Practica judiciara insolventa. Decizia 152/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

Decizia comercială nr. 152

Ședința publică de la 09 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 2: Veronica Păcurariu

JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea DGFP V, cu sediul în Focșani,B- -, nr. 24, împotriva sentinței comerciale nr. 1090/05.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL Focșani- cu sediul în Focșani,b- B,nr. 76, jud. V, Focșani și ORC de pe lângă Tribunalul Vrancea, în cauza având ca obiect- Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Curtea, constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de fata:

Examinând actele si lucrările dosarului constata următoarele:

Prin acțiunea înregistrata sub nr- la Tribunalul Vrancea creditoarea Direcția Generala a Finanțelor Publice Vas olicitat deschiderea procedurii insolvenței generala a debitoarei - SRL Focșani, jud.

In motivarea cererii a arătat faptul ca debitoarea are datorii la bugetul consolidat in suma totala de 10.282 lei.

Prin sentința comerciala nr. 1090/05.11.2008 a Tribunalului Vranceas -a admis cererea formulata de creditoarea DGFP V, s-a dispus deschiderea procedurii generale a falimentului împotriva debitoarei - SRL Focșani, s-a constatat dizolvata societatea, s-au fixat termenele prevăzute de

lege, s-a dispus luarea masurilor imediate, s-a desemnat lichidator judiciar Focșani stabilindu-se o retribuție de 900 lei acesta urmând sa îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 24, 25 si art. 108 din Legea nr. 85/2006.

În motivarea hotărârii a constatat că cererea creditorului întrunește cerințele art. 31 al.1 lit. a-d și al.2 din lege, creanța sa este certă, lichidă și exigibilă, dovedită cu titluri executorii iar datoriile sunt mai vechi de 30 de zile.

Cu privire la numirea practicianului în insolvență a fost depusă la dosar oferă de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar care a și fost desemnat administrator judiciar în condițiile art. 34 cu referire la art. 11 al.1 lit.c și art. 19 din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea DGFP V care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ arătând ca prin procesul verbal întocmit in baza Ordinului ANAF nr. 1009/2007 comisia de selecție din cadrul DGFP Vas tabilit ca oferta cea mai buna este a practicianului in insolvență Focșani stabilindu-se o remunerație de 3.000 lei pentru întreaga perioada si 6% procentual din sumele atrase la masa credală, solicitând judecătorului sindic numirea acestui lichidator precum si fixarea onorariului. A arătat ca judecătorul sindic a ținut seama de solicitarea creditoarei DGFP V de a fi numita societatea de lichidare susmenționata, insa ca a stabilit un alt cuantum al onorariului provizoriu si anume de 900 lei lunar.

Legal citat intimata debitoare - SRL Focșani, jud. V nu s-a prezentat in instanța si nu a depus întâmpinare.

Verificând legalitatea sentinței comerciale nr. 1090/05.11.2008 a Tribunalului Vrancea, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si sub toate aspectele sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 ind. 1.Pr.Civ. instanța de control judiciar retine ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Verificând sentința comerciala nr. 1090/05.11.2008 a Tribunalului Vrancea Curtea retine ca din cuprinsul practicalei nu reiese ca recurenta creditoare ar fi solicitat stabilirea unui alt onorariu provizoriu si nici ca ar fi depus la dosarul cauzei procesul verbal la care face referire aceasta.

In conformitate cu dispozițiile art. 11 lit. c) si d) din Lege judecătorul sindic este suveran prin sentința de deschidere a procedurii sa desemneze dintre practicienii in insolvență care au depus oferta de servii la dosarul cauzei lichidatorul, respectiv administratorul judiciar provizoriu care va administra procedura pana la confirmarea sau înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, aceasta confirmând de asemenea onorariul negociat cu adunarea creditorilor. Mai mult judecătorul sindic nu este obligat sa desemneze lichidatorii judiciari selectați de comisia de selecție din cadrul DGFP in baza Ordinului ANAF nr. 1009/2007 decât cu îndeplinirea dispozițiilor art. 11 lit. c) din lege.

Curtea mai retine ca numirea lichidatorului se face de către creditori și că recurenta poate convoca Adunarea Creditorilor pentru confirmarea onorariului lichidatorului judiciar.

Exercitarea acestui drept se realizează efectiv și nu poate fi suplinită de împrejurarea că recurenta a propus un anumit onorariu la momentul judecării cererii introductive.

Cum lichidatorul judiciar avea stabilit onorariul provizoriu, acesta curge până la momentul stabilirii onorariului de către Adunarea creditorilor.

Desigur, această stabilire se face urmare a unei negocieri fiind, în fapt, vorba despre încheierea unui contact cu practicianul în insolvență.

Rezultă așadar că simpla manifestare de voință în sensul propunerii unui onorariu, propunere neurmată de acceptare, nu este de natură să producă efecte juridice.

În ceea ce privește aprecierea că înțelegerea dintre părți reprezintă legea acestora, Curtea apreciază că ea este, reală, dar nu are incidență în cauză atât timp cât nu există o înțelegere cu practicianul în insolvență pentru onorariul cuvenit pentru perioada în discuție.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor Ordinului ANAF nr. 1009/2007 se reține că disp. art. 4 obligă organismele fiscale să propună practicieni în insolvență agreați, dar nici o dispoziție nu obligă judecătorul sindic să admită propunerea formulată de aceștia.

De asemenea examinând cauza de fata sub toate aspectele in baza dispozițiilor art. 304 ind. 1. Pr.Civ. instanța nu constata alte motive de nelegalitate, care sa determine modificarea sau casarea sentinței comerciale recurate conform, dispozițiilor art. 304 pct. 1-9. Pr. Civ si art. 1-3. Civ..

Față de considerentele expuse si de dispozițiile legale menționate, recursul declarat de recurenta creditoare DGFP V se privește ca nefondat cu consecința respingerii lui si menținerii ca legala si temeinica a sentinței comerciale nr. 1090/05.11.2008 a Tribunalului Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DGFP V, cu sediul în Focșani,B- -, nr. 24, împotriva sentinței comerciale nr. 1090/05.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - -

Grefier,

-

Red.

Tehnored. --2ex./25.03.2009

Fond-

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Veronica Păcurariu, Rodica Dorin

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 152/2009. Curtea de Apel Galati