Practica judiciara insolventa. Decizia 389/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr.389/2009
Ședința publică de la 06 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva Sentinței comerciale nr.45/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului Consult Orăștie.
Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința civilă nr.45/F/2009 a fost disjunsă cererea privind antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator ai societății debitoare în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC Conf SRL și radierea debitoarei din registrul comerțului.
În baza art.136 din același act normativ a fost descărcat lichidatorul judiciar Insolvența Consult Orăștie, de orice îndatoriri și responsabilități, în cadrul procedurii, cu excepția celor care decurg din cererea de antrenare a răspunderii foștilor administratori ai societății debitoare
În baza art.135 din Legea nr.85/2006 s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorului, administratorului special și Direcției Generale a Finanțelor Publice precum și publicarea în Buletinul procedurii de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că prin sentința nr.10/CA/2006, pronunțată de judecătorul sindic desemnat de președintele Tribunalului unHun
s- dispus deschiderea procedurii prevăzută de Legea insolvenței nr.64/1995 modificată, față de debitoarea SC Conf SRL Intrarea în faliment a fost dispusă prin sentința nr.223/F/2006.
Cu aceeași hotărâre a fost desemnat lichidator judiciar al societății debitoare SC Consult Orăștie, au fost stabilite atribuțiile acestuia și o remunerație de 1000 lei.
Din verificările efectuate s-a constatat că toate fondurile din patrimoniul debitoarei au fost distribuite și nu mai există bunuri în averea acesteia astfel că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii.
În consecință, în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea SC Conf SRL
Potrivit art.132 alin.2 din același act normativ s-a dispus și radierea societății din registrul comerțului.
Cererea privind antrenarea răspunderii foștilor administratori ai societății debitoare a fost disjunsă pentru a se soluționa în mod separat, întrucât nu este în stare de judecată, iar cuantumul exact al sumei nerecuperate în cadrul procedurii insolvenței de la debitoare poate fi stabilit cu certitudine numai în momentul închiderii procedurii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AVAS care solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenței debitoarei. Totodată înlăturarea măsurii disjungerii cererii de antrenare răspunderii.
În motivele de recurs de arată, în esență că înainte de deschiderea procedurii judecătorul sindic trebuie să desemneze un executor judecătoresc căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor și în baza acestuia să procedeze la distribuirea către toți creditorii a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.
Se arată că măsura închiderii procedurii nu poate fi dispusă decât numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei.
În drept își întemeiază recursul pe prevederile art.304 pct.9 ale art.304 indice 1 din codul d e procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, curtea de apel constată că recursul este întemeiat.
Potrivit prevederilor Legii nr.64/1995 ca și ale prevederilor Legii nr.85/2006 închiderea procedurii este reglementată în secțiunea a 8-a a Capitolului III-Procedura iar Răspunderea membrilor organelor de conducere este reglementată în capitolul IV Răspunderea membrilor organelor de conducere.
Într-adevăr în mod corect a reținut judecătorul sindic că atragerea răspunderii persoanelor vinovate de ajungerea societății în insolvență nu se poate face decât după închiderea procedurii, moment la care se cunoaște cuantumul pasivului rămas neacoperit pentru a se putea dispune asupra atragerii răspunderii.
Acest raționament nu justifică însă soluția de disjungere a cererii respectiv judecarea separată într-un alt dosar a cererii de atragere a răspunderii, soluție ilegală, deoarece cererea este făcută în cadrul procedurii insolvenței, trebuie judecată în dosarul de insolvență și nu separat, cu atât mai mult cu cât la judecarea cererii trebuie avute în vedere toate probele administrate cu ocazia derulării procedurii, rapoartele administratorilor judiciari și ale lichidatorului, poziția administratorilor și asociaților, a cenzorilor sau a altor persoane implicate în procedură.
Pe de altă parte descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități nu poate fi făcută cu excepții, lichidatorului judiciar poate sau nu să rămână în procedură atribuțiile sale neputând fi afectate de condiții.
Față de acestea se constată că hotărârea atacată este nelegală motiv pentru care în temeiul art.312 punctele 3 și 5 cod procedură civilă va fi admis recursul creditoarei AVAS, va fi casată hotărârea atacată pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă și va fi trimisă cauza spre rejudecare judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr.45/F/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare judecătorului sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.05.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - -concediu medical- Semnează, Președintele Curții de Ape Alba Iulia |
Grefier, - - |
Red. PG.
Dact.SM:ex.2/9.06.2009.
Jud.fond:
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Mircea Noșlăcan, Eugenia Florescu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1208/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 427/2009. Curtea de Apel... → |
---|