/2006, a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- atragerea răspunderii patrimoniale, a pârâților M. G. și M. T., respectiv suportarea de către aceștia a pasivului debitoarei în sumă totală de 180.162,39 lei, indicând ca temei de drept aplicabil dispozițiile art.138 lit.a și lit.d din Legea nr.85/2006.

Motivând acțiunea, reclamanta învederează în esență că, deși societatea comercială era în vădită stare de insolvență, debitoarea nu și-a respectat obligația de a solicita în mod voluntar deschiderea procedurii, cumulând în continuare datorii către creditorii săi, respectiv către bugetul de stat, astfel încât, se poate concluziona că „organele de conducere au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți”.

Reclamanta a precizat că, deși a luat legătura în mai multe rânduri cu administratorul societății, acesta nu i-a transmis documentele prevăzute de dispozițiile art.28 din Legea nr.85/2006, societatea desfășurând activitate în continuare, pe raza localității S..

S-a mai relevat că, societatea debitoare administrată de drept de către pârâtul M. T. și de fapt, de pârâtul M. G. a desfășurat activități ilicite, chiar și după deschiderea procedurii falimentului, lichidatorul judiciar fiind sesizat de Serviciul de Poliție Transporturi, prin adresa nr._/30.06.2011, asupra faptului că, societatea a efectuat comerț cu deșeuri metalice, în valoare de 73.603 lei.

Totodată, reclamanta a susținut că, societatea debitoare nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a efectuat plăți preferențiale, în dauna creditorilor bugetari înainte și după data deschiderii procedurii insolvenței .

La termenul de judecată din 09.04.2012, reclamanta a precizat că solicită antrenarea răspunderii patrimoniale numai pentru pârâtul M. T. în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a și lit.d din Legea nr.85/2006 pentru acoperirea prejudiciului.

Deși legal citat pârâtul M. T. nu a formulat întâmpinare.

Prin Încheierea din data de 22.04.2013 Tribunalul Gorj a dispus înaintarea spre competentă soluționare a cauzei, către Tribunalul C. în raport cu Încheierea nr.1621/11.04.2013 pronunțată de ÎCCJ, prin care s-a dispus strămutarea dosarului către Tribunalul C., cu consecința păstrării actelor de procedură îndeplinite.

Primind cauza spre competentă soluționare, Tribunalul C. procedează la înregistrarea acesteia sub nr._ /09.05.2013, în care pronunță Sentința civilă nr.1033/24.03.2014, dispunând respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente, în esență:

Prin Sentința civilă nr.1246/08.11.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._/95/2010, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei ., fiind desemnat în calitate de administrator judiciar SP C. I..

Prin Sentința nr.138/14.02.2011, pronunțată în aceeași cauză, a Tribunalului Gorj a dispus . societății debitoare.

În raport cu sus menționatele rețineri, examinând cererea privind antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei M. T., instanța de fond a apreciat:

Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin următoarele fapte:

„a).au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d)au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”;

g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori”.

În funcție de izvorul obligației încălcate, reține instanța de fond că, răspunderea civilă poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală, când izvorăște dintr-un contract (cum este contractul de management).

Ambele forme de răspundere civilă, arată instanța de fond a presupune, îndeplinirea următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, vinovăția și legătura de cauzalitate, iar, dispozițiile art.138 prevăd și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuind să fie membrii organelor de conducere, sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuind să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.

Calitatea de subiect activ al răspunderii instituite de dispozițiile art.138 din legea insolvenței, reține instanța de fond a fi reprezentată, pe lângă membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății și de categoria alte persoane care au cauzat insolvența debitorului.

În această categorie, arată instanța de fond a putea fi incluse orice alte persoane care au determinat starea de insolvență (de exemplu: acționari, asociați, etc.), dacă se probează că, s-au implicat în activitatea debitorului sau că, au administrat în fapt activitatea acestuia, ori, în cauză, astfel cum rezultă din procura autentificată sub nr.1820/2010 (fila 42 dosar Tribunalul C.) M. G., în calitate de asociat unic și administrator al ., l-a împuternicit pe pârâtul M. T. să efectueze acte de conducere, de administrare a societății comerciale.

În ceea ce privește săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, reține instanța de fond că, aceasta cuprinde trei ipoteze, și anume: - s-a ținut o contabilitate fictivă;

- s-a făcut sa dispară unele documente contabile sau

- nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapt ce presupune neținerea registrelor, lipsa înregistrărilor conform cu documentele contabile care trebuie să reflecte situația reală, ascunderea unor documente contabile și, respectiv ținerea unei contabilități fictive, adică înregistrarea în contabilitate a unor date false, de natură să denatureze situația financiară a persoanei juridice .

Procedând la examinarea sus menționatelor condiții, reține instanța de fond că, situațiile financiare se compun, de regulă, din bilanțul contabil, contul rezultatului exercițiului, rapoartele administratorilor și diferite declarații pe proprie răspundere; bilanțul reprezintă un document contabil de sinteza în care sunt prezentate elemente de activ, datorii si capital propriu ale unei companii/instituții la un anumit moment, care reflecta scriptic o sinteză în expresie bănească a patrimoniului unei societăți, elementele sale fiind activele, capitalul propriu și datoriile, ultimele doua elemente denumite și pasive bilanțiere, el trebuind a fi întocmit cu respectarea dispozițiilor art.28 din Legea nr.82/1991 și art.73 din Legea nr.31/1990.

Din probele administrate în cauză, apreciază instanța de fond că, nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă, pârâtul M. T. a procedat la de predarea – primirea documentelor financiar – contabile, pe baza lor întocmindu-se rapoartele de expertiză contabilă, din care rezultă că, debitoarea a ținut evidența contabilă în conformitate cu Legea nr. 82/1991, având încheiat un contract de prestări servicii cu persoane autorizate.

Astfel, reține instanța de fond constatarea expertului, precum că:

- au fost înregistrate în evidența contabilă toate achizițiile de mărfuri, bunuri și servicii;

- au fost întocmite și înregistrate declarațiile fiscale la AFP Tg. J.;

- aprovizionările și vânzările s-au înregistrat analitic pe furnizori și clienți;

- s-au calculat și înregistrat corect în evidența contabilă debitele fiscale, excepție făcând, cele aferente mijlocului fix, mașina de alezat și frezat BFP 13/B/6, fiind calculate în timpul controlului fiscal și achitate parțial, respectiv suma de 5.000 lei (raportul de expertiză contabilă efectuat de Dna. expert B. L. ).

În raportul de expertiză contabilă întocmit, experții A. T., Ciova I., N. A., se reține de instanță a se fi relevat că, documentele contabile există, au fost întocmite, nu conțin elemente fictive și nici nu au fost ascunse, constatare efectuată și prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj de neîncepere a urmăririi penale, precum și din inspecțiile fiscale ale DGFP Gorj - Decizia nr. 133/29.03.2013 a Directorului DGFP Gorj.

Având în vedere că nu poate fi reținută prezumția „neținerii unei contabilități în conformitate cu legea”, arată instanța de fond că, reclamanta avea obligația de a dovedi că a fost săvârșită fapta ilicită prevăzută de art.138 lit. d din legea insolvenței, aceasta în condițiile în care sarcina probei îi revenea, dimpotrivă, din probele administrate se arată a fi rezultat că, au fost întocmite documentele contabile prevăzute de lege și că, această contabilitate nu a fost fictivă.

În plus, condiția impusă de legiuitor este că fapta pretins a fi săvârșită de către pârât, respectiv neținerea unei contabilități în conformitate cu legea trebuie să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, arată instanța de fond, impunându-se administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, împrejurare nedovedită în cauză.

Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române, apreciază instanța de fond a nu fi de natură să ducă la angajarea răspunderii materiale a organelor de conducere, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între aceasta faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Ca un prim aspect, judecătorul sindic a reținut că, reclamantul lichidator judiciar nu a efectuat descrierea faptelor imputate pârâtului, susceptibile de a fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit.a, lit.c și lit.g din Legea nr.85/2006, reclamantul susținând în motivarea cererii de antrenare a răspunderii, că societatea debitoare prin administratorul M. T. a desfășurat comerț cu deșeuri metalice în valoare de 73.603 lei.

De asemenea, a depus la dosarul cauzei (filele 113 – 115 dosarul Tribunalului C.) Sentința civilă nr.1581/18.11.2013 a Tribunalului Gorj prin care s-a admis cererea formulată de reclamantul SP C. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., în contradictoriu cu pârâta ., și în baza art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr.66/07.04.2011, având ca obiect barja nr._, înstrăinată pentru prețul de 16.120 lei, cu TVA inclus.

Judecătorul sindic a mai reținut, existența facturii fiscale nr._ din 26.06.2009, în valoare de 20.917 lei, inclusiv TVA, cu care, a fost achiziționat activul mașina de alezat și frezat piese metalice, ce ulterior a fost dezmembrat și valorificat ca fier vechi, fără ca această operațiune să fie evidențiată în contabilitate, așa dună cum rezultă din Decizia de impunere 2306/16.09.2010 întocmită în urma inspecției fiscale efectuată de DGFP Gorj, producându-se un prejudiciu apreciat de organele de inspecție fiscală la suma de 7.321 lei, pe care pârâtul l-a achitat parțial (suma de 5.000 lei plătită după data deschiderii procedurii insolvenței).

Astfel, prin Decizia nr.133/29.03.2013 privind soluționarea contestației formulate de . înregistrată la D.G.F.P. Gorj sub nr._/11.10.2010 s-a respins, ca neîntemeiată contestația pentru suma de 7.321 lei, admițându-se contestația și dispunându-se anularea Deciziei de impunere nr.2306/16.09.2010, pentru suma de 106.116 lei provenind din:

- neînregistrarea în evidența contabilă a veniturilor ce decurg din tranzacția materializată în factura fiscală nr. 003/01.07.2009 reprezentând c/val „dană plutitoare ( ponton ) nr. 7400 52, 5MX12, 5M”;

- neînregistrarea în evidența contabilă a veniturilor ce decurg din tranzacții efectuate materializate într-un număr de 7 facturi fiscale constatate lipsă, venituri stabilite prin estimare, deoarece s-a constatat că valorificarea danei plutitoare a fost realizată de pârâtul M. T., care a achiziționat bunul, ca persoană fizică și l-a înstrăinat în aceeași calitate, iar facturile constatate lipsă, purtau mențiunea anulat pe toate exemplarele și nu aveau înscrise operațiuni economice.

S-a constatat că faptele descrise în raportul de inspecție fiscale menționate mai – sus nu există și nu s-au generat obligații fiscale (raportul de expertiză contabilă întocmit de experții A. T.,Ciova I., N. A.).

Conform raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în dosarul nr. 95/P/2011 (filele 72 – 80 dosarul Tribunalului Gorj) din declarația pârâtului M. T., reține instanța de fond a rezulta că, mașina de alezat și frezat piese metalice a fost dezmembrată și vândută ca fier vechi, prezentând în acest sens factura nr.089/09.11.2010 care atestă livrarea cantității de 56,20 tone fier vechi către . SRL Tulcea, expertul conchizând că, până la data de 30.11.2010 (n.n. data deschiderii procedurii insolvenței - 08.11.2010) bunul nu a fost scăzut din patrimoniul societății și că, nu au fost prezentate procese – verbale de dezmembrare sau alte documente din care să rezulte obținerea cantității de fier vechi și/sau vânzarea.

Prin urmare, judecătorul sindic a procedat la analizarea faptei pârâtului M. T. constând în dezmembrarea activului mașina de alezat și frezat piese metalice și valorificarea ca fier vechi, fără ca această operațiune să fie evidențiată în contabilitate, din perspectiva incidenței dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a și lit.d din Legea insolvenței.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, s-a reținut că, textul de lege are în vedere neținerea absolută a contabilității de natură să atragă răspunderea conducătorilor societății falite, ori, așa cum s-a arătat mai – sus, concluzionează instanța de fond că, debitoarea a ținut evidența contabilă în conformitate cu Legea nr.82/1991.

În ceea ce privește faptele prev. de dispozițiile art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, s-a reținut că folosința se definește ca fapta de a se servi de un lucru, iar în textul art.138 alin.1 lit.a se stipulează că folosința trebuie să fie contrară interesului persoanei juridice și în scopul profitului personal sau al altei entități, ea presupunând o conduită activă, în timp ce, folosirea bunurilor persoanei juridice exclude intenția de apropriere definitivă, scopul fiind numai obținerea pentru sine sau pentru altul de avantaje personale.

Prin urmare, arată instanța de fond că, actul trebuie să fie contrar interesului social, adică să cauzeze o pagubă societății, sau să expună societatea la un risc, în condițiile în care, sarcina probei incumbă aceluia care se prevalează de contrarietatea actului cu interesul social, respectiv reclamantului lichidator judiciar.

Pentru a opera răspunderea patrimonială a administratorului unei societăți aflată în procedura insolvenței trebuie dovedit nu numai săvârșirea de către acesta a unei fapte prevăzute de dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, dar și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.

Condiția impusă de legiuitor este ca fapta pretins a fi săvârșită de către pârât să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, împrejurare nedovedită în cauză, arată instanța de fond, deși potrivit disp. art.1169 C.civ. sarcina probei îi revenea lichidatorului judiciar, care nu a depus la dosarul cauzei un Raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, deși judecătorul sindic i-a pus în vedere această obligație.

Prin raportul de expertiză efectuat, Dna expert B. L. a opinat că debitele fiscale nu au fost achitate în termenele legale din motive obiective, independente de acțiunile administratorilor, fiind determinate de obiectul de activitate – colectarea și valorificarea deșeurilor feroase și neferoase, în condițiile în care, achiziția mărfurilor se face cu plata pe loc sau în avans, astfel că societatea a acordat prioritate plății mărfurilor.

Alt motiv al întârzierii achitării debitelor, așa după cum rezultă din expertiză, arată instanța de fond a fi neîncasarea la timp a obligațiilor clienților, odată ce, s-a relevat că, asigurarea disponibilului necesar desfășurării normale a activității, s-a făcut în multe luni de către administratori prin împrumuturi acordate societății.

Referitor la faptele imputate pârâtului săvârșite după data deschiderii procedurii insolvenței, judecătorul sindic reține că, o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii patrimoniale este ca faptele imputate să se fi săvârșit în perioada anterioară încetării plăților, pentru a fi cauza acestei încetări, context în care, nu pot fi avute în considerare de instanță.

Faptele descrise de reclamantă prin cererea introductivă „deși societatea comercială era în vădită stare de insolvență, debitoarea nu și-a respectat obligația de a solicita în mod voluntar deschiderea procedurii, cumulând în continuare datorii către creditorii societății comerciale, respectiv către bugetul de stat, astfel încât, se poate concluziona că organele de conducere au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți”, reține instanța de fond a nu putea fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.c din lege, sub aspectul îndeplinirii elementelor constitutive.

În acest sens arată instanța de fond că, textul de lege constând în art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, presupune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilități a debitoarei.

Pentru a opera răspunderea patrimonială a administratorului unei societăți aflată în procedura insolvenței, trebuie dovedit nu numai săvârșirea de către acesta a unei fapte prevăzute de dispozițiile art.138 alin.1 din lege, dar și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, respectiv ca fapta pretins a fi săvârșită de către pârât, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Se impune deci administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, împrejurare nedovedită în cauză, arată instanța de fond, sarcina probei revenindu-i lichidatorului.

În ceea ce privește condiția vinovăției, judecătorul sindic a reținut că ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorului, nu poate fi primită, întrucât dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi constatată, ci, prevăd în concret aceste fapte păgubitoare care au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

În plus, fapta reglementată de lit.c a art.138 presupune și un element intențional, în sensul de a „dispune în interes personal”, continuarea unei activități, din probele administrate în cauză nerezultând că, debitoarea prin organul său de conducere a derulat o activitate comercială riscantă, care a atras insolvența debitoarei, cu alte cuvinte, nu a fost probată activitatea în folosul propriu al pârâtei.

Sub aspectul faptei prevăzute de dispozițiile art.138 alin.1 lit.g din Legea nr.85/2006, descrisă de reclamant ca reprezentând faptul că: „societatea comercială C. K. SRL înainte și după data deschiderii procedurii insolvenței a efectuat plăți preferențiale în dauna creditorilor bugetari”, judecătorul sindic a constatat că, această faptă constă în plata unui creditor în dauna celorlalți creditori, în luna precedentă încetării plăților, în condițiile cunoașterii iminenței încetării plăților, urmărindu-se astfel favorizarea creditorului plătit și fraudarea celorlalți creditori,ori, în speță, lichidator judiciar nu a făcut dovada ce-i revenea, a plăților invocate în susținerea acestei fapte imputate pârâtului, astfel că, instanța s-a considerat în imposibilitate de a verifica îndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale, prevăzute de acest text de lege, considerente față de care, a respins acțiunea astfel cum a fost precizată, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.P.C. I.P.U.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art.304 pct.7 și art.3041 C.pr.civ., cu următoarea motivație, în esență:

„Greșit instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.138 lit.a și lit.e din Legea nr.85/2006”,motivarea fiind necuprinzătoare și străină de natura pricinii, în speță, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii având ca obiect atragerea răspunderii materiale a administratorului societății, astfel cum rezultă din documentele depuse la dosar, considerând că administratorul a folosit în interes personal bunurile din patrimoniul societății debitoare, fiind instituită o prezumție de culpă în sarcina acestuia.

Prin note de ședință, numitul M. G. încunoștințează Curtea asupra faptului că recurenta SP C. I. nu mai are calitate procesuală activă pentru că, prin Sentința civilă nr.526 din 15.04.2014 Tribunalul Gorj, a dispus înlocuirea acestui lichidator cu lichidatorul S. S. – fila 49 dosar.

Urmare acestei sesizări, instanța a dispus citarea în cauză a lichidatorului S. S., care, prin note de ședință, depuse la dosar la data de 02.09.2014, arată că, după înlocuirea recurentei conform sentinței civile sus enunțate, a întocmit și publicat în BPI nr._/26.06.2014 Tabelul definitiv consolidat rectificat al creanțelor debitoarei, rezultând un total al creanței în sumă de 67.593,87 lei, solicitând judecata cauzei în lipsă, precizând poziția sa procesuală privind judecarea recursului, în sensul că, „solicită judecarea recursului și antrenarea răspunderii materiale a pârâtului pentru suma de 67.593,87 lei, față de cererea de antrenare formulată de fostul administrator, pentru suma de 180.162,39 lei, acțiunea restrângându-se la suma precizată”- fila 108 dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat, văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:

Tribunalul Gorj a fost investit la data de 16.01.2012, de reclamanta SP C. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . cu soluționarea cererii având ca obiect:

Urmare pronunțării de ÎCCJ a Încheierea nr.1621/11.04.2013 prin care s-a dispus, strămutarea judecății cauzei către Tribunalul C., cu consecința păstrării actelor de procedură îndeplinite, prin Încheierea din data de 22.04.2013 Tribunalul Gorj a dispus înaintarea spre competentă soluționare a cauzei, către Tribunalul C. .

Acestea sunt condițiile în care, reclamanta SP C. I., deduce judecății prezentul recurs, însușit de actualul lichidator al debitoarei - S. S., cu precizarea că, față de întocmirea și publicarea în BPI nr._/26.06.2014 a Tabelul definitiv consolidat rectificat al creanțelor debitoarei, suma pentru care acțiunea având ca obiect antrenare răspundere materială trebuie examinată, este de 67.593,87 lei.

Luând act de această situație, Curtea, examinând motivele de recurs, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile speței, respectiv: art.138 alin.1 lit.a și lit.e din Legea nr.85/2006 cu referire la dispozițiile art.1349 NCC coroborate cu dispozițiile art. 1915 NCC, reține:

Pentru angajarea răspunderii materiale a membrilor organelor societății falite, este necesar a se avea în vedere că, trebuie examinate condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, a căror îndeplinire cumulativă este obligatorie și care privesc:

-existența prejudiciului;

-existența unei fapte ilicite;

-raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită;

-existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.

În acest context, reține Curtea că, acțiunea în răspundere civilă delictuală a membrilor organelor de conducere a societății comerciale aflate în insolvență, are dublu temei de fapt, ce rezidă din:

-starea de insolvență de debitoarei;

-săvârșirea uneia din faptele expres și limitativ prevăzute în art.138 din Legea nr.85/2006,

în condițiile în care, natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, poate fi o răspundere contractuală sau delictuală, în funcție de izvorul obligației încălcate, știut fiind că, răspunderea reglementată de art.138 din legea insolvenței, este o răspundere față de debitorul persoană juridică, iar nu față de creditor, pentru că, membrii organelor de conducere răspund numai dacă au săvârșit în cadrul mandatului lor, fapte prevăzute de lege, care au cauzat insolvența debitorului.

Astfel, aflându-ne în fața unei răspunderi delictuale, pentru a cărei angajare, lichidatorul judiciar ori persoanele interesate, au obligația să dovedească întrunirea condițiilor reglementate de dispozițiile art.1349 NCC coroborate cu dispozițiile art. 1915 NCC, respectiv existența faptelor vizate și prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reține:

Prin art.138 alin.1 lit.”a și e” din Legea nr.85/2006, legiuitorul a statuat asupra împrejurării că:

„A..1 - ….judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte:

a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau cel al unei alte persoane;

……..

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia…”.

În raport cu textul de lege sus-citat, reține Curtea că, antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator al societății falite, presupune îndeplinirea unor cerințe esențiale de admisibilitate a cererii, așa după cum legal și temeinic a reținut și instanța de fond, respectiv, existența unui „raport de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciul creat”, cu mențiunea că, recurentul reclamant era ținut să dovedească „vinovăția” fostului administrator, în respectarea dispozițiilor procedurale referitoare la faptul că, „cel ce face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească”.

Față de aceste reglementări, se constată că, legal și temeinic judecătorul sindic a reținut că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 lit.”a și e” din Legea nr.85/2006, întrucât, recurentul nu a înțeles a proba, în nici un fel afirmațiile sale, obligație care-i revenea, atât timp cât, în cauză, acesta face considerații privind „fapta ilicită”, „prejudiciul”, „legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu”, „vinovăția” intimatului M. T., fără însă ca ele, să se poată corobora cu alte probe administrate, cu valoare juridică.

Că susținerile recurentei sunt nefondate, reține Curtea a rezulta din întreg materialul probator administrat în cauză, ce face dovada de necontestat că, intimatul pârât nu a „folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau cel al unei alte persoane”, aspect ce ar presupune o conduită activă, pentru că, „folosința”reprezintă o conduită activă constând în a te servi de un lucru, legiuitorul având în vedere că aceasta trebuie să fie contrară interesului persoanei juridice, cu scopul de a dobândi un profit personal, pentru sine, sau pentru altă entitate.

În egală măsură, reține Curtea, conduita activă privind fapta pretins săvârșită de persoana, în legătură cu care se solicită antrenarea răspunderii materiale, trebuie să se afle într-o legătură de cauzalitate cu contribuția acesteia la ajungerea debitorului în stare de insolvență, alin.1 al art.138, prevăzând expres necesitatea cauzării stării de insolvență a debitorului.

Prin urmare, reține Curtea „folosința”, conduita activă a reprezentantului debitoarei persoană juridică, trebuie să fie contrară interesului social, adică, să cauzeze o pagubă societății sau, să expună societatea la un risc, urmare folosirii bunurilor sau creditelor acesteia, fapt nedovedit în speță.

Așa fiind, Curtea are în vedere că, nu au fost produse dovezi certe, legate de împrejurarea că, intimatul ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice, în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, și astfel, nu se poate reține în sarcina sa, săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit.”a” din Legea nr.85/2006, cu atât mai mult cu cât, în toate cazurile, culpa persoanei trebuie dovedită, în condițiile dreptului comun.

În ceea ce privește, aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor cuprinse în art.138 alin.1 lit.”e” din Legea nr. 85/2006, conform cu care „au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”, Curtea reține că, și în legătură cu această faptă, a nu putea fi reținute argumentele recurentului, potrivit cărora: „în ultima balanță de verificare la data de 31.12.2011 se regăseau scriptic echipamente tehnice, mașini și utilaje, mijloace de transport, etc. însă procedând la verificarea faptică nu a fost găsit niciun bun sau sumă de bani pentru a fi valorificate sau distribuite către creditori, prezumându-se astfel culpa fostului administrator pentru ducerea societății în incapacitate de plată”, deoarece:

Individualizarea faptei, făcută de legiuitor, în conținutul textului de lege, conduce la concluzia că, aceasta poate fi săvârșită în două modalități :

- deturnarea sau ascunderea unei părți din activul debitorului, urmărindu-se diminuarea activului în interes personal, în dauna creditorilor sociali, fapt ce se poate realiza scriptic sau faptic, prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul debitorului și ascunderea lor, ori în ambele feluri, fiind produsă prejudicierea persoanei juridice și creditorilor săi:

- mărirea fictivă a pasivului persoanei juridiceprin înscrierea în contabilitate a unor datorii fictive sau/și prin producerea unor documente false care atestă astfel de datori.

Așa fiind, deturnarea unei părți din activul persoanei juridice, reține Curtea a consta în schimbarea destinației unor bunuri ce aparțin acesteia, iar ascunderea unei părți din pasivul persoanei juridice înseamnă dosirea unor bunuri sau drepturi patrimoniale ale debitorului, aceasta în condițiile în care pasivul poate fi mărit prin prezentarea unor obligații patrimoniale fictive, spre exemplu, consemnarea în evidențe a unor sume fără cauză legitimă, sau, omisiunea organelor de conducere de a iniția demersurile legale pentru recuperarea creanțelor reale, pe care debitorul le are în raport cu partenerii săi contractuali.

Față de sus menționatele rețineri, apreciază Curtea că, atât timp cât, din probatoriul administrat în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că, intimatul nu a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice și nici, nu a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, pentru a se putea reține în sarcina sa, săvârșirea faptei avute în vedere de legiuitor, în mod legal și temeinic, instanța de fond a apreciat în sensul respingerii susținerilor recurentei reclamante.

Astfel, și Curtea concluzionează că, nu au fost produse dovezi privind deturnarea sau ascunderea unei părți din activ, ci, dimpotrivă, intimatul M. T. a procedat la predarea tuturor documentelor financiar contabile, fapt confirmat de expertizele efectuate în cauză, din care rezultă că, a ținut evidența contabilă înregistrând și evidențiind toate achizițiile de mărfuri și servicii, aprovizionările și vânzările, precum și debitele fiscale, documentele contabile neconținând elemente fiscale fictive, fapt rezultat și din Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, precum și din rezultatul inspecțiilor fiscale a DGFP Gorj.

Aceeași situație de fapt privind lipsa unor dovezi referitoare la „deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice,ori mărirea în mod fictiv a pasivul acesteia”, reține Curtea a rezulta și din împrejurarea că, prin Decizia nr.133/29.03.2013 emisă de DGFP Gorj privind soluționarea contestației formulată de debitoare, împotriva Deciziei de impunere nr.2306/16.09.2010, înregistrată la DGFP Gorj sub nr._/11.10.2010, s-a dispus anularea acestei decizii de impunere pentru suma de 106.116 lei, fapt ce rezultă și din recunoașterile recurentei referitoare la suportarea de către intimat din venituri proprii a unor debite, tocmai pentru acoperirea acestora.

Deopotrivă, reține Curtea că, întregul material probator face dovada faptului că, debitele fiscale înregistrate de debitoare, nu au putut fi achitate în termenele legale, din motive obiective, independente de voința intimatului, fiind determinate de obiectul de activitate al societății – colectare și valorificare deșeuri feroase și neferoase – achizițiile făcându-se cu plata pe loc, sau în avans, situație ce a determinat asigurarea disponibilului desfășurării normale a activității societății, de către administratorii acesteia.

Că situația de fapt este aceasta, reține Curtea a rezulta cu prisosință din împrejurarea că, lichidatorul judiciar pe tot parcursul judecății cauzei, nu a înțeles a-și respecta obligațiile rezultate din conținutul art.59 din Legea nr.85/2006, privind întocmirea Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei, chiar dacă, instanța i-a pus în vedere această obligație.

Revenind asupra concluziilor Curții, trebuie reținut că, odată ce în speță, nu au fost produse dovezi privind posibilitatea reținerii în sarcina intimatului M. T., săvârșirea faptelor prevăzute de textele de lege sus-enunțate, instanța se află în imposibilitate de a examina dacă, sunt îndeplinite cumulativ, condițiile generale ale răspunderii prevăzute de art.1349 NCC coroborate cu dispozițiile art. 1915 NCC, respectiv: faptă ilicită, prejudiciul, legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, Curtea văzând și dispozițiile art. 312 Cod proc.civilă, apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul – litigii cu profesioniști declarat de recurenta creditoare S.P. C. I. cu sediul în Târgu J., ., ., jud.Gorj lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. K. SRL, cu sediu social în mun. Târgu J., ..16, jud.Gorj, împotriva Sentinței civile nr.1033/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul C. Secția a II-a civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare S.C. C. K. SRL prin lichidator judiciar desemnat S. S. cu sediu social în Târgu J. ., P+E, jud.Gorj - urmare înlocuirii SP C. I. conform Sentinței civile nr.526/15.04.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._/96/2010 – și intimatul pârât M. T., cu domiciliul în mun.Tîrgu J., ., jud.Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 Octombrie 2014 .

Președinte, Judecător, Judecător,

G. P. C. R. A. P.

Grefier

C. G.

Jud. fond :M.N.M.

Red. dec. jud. G.P./18.11.2014

Tehnored. Gref. G.C./ 18.11.2014

2 ex

← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 196/2014. Curtea de Apel...		Procedura insolvenţei. Decizia nr. 372/2014. Curtea de Apel... →

Procedura insolvenţei. Decizia nr. 723/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Decizia nr. 723/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA