Practica judiciara insolventa. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - insolvență -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 321
Ședința publică din 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în municipiul S,-, -.1,.C,.1A, județul S, împotriva sentinței nr. 696 din 11.12.2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).
La apelul nominal au răspuns avocat pentru recurent și consilier juridic pentru creditoarea intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice S, lipsă fiind recurentul, pârâții intimați și, debitoarea intimată - "" SRL S și partea în proces intimată
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar a fost depusă prin serviciul arhivă al instanței de către pârâtele intimate și întâmpinare.
Apărătoarea recurentului a depus la dosar chitanța nr.- din 27.02.2008 pe care este consemnată suma de 20,00 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și un timbru judiciar mobil de 0,3 RON, anulate la dosar, cu care face dovada timbrării recursului.
Instanța constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Apărătoarea recurentului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat admiterea recursului, schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. Arată faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 al.2 Cod pr.civilă, fapt ce atrage incidența motivului de casare prev. de art. 304 pct.5 Cod pr.civilă. Mai arată faptul că, cum în cauză, dispozițiile legale au fost nesocotite, iar recurentul nu a fost citat la adresa pe care a indicat-o într-un memoriu de la 149 dosar, ci la o adresă din municipiul S,unde nu mai locuiește de 2 ani de zile, consideră că au fost încălcate formele de procedură prev. de art.7 alin.1 teza a II-a rap. La art.87 pct.8 Cod pr.civilă, fiindu-i astfel încălcate drepturile la apărare. Cu privire la faptul că hotărârea este netemeinică și nelegală, arată faptul că în mod greșit judecătorul sindic a reținut că nu ar fi depus la lichidatorul judiciar documentele contabile. Pe de altă parte, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.138 lit.d din Legea nr. 85/2006 care să justifice antrenarea răspunderii materiale a recurentului pentru pasivul societății debitoare.
Reprezentanta creditoarei intimate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată:
Prin sentința nr.116/7.03.2006 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr.262/F/2005 al Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la cererea introductivă formulată de creditoarea DGFP S, a fost deschisă procedura reorganizării judiciare cu privire la debitoarea - "" SRL S (pentru o creanță de 17.479 lei), lichidator judiciar fiind numit -
Prin sentința nr.61 din 13.02.2007, judecătorul sindic a dispus începerea procedurii de faliment a debitoarei.
Pe parcursul derulării procedurii, creditoarea DGFP S, la data de 20.09.2007, a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale personale a foștilor administratori ai debitoarei, respectiv a pârâților:, și - pentru un pasiv neacoperit al debitoarei, de 24.316 lei.
Lichidatorul judiciar, prin raportul depus la 25.09.2006, a solicitat închiderea procedurii debitoarei, conform art. 131 - Lg.85/2006.
Prin sentința nr. 696 din 11 decembrie 2007, judecătorul sindic a respins cererea de atragere a răspunderii materiale față de pârâții și și a admis-o față de pârâtul, care a fost obligat să suporte pasivul debitoarei în valoare de 24.316 lei. A fost închisă procedura debitoarei conform art. 131 - Lg.85/2006, aceasta fiind radiată din Registrul Comerțului, cu consecința descărcării lichidatorului judiciar de orice sarcini sau îndatoriri.
Împotriva sentinței pronunțată de judecătorul sindic, pârâtul a formulat recurs. A invocat nulitatea sentinței pentru încălcarea prev. art. 105 al.2 Cod proc. civ. susținând că în speță, contrar prev. art. 7 al.1 teza a-II-a din Lg.85/2006, deși se afla în străinătate la data judecării cauzei, nu a fost citat printr-o citație scrisă trimisă cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, conform art. 87 pct.8 Cod proc. civ. În subsidiar, a criticat sentința pentru nelegalitate, invocând motive de critică pe fondul cauzei.
Motivele de recurs invocate pe fondul cauzei, nu pot fi însă analizate, față de existența în cauză a excepției lipsei procedurii de citare cu pârâtul la prima instanță, excepție ce prevalează.
Este de observat astfel că și memoriul de recurs a fost trimis de către pârât din Canada, destinație în care acesta se afla și la data soluționării cauzei. Cum în aceste împrejurări pârâtul care nu a fost citat conform art. 87 pct.8 Cod proc. civ. (deși disp. art. 7 al.1 teza a-II-a din Lg.85/2006 o prevedeau expres) a fost prejudiciat prin punerea sa în imposibilitatea de a-și formula apărări - sentința fiind astfel nulă conform art. 105 al.2 Cod proc. civ.;
Conform art. 304 pct.5 rap. la art. 312 al.5 Cod proc. civ. și la disp. Lg.85/2006,
Se va admite recursul și se va casa sentința cu trimitere spre rejudecare la judecătorul sindic, pentru a se proceda la legala și corecta citare a pârâtului recurent, ocazie cu care, se vor avea în vedere și motivele vizând fondul cererii de atragere a răspunderii materiale.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în Canada 1902-190, Ontario, cu domiciliul ales în municipiul S,-, -.1,. C,.1A, județul S, împotriva sentinței nr. 696 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare judecătorului sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. GC
Jud. Gh.
Tehnored. MM
2 ex. - 04.03.08
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Ududec Elena, Grapini Carmen
← Practica judiciara insolventa. Decizia 46/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 782/2008. Curtea de Apel... → |
---|