Practica judiciara insolventa. Decizia 1659/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (supliment recurs 2)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 1659
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu
GREFIER - - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții și împotriva sentinței nr.335 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- - nr.format vechi 24/F/2003, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA C prin lichidator C, intimata creditoare BANCA COMERCIALĂ - SUCURSALA C și intimații pârâți -, și.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 2 2008, susținerile orale ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea a amânat pronunțarea pentru azi și, în aceeași compunere:
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele
La data de 6 martie 2006 reclamanta creditoare BANCA COMERCIALĂ - SUCURSALA Cac hemat în judecată pe pârâții, și, solicitînd judecătorului - sindic, în temeiul art. 137 din Legea nr.64/1995, antrenarea răspunderii administratorilor SC SA C, respectiv obligarea pârâților la suportarea întregului pasiv al debitoarei.
În drept, au fost invocate art. 137 alin. 1 lit. a,c și d din Legea 64/1995, republicată.
Banca Comercială - Sucursala C și-a precizat cererea la 16 ianuarie 2008, în sensul obligării pârâților la suportarea unei părți a pasivului debitoarei SC SA, reprezentând creanța băncii în cuantum de 213.816, 21 lei.
Tribunalul Dolj - Secția Comercială, prin sentința nr. 335/24.04.2008 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul, a admis acțiunea precizată în contradictoriu cu pârâții și, a respins acțiunea față de pârâții, și și a obligat pârâții și la plata către debitoare a sumei de -,71 lei, reprezentând pasiv neacoperit și la 324,7 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut de către judecătorul-sindic în ceea ce privește excepția invocată că, în lipsa unor reglementări speciale în cuprinsul Legii nr. 64/1995 referitoare la prescrierea dreptului creditoarei de a formula prezenta cerere, s-a apreciat că acțiunea vizând angajarea răspunderii organelor de conducere este inprescriptibilă.
Asupra fondului cauzei s-a constatat că, în fapt, până în anul 2001, administrarea societății debitoare a fost asigurată de către un Consiliu de Administrație cuprinzând pe pârâții, președinte fiind pârâtul, administratorul desemnat să reprezinte și să semneze în numele societății.
Ulterior, în urma hotărârii AGA din 27 martie 2001, președinția Consiliului de administrație fost preluată de către pârâtul.
Potrivit constatărilor instanței de fond, încă din perioada 1999-2000, cu toate că societatea debitoare înregistra pierderi și datorii din ce în ce mai mari, atât față de diverși creditori, cât și față de bugetul de stat, a contractat credite și a continuat să ducă o activitate ce crează prejudicii, managementul pârâtului fiind unul defectuos, așa cum a constatat și expertul în raportul de expertiza întocmit în cauză.
În aceeași perioadă, are loc o înstrăinare a unor bunuri foarte importante pentru activitatea societății debitoare, respectiv linia de producție, această vânzare fiind evidențiată în contabilitatea societății printr-o factură fiscală ulterior ștornată.
Un asemenea mod defectuos de evidențiere a bunurilor din patrimoniul societății, precum și lipsa unor utilaje de producție adecvate, ca și neadaptarea la cerințele pieței specifice au dus la accentuarea apariției stării de insolvabilitate.
Ulterior preluării președinției Consiliului de Administrație de către pârâtul, activitatea deficitară a societății a fost continuată, fiind contractate noi credite pentru achitarea datoriilor deja scadente, iar societatea a intrat, în încetare de plăți.
În toată această perioadă, insolvabilitatea financiară a debitoarei a fost cauzată de activitatea defectuoasă a celor 2 președinți ai consiliului de administrație, pârâții și, care au continuat un management defectuos, caracterizat prin creșterea datoriilor societății, o înstrăinare a utilajelor de producție ale acesteia și contractarea de noi credite.
Judecătorul sindic a considerat cu privire la cei 2 părâți, că însăși prin maniera în care aceștia au înțeles să dispună cu privire la bunurile societății și prin atitudinea lor de a continua o activitate evident deficitară, în sarcina lor se poate reține o vinovăție cel puțin sub forma culpei.
Cât privește pe ceilalți pârâți, aceștia în calitatea lor de membri al Consiliului de administrație, nu au avut putere decizională și de reprezentare, astfel încât în sarcina lor nu poate fi reținută vreuna din faptele enumerate în art. 137 din Legea 64/1995
Nemulțumiți de soluția instanței de fond, împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții și.
Pârâtul a învederat că nu a participat la actele de administrare și actele comerciale efectuate de SC SA C începând cu perioada martie 2001 și până la data insolvenței în anul 2003.
În opinia recurentului, concluziile raportului de expertiză contabilă și a suplimentului efectuat, nu duc la concluzia că s-ar face vinovat pentru apariția stării de insolvență a debitoarei.
Principalul motiv pentru care creditoarea a promovat cererea de antrenare a răspunderii a fost acela de a-i obliga pe pârâți să suporte o parte din pasiv, respectiv valoarea creditelor acordate de bancă debitoarei, însă în perioada ulterioară revocării mandatului, mai exact după luna martie 2001. recurentul și-a cesionat părțile sociale pe care le deținea iar în continuarea - administrarea societății a avut-o în principal pârâtul.
Creditoarea Banca Comercială nu justifică un interes în promovarea unei cereri de antrenare, întrucât poate urmări bunul cu care s-a garantat.
Anterior promovării cererii de antrenare s-a solicitat de către lichidatorul judiciar al SC SA, anularea actelor frauduloase, respectiv a vânzării care s-a efectuat în baza facturii fiscale nr. -/02.03.2001 de către SC SA către SC SA, însă instanța a respins cererea apreciind valabilă vânzarea utilajelor, respingând în același timp și cererea de intervenție a BC SA.
Prin aceasta, recurentul a înțeles să infirme concluziile reținute în raportul de expertiză contabilă formulat de, în condițiile în care prin actul respectiv de comerț(vânzare), nu s-a diminuat patrimoniul SC.
S-a afirmat de recurent că nu a folosit bunurile sau creditele societății în folos propriu sau în cel al unei alte persoane, nu a ținut o contabilitate fictivă și nici nu a deturnat sau ascuns o parte din activul debitoarei.
Recurentul consideră că instanța trebuia să aibă în vedere faptul că apariția stării de insolvență a fost ulterioară dobândirii mandatului și în principal, insolvența s-a datorat activității defectuoase a Consiliului de Administrație care a urmat și de asemenea conjuncturii economice nefavorabile, iar în principal datorită angajării în unele proiecte complexe fără asigurarea prealabilă a finanțării și lipsei de capital circulat propriu la nivelul necesarului, de către administratorul.
Trebuie reținut, după cum afirmă recurentul, că nu s-a înstrăinat patrimoniul societății sau o parte din acesta fără să fie achitat prețul, dovadă fiind faptul că nu s-a anulat vânzarea-cumpărarea ca fiind frauduloasă conform art. 60-61 din Legea 64/1995, (sentința nr. 321/2005 a Tribunalului Dolj.
În plus recurentul a solicitat admiterea excepției privind prescripția dreptului material la acțiunea promovată de creditoare și să se ia act că la data de 23 aprilie 2008, SC SRL a comunicat lichidatorului faptul că-i pune la dispoziție linia tehnologică care a făcut obiectul facturii - de vânzare a utilajelor de SC la SC.
privește recursul promovat de pârâtul, acesta a învederat că, în momentul preluării mandatului de administrator al SC, cu rea credință, foștii administratori au refuzat să predea gestiunea, neexistând o descărcare de gestiune semnată de cenzori, iar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 R, a depus toate deligențele legale pentru administrarea societății și mai mult a contractat 6 credite de la reclamantă, din care a făcut deconturi repetate pentru redresarea economică a societății.
În opinia recurentului, concluziile expertei relevă faptul că nu a angrenat societatea către faliment și încercările sale de a redresa activitatea s-au lovit de răspunsurile negative de la celălalt administrator, care a avut pierderi de 5.523.637.000 lei ROL.
S-a depus întâmpinare de către intimata-creditoare Banca Comercială SA SIBIU care a solicitat respingerea prescripției dreptului la acțiune promovat de recurentul dar și pe fond celor 2 recursuri.
Cu privire la excepție s-a arătat că, atâta timp cât în cuprinsul Legii nr. 64/1995 nu există nici o reglementare specială referitoare la prescripția acțiunii în răspunderea membrilor organelor de conducere, vor fi aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 3 alin. 1 din Legea nr. 167/1958 și cum acțiunea a fost promovată de creditoare la 06.03. 2006, aceasta este în termen (procedura insolvenței s-a deschis prin sentința nr. 78/08.04.2003).
Cât privește fondul cauzei, intimata a arătat că din raportul de expertiză contabilă judiciară și suplimentul la raport, coroborat cu întregul material probator rezultă fără echivoc că, printr-un management defectuos, societatea debitoare a înregistrat pierderi și datorii mari, starea de insolvabilitate a SC, începând să se contureze încă din luna ianuarie 2001.
Tot intimata a susținut că, dat fiind obiectul de activitate al SC care constă în producția și îmbutelierea băuturilor răcoritoare, stare de insolvabilitate a societății s-a accentuat și a accelerat declinul societății prin vânzarea liniei de utilaje de către.
În plus, în conformitate cu certificatele de furnizare informații ale ORC D privind istoricul firmelor SC SA, SC SA și SC SRL recurentul era acționarul și administratorul acestor societăți.
Înstrăinarea liniei tehnologice a fost făcută cu rea credință de către recurentul, dovadă fiind în acest sens sentința nr. 29/31 ianuarie 2007 prin care Tribunalul Dolja constatat nulitatea absolută parțială a vânzării - cumpărării materializată prin factura -/16 2002 cu privire la linia de utilaje și implicit decizia nr. 187/12.09.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, prin care s-a constatat nulitatea parțială și a procesului-verbal încheiat în data de 05.04.2002 între SC și SC, referitor la faptul că utilajele ar fi fost achitate.
Un alt argument îl constituie sentința nr. 4046 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1260/COM/2005, care a respins cererea SC SRL privind constatarea nulității absolute a facturii de ștornare nr. -/09.08.2001, prin care s-a ștornat factura -/02.03.2001, sentință care a rămas definitivă prin decizia nr. 3/10 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA și irevocabilă prin decizia nr. 2742/21 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Din motivele expuse anterior rezultă fără echivoc că recurentul a contribuit în mod direct la starea de insolvabilitate a societății.
La dosar s-au depus decizia nr. 3/10 ianuarie 2007 a Curții de APEL CRAIOVA -Secția Comercial, decizia nr. 187/12 septembrie 2007 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, decizia nr. 57/25 februarie 2005 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, Încheierea din 06.09.2007 a Tribunalului Dolj - Secția Comercială, sentința nr.321/12 mai 2005 a Tribunalului Dolj - Secția Comercială, decizia 65/24 ianuarie 2006 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția Comercială.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază ca fiind fondat recursul formulat de pârâtul și nefondat recursul pârâtului.
O primă problemă ce urmează fi analizată este excepția prescripției dreptului la acțiunea promovată de creditoarea Banca Comercială SA Sibiu, excepție invocată de recurentul.
Într-adevăr,în vechea reglementare nu există nici o prevedere expresă referitoare la prescripția acțiunii în răspunderea membrilor organelor de conducere ale agenților economici ajunși în stare de insolvență, astfel că, implicit incidente sunt dispozițiile dreptului comun, respectiv dispozițiile art.3 alin. 1 din Decretul - Lege nr.167/1958.
Cum acțiunea a fost promovată la data de 06 martie 2006, Curtea apreciază că excepția prescripției este nefondată, atâta timp cât procedura reglementată de Legea insolvenței a fost deschisă prin sentința nr. 78/08.04.2003, deci în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani.
Cât privește fondul cauzei, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Dolja constatat că sunt incidente condițiile angajării răspunderii față de cei doi recurenți-pârâți, în raport de prevederile art. 137 lit. a și c din Legea 64/1995 R (actualmente art. 138 lit. a și c din Legea 85/2006).
În conformitate cu prevederile art. 137 din Legea 64/1995,R, judecătorul sindic poate dispune că o parte din pasivul debitorului să fie suportată de către administratorii care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Nici o faptă gravă care nu se încadrează între cele prevăzute de art. 137 din Legea 64/1995,R, nu poate angaja răspunderea persoanelor prevăzute de acest text de lege.
Sunt realizate elementele unei fapte ilicite când subiecții au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (137 lit. a).
Bunurile sau creditele societății pot fi folosite în interes propriu sau în interesul unui terț, folosirea presupunând scoaterea bunului din patrimoniu debitorului și trecerea acestuia în patrimoniul făptuitorului.
Există faptă ilicită când persoanele respective au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică în încetarea de plăți (137 lit.c).
În legătură cu această cerere de antrenare formulată de către creditoarea Banca SA, niciunul dintre recurenți nu incidența acestei prevederi legale, considerând însă că, în fapt, celălalt administrator (președinte al Consiliului de Administrare) ar fi în culpă pentru situația în care se află debitoarea.
Judecătorul sindic apreciat că faptele celor 2 recurenți de a continua un menegement defectuos, caracterizat printr-o creștere a datoriilor societății, o înstrăinare a utilajelor de producție ale acesteia și prin contractarea de noi credite echivalează cu fapta de dispune continuarea unei activități care a dus în mod vădit debitoarea la încetare de plăți.
Numai că, elementele existente nu evidențiază o incidență a prevederilor art. 137 lit (c) din Legea 64/1995,R, întrucât nu există nici o dovadă că cei doi pârâți ar fi dispus în interes personal continuarea activității.
Este adevărat că, recurentul a contractat o serie de credite, însă acestea le-a utilizat pentru acoperirea debitelor societății debitoare, în condițiile în care acesta a preluat societatea cu pierderi și datorii uriașe, aspect relevat de expertiza contabilă dispusă în cauză, astfel că, în sarcina acestui recurent nu poate fi reținută vreo culpă pentru ajungerea societății în stare de insolvență.
Cu totul altfel stă situația în cazul înstrăinării liniei tehnologice, faptă imputabilă recurentului, pentru că, raportat la obiectul de activitate al debitoarei SC constând în producția și îmbutelierea băuturilor răcoritoare, este evident că o astfel de vânzare, nu putea duce la o creștere a veniturilor societății ci dimpotrivă, la accelerarea declinului.
Incidența art. 137 lit.(a) este atestată de faptul că este administrator atât la SC, cât și la SC, societatea care a cumpărat linia tehnologică, dar și la SC SRL (societatea care a predat bunurile care compun linia tehnologică către lichidatorul C ).
În plus, prin sentința nr. 29/31.01.2007 a Tribunalului Dolj - Secția Comercială s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare materializat în factura nr. -/16 2002 cu privire la linia de utilaje pentru producția și îmbutelierea băuturilor răcoritoare, iar prin decizia nr. 187/12 septembrie 2007, s-a constatat nulitatea absolută parțială și a procesului - verbal încheiat în data de 05 aprilie 2002 între SC și SC SA referitor la faptul că "utilajele vândute de SC SA către SC SA conform facturii nr. - din 02.03.2001 au fost achitate în întregime fiind proprietatea SC SA C", decizie rămasă irevocabilă.
Argumentele au fost că SC SA nu a înstrăinat legal utilajele către SC SA, factura inițială nr. -/02.03.2001 fiind anulată prin ștorna nr. -/09.08.2001, iar procesul-verbal din 05.04.2002 a fost constatat nul.
Un alt argument a fost și faptul că nu s-a putut dovedi cu certitudine efectuarea plății, ordinele de plată depuse făcând doar o referire generică la contravaloarea debitului sau contravaloare marfă.
S-a mai invocat de către recurentul că Banca nu ar justifica un interes în promovarea unei cereri de antrenare, întrucât, ar putea urmări bunul cu care s-a garantat.
Numai că această susținere nu are nici un suport legal, atâta timp cât legea insolvenței dispunecă la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile juridice sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale (art. 35 din Legea 64/1995,R).
Nu se justifică nici afirmația cum că Banca nu ar mai justifica nici un interes în susținerea cererii, în condițiile în care au fost puse la dispoziția lichidatorului utilajele componente ale liniei tehnologice care au făcut obiectul facturii - de vânzare - cumpărare a utilajelor de la SC SA SC SA, pentru că acest aspect nu-l disculpă pe recurent și, în plus, procedura insolvenței este una concursuală, în sensul că o astfel de acțiune de antrenare profită tuturor creditorilor, și nu numai celei care a promovat cererea.
Față de aceste considerente, Curtea, în raport de prevederile art. 312 pr. civ. va admite recursul pârâtului, va respinge recursul pârâtului și va modifica sentința în sensul respingerii cererii de antrenare și față de pârâtul, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de, domiciliat în Dr.Tr.S,-, M împotriva sentinței nr.335 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- - nr.format vechi 24/F/2003, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA C prin lichidator C, B nr.2. D, intimata creditoare BANCA COMERCIALĂ - SUCURSALA C, str.- cel M, - parter, D și intimații pârâți -, domiciliat în Dr.Tr.S,-, M, domiciliată în C, cartier, str.-, -6,.1,.19, D, domiciliat în C, cartier, -0,.8, D, domiciliat în C, cartier Nouă,.2..10, D și, domiciliat în C, str. nr.17,
Respinge ca nefondat recursul declarat de, având domiciliul procesual ales în C, str.- -,.156,.4,.14, D împotriva sentinței nr.335 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- - nr.format vechi 24/F/2003, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA C prin lichidator C, intimata creditoare Banca Comercială - Sucursala C și intimații pârâți -, și.
Modifică sentința în sensul că respinge cererea de antrenare și față de pârâtul.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.jud.RM/ex.4
Jud.fond
Tehnored.MD/16.12.2008
09 2008
Președinte:Radu MateucăJudecători:Radu Mateucă, Angela Rădulescu, Carmen Popescu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1558/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 362/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
