Practica judiciara insolventa. Decizia 1684/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1684
Ședința publică din22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rolul instanței se află pronunțarea asupra recursului declarat dedebitoarea SRL Câmpulung, județul Sîmpotriva sentinței 661 din 30 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cucreditorii-intimațiBANK ROMÂNIA B, CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA B, - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, Municipiul Câmpulung M prin primar, B, BCR LEASING B, pârât-intimat fiind,lichidator-intimatfiind Cabinet de insolvență S - lichidator al SRL,parte în proces-intimatăfiind Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
La termenul de judecată din 15 octombrie au lipsit părțile, pronunțarea fiind amânată pentru a se face dovada plății taxei judiciare de timbru și a se depune timbrul judiciar mobil aferent, precum și pentru a oferi părților din dosar, care au lipsit, posibilitatea de a-și preciza apărările depunând concluzii scrise, aspecte menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 30 iulie 2008 și înregistrată sub nr-, creditorul BANK ROMÂNIA SA Bas olicitat deschiderea procedurilor prevăzute de Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL C M, motivat de faptul că aceasta îi datorează suma de 159.899,49 lei, reprezentând rate leasing restante, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
Prin sentința comercială nr. 871/2 decembrie 2008, judecătorul sindic a admis cererea creditorului, cu consecința deschiderii procedurii de insolvență față de debitoare și a desemnării, în calitate de administrator judiciar, a practicianului în insolvență CABINET DE INSOLVENȚĂ " ".
Prin cererea formulată la data de 18 mai 2009, administratorul judiciar a solicitat atragerea răspunderii materiale a pârâtului, în calitate de fost administrator al debitoarei.
În motivarea cererii, a arătat că pârâtul se face vinovat de starea de insolvență a debitoarei, pentru motivele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.
Judecătorul sindic, prinsentința nr.661 din 30 iunie 2009a Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de atragere a răspunderii materiale a pârâtului, l-a obligat pe acesta, în calitate de fost administrator al debitoarei, să suporte din averea proprie pasivul acesteia, până la concurența sumei de 443.386,71 lei, urmând ca sumele astfel recuperate să intre în averea debitoarei și să acopere pasivul stabilit în tabelul definitiv consolidat. Prin aceeași sentința s-a dispus ca executarea silită împotriva fostului administrator să se efectueze de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, urmând ca după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită să fie repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de lichidator. De asemenea, a fost probat raportul administratorului judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ " și n temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței s-a ispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL C M, s-a ispus radierea debitoarei din registrul comerțului; n temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost escărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, iar n temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență. Totodată, în temeiul art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006, s-a aprobat onorariul și cheltuielile de procedură cuvenite administratorului judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SRL Câmpulung pe care, însă, nu l-a timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil, potrivit art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din Legea nr.123/1997, deși, așa cum se poate observa la fila 10 a dosarului de recurs, a fost citată cu menționarea acestei obligații legale.
Așa fiind, Curtea, în baza art.20 din Legea nr.146/1997 și Legea nr.123/1997, va anula recursul de față, luând act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat dedebitoarea SRL Câmpulung, județul Sîmpotriva sentinței 661 din 30 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cucreditorii-intimațiBANK ROMÂNIA B, CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA B, - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, Municipiul Câmpulung M prin primar, B, BCR LEASING B, pârât-intimat fiind,lichidator-intimatfiind Cabinet de insolvență S - lichidator al SRL,parte în proces-intimatăfiind Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./28.10.2009
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Surdu Oana, Grosu Cristinel
← Practica judiciara insolventa. Decizia 2013/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 872/2009. Curtea de Apel... → |
---|