Practica judiciara insolventa. Decizia 273/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA Nr. 273/
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu
JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila
Grefier- - -
-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea SC ROMANIA SRL, cu sediul în comuna,--7, județul I împotriva sentinței comerciale nr.991 din 10.10.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimatii: SC SRL T-prin lichidator judiciar 2000 G, Administrația Finanțelor Publice T, Leasing SA, SC SRL, și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, recursul este motivat și timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Examinând actele si lucrările dosarului constata urmatoarele:
In dosarul înregistrat sub nr- la Tribunalul Galați S. SRL a solicitat inscrierea creanței sale împotriva debitoarei SRL T în cuantum de 6.062,08 lei în tabelul preliminar al creantelor.
In tabelul preliminar suplimentar creanța sa a fost respinsă ca tardivă fiind depusă în data de 27.06.2008, față de 25.01.2008 termenul limita. Creditoarea SC SRL a formulat contestație la tabelul preliminar arătând faptul ca societatea nu a fost notificata cu privirea la deschiderea procedurii insolventei debitoarei SC SRL T motiv pentru care nu a depus declarația de creanta in termen.
Prin sentința comerciala nr.991/10.10.2008 a Tribunalului G s-a respins contestatia creditoarei ca nefondată.
S-a reținut în motivarea hotărârii că față de termenul limită pentru depunerea cererilor pentru inscrierea creanțelor fixat potrivit sentinței comerciale nr. 1149/02.11.2007 la data de 25.01.2008, creditoarea a depus declarația de creanță la data de 27.06.2008, creanța sa fiind tardivă. Deschiderea procedurii a fost publicată in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 834/05.03.2008, data de la care toți creditorii au luat la cunoștință. Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC SRL I invocand dispozitiile art. 304 pct. 9.Civ arătând că între creditoare și C SRL au intervenit relații comerciale pentru achiziționarea de bunuri, în speță componente autovehicule, pentru care s-a emis ctura -/1.08.2006, în valoare totală de 6062,08 lei, sumă pe care debitorul nu a binevoit să o achite până la momentul formulării prezentei cereri.
Debitorul a emis biletul la ordin nr.1766/8.11.2006, scadent la data de 28.12.2006 in valoare de 6062,08 lei, refuzat la plată din lipsa total de disponibil.
Prin sentința comercială nr.1149/2.11.2007 pronunțată in dosarul nr- s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare față de SRL, cu sediul în localitatea T,- B, județul G, înregistrată sub nr. de ordine în registrul comerțului J -, IR-.
Ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței, societatea creditoare nu a fost notificată în ceea ce privește deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare in dosarul nr- prin sentința civilă nr.1149/2.11.2007 în vederea depunerii cererii de înscriere creanța a societății până la data de 25.01.2008, de către lichidatorul judiciar numit in acest dosar, încălcându-se prevederile art.7 aliln.6, art.25 lit.F- verificarea creanțelor, neîndeplinirea corectă a prevederilor art.61.
S-a precizat faptul că, Curtea Constituțională prin decizia nr.1137/4.12.2007 a considerat art.7 din Legea 85/2006- "publicarea notificării deschiderii procedurii insolvenței în Buletinul procedurilor de insolvență " - ca fiind neconstituțional deoarece îngrădește dreptul de liber acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, situație în care lichidatorul judiciar are obligația să notifice în scris creditorii, conform codului d e procedură civilă. Art.7 din Legea 85/2006 este contrar dreptului de liber acces la justiție și dreptului la un proces echitabil întrucât impune unei persoane fizice care nu are calitatea de comerciant obligația de a se abona la Buletinul procedurilor de insolvență și de a urmări toate numerele acestui buletin pentru a vedea dacă a fost acționat în judecată de o terță persoană cu care are relații comerciale.
Legal citată intimata creditoare nu s-a prezentat in instanță și nu a depus întâmpinare.
Verificând legalitatea sentinței comerciale nr. 991/10.10.2008 a Tribunalului Galați, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 ind. 1.Civ. instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
SC SRL a solicitat înscrierea creanței sale împotriva debitoarei SC SRL T in cuantum de 6.062,08 lei în tabelul preliminar al creanțelor.
In tabelul preliminar suplimentar creanța sa a fost respinsă ca tardivă fiind depusă în data de 27.06.2008 de 25.01.2008 termenul limită. Creditoarea SC SRL a formulat contestație la tabelul preliminar arătând faptul că societatea nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL T motiv pentru care nu a depus declarația de creanță în termen.
Prin sentința comercială nr.991/10.10.2008 a Tribunalului Galațis -a respins contestația creditoarei ca nefondată reținându-se faptul ca declarația de creanță nu a fost depusă in termen.
Curtea nu va reține susținerile recurentei în sensul ca i s-ar fi incălcat dreptul la liber acces în justitie și dreptul la un proces echitabil. Este adevărat ca prin Decizia nr.1137/04.12.2007 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt contrare art. 24 și art. 53 din Constituție, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă.
Curtea Constitutională a constatat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede că citarea părților și comunicarea actelor de procedură, a convocărilor și a notificărilor se vor realiza prin Buletinul procedurilor de insolvență. Această prevedere are în vedere actele de procedură ulterioare deschiderii procedurii insolvenței și, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, se aplică tuturor acelor persoane "ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului-sindic, în condiții de contradictorialitate".
Anterior începerii procedurii, comunicarea actelor de procedură se face potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă. De asemenea, potrivit art. 7 alin. (3) coroborat cu art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, notificarea deschiderii procedurii insolvenței se va face către creditori, debitor și oficiul registrului comerțului sau, după caz, registrul societăților agricole ori alte registre conform prevederilor codului d e procedură civilă, publicându-se totodată, conform prevederilor art. 61 alin. (3), într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Excepție de la această notificare vor face doar creditorii ce nu au putut fi identificați și debitorii al căror sediu nu este cunoscut, pentru care notificarea se va face doar prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Legea a instituit măsuri deosebite pentru ca părțile implicate în procedura insolvenței, respectiv debitorii și creditorii, să se bucure de o informare corectă a situației lor juridice, inclusiv prin notificarea potrivit regulilor de drept comun, astfel încât, ulterior deschiderii procedurii, aceștia să își poată exercita dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
Faptul că, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, persoanele notificate vor fi citate și li se vor comunica actele de procedură prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență nu poate fi privit ca aducând atingere dreptului la apărare.
Potrivit codului d e Procedura civila vor fi citate persoanele a căror răspundere poate fi angajată, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, pentru cauzarea stării de insolvență a debitorului, cât și situația unor terți dobânditori ai unor bunuri sau valori ale debitorului, potrivit art. 80 din aceeași lege, terți care pot fi de rea-credință sau de bună-credință precum si societatea debitoare si creditoare anterior deschiderii procedurii.
În consecință, Curtea apreciază că art. 7 din Legea nr. 85/2006 este neconstituțional în măsura în care este interpretat în sensul că persoanele împotriva cărora se va deschide o acțiune potrivit dispozițiilor acestei legi ulterior deschiderii procedurii insolvenței se vor cita direct prin Buletinul procedurilor de insolvență, fără a beneficia de o primă comunicare a actelor de procedură potrivit codului d e procedură civilă, asemănător soluției consacrate pentru debitor și creditori.
In speța de față, Curtea reține că creditoarea SC SRL I nu s-a aflat pe lista prevăzută de art. 28 al.1 lit. c) din lege, motiv pentru care procedura notificării prevăzute de art. 61 din lege va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuata prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Creditoarea SC SRL nu a depus declarația de creanță în termenul stabilit de judecătorul sindic, sentința recurată fiind legală si temeinică.
De asemenea examinând cauza de față sub toate aspectele in baza dispozițiilor art. 304 ind. 1.Civ. instanța nu constată alte motive de nelegalitate, care să determine modificarea sau casarea sentinței comerciale recurate conform, dispozițiilor art. 304 pct. 1-9.Civ si art. 1-3.Civ..
de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, recursul declarat de SC ROMANIA SRL se privește ca nefondat, cu consecința respingerii lui ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC ROMANIA SRL, cu sediul în comuna,--7, jud.I, împotriva sentinței comerciale nr.991 din 10.10.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2009.
Președinte, dr.- - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/27.05.2009/2 ex.
Fond-
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Veronica Pacurariu, Simona Gavrila
← Practica judiciara insolventa. Decizia 589/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 509/2009. Curtea de Apel... → |
---|