Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 649/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 649/2008

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă

Grefier - -

Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de creditoarea SC SA B împotriva Sentinței comerciale nr.154/F din 19 februarie 2008 pronunțată de judecător sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr-.

dezbaterilor au fost consemnate în încheierile de ședință din 19 noiembrie 2008, 26 noiembrie 2008 și 3 2008, care fac parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține:

Prin sentința comercială nr.154/19 februarie 2008 judecător sindic desemnat în Dosar nr- al Tribunalului Hunedoara respins excepțiile de tardivitate invocate de creditoarea AVAS B și lichidatorul SC SRL D în prezent Casa de Insolvență Transilvania C

A admis contestația formulată de creditoarea SC SA B și dispus lichidatorului judiciar să înscrie în tabelul definitiv al creditoarei SA D pe creditoarea contestatoare cu o creanță în sumă de 327.018,96 lei.

A respins contestația formulată de creditoarea SC SA B împotriva înscrierii în tabelul definitiv al creanțelor a AVAS B cu suma de echivalentul în lei de 18.415.745 lei a 6.393.311, 52 USD.

A respins cererea lichidatorului judiciar privind radierea sarcinilor care grevează imobilele înscrise în CF 4358/a D cu nr.top.3573/b, 3572/1/1 și 3572/b, 3572/2/2.

Pentru a hotărî în acest mod referindu-se la actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic a reținut și motivat în esență că excepțiile de tardivitate a depunerii contestațiilor invocate de AVAS B și lichidatorul judiciar sunt nefondate, în raport de dispozițiile art.89 din 85/2006 și art.75 din 85/2006 potrivit cărora după expirarea termenului de depunere a contestațiilor orice parte interesată poate formula contestație până la închiderea procedurii în cazul în care se constată erorii esențiale vizând înscrierea unei creanțe în tabelul creditorilor.

Referindu-se la contestației creditoarei SC SA B vizând înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor a debitoarei SC Vest SA D cu suma de 327.018,96 RON. Judecătorul sindic a calificat contestația ca întemeiată reținând că față de debitoare, creditoarea B avea o creanță totală de 500.167, 36 RON iar debitoarea Vest SA D avea de primit o creanță de la SA B în sumă de 173.148,40 RON, în temeiul art.1133 și 1144 cod civil între cele două creanțe a intervenit compensarea legală astfel că debitoarea SA D mai avea față de creditoarea SA Boc reanță în sumă de 327.018, 96 lei, cu care de altfel lichidatorul judiciar a înscris-o în tabelul definitiv.

Contestația aceleiași creditoare formulată împotriva înscrierii AVAS în tabelul definitiv cu o creanță de 6.393.311, 52 USD a fost respinsă ca nefondată motivat de faptul că AVAS Bad ovedit creanța cu actele depuse respectiv convenția nr.42748 din 8 noiembrie 1994 încheiată între SA B și Ministerul Finanțelor având ca obiect garantarea rambursării împrumutului garantat de Germania; copia mai multor acorduri încheiate între Ministerul d e Finanțe pe de o parte și SA B și Vest SA D pe de altă parte, aceasta din urmă s-a obligat să restituie către Ministerul d e Finanțe o parte din sumele plătite de această instituție la banca germană în calitate de garant; Protocolul din 27 noiembrie 2003 încheiat între SC SA B și SC Vest SA prin care s-a stabilit că debitul angajat la plată de către Vest SA D către AVAB în prezent AVAS, cesionar al creanței deținute de Ministerul d e Finanțe este de 6.393.311, 51 USD; Hotărârea AGA extraordinară a acționarilor SC Vest SA D nr.1/20 aprilie 2005 prin care s-a aprobat transferul dreptului de proprietate asupra activului și pasivului între SA B și SC Vest SA D, hotărâre prin care s-a recunoscut de către cele două societății faptul că pasivul cedat și cel preluat este cel din titlul de creanță comunicat de AVAS, respectiv suma 6.393.311, 52 USD; procesul verbal de sechestru nr.11496/29 iunie 2004 care nu a fost nicicând contestat de societatea debitoare a concluzionat lichidatorul judiciar a înscris corect în tabel creanța invocată de AVAS, probată cu actele depuse și necontestate de debitoare.

Referindu-se la cererea lichidatorului judiciar prin care solicită radierea sarcinilor care grevează imobilele înscrise în CF 4358 D, judecătorul sindic motivat că potrivit dispozițiilor art.55 din Legea nr.64/1995 în cazul operațiunilor de lichidare, transferul proprietății bunurilor în mâinile terțului dobânditor are loc prin purgarea ipotecii, a gajului sau a altor sarcini. Ori potrivit art.115 al.1 și 2 din același act normativ lichidatorul judiciar era obligat să stabilească condițiile minime din contractul de vânzare cumpărare a bunurilor debitoarei inclusiv a prețului și a bunurilor grevate de sarcini și apoi să întocmească raportul final și bilanțul de închidere a procedurii care va cuprinde toate operațiunile juridice, cotabile precum și cele legate de plata către creditorii garantații cu ipoteci.

Împotriva Sentinței a declarat recurs contestatoarea SC SA B calificând sentința judecătorului sindic ca nelegală și netemeinică supusă modificării pentru motivele de modificare prev. de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Susține că argumentele reținute de judecătorul sindic în fundamentarea soluției de respingere a contestației privind înscrierea creditoarei AVAS la masa credală cu creanța de 6.393.311,52 USD sunt eronate și nu se justifică față de situația reală existentă în cauză.

În mod greșit judecătorul sindic a apreciat că o recunoaștere a creanței AVAS de către creditoarea contestatoare a operațiunilor de divizare în condițiile în care pe tot parcursul operațiunii de divizare creditoarea contestatoare a invocat nelegalitatea operațiunii de înscriere a creanței atât cu privire la întinderea creanței cât și a titlurilor pe care AVAS le-a prezentat și care nu reprezintă în concepția legii, titlu.

Învederează că în primul ciclu procesual soluția pronunțată de judecătorul sindic cu privire la aceleași aspecte, respectiv sentința nr.395/26 octombrie 2006 fost casată prin decizia comercială nr.99/31 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA și cauza trimisă spre rejudecare, instanța de recurs indicând concret necesitatea administrării unor probatorii hotărâtoare în dezlegarea corectă și legală a pricinii, obligație pe care însă judecătorul sindic nu le-a respectat, nici lichidatorul judiciar și nici judecătorul sindic, prin aceia că lichidatorul judiciar nu a întocmit raportul final conform dispozițiilor cuprinse în considerentele deciziei instanței de control judiciar, iar judecătorul sindic a respins nejustificat obiecțiunile formulate de contestatoarea recurentă împotriva raportului.

Concluzionează că judecătorul sindic prin sentința dată nu a motivat considerentele pentru care raportul lichidatorului a fost admis, că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin întâmpinarea depusă la 12-15 creditoarea intimată AVAS Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluția judecătorului sindic este corectă bazată pe probele depuse de către intimată în sprijinul declarației de creanță și care au fost analizate prin soluția adusă.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în raport de dispozițiile art.304, 304/1 și 306 Cod procedură civilă,se constată după cum urmează:

În conformitate cu prevederile cuprinse în alin.II al art.315 Cod procedură civilă, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În speță, verificând actele dosarului se constată că prin Sentința comercială 395 din 26 octombrie 2006, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoaraa admis în parte contestația creditoarei SA B și a înscris în tabelul creanțelor față de debitoarea SC Vest SA D și a respins contestația aceleiași creditoare față de înscrierea AVAS B în tabelul creanțelor aceleiași debitoare cu suma de 18.447.900,39 lei.

Prin Sentința 341/F/ din 4 octombrie 2006 judecător sindic desemnat în Dosar 10148/2004 al Tribunalului Hunedoaraa admis cererea SC SRL D în calitate de lichidator judiciar al SC Vest SA D și dispus radierea sarcinilor care grevează imobilele incluse în CF 4358/ D cu nr.top.(3573/ 3572)2/1 și nr.top (3573/ 3572)2/2 top, după cum urmează:

-interdicția de înstrăinare înscrisă în favoarea BRD

-ipotecă în favoarea BRD pentru suma de 1.155.000 lei

-interdicția de înstrăinare, demolare, restructurare și sechestru înscrisă în favoarea AVAS

-ipoteca înscrisă în favoarea AVAS pentru suma de 6.393.311,52 USD

-sechestru în favoarea D pentru suma de 291.049,22 lei

-somație de plată în favoarea SC SRL pentru suma de 369.190.277 lei

-somație de plată în favoarea SC SRL D pentru suma de 56.304,84 lei

-somație de plată înscrisă în favoarea SC SA B pentru suma de 110.616 USD și 20.609,1792 lei și

-somația de plată în favoarea SC SRL pentru suma de 50.497,7331 lei.

Prin Decizia comercială 99 din 31 ianuarie 2007 Curtea de APEL ALBA IULIA, ca urmare a admiterii recursului declarat de BRD Generale SA Sucursala H împotriva Sentinței 341/F/2006 dată în dosar 10848/2004 al Tribunalului Hunedoara, cum și recursul declarat de SC SA B împotriva Sentinței 395/F din 26 octombrie 2006 pronunțată de judecător sindic în același dosar, a casat hotărârile recurate și trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu îndrumarea ca în derularea procedurii, lichidatorul judiciar - să se raporteze la înregistrările operate în evidența contabilă a debitoarei și să arate cu transparență bunurile și drepturile precum și datoriile din activul și pasivul patrimonial al debitoarei precum și rezultatele verificării faptice, cu precădere urmând să indice dacă a luat în posesie și mijloacele fixe pentru care se invocă datoria cu titlu de credit.

- să identifice conform Legii 82/1991 în mod analitic și cu toate informațiile juridice și contabile, bunurile și eventual datoriile născute în legătură cu acest bunuri aflate efectiv în patrimoniul debitoarei.

- în refacerea actelor de executare, să respecte întocmai dispozițiile art. 80, 81, 82, 83 din Legea 64/1995.

- să întocmească un raport în care să arate punctual caracterul fiecărei creanțe, natura sa comercială sau bugetară, hotărârea judecătorească sau decizia de impunere (opozabilă prin comunicare) contractul sau un alt titlu executoriu recunoscut de lege, procesul verbal de consemnate a explicațiilor cercetărilor, discuțiilor, informațiilor, documentelor suplimentare cerute și furnizate de creditori; garanțiile reale sau personale eventual constituite și dovezile din care rezultă publicitatea.

- să supună spre verificare judecătorului sindic constatările referitoare la stingerea creanțelor prin plată, prin prescripție sau la validitatea ori nulitatea cesiunilor operate după deschiderea procedurii fără autorizarea judecătorului sindic și prin încălcarea art. 49 din Legea 64/1995.

- să arate titularul operațiunilor care au agravat starea de incapacitate de plată a societății debitoare, identificarea operațiunilor urmând a se face pe baza actelor, registrelor și documentelor contabile, contractelor încheiate de SA B și SA D în condiții de echilibru contractual sau conflict de interese.

- să identifice și să depună la dosar hotărârile adunărilor generale ale asociaților din cele două societăți referitoare la garantarea creditelor externe, la proprietatea asupra mijloacelor fixe pentru care s-au contractat creditele, aprobarea de către asociați în adunarea generală a operațiunilor de garantare sau plată a creditului.

- să întocmească o listă a creditorilor societății falite în care să înscrie acționarii acesteia.

- să supună toate operațiunile și propunerile spre control judecătorului sindic.

În rejudecare, lichidatorul judiciar nu a efectuat aceste operațiuni iar judecătorul sindic nu a dispus refacerea actelor de executare silită conform îndrumărilor date de instanța de control judiciar.

Procedând astfel judecătorul sindic a pronunțat o soluție nelegală.

În consecință, recursul contestatoarei urmează a fi admis ca fondat în baza art.312 Cod procedură civilă, va casa sentința atacată și va trimite dosarului aceleiași instanțe spre o nouă judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea SC SA B împotriva Sentinței comerciale 154/F din 19 februarie 2008 pronunțată de judecător sindic în Dosar - al Tribunalului Hunedoara și în consecință:

Casează sentința atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 10 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. HD.

Dact.SM.ex.2/11.12.2008.

Jud.fond:

Președinte:Eugenia Florescu
Judecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Doina Hârceagă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 649/2008. Curtea de Apel Alba Iulia