Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 607/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 607/2009
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria
Grefier -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H împotriva sentinței nr.71/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.
La apelul părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, având în vedere actele dosarului precum și solicitarea recurentei de judecare în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.71/F/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, a fost admisă contestația formulată de societatea debitoare SC SA și s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva pârâtei SC SA.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe înscrisuri intitulate titluri executorii și somații semnate de către emitent ( conducătorul organului de executare ) fără a face însă dovada că acele înscrisuri au fost consemnate sau însușite în altă modalitate de către debitor.
S-a arătat că numita creditoare nu și-a îndeplinit nici obligațiile prevăzute de legea nr.85/2006, de Codul d e procedură civilă și de Codul d e procedură fiscală și nici nu dovedit, conform art.1169 Cod civil, că a eșuat în procedura executării silite asupra bunurilor acesteia.
Judecătorul sindic a constatat că înscrisurile de care reclamanta se prevalează, pentru a opune pârâtei starea de încetare de plăți, nu sunt titluri executorii, iar cele ce poartă titlul generic de titlu executoriu sunt fără valoare juridică, în condițiile în care art.42 și 44 din Codul d e procedură fiscală prevăd imperativ că pentru creanțele bugetare titlul executoriu este decizia de impunere care trebuie întocmită conform art.42 Cod pr.fiscală și comunicată destinatarului pe una din căile prevăzute de art.44 din Codul d e procedură fiscală.
S-a conchis că, întrucât reclamanta nu a dovedit că deține titlu executoriu față de pârâtă, în discuție nu se află o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că urmărirea silită a debitoarei nu poate fi începută întrucât legea sancționează cu nulitatea măsurile și operațiunile de executare silită efectuate în absența unui titlu executoriu.
Împotriva acestei sentințe, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Had eclarat recurs în termen și motivat, solicitând să fie modificată, în sensul admiterii cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței față de societatea debitoare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
A motivat că titlurile executorii depuse reprezintă expresia sintetizată a titlului de creanță, prin care se individualizează creanța fiscală datorată, că respectivele titluri sunt comunicate împreună cu somațiile societății debitoare și sunt emise conform OG nr.92/2003, art.114 reglementând noțiunea de titlu executoriu și condițiile ce trebuie să fie îndeplinite pentru începerea executării.
A arătat că actele de executare silită se emit pentru sumele cu care societatea figurează în evidențele fiscale, evidențe întocmite pe baza declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, precum și deconturilor de TVA depuse de contribuabili lunar la organul fiscal, ca și a deciziilor de impunere emise de organul fiscal, acte ce reprezintă titluri de creanță.
A mai motivat că actele de executare silită sunt comunicate contribuabililor cu confirmare de primire, aceștia având la dispoziție contestația la executare, în speță, însă, n-au fost contestate.
Prin întâmpinare ( fila 14) pârâta SC SA a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, în aplicarea prevederilor art.3041Co pr.civilă se constată că recursul nu este fondat.
DGFP Haf ormulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC SA pretinzând că are o creanță de 114.115 lei, rezultată din titlurile executorii emise în baza declarațiilor contribuabilului privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, ca și din somații și titluri executorii, din decizii de calcul accesorii și din fișa fiscală.
Creditoarea nu a întocmit cererea de deschidere a procedurii insolvenței cu respectarea art.112 Cod pr.civilă, neindicând în mod riguros în cuprinsul acesteia, defalcat, documentele din care rezultă creanța, valoarea individuală a sumelor ce compun creanța, cu indicarea naturii acestora, cât și a scadenței, cu anexarea dovezilor corespunzătoare, pentru a face posibilă verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de Legea nr.85/2006, pentru admisibilitatea cererii, respectiv dacă fișa debitoarei s-a întocmit în baza actelor de care creditoarea se prevalează.
În același context, actele prezentate de către creditoare trebuiau să permită și analiza accesoriilor imputate, la dosarul cauzei fiind necesar să existe deciziile de calcul a acestora, având atașate dovezile de comunicare cu debitoarea.
Or, modalitatea de prezentare a acestora face imposibilă o astfel de analiză.
Dovezile de comunicare a somațiilor de plată și a titlurilor executorii privind pe debitoare nu pot substitui obligația de dovedire a declarațiilor fiscale și a deciziilor de impunere pentru accesoriile creanțelor principale. Nici neformularea unor contestații la executare nu conduce automat la concluzia recunoașterii sumelor cuprinse în somații.
În aceste circumstanțe, sentința atacată apare ca legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 recursul de față va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței nr.71/F/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Dact. 4 ex./11.11.2009
Jud.fond.
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu, Olimpia Maria
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1193/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 869/2009. Curtea de Apel... → |
---|